De-a lungul timpului am găsit cazuri înduioşătoare care pur şi simplu te fac să te gândeşti din nou asupra modului în care percepem propriile vieţi. Printre toate poveştile pe care le-am auzit despre persoane fără picioare sau mâini, persoane cu feţe desfigurate din naştere sau oameni atât surdo-muţi cât şi orbi, una este atât de impresionantă încât nu cred că ar exista om pe această planetă căruia să nu îi trezească un sentiment cât de mic de tristeţe şi milă.
Povestea începe în jurul unui băieţel de 10 ani din Kenya pe nume Orem. La vârsta de 4 ani, mama lui Orembo (acesta fiind numele lui real) a murit, iar tatăl lui s-a însurat cu o altă femeie. Într-o dimineaţă, pe când Orembo avea 10 ani, mama vitregă a acestuia a făcut ceai, şi, dintr-o furie diabolică şi ură incontestabilă, lipsită de orice scrupule, aceasta a încercat să îl ucidă turnându-i apă clocotită peste faţă, fiind geloasă pe el din cauza faptului că era un copil foarte frumos încă de la naştere, mult mai frumos decât ceilalţi doi copii pe care i-a conceput cu tatăl lui. Deşi este greu de crezut, Orembo a supravieţuit atacului necruţător al acestei femei orbite de o furie stupidă, însă a plătit un preţ foarte mare. De la vârsta de 10 ani şi până în prezent (20 de ani), Orembo nu a simţit niciodată fericirea pe care o poate simţi cineva în această perioadă din viaţă. Numele lui a devenit din Orembo în Orem. În limba dholuo, numele acestuia înseamnă "cel frumos".
 |
| În prezent, Orem este îngrijit de o femeie milostivă şi iubitoare, locuitoare a aceluiaşi sat în care s-a născut acesta. |
Tentativa de omor a mamei sale vitrege l-a obligat să îşi părăsească familia şi să se mute cu un frate de-al lui, care a avut grijă de el până când şi acesta a murit. După ce fratele lui a murit, acesta s-a mutat la celălalt frate al său, însă nu la fel de primitor şi iubitor ca primul. Soţia fratelui său refuza să îi dea de mâncare, obligându-l astfel să meargă zi de zi 2km până la un magazin local pentru a implora să i se dea ceva de mâncare pentru ziua respectivă. Spre tristeţea lui, Orem a fost arătat întotdeauna cu degetul după atentatul la propria lui viaţă. De fiecare dată când copiii din sat îl vedeau, aceştia o luau la fugă şi ţipau, fiind speriaţi de înfăţişarea lui. În fiecare dimineaţă, Orem este obligat să îşi pună în jurul gâtului un sac de plastic pe post de babeţică, întrucât lipsa buzelor, şi a gurii în sine, fac posibilă scurgerea salivei şi căderea mâncării, de fiecare dată când încearcă să mănânce ceva.
Ochii lui Orem au avut de asemenea de suferit foarte mult, fiindcă au fost foarte arşi, neavând pleoape care să îi acopere. Imaginea acestuia este pe cât se poate de înduioşătoare, cu atât mai mult deoarece se poate observa cum din ochii lui curg şiroaie de lacrimi care sunt singurele semne care ar putea arăta că nu simte nimic altceva decât tristeţe şi suferinţă. În cei 10 ani de la tentativa de omor, în tălpile lui Orem s-au instalat nişte insecte care îşi depun ouăle în piele, cauzând dureri foarte mari. Din fericire, voluntarii organizaţiei "Rise Up Society" l-au ajutat să scape de această problemă, uşurându-i astfel câtuşi de puţin viaţa.
Cazul lui Orem a ajuns în atenţia lumii după ce o organizaţie caritabilă a decis să îl ajute să primească o nouă şansă la o viaţă normală, căutând astfel să facă posibile operaţiile de reconstrucţie a feţei, care, din păcate, costă foarte mult. Cu ajutorul oamenilor generoşi şi a lui Dumnezeu, Orem speră la o viaţă nouă. După ce a fost respins de biserică (biserica penticostală) şi de familie, el îşi lasă ultima speranţă în mâinile primitoare şi iubitoare ale lui Dumnezeu. Cel mai trist lucru este acela că de la vârsta de 10 ani, Orem nu a mai putut spune niciodată niciun cuvânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu