De ce toată lumea stigmatizează fetele care fac video chat? Eu am ajuns, în cele din urmă, să accept orice activitate care produce bani, în mod legal, ca fiind meserii. Faptul că unii trebuie să îşi mânjească mâinile în războaiele altora, că ucid femei şi copii, acest lucru nu ar trebui stigmatizat? Ei bine, să vă spun eu cum stau treburile. Fetele care fac video chat nu se află în afara legii. Am mai scris în trecut despre acest subiect şi se ştie faptul că sunt de acord cu această activitate. Din păcate, astăzi tinerii sunt forţaţi să lucreze, orice, pentru a face bani să îşi susţină costurile pentru educaţie, în special studenţii de la facultăţi. Aşadar, ce este atât de rău în a face un show pe internet?
Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că pentru a face bani trebuie să faci şi lucruri mai puţin ortodoxe. Chiar dacă biserica stigmatizează această activitate, eu consider că femeia nu îşi vinde corpul, întrucât video chatul nu înseamnă doar goliciune. Din documentarea mea anterioară am aflat că video chatul este o activitate care poate implica discuţii pe anumite teme, aşadar poate fi considerat o modalitate de a cunoaşte opiniile altor persoane sau chiar o modalitate de a purta o discuţie cu o persoană străină. Există un studio video chat in Bucuresti care plateste foarte bine fete pentru a face video chat. Aşadar, până la urmă, care e problema lumii? Nu vorbesc acum din cauză că sunt bărbat, ci vorbesc din punctul de vedere al unui tânăr care ştie că pentru a face bani, în România, ai nevoie de un loc de muncă, iar locurile de muncă sunt greu de găsit, dat fiind faptul că piaţa caută persoane cu experienţă în domeniul în care aplică tânărul.
Studio20.ro, deoarece despre el este vorba, este unul dintre cele mai cunoscute studiouri de video chat din ţară. Aceştia au văzut potenţialul acestei activităţi şi au dezvoltat una dintre cele mai mari comunităţi de video chat din România. După studioul de video chat din Bucureşti, Studio20 au ajuns până în Cluj cu o filială nouă. Avantajul fetelor care fac video chat prin intermediul acestui studio este acela că îşi pot asigura singure un buget promiţător pentru a-şi plăti utilităţile pe timpul facultăţii sau să-şi procure cele necesare unei tinere.

nice post!
RăspundețiȘtergerelu | coco and louis