Cred că aceasta, printre multe altele, este cea mai irelevantă şi dominantă personalitate din lumea cinematografiei. Nu cred că există măcar o persoană în lumea asta, cu un bagaj intelectual destul de bogat, care să nu fi auzit de el, nu concep aşa ceva!
Charlie Chaplin, un simplu om care a trecut ca mulţi alţii prin sărăcie şi greutăţi în viaţă, este unul din cei mai mari comedianţi ai lumii moderne. Dacă mă credeţi sau nu, Charlie Chaplin a avut o copilărie grea. El nu s-a născut cu averi, ceea ce l-a pus de multe ori în faţa unei soarte crude. Împreună cu fratele său vitreg, a trebuit să locuiască timp de ani de zile alături de tatăl său, un tată alcoolic şi nepăsător, şi mama sa Hannah Chaplin care era de asemenea un artist.
Datorită greutăţilor financiare suportate de-a lungul copilăriei, Charlie şi fratele său, acum mai în vârstă şi capabili să decidă ce vor, şi-au început o carieră în muzică. Împreună, aceştia erau minunaţi, însă nu doar din cauza talentului lor, ci mai mult din cauza relaţiei lor puternice, relaţie care i-a ţinut uniţi foarte mult timp.
În ciuda faptului că a fost sărac, Charlie a fost influenţat de acest factor în privinţa creării personajelor lui.
Un scurt interviu acordat de Charlie m-a impresionat foarte tare. Cu foarte multă credinţă şi devotament faţă de actorie, el considera că personajele lui practic existau, deşi fictive, ele existau prin el. Defapt, este un lucru adevărat şi dovedit faptul că personajele lui au fost aduse la viaţă de propria sa personalitate, nu mai este nimic de mirat, însă, după cum am spus şi mai sus, devotamentul şi iubirea lui faţă de actorie s-au dovedit a fi mai puternice decât orice pe lume.
În anul 1940 a avut de suportat multe procese pe ideea că era simpatizant al partidului comunist. Deşi nu era adevărat, cei de la Hollywood au interpretat greşit prestaţia lui Charlie din filmul "Dictatorul". O adevărată operă de artă dacă îmi permiteţi.
În cele din urmă, nu doresc să lungesc prea mult subiectul, aşa că voi adăuga o mică părere.
Printre rolurile sale cele mai cunoscute, Charlie m-a impresionat profund datorită devotamentului său. Îşi iubea rolurile, arătând practic faptul că personajele erau o parte din viaţa lui. Indiferent dacă el a murit, consider că operele sale vor dăinui peste ani şi ani de acum înainte, până în ultimele zile ale omenirii.
"Durerea mea ar fi motivul pentru care cineva râde. Dar râsul meu nu ar trebui să fie niciodată motivul durerii cuiva."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu