Concertul Rammstein 27-28 iulie 2013, Bucureşti

În decursul acestui an am aflat că trupa mea preferată de metal va susţine un concert în Bucureşti. Tare mi-aş dori să ajung şi eu pe acolo, însă norocul nu îmi surâde de această dată. Se anunţă a fi un concert cu un impact puternic asupra ascultătorilor care, după cum spun cei de la eventim, după prima apariţie din anul 2010 la Sonisphere, cei de la Rammstein au câştigat şi mai mulţi fani. Ce aş putea spune în legătură cu acest concert. Atmosfera se promite a fi incendiară aşa cum a fost întotdeauna.

Un concert din 2005 al trupei care merită ascultat este cel de la Nimes acolo unde efectele pirotehnice şi echipamentele de scenă au creat un adevărat spectacol. Lumea era pur şi simplu exuberantă şi plină de adrenalină încă de la urcarea lor pe scenă.

Dacă ajungeţi luna aceasta pe acolo, aştept nişte păreri în legătură cu concertul şi felul în care au cântat cei de la Rammstein.

Idealurile noastre în viaţă?

Uneori ca oameni considerăm că bogăţiile sunt cele mai mari bucurii din lume. A avea bani, a fi cel mai puternic om din lume, a fi faimos, a fi şi a tot fi. De ce odată cu înaintarea noastră în vârstă ajungem să credem că doar lumea materială ne mai poate încânta? De ce doar sentimentul de lăcomie ne şterge lacrimile atunci când suntem geloşi sau poate doar puţin răutăcioşi din cauza unui prieten care poate are ceva mai mult decât noi? Întotdeauna există acel simplu şi inevitabil "de ce?".

Din cauza societăţii mizerabile în care trăim, ne-a fost inoculat acest venin care ne transformă zilnic în nişte sumbre creaturi care îşi urlă nevoile în văzul lumii doar pentru simplul gând că poate, într-un sfârşit, o să primim ceea ce ne dorim. Această societate, mizerabilă aşa cum am scris, nu se află doar la noi în ţară, ci pretutindeni în lumea aceasta. Suntem mult prea ocupaţi să ne gândim la ziua de mâine care poate nu este la fel de importantă ca cea de astăzi, şi spre uimirea tuturor încă suntem capabili să arătăm cu degetul spre viaţa ce ne este deschisă ca o carte chiar în faţa noastră.

Ca nişte orbi ce umblă în întuneric, nu ştim încă ce să facem în legătură cu idealurile noastre. Decidem brusc să ne urmăm un drum "numai al nostru" privindu-i pe cei ce ne înconjoară. Oare acea vreme pe când un simplu zâmbet îţi însenina întreaga zi a apus? Căutăm să avem tot mai mult, dar să pretindem că suntem modeşti, să facem intenţionat o persoană sau chiar un grup să ne iubească foarte mult, ca mai apoi să fim indiferenţi şi răi, iar lista poate continua. Acestea sunt idealurile noaste în viaţă?

Fericirea şi sentimentul de bine pe care ni-l induce pot fi căpătate în multe feluri. Trăind simplu nu arătăm că suntem mai prejos, că dăm dovadă de sărăcie, slăbiciune sau orice alt defect pe care ni l-ar trânti pe masă o persoană convinsă de "propriile" puteri, ci arătăm lumii întregi cât suntem de diferiţi, că putem fi unici, minunaţi şi cu mult mai bucuroşi decât mulţi alţii. Niciodată nu trebuie să cerem mai mult decât ne este întins, ba din contra, să dăm din puţinul nostru şi celor din jur, astfel ca toţi să guste din adevăratele bogăţii ale lumii şi să nu se mai creeze această manie a avuţiei. Acele mici cuvinte care luminează chipul celor dragi, acele prostioare juvenile pe care le facem zilnic arătând cât de frumoşi şi puternici suntem toţi în felul nostru, doar asta contează în viaţă, deoarece ne vom trezi mult mai târziu, îmbătrâniţi şi foarte obosiţ spunând:
"Am avut prieteni doar de faţadă, am fost faimos în tinereţe, dar acum sunt foarte singur. Ce am realizat toată viaţa asta?"

Ceva de rutină

M-am gândit ca periodic să postez câte un set de imagini care mi-au atras atenţia în mod special, aşa că priviţi.

Simplu gând

În ideea de a mă face înţeles, am decis să vă prezint nişte realităţi din viaţa noastră de zi cu zi. Cel mai bun exemplu pentru a prezenta mai multe sentimente este însăşi prietenia.

Încă de când ne naştem suntem supuşi unor "probe". Mai mult sau mai puţin, suntem concepuţi să credem că umanitatea există datorită relaţiilor pe care le avem împreună cu alte persoane. Prietenia este probabil cea mai bună modalitate de a socializa cu persoanele dragi şi totodată de a ne menţine cât mai vii, iar prin vii mă refer la fericirea noastră interioară.  

Cu regret am ajuns să înţeleg că aceste concepte au devenit nişte simpli termeni în zilele de astăzi. Unii folosesc cuvinte "puternice" fără a cunoaşte adevărata valoare a acestora, sau chiar definiţia! 

De foarte multe ori în relaţiile cu prietenii mei am auzit următorul cuvânt: orgoliu.

În situaţii teribil de urâte sau poate doar la supărare, prietenii pe care îi ajuţi şi crezi că îţi vor fi alături cel mai mult atât la bine cât şi la rău, ajung să te calce în picioare, dovedind încă odată o teorie care nu mulţi o înţeleg, dar poate că au încredere în ea: Cei de care fugi se dovedesc a fi cei mai buni prieteni.

Prietenia a fost şi este încă subapreciată datorită intereselor. Mulţi considerăm că este bine să ne facem prieteni de speţă nobilă, cu bani, ba chiar "populari", fără să ne mai uităm la adevărata valoare a persoanei. Şi eu am făcut această greşeală aşa cum au făcut-o mulţi alţii. Credeţi că acestea sunt valorile pentru care o să ne bucurăm mult mai încolo? Pasul dintre tinereţe şi maturitate - bătrâneţe este unul foarte mic, iar perioada în care ne putem bucura de reuşitele pe care le avem la activ este foarte mică. Luând în considerare acest pas din cele câteva zeci sau poate chiar sute care există, ar trebui să luăm aminte şi să ne întoarcem cu picioarele pe pământ, să ne trezim din beţie! 
Abia acum realizez că defapt cel sau cea care îmi spunea cât de orgolios eram, poate că nu a avut dreptate în totalitate, însă în aceste circumstanţe pot recunoaşte că am fost odată cel ce se regăseşte printre aceste rânduri. 
La fel cum am făcut eu şi mulţi alţii, o minunată ocazie de a explora minunăţiile vieţii este de a scăpa de orgoliu şi prejudecăţi, astfel vom putea în sfârşit să înţelegem adevărata definiţie a prieteniei.