Se afișează postările cu eticheta facultate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta facultate. Afișați toate postările

luni, 26 ianuarie 2015

"Denmark seems to be cool"

Mi-am făcut planurile mai de mult legate de viitor, însă de fiecare dată când mă gândesc la ce vreau să fac după ce termin liceul, parcă totul se destramă şi capătă un nou început, forţându-mă să regândesc totul de la capăt. După ce m-am interesat de sistemele de învăţământ ale mai multor ţări, am decis să urmez studiile în Danemarca. Privind la modul în care merg treburile pe acolo, pare că mi-am găsit viitoarea ţară pe care o voi cunoaşte. Îmi aduc aminte şi acum zilele în care eram decis asupra faptului că vreau să urmez medicina, însă timpul şi-a spus cuvântul, iar eu am început să fiu din ce în ce mai indecis. După ce visul cu medicina s-a spulberat, am trecut la armată, după armată am ajuns la jurnalism, iar după jurnalism am ajuns să nu mai ştiu ce facultate o să urmez. Cu toate acestea, mai am timp un an să decid în ceea ce priveşte domeniul în care mă voi afirma pentru a câştiga un ban cinstit şi pentru a-mi finanţa viaţa. Cred cu tărie că Danemarca este ţara care mă va ajuta să mă propulsez în viaţa de adult, întrucât, citind mai multe pe internet, acolo oamenii sunt cei mai fericiţi din lume. Nu aş putea să îi contrazic, întrucât nu au aşteptări pentru anii următori (aşa cum avem noi, românii), condiţiile de viaţă sunt foarte bune, economia fiind una stabilă, iar sistemele de învăţământ şi sănătate fiind gratuite chiar şi pentru străini. Pe lângă acestea, Danemarca pune la dispoziţie studenţilor străini posibilitatea de a avea un loc de muncă, part time, în care pot fi plătiţi cu până la 700-900 euro pe lună, având programe de lucru de doar 10-12 ore pe săptămână. Şi pentru că lucrurile bune nu se opresc aici, danezii oferă burse studenţilor care fac dovada că lucrează fără să depăşească numărul de ore stabilit prin legislaţie. Între noi fie vorba, acea bursă este de asemenea de 700 euro, iar cu banii pe care îi mai faci şi la locul de muncă... înseamnă că în doar un an poţi să îţi cumperi şi o maşină, evitând costurile de cazare şi cele pentru necesităţile personale. În cele din urmă am ajuns să spun că Danemarca pare să fie tare, din toate punctele de vedere. De la arhitectură până la sistemele lor şi tot ceea ce îi fac atât de fericiţi şi cunoscuţi pe plan mondial pentru condiţiile bune de viaţă.

luni, 5 ianuarie 2015

Schimbări pe care le aştept de la 2015

Anul acesta trebuie musai să se schimbe foarte multe lucruri. Mi-aş dori foarte mult să aflu că situaţia financiară a ţării s-ar putea redresa, întrucât am suferit prea mult din cauza sărăciei şi ştiu că nu merităm un asemenea lucru. Ţinând cont de faptul că suntem o ţară modernă, civilizată şi europeană, mi-ar plăcea de asemenea să se ţină mai mult cont de legile ţării. Sunt puţin prea săturat la vârsta mea de toate mizeriile şi scandalurile care pot avea loc în această ţară minunată. Deoarece multe ar mai fi de schimbat la această ţară, am decis să trec la schimbările pe care vreau să le văd în viaţa mea. În primul rând este vorba starea mea spirituală. Anul trecut ceva pur şi simplu m-a măcinat, deşi nu îmi pot explica altfel decât din cauza stresului. O schimbare în viaţa personală este întotdeauna bine primită. 2014 a fost un an definitoriu pentru întreaga mea personalitate, întrucât am trecut prin mai multe evenimente specifice vârstei care nu au făcut nimic altceva decât să înrăutăţească situaţia. Deci, pentru că nu vreau să extind această idee la infinit, am trecut din rău în mai rău. Totuşi, pentru că am intrat în noul an, îmi doresc să reuşesc să menţin legăturile şi relaţiile de prietenie cu acei câţiva prieteni foarte buni, dar puţini, prieteni pe care îi am. Desigur, şi o prietenă ar merge, însă nu mă grăbesc din acest punct de vedere. O ultimă schimbare la care mă aştept? Sper să îmi pun ordine în gânduri şi să mă hotărăsc în privinţa ţării în care îmi voi face studiile. Temporar sunt puţin ameţit, gândindu-mă foarte mult la Danemarca şi Regatul Unit.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Gânduri de viitor

În ultima perioadă m-am tot gândit la ce o să fac după ce termin liceul. Am tot căutat pe internet programe de studii pentru a face facultatea în străinătate, întrucât România nu mă prea mai satisface la nivelul educaţiei. Să nu mă înţelegeţi greşit! Nu sunt vreun soi de geniu sau ceva de genul, însă nu îmi doresc un viitor în această ţară. Din păcate, ţara aceasta nu îmi rezervă nimic bun, de aceea am decis să îmi fac viitorul oriunde numai aici nu. 

În ceea ce priveşte programele de studii, am aflat de Edmundo. Prin intermediul lor aş avea posibilitatea de a studia în Anglia sau în Danemarca, deşi mai mult ca sigur Danemarca va fi ţara pe care o voi vizita cel mai curând. Îmi pare rău că a trebuit să iau o astfel de decizie, radicală atât pentru mine cât şi pentru cei dragi. Este foarte greu să te desparţi de locul tău, să pleci în lume singur şi să laşi totul în urmă, doar pentru a avea un început proaspăt. În orice caz, încă sunt indecis în privinţa facultăţii pe care o voi urma în străinătate. Visul meu de a deveni medic s-a dus de mult... la fel ca acela de a deveni jurnalist. Din fericire, mai am la dispoziţie doi ani până voi face decizia finală. Cu toate acestea, mă uitam la atâţia tineri care au devenit antreprenori, chiar şi fără diploma de Bacalaureat. La un moment dat, eram tentat de ideea de a abandona liceul şi să încep o afacere, însă stau cam prost cu finanţarea, temporar.

Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit vreodată de Levi, de la Friends Show, însă tipul mi se pare foarte tare. Iniţial nu prea îl înghiţeam, spunând că este doar un puştan, puţin mai mare decât mine, răsfăţat care nu făcea nimic altceva decât să promoveze nişte mesaje lacrimogene pe Youtube. După ce am văzut un reportaj cu el luna aceasta, m-am gândit şi mi-am dat seama că suntem relativ asemănători. Avem foarte multe lucruri în comun. Vă las un videoclip pentru că vreau să îl vizionaţi şi să aflaţi câteva lucruri despre el, pentru că, aflând aceste "câteva" lucruri despre el, o să vă daţi seama în ce situaţie sunt pus şi o să mă cunoaşteţi puţin prin intermediul lui.


Aşadar, habar nu am ce anume aş putea să fac în continuare. Oare ţara aceasta se scufundă atât de mult în mocirlă? Mai merită să dai BAC-ul? Mai merită să faci o facultate în România? De ce să mai urmez un sistem de învăţământ care oricum nu dă roade, când fac deja o grămadă de bani?