Nu sunt genul de persoană care să bea cafea dimineaţa când se trezeşte, însă de câteva zile încoace simt o nevoie nebună de a bea cafea pentru a mă revitaliza. Chiar dacă nu este indicată pentru vârsta mea, deşi mai am puţin şi devin major, nu pot să trec cu vederea peste beneficiile acesteia. Nu m-am informat niciodată asupra efectelor negative, ci mai degrabă am ascultat gura lumii care spunea că nu e bună, că provoacă dependenţă şi că mi-ar putea face rău. Într-adevăr, la un moment dat am simţit că am palpitaţii pentru că beam prea des cafea, însă nu sunt sută la sută sigur de provenienţa acestora, întrucât m-am documentat, iar palpitaţiile din cauza consumului de cafea sunt mai mult o poveste inventată. Oricare ar fi adevărul, ştiu că nici în doze mari nu este prea bună. Dar care sunt beneficiile pe care le are cafeaua?
Pentru persoanele care au parte de momente solicitante pe parcursul zilei sunt mult mai dispuse să îşi piardă concentrarea, însă cafeaua vine ca un boom de energie şi ajută la menţinerea concentrării. Eu chiar am încercat să văd dacă este adevărat, iar din cauză că singura activitate mai solicitantă din viaţa mea la momentul actual este statul la liceu şi procesarea informaţiilor pe care le primesc, pot spune că este foarte adevărat că o cană de cafea poate să facă minuni atunci când vine vorba de concentrare. De asemenea, cafeaua este foarte bună la stabilizarea concentraţiei de glucoză din sânge.
Dacă eşti încă licean sau ai o meserie care implică scrisul de mână, atunci cu siguranţă cunoşti problema scrisului de mână. Un studiu arată că două căni de cafea consumate îmbunătăţesc calitatea scrisului, astfel încât scrisul va fi mai frumos, iar persoana în cauză va scrie mai repede. Pentru cei care încă sunt la liceu această calitate este foarte importantă, aşadar două căni de cafea zi de zi în clasa a XII-a sunt o minune. Şi nu în ultimul rând, cafeaua are un rol foarte important în îmbunătăţirea stării de spirit. Este foarte cunoscut faptul că persoanele care consumă o cafea dimineaţa au parte de o atitudine pozitivă, cel puţin în teorie. La fel ca în cazul concentrării, cafeaua are efectele sale asupra creierului, inducând astfel stări de bine consumatorului pentru întreaga zi.
În cele din urmă, cafeaua nu este chiar atât de rea pe cât pare, însă trebuie consumată raţional. Eu nu sunt un consumator înrăit de cafea, însă simt nevoia din când în când să mă răsfăţ cu o cană plină ochi, doar pentru a-mi satisface nevoia de energie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu