Se afișează postările cu eticheta Ronald McDonald. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ronald McDonald. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 februarie 2015

Cum arată un cheeseburger McDonald's după 20 de ani!

Întrucât sunt un consumator înfocat de informaţii din mediul virtual, astăzi am avut plăcerea să găsesc un link către o postare de pe o pagină web destinată amuzamentului, care punea în prim plan un cheeseburger marca McDonald's. Ce este atât de special la acest cheeseburger? Ei bine, articolul este redactat pe baza informaţiilor oferite de doi fraţi care au păstrat timp de 20 de ani produsul McDonald's şi au aşteptat doar pentru a vedea care este starea finală a cheeseburger-ului după ce această perioadă avea să treacă. Curiozitatea lor a făcut un foarte mare bine omenirii, fiindcă au arătat în sfârşit care este adevărata faţă a acestei afaceri putrede. Cu toate acestea, lumea încă se îmbulzeşte la coadă pentru a primi un hamburger sau un cheeseburger de la vestitul clovn american. Poftă mare!


Deşi privirile celor doi sunt foarte amuzante şi parcă li se citeşte apetitul pentru acest cheeseburger, dacă aşa se numeşte, sunt sută la sută convins de faptul că nu şi-ar dori ca stomacul lor să fie ucis de otrava americană numită "junk-food", care, din păcate, este întâmpinată cu bucurie de majoritatea ţărilor lumii. Aşadar, după 20 de ani în care acest cheeseburger de la McDonald's a stat închis într-o cutie, înfăşurat în nimic altceva decât în ambalajul original, acest produs american arată în stare perfectă. Remarca unui alt site în legătură cu acest experiment chiar mi-a captat atenţia şi mi s-a părut foarte amuzantă, de aceea doresc să v-o prezint şi dumneavoastră: "Cred că McDonald's foloseşte substanţe de îmbălsămare pentru a-şi menţine produsele".

vineri, 24 octombrie 2014

Susţin Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald

Nu ştiu câţi dintre voi aţi ştiut, dar recent a fost lansată o campanie de susţinere a Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald în care puteai să fii premiat cu o pereche de şosete exact ca ale clovnului de la McDonald's. Ei bine, eu nu am participat la această campanie, însă Blogatu (aka Marius Ovidiu Călugăru) a organizat pe propriul său blog un concurs cu acelaşi scop. Cerinţa concursului a fost foarte simplă: "Care a fost cea mai memorabilă faptă la care ai fost martor/protagonist?".

Comentariul cu care m-am înscris la acest concurs a fost destul de complex, dar m-a ajutat să mă clases printre cei trei câştigători. Este un moment din viaţa mea pe care nu l-am mai povestit nimănui. Când eram în clasa a 9-a, la o activitate de voluntariat, am mers la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi. Eram foarte bine organizaţi, de aceea chiar şi cei mai mici dintre noi ar fi ştiut ce să facă în aglomeraţia aceea care nu făcea nimic altceva decât să ajute nişte suflete inocente. După ce am împărţit pachetele personal copiilor, ne-am făcut drum spre curtea şcolii. Cu toate acestea, înainte de a ieşi din şcoală, un tânăr de cel mult 18-19 ani mi-a atras atenţia în mod deosebit. Acesta se afla sub o scară din interiorul şcolii, stând lipit de perete şi plângând. Iniţial crezusem că fusese certat pentru o posibilă faptă rea, în schimb adevărul era altul. Ţinea în mână o monedă şi se strângea de genunchi ca şi cum şi-ar fi dorit ca cineva să îl îmbrăţişeze.
"Ce pot să fac cu un bănuţ? Nu am ce să fac cu el! Nu mă ajută cu nimic."
În speranţa că am reprodus în proporţie de 99% cuvintele acestuia, trebuie să recunosc faptul că aceste vorbe ţi se întipăresc în minte. Te schimbă ca om. Pe mine m-a schimbat. Scopul pentru care mă aflam pe atunci la acea şcoală era unul simplu. Ştiam că voi fi premiat cu o diplomă pentru participare, care în cele din urmă avea să mă ajute foarte mult la facultate sau chiar la locul de muncă. După ce am auzit acele cuvinte, mi-am dat seama că sunt un nimic pentru modul în care gândesc. M-am schimbat radical în privinţa viitorului. Mă gândeam doar la succesul personal şi la o viaţă perfectă. Stând şi analizând îndeaproape fiecare cuvânt mi-am dat seama că am o viaţă perfectă. Am o familie care mă iubeşte, sunt sănătos, am prieteni, am o casă doar a mea... ce mi-aş mai putea dori? De atunci nu mai pun preţ pe bani şi pe bunurile materiale. Sunt mulţumit cu ceea ce am şi nu mi-aş dori nimic mai mult. Totul a venit ca un pumn în faţă, atât de puternic încât să îmi schimbe perspectiva asupra vieţii. Regret faptul că nu aveam ce să îi ofer. Ştiam că îşi dorea o familie şi un loc unde să poată să fie fericit. Îmi doream să îl ajut atât de mult, dar era cu neputinţă să fac un asemenea lucru. Printre lacrimi, am plecat mai departe şi mi-am croit drum spre colegii mei de la celelalte clase, care de asemenea asistaseră la scenă şi erau la fel de înduioşaţi. 

Cu acest comentariu, redat puţin altfel, am reuşit să câştig şosetele clovnului de la McDonald's. Acum, când mă uit la ele, parcă îmi este milă să le scot până şi eticheta. Nici nu ştiu dacă vreau să le port sau să le pun într-o ramă, drept dovadă pentru toate activităţile de voluntariat la care am participat din acel moment până în prezent. Sunt mândru de faptele mele şi nu aş putea să mă numesc altfel decât un erou. Toţi cei care sunt voluntari şi fac un gest spre ajutorarea celor mai puţin norocoşi pot fi numiţi eroi. În acest fel, fac un apel către toţi cititorii acestui blog şi îi îndemn să preia iniţiativa. Adu un zâmbet pe faţa unui copil, fii voluntar!