Ceva ce am realizat astăzi este faptul că vacanţa aceasta deja este pe jumătate dusă. Nu mă aşteptam ca timpul să treacă atât de repede, însă se pare că nu sunt singurul care vede lucrurile în acest mod. Astăzi, când am fost până la poliţie pentru a-mi lua cazierul judiciar (pentru şcoala de şoferi), un nene a atras atenţia mai tuturor celor din încăpere că nu îşi putea explica cum de a trecut atât de repede timpul. Mă rog, nu voi vorbi despre acel nene, ci despre faptul că şi mie îmi este imposibil de explicat cum de trec zilele pe lângă mine, iar eu nu îmi pot da seama ce se întâmplă.
Dacă ar fi să vă fac un rezumat a tot ceea ce am făcut de când a început vacanţa şi până acum, totul ar încăpea în mai puţin de o pagină de caiet studenţesc. Cred că începe să îmi fie dor de zilele din copilărie, când nu aveam griji şi stăteam toată ziua în stradă cu prietenii mei. Pe atunci părea că timpul stă în loc. Astăzi parcă mă rog să mai am parte de astfel de zile! În orice caz, vara aceasta nu este chiar aşa cum mi-aş fi dorit-o, însă un singur lucru mă bucură mai mult ca orice altceva. După aproape un an, familia va fi reîntregită pentru o perioadă.
În ultima perioadă am participat la câteva concursuri pentru bloggeri, şi nu am câştigat nimic, însă nu sunt demoralizat de acest lucru. Privesc cu fruntea sus partea plină a paharului şi cred că există lucruri mai bune care mă aşteaptă. Spre exemplu, m-am gândit să încep să creez conţinut în engleză pe Youtube, însă nu sunt sigur dacă să încep să fac acest lucru sau să amân până când voi avea şi mai mult timp liber. Voi ce aţi vrea să faceţi până la sfârşitul verii? Vă provoc să meditaţi la acest lucru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu