Ce contează cel mai mult

Ne naştem, trăim şi gustăm din toate deliciile vieţii... cel puţin, din cele pe care noi le considerăm a fi delicii. Uităm, dăm cu piciorul adevăratelor oportunităţi şi sfidăm orice principiu. Ne facem stăpâni asupra unei vieţi pe care nu o merităm, asupra unei vieţi care ne distruge, şi totuşi suntem mândri de noi. Aducem aminte lucruri dureroase şi facem doar ceea ce ne convine. Da, mereu avem dreptate şi vom fi superiori faţă de oricine.

Este foarte dureros să ştii că o mână de oameni poate schimba înfăţişarea unei ţări în doar câţiva ani. Recent am citit pe internet o scrisoare a unei studente plecată cu studiile în Marea Britanie, scrisoare adresată publicului.

"Dumnezeu a fost ucis de Occident" această parte din scrisoare mi-a atras atenţia în mod special. 

Dacă în postarea în care aţi aflat lucruri despre mine nu am apucat să scriu, vă mărturisesc că sunt un băiat mai de modă veche, old school aţi putea spune. Sunt un inadaptat al "societăţii moderne". Nu am iPhone, dar cred în Dumnezeu şi încă trăiesc. Părinţii mei nu îmi oferă acoperişul unei vile sau al unui conac, ci al unui loc pe care eu îl numesc casă, dar mă simt mândru că o am şi pe aceasta. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu în pas cu moda, şi în nici un caz nu mă număr printre băieţii care cunosc toate mărcile telefoanelor şi ale maşinilor. Sunt curajos, dar totodată îmi este frică să îmi exprim sentimentele în mod direct faţă de persoana pe care o plac. Nu merg în cluburi şi nu îmi place să fiu "cool", mai degrabă tipul de băiat singuratic şi căutător de linişte. Este o viaţă simplă, dar minunată, şi aş dori ca toată lumea să o trăiască. Îmi doresc să schimb ceva în ţara asta, şi îmi doresc cu ardoare!

Mă dezamăgeşte faptul că te împrieteneşti atât de uşor cu persoane pe care îi consideri fraţi, respectiv surori de sânge şi totuşi sunt doar păpuşile unui sistem corupt, a unei ţări îmbolnăvite de nişte mizerii. În licee suntem învăţaţi că media este cea de-a treia putere într-un stat. Iată că acest lucru este pe de o parte adevărat, pe de altă parte fals. În România, media este, din păcate, prima putere în stat. De ce spun asta? Observ pe zi ce trece cum tinerii, oamenii de seamă şi chiar copiii se transformă treptat în nişte gunoaie fără raţiune. Este oare ceea ce vedem zilnic la TV, ascultăm la radio sau citim în pictoriale, asta dacă mai citim, un scop în viaţă? Contează chiar atât de mult să fii cel mai cunoscut om din oraş, judeţ, ţară, ş.a.m.d. atâta timp cât uiţi cine eşti cu adevărat? Avem o istorie bogată, o istorie scrisă cu sângele unor îngeri. Oameni de seamă care au scris zeci de romane, milioane de soldaţi care au luptat pentru poporul nostru cu preţul vieţii, conducători care mai de care şi o credinţă neclintită. Acestea sunt vieţile, lucrurile şi scopurile pe care trebuie să le învăţăm. Viaţa materială este pe moment, iar mai devreme sau mai târziu, atunci când moartea ne va şopti cântecul etern, o să dăm uitării toate aceste "deprinderi" şi desigur că şi noi, la rândul nostru o să fim uitaţi. Asta sperăm? Să devenim un simplu sac de oase? Niciodată nu este prea târziu să schimbăm ceva, iar atunci când o să avem dubii, când o să ne rătăcim undeva pe drum, să ne aducem aminte că suntem stăpâni pe propria viaţă şi că nu trebuie să ne lăsăm conduşi de o mentalitate stricată... bolnavă! Şi mai presus de toate... să ne aducem aminte că suntem puternici şi că putem continua.