Ok, deci luna aceasta m-am îndrăgostit de un produs nou
pentru păr. Acesta se numeşte Osis+ Flexwax şi este pe departe cel mai bun
produs pentru păr pe care l-am putut avea vreodată. Atât eu, cât şi cei din
jurul meu, mi-au spus că am făcut o alegere foarte bună alegându-l. Este vorba
de o ceară de păr care oferă o fixare super puternică şi nu schimbă aspectul
părului. Trebuie să menţionez faptul că de fiecare dată când deschid capacul
recipientului şi inspir puţin, mirosul minunat mă învăluie şi mă hipnotizează.
În ceea ce priveşte ceara, o ador! Înainte să fac comanda primelor mele produse
de pe Aoro, m-am uitat foarte mult timp pe Youtube şi pe site-urile oficiale
pentru a căuta mai multe detalii despre produse. Osis+ m-a captivat! O folosesc
de fiecare dată înainte să plec la liceu, întrucât mă ajută să îmi aranjez
părul aşa cum îmi doresc şi îl menţine în poziţia respectivă pe durata întregii
zile. Interesant este faptul că, deşi este o ceară de păr, nu este ca oricare
alta. Mai deţin o ceară de păr de la Garnier, însă nu m-a impresionat. Crema de par Schwarzkopf Osis+
este mai mult o cremă care nu oferă o strălucire puternică părului şi nu
provoacă mătreaţă. Caut de foarte mult un astfel de produs care să nu îmi
afecteze scalpul şi să nu îmi îngraşe părul. Acest produs nu lasă urme grase şi
este foarte bun pentru fixare. Uneori cred că este mult mai bun decât
fixativul.
Partea cea mai bună la această cremă este aceea că poţi să
îţi rearanjezi părul şi să rămână încă fixat, chiar şi după câteva ore bune de
la utilizarea ei. Deşi este indicat să fie folosită o cantitate suficientă de
cremă, ceea ce ar însemna o bobiţă, eu folosesc mult mai puţin şi am parte de
acelaşi efect. Schwarzkopf a realizat una dintre cele mai bune şi uşor de
folosit creme, potrivită pentru toate tipurile de păr. Un alt aspect pozitiv al
cremei ar fi acela că poate fi îndepărtată cu uşurinţă prin spălare. În cele
din urmă trebuie să menţionez faptul că este foarte rezistentă împotriva
umezelii. Vă recomand cu încredere această ceară pentru păr şi totodată vă
sugerez să o cumpăraţi de pe Aoro.ro.
Comparativ
cu fixativul pe care l-am folosit în trecut şi toate celelalte geluri de păr,
această ceară este mai mult decât aş fi putut să mă aştept vreodată. De foarte
multe dăţi m-am confruntat cu mătreaţă şi un aspect neplăcut al părului,
datorită produselor de calitate proastă. Astăzi pot să recunosc faptul că nu am
avut un produs mai bun pentru păr decât Osis+ Flexwax. Preţul este unul foarte
accesibil, iar cantitatea asigură necesarul a cel puţin trei sau patru luni.
Este o inovaţie în lumea produselor pentru păr, datorită formulei sale care
permite părului să aibă un aspect natural chiar şi după utilizarea cremei. Şi
pentru că cu toţii suntem preocupaţi de mirosul părului, această cremă nu
provoacă un miros neplăcut. Testat, după 4 zile în care am folosit de două ori
crema, părul meu a rămas relativ curat, ceea ce înseamnă că nu a căpătat un
miros neplăcut.
Si eu foloseam in trecut crema pentru fixare dar mie imi incarca parul . Am platasat deja o comanda pe Aoro pentru aceasta pentru ca m-a convins descrierea ta. Abia astept sa o testez.
RăspundețiȘtergere