Nu este o noutate faptul că vă povestesc despre produsele de la Aoro, iar asta o ştiţi şi voi, însă
astăzi mă aflu într-un mare impas. Noul an şcolar se apropie foarte rapid, iar
eu chiar nu am habar cu ce alte produse să mă „echipez”. Într-un an de zile
consum cel puţin 8 deodorante, 6 parfumuri, 1 fixativ, 2-3 creme pentru
hidratarea pielii şi pe puţin 15 măşti de faţă. Poate suna puţin ciudat, dar de
când am aflat care sunt beneficiile unei măşti pentru faţă, mi-am spus: „hei,
dar de ce să nu încerc şi eu?”. Şi ce să vezi? Subsemnatul a început să
utilizeze măşti pentru faţă. Am folosit foarte multe şi mă simt mândru de
această decizie, întrucât am un ten foarte curat, iar coşurile apar foarte rar,
doar în zonele mai puţin vizibile. Desigur, pe lângă toate aceste produse, mă
asigur că înainte de a le folosi am făcut duş. Nu sunt genul de persoană care
să se dea cu deodorant la subraţ fără să fi făcut duş. Am fost pus în situaţia
de a mă afla lângă o persoană care mirosea a transpiraţie şi deodorant în
acelaşi timp. În condiţiile în care am stat aproape o zi întreagă lângă acea
persoană, vă cam daţi seama ce miros oribil am putut simţi. În orice caz,
revenind la subiectul „produse pentru şcoală”, vreau să vă spun că îmi trebuie
cel puţin două deodorante pentru început şi un parfum. De restul am eu grijă în
timp.
O primă
necesitate, şi anume deodorantul, este deja asigurată. Am de la Aoro spray-ul
anti-perspirant Garnier pentru barbati. Eu prefer deodorantele de la
Garnier tocmai pentru faptul că nu m-au dezamăgit niciodată, în special acest
anti-perspirant. Nu mi-a lăsat până acum nicio urmă albă pe tricourile negre,
nici pete galbene pe tricourile albe. De asemenea este un deodorant potrivit
pentru toate tipurile de piele. Protejează foarte bine împotriva transpiraţiei,
întrucât formula sa este îmbogăţită cu un mineral de origine vulcanică, foarte
bun absorbant. Un detaliu pe care îl apreciez foarte mult la acest deodorant
este acela că nu blochează porii şi lasă pielea uscată. Nu de la multe
deodorante am putut obţine un asemenea rezultat. Este prima dată când Garnier
lansează un deodorant cu asemenea proprietăţi. Ţara de provenienţă a acestui
deodorant este Germania. A fost testat dermatologic şi s-a dovedit că nu
conţine parabeni sau alcool. Mirosul său aromatic oferă prospeţime pentru
întreaga zi, încă de la prima utilizare! Pe mine m-a impresionat încă de la
început. Distribuitorii acestui deodorant sunt cei de la L’Oreal Romania. Produsul
este prezentat sub forma unui tub verde cu negru, capacitatea maximă de stocare
fiind de 150ml. Are un sistem de siguranţă care trebuie schimbat în direcţia
potrivită pentru a putea acţiona butonul ce declanşează spray-ul. Nu sunt
pretenţios de fel şi nici nu cheltui prea mult pe produsele de care am nevoie,
în schimb sunt foarte atent la orice detaliu, oricât de micuţ. Garnier Mineral
este o gamă de anti-perspirante care te ţine departe de transpiraţie până la 48
ore, datorită amestecului de ingrediente naturale. Preţul acestuia este de 13
lei şi rezistă timp de 3 ani pe raft. Tubul nu are un capac, însă nu reprezintă
un dezavantaj, întrucât v-am reamintit anterior că are o siguranţă ce trebuie
schimbată pentru a acţiona spray-ul. Butonul pentru acţionarea spray-ului este
foarte uşor de utilizat, deoarece nu trebuie să apăsat prea tare. Indicat este
să fie utilizat la o distanţă de 15cm de braţ, dar nu înainte de un duş, iar
pielea trebuie să fie uscată. Este perfect pentru vară, are un preţ rezonabil
şi nu provoacă iritaţii asupra pielii. Ţinând cont de faptul că începând cu
anul acesta vreau să fac, în paralel cu şcoala, sală, consider că acest
deodorant le are pe toate. Îmi amintesc cum toate celelalte deodorante au dat
greş atunci când am avut mai mare nevoie de ele.
Însă, de când
folosesc Garnier Men Mineral Invisible spray anti-perspirant, nu am avut
niciodată probleme. Am putut pleca întotdeauna de acasă, fiind sigur că nu am
parte de vreo surpriză. Mirosul de prospeţime şi persistenţa completează numele
deodorantului Garnier Men Mineral Invisible. L-am testat în zilele calde, dar
şi în zilele reci, iar aici aş vrea totuşi să subliniez un mic defect. În
zilele reci, acţiunea deodorantului asupra pielii devine puţin inconfortabilă,
datorită efectului răcoritor, deşi în ambele situaţii pot recunoaşte că nu m-am
confruntat cu transpiraţia sau cu mirosul urât. Am folosit acest deodorant
chiar şi atunci când alergam, iar efectul asupra pielii a fost acelaşi. Simţeam
cum pielea mea respiră şi miroase frumos. Părerea mea personală despre acest
deodorant este una foarte bună. Cu riscul de a mă repeta, preţul rezonabil îl
transformă într-un must have al sezonului cald, mai ales pentru raftul cu
produse de îngrijire personală al fiecărui bărbat. Nu am fost dezamăgit
niciodată de gama Garnier, întrucât este un brand cu renume mondial. Nu cred că
există om pe această planetă care să nu fi auzit măcar o dată în viaţă de un
produs marca Garnier. Istoria acestui brand începe în anul 1904, când numele
iniţial al companiei era „Laboratoires Garnier”. Este un brand ce aparţine de
L’Oreal, producător de produse pentru îngrijirea părului şi a pielii. Iniţial
am fost puţin cam sceptic faţă de anti-perspirant, întrucât niciunul nu a ajuns
vreodată să îmi întreacă orice aşteptare. M-am înşelat! Un aspect pe care eu nu
îl prea suport este acela că pe spatele deodorantului scrisul este foarte mic,
şi chiar dacă am o vedere foarte bună, îmi vine foarte greu să citesc tot ceea
ce se află acolo. Să zic, acesta ar fi al doilea punct negativ pe care îl
atribui deodorantului, însă nu încurcă cu nimic mirosul sau acţiunea asupra
pielii. Per total vreau să îi acord o notă, iar eu mă gândeam că ar putea primi
cu uşurinţă un 9/10. Nu este
perfect, însă nu-i nimic. Sunt mulţumit de alegerea pe care am făcut-o atunci
când am ales acest deodorant şi cred că o să-l mai cumpăr.
Am vazut pe Aoro ca au si varianta de dama la 11 lei iar articolul tau m-a facut curioasa sa il testez desi eram fan deodorantelor roll-on.
RăspundețiȘtergere