Ştiu că în ultima vreme nu am mai apucat să postez lucruri în afară de advertoriale, însă nu am avut timpul necesar să mai scriu altceva în afară de publicitate. Astăzi m-am gândit totuşi să mă revanşez faţă de dumneavoastră, asta pe lângă faptul că nu am mai scris de mult despre Dexter, criminalul nostru în serie preferat.
Sezonul 7 din Dexter se arată a fi al doilea cel mai puternic sezon din întregul serial, ca impact emoţional, desigur. Nu aş fi crezut vreodată că trecutul poate să îl prindă din urmă pe Dexter şi că Debra ar putea să îl prindă în momentul crimei. Iniţial am crezut în puterea minciunilor lui Dexter, întrucât sora lui vitregă îi căzu în plasă pentru o perioadă. Întreaga poveste cu Travis m-a ţinut pe ace, crezând că o să scape cu basmaua curată, însă nu m-am gândit niciodată că deznodământul poate fi atât de încurcat.
Într-o altă ordine de idei, activitatea depusă de Laguerta pentru a-l demasca pe Măcelarul din Port - fiind condusă de o lamelă de sânge la locul morţii lui Travis înapoi la cazul ce a făcut-o să sufere enorm în urma pierderii lui James - o face să ajungă înapoi la bănuielile pe care le-a avut James faţă de Dexter. Din momentul în care aceasta află că Dexter este criminalul pe care întregul oraş l-a căutat lune în şir, aceasta dezvoltă un soi de nebunie şi ură faţă de el, însă nici una nici alta nu o conduc spre calea cea dreaptă, ajungând în cele din urmă să fie privită strâmb de toţi colegii de muncă, devenind astfel din ce în ce mai slabă în faţa tuturor. În cele din urmă, dorinţa sa arzătoare de a-l prinde pe Dexter... o duce însă pe un singur drum... şi anume pe drumul morţii.
Flashback-urile care au tot apărut în acest sezon mi-au aprins un sentiment de nostalgie în suflet, transformând astfel episoadele în ceea ce eu numesc "poveşti fără sfârşit". Intrarea în scenă a noului personaj, Hannah McKay mi-a provocat de asemenea un sentiment de fericire, ştiind totodată că ea este aleasa, singura persoană care va ajunge să îl iubească pe Dexter pentru ceea ce este cu adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu