Pregătirea
generaţiei viitoare începe chiar astăzi. Eu m-am gândit întotdeauna la modul în
care îmi voi educa şi creşte copiii. În această societate care nu produce nimic
altceva decât roboţi şi neobrăzaţi, nu mi-a prea plăcut ideea că băiatul sau
fata mea ar putea fi un alt oarecare al acestei ţări. Şi, pentru că pun foarte
mult accentul pe educaţie, primii şapte ani se fac acasă, dar în acest timp se
poate lucra la un nivel avansat. Prin teste online, copiii noştri pot învăţa mai multe lucruri şi mai eficient decât ar
putea să o facă în şcoala convenţională. Limitele acestei societăţi pot fi
încălcate prin intermediul spaţiului virtual. Spre exemplu, e-istet, una dintre
platformele româneşti de teste online pentru elevii de clase primare, care
oferă o bună oportunitate părinţilor de a le testa copiilor aptitudinile la
limba română, limba engleză, chiar şi la matematică.
Alegerile pe care
le facem în privinţa educării şi formării copiilor noştri poate defini
persoanele ce vor fi mâine. Mi se pare corect şi uman să îi aducem la
standardele la care ar trebui orice om să fie, într-o societate educată şi
modernă. În primul şi în primul rând trebuie să ţinem cont de faptul că, prin
această platformă, deprinderile făcute pe computer se vor dezvolta cu mult
peste aşteptările noastre. Într-o eră în care computerul este unul dintre cele
mai importante gadget-uri, cu cât învăţăm copiii să „mânuiască” mai bine acest
dispozitiv, cu atât vom avea certitudinea că bagajul de cunoştinţe al acestora
se va dezvolta. Desigur, cu o oarecare pregătire şi îndrumare, copiii pot utiliza
computerul şi internetul în beneficiul lor. La fel cum am făcut şi eu, la fel
sper să facă şi ei. Acum nu vreau să influenţez opiniile nimănui, însă consider
că este o metodă foarte bună de a pregăti copiii pentru testele ce pot urma în
timpul şcolii.