În perioada aprilie - mai am fost iniţiat într-o lume total diferită faţă de ceea ce ştiam până acum. Împreună cu o rudă de-a mea, am fost invitat la o expoziţie de încălţăminte într-un oraş al cărui nume încă nu mi-l pot aduce aminte. Acolo se aflau o multitudine de exemplare din cele mai interesante confecţii pe care am reuşit să le văd vreodată. De la un producator incaltaminte pana la designer de top, unul dintre invitaţii care găzduiau evenimentul ne explica cum a reuşit el să se afirme în lumea modei. Ne-a spus cum a avut de confruntat marii producători în lupte acerbe pentru a se afirma pe piaţă.
Activitatea depusă de mine în decursul acelei zile a fost una destul de mare, tocmai de aceea nu făceam faţă la întregul val de informaţii noi pe care îl primeam. Randamentul meu era la pământ, iar oboseala îşi cam spunea cuvântul, însă ruda mea se distra de minune. A atins şi fotografiat peste 50 de exponate în decursul unei singure ore, holbându-se timp de câteva minute bune la fiecare articol de încălţăminte. Eu pe de altă parte m-am mulţumit cu privitul câtorva exemple şi trecutul în revistă a tot ce am văzut, în cel mai rapid mod cu putinţă. Dar ce să ştie un fraier ca mine în materie de încălţăminte şi gusturile oamenilor?
Pe vitrine se aflau atât pantofi de damă cât şi pantofi bărbăteşti, unele exponate arătând ca modelele pantofilor din anii 1900-1945, o perioadă în care, consider eu, eleganţa atingea cotele cele mai mari ale fineţii. Trebuie să recunosc, am fost impresionat de munca depusă şi de detaliile imprimate pe fiecare exponat. Cel mai mult am apreciat o pereche de pantofi care arăta leit cu o pereche de pantofi din anii 1893.
În drum spre casă am fost bătut la cap de ruda mea, aceasta explicându-mi de-a fir a păr toate detaliile pe care le-a putut observa la exponate. Eu pe de o parte eram pe cale să adorm pe scaunul trenului, pe de altă parte mă rugam să ajung mai repede acasă, iar în cele din urmă încercam să îmi menţin zâmbetul forţat pe buze, atâta timp cât vorbea. Din politeţe! Voiam să păstrez aparenţele. Oricum, trebuie să spun că nu a fost cea mai plăcută peripeţie a mea de până atunci, fiind obosit şi neputând să mă bucur în întregime de expoziţie, dar a meritat, cel puţin atât cât s-a putut... şi dacă nu s-a putut... nu s-a putut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu