Câţi v-aţi întrebat în decursul acestei vieţi ce înseamnă fericirea adevărată? Eu am făcut-o de foarte multe ori şi nu am primit nici acum un răspuns concret. În ceea ce mă priveşte, deşi sunt foarte curios şi aş dori să primesc un răspuns în legătură cu întrebarea anterioară, încă nu intenţionez să schimb nimic din ceea ce aş putea şti. Temporar îmi place doar să simt, fiindcă mi se pare că a cunoaşte adevărata fericire ar strica orice echilibru între stările bune şi cele negative ale unui individ. Acum două zile am reuşit totuşi să simt pe pielea mea ce înseamnă ca unei persoane să îi pese de mine cu adevărat, în afară de membrii familiei mele. O prietenă foarte bună de-a mea a fost vara aceasta în Republica Cehă şi a vizitat Praga. Alaltăieri când m-am întâlnit cu ea la liceu mi-a făcut cadou un suvenir special luat din Praga. Este vorba de un clopoţel din porţelan pe care scrie "I love Prague". Desigur, în loc de "love" apare o inimioară roşie, doar că eu nu pot să imit simbolul aici. Cu toate acestea, deşi nu aveam habar de ce s-ar putea afla înăuntru, gestul acesta de a dărui un obiect atât de micuţ, totuşi cu o semnificaţie atât de puternică, m-a atins profund. Un gest pe care nu îl voi uita niciodată, deoarece aproape că mi-au dat lacrimile în momentul în care am ajuns acasă şi am văzut cu adevărat ce valoare are acel clopoţel pentru mine. Aparent un obiect banal ca un clopoţel poate să schimbe foarte multe în viaţa unui om. Îţi mulţumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu