Una peste alta a venit şi vara, chiar dacă vremea încă se joacă cu noi, iar pasionaţii de bolide caută să îşi tuneze "bijuteriile" cât mai mult pentru a atrage atenţia privitorilor. Bărbaţii, în special, sunt cei mai împătimiţi după aceste transformări, dar nu vreau să par misogin, de aceea nu cred că este musai să fii bărbat pentru a te implica într-un asemenea domeniu; şi femeile sunt iubitoare de autoturisme.
Alternând de la o notă la alta, cred că un aspect faţă de care foarte
mulţi şoferi se tem, este bugetul. Bugetul alocat într-un autoturism ar
trebui să fie unul cât mai mic, întrucât piesele pot costa foarte mult.
Unul dintre prietenii mei de familie a avut întotdeauna, şi încă are, o
manie pentru maşinile Dacia. De fiecare dată când are ocazia, acesta îşi
răsfaţă maşina cu piese Dacia
noi şi vopsele metalizate. Acest individ a reuşit să transforme o
maşină cumpărată la preţul de 1.300 lei într-un adevărat bolid de curse.
Ştiţi? Unii ar fi dispuşi să judece, spunând că nu ar investi atâţia
bani într-un autoturism... mai ales într-o Dacie de 1.300 lei. Totuşi,
eu am reuşit să trec peste această etapă, pentru că recunosc faptul că
şi eu l-am judecat într-o oarecare măsură, şi am reuşit să văd adevărata
capodoperă la care lucra cu atâta pasiune. Fiecare bănuţ investit în
maşină, au meritat orele de muncă asiduă. Culoarea închisă, spoiler-ul
şi capota făcută din fibră de carbon transformă înfăţişarea maşinii
într-o adevărată maşină de curse.
Ştiţi ce m-a mirat întotdeauna? Un set de piese Logan ajung să coste mai mult decât poate să ajungă o maşină Dacia 1300 echipată şi tunată complet. Totuşi, există un loc unde poţi cumpăra piese auto Logan la un preţ super avantajos, raportul calitate-preţ fiind unul extraordinar. Întotdeauna am fost de acord cu achiziţionarea produselor dorite din online. Căutând prin mai multe magazine am avut mai multe ocazii în care am reuşit să identific produse mult mai scumpe decât în magazinele virtuale. Spre exemplu, magazinul dedicat autoturismelor Autohut.ro are un stoc mult mai mare decât stocul magazinelor obişnuite, utilizatorii putând să beneficieze de preţuri cu până la 70% mai mici, plată fără dobândă, iar transportul fiind livrat în 24 de ore la propriul domiciliu. Fără efort este mult mai uşor, cel puţin înainte de transformarea maşinii.
Pentru că astăzi tot ce facem se întâmplă mai mult online, de ce să nu profităm de pe urma activităţii noastre virtuale? Toată lumea ştie cât de greu este cu pierderea timpului prin ateliere, magazine care promit marea cu sarea şi multe altele, dar foarte puţini găsesc şi soluţii. Prietenul acela de familie despre care v-am povestit a recunoscut faţă de mine că a dus o luptă continuă contra timpului. Este foarte plictisitor, dar mai ales greu, să te plimbi din magazin în magazin pentru achiziţionarea pieselor necesare unui autovehicul. Deci? Voi ce mai aşteptaţi? Autohut.ro se află la doar câteva taste distanţă, loc unde puteţi să achiziţionaţi în mod eficient piese auto.
Sa stii ca nici nu e rea ideea tunarii unei masini.Sunt cateva destul de vechi insa care sunt bijuterii la propriu si ar merita o transformare completa!
RăspundețiȘtergereÎntocmai! Eu unul nu aş aborda o maşină super-mega-ultra nouă. Sunt genul "old school" şi mi-ar plăcea să am o maşină veche pe care să o pot modifica când doresc.
ȘtergereNici pe mine nu m-ar deranja o masina tunata. Intr-adevar modelele vechi merita reinventate pentru ca sunt mult mai pretioase decat unele noi.
RăspundețiȘtergereÎţi spun sincer, pentru mine ar fi un vis împlinit să deţin o maşină tunată! Desigur, cu un buget cât mai redus... că până la urmă, asta ne dorim cu toţii, nu? :D
ȘtergereOh, dar si eu cunosc pe cineva la fel de pasionat de autoturisme care ar face orice pentru a-si infrumuseta masina. Intr-adevar, shopping-ul online este unul mult mai eficient decat cel de la magazinele obisnuite. In fine, sunt de acord cu cele spuse de tine in acest articol. :)
RăspundețiȘtergereEu am început să îmi fac cumpărăturile online în decursul anului trecut. Trebuie să recunosc, sunt mulţumit de serviciile unor magazine, asta în defavoarea magazinelor din oraş.
ȘtergereAm aflat de la Lore de postarea ta si desi nu sunt neaparat pasionata de automobile, recunosc ca abia astept sa am masina mea. Cunosc multe persoane care comanda piese auto online, cred ca este mult mai bine asa
RăspundețiȘtergereDaaa! Şi eu îmi doresc o maşină care să funcţioneze bine... şi să fie doar a mea! :)
ȘtergereMă bucur să aflu că ţi-a plăcut acest articol!