Problemele la dinţi sunt unele dintre cele mai nasoale. Eu am avut ghinionul când eram mic să sufăr de o carie care mi-a cam distrus câteva săptămâni din viaţă. Simţeam pur şi simplu cum mă doboară durerea şi luam de capul meu o grămadă de pastile. La un moment dat îmi dădusem seama de ceea ce făcusem şi îmi era teamă să nu mor de supradoză. Totuşi, după atâţia ani încă sunt aici, întreg şi nevătămat. De atunci însă nu mai sunt la fel de indiferent cu dantura mea. Întrucât oraşul în care locuiesc este cam micuţ, nu am pe unde să mă refugiez în cazul unei dureri de măsea sau mai ştiu eu ce altă minune de genul acesta. Un singur dentist bun avem în tot oraşul, dar acesta programează pacienţii foarte haotic.
Anul trecut am fost nevoit să fac o extracţie de măsea, lucru care nu mi-a prea convenit. Sunt încă tânăr şi nu este tocmai ok să scap de la vârsta asta de dinţi, dar în timp m-am obişnuit cu ideea unei măsele lipsă. Cu toate acestea nu doresc să rămână aşa situaţia. Mi-am propus să fac tot posibilul să ocup acel spaţiu cândva cu o un implant. Deşi acestea costă, am de unde să caut cabinete stomatologice bune şi cu preţuri rezonabile. Am găsit o droaie de cabinete din Galaţi, Bucureşti, Bacău, dar şi Târgovişte. La Târgovişte am avut marea plăcere să găsesc mai mult decât mi-ar fi trebuit pe internet. TargovisteDentalCenter este unul dintre centrele cele mai bune din acest domeniu. Au o clădire super tare, cu o vedere minunată spre exterior şi o aparatură de ultimă generaţie.
Mi-am impus totuşi ca această lipsă din gura mea să fie şi ultima, şi totodată să îmi fie o învăţătură de minte, deoarece neascultarea când eşti mic poate avea urmări grave la maturitate. Fiindcă nu am ascultat atunci când mi se spunea să mă spăl pe dinţi când eram mic, anul trecut am aflat că măseaua era cariată la interior şi putea să producă oricând o infecţie de nota 10! Ce era să fac? Să risc să fac o infecţie care îmi putea periclita starea de sănătate sau să accept extracţia? De atunci caut să mă spăl pe dinţi de fiecare dată când am posibilitatea şi încerc să repar şi să previn toate problemele de pe acum. TargovisteDentalCenter pare un centru de stomatologie foarte bun pentru un implant care să mă ajute să îmi mestec îmbucăturile mai târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu