Hei, salutare tuturor. Am venit cu o asemenea postare întrucât am găsit un canal de pe Youtube care chiar m-a impresionat. Înainte de a vă prezenta canalul, să vă spun despre ce este vorba. Câţiva tineri organizează farse în public pentru a vedea câte reacţii primesc de la cei implicaţi. Pe lângă farse, aceştia organizează şi experimente sociale, cum ar fi ajutatul săracilor contra ajutatul celor bogaţi. Vizionând mai multe astfel de videoclipuri, mi-am cam dat seama că avem o problemă la nivel global care nu se prea poate trata.
Gândim prea mult, dar iubim prea puţin! Oare când a devenit lumea atât de nepăsătoare cu proprii semeni? O fi modernizarea de vină? Îmi aduc aminte din documentarele şi cărţile citite cum oamenii de acum câteva decenii ştiau ce înseamnă să iubească, să trăiască şi să ajute. Astăzi din păcate, cu toţii trăim pe o singură linie, dreaptă, şi totuşi atât de greşită.
Lumina din întunericul inimii noastre devine atât de mică încât întunericul acaparează tot. Nu trebuie să iubim cu mintea, ci cu inima. Nu trebuie să fim raţionali, ci oameni. Oamenii buni vor dobândi Pământul... dar, oare, mai există oameni buni? Sunt nişte răspunsuri pe care, poate, nu le vom găsi niciodată. Tot ce a fost menit în vieţile noastre s-a schimbat în doar câteva decenii de viaţă. Care mai este scopul nostru în lume dacă nu acela de a iubi şi de a răspândi cele două cuvinte divine (te iubesc)?
Vă invit să meditaţi alături de mine asupra acestui subiect, dar înainte de toate, vă invit să vizionaţi unul din cele mai puternice videoclipuri pe care l-am putut viziona vreodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu