sâmbătă, 14 iunie 2014

Vara mea preferată

În urma colaborării mele cu Dresslily, care sunt nişte oameni de nota 10, am primit în sfârşit comanda care conţinea cămaşa mea şi cele două accesorii pe care i le-am făcut cadou mamei mele. De ce este vara mea preferată? Am reuşit să mă angajez şi să am parte totodată de mai multe colaborări cu sponsori din străinătate. Cât de super poate fi?!


Deci, să vă prezint mai întâi de toate noua mea cămaşă. Este albastră, dar cam mică din păcate... în condiţiile în care eu port haine care au mărimile S-M, în niciun caz L... dar în această situaţie, mărimea L fiind cea care s-ar fi potrivit cel mai bine.


Ador năsturaşii acestei cămăşi întrucât au nişte cerculeţe aurii în jurul lor. Şi ştiţi? Îmi este aşa o ciudă că nu îmi vine bine cămaşa... pentru că în aceste condiţii nu o pot purta în oraş. Ca să vă explic mai bine care este defectul, spatele cămăşii este foarte îngust şi rigid, fără posibilitatea de a se întinde. Ce noroc pe mine, aşa-i?! Oricum, aspectul este unul foarte simplu şi plăcut, fiind pe gustul meu. Aceeaşi cămaşă mi-a atras atenţia, dar pe culoarea grena.

În fine, trecând peste cămaşă, am mai făcut comandă la două-trei accesorii pentru mama mea. Mi-am propus să îi cumpăr un ceas, nişte cercei şi o brăţărică. Dacă sunt drăguţe, asta rămâne la latitudinea fetelor. Mama s-a arătat foarte încântată de cadou, întrucât ducea lipsă de un ceas elegant care să poată să fie purtat în mai orice situaţie.


Ceasul acesta mi-a atras cel mai mult atenţia. Ignorând salvia din spatele ceasului, albul şi pietrele se combină perfect, ele oferind un efect minunat de strălucire. Nu mă descurc prea bine în materie de accesorii femeieşti, dar ştiu că am gusturi bune în vederea alegerii unui cadou. Mă simt mândru de alegerea făcută!

Cerceii şi brăţara au fost chiar uşor de ales, întrucât şi mie îmi plac aceste accesorii elementare din garderoba unei femei. Desigur, la cercei mai greu cu alesul, dar brăţările vin uşor, deoarece şi eu mă uit o grămadă la o brăţară bărbătească înainte să o cumpăr, asta din perspectiva unui mic critic.


Brăţara aceasta îmi place foarte mult. Culorile vii îmi sugerează o apartenenţă la un spirit mereu tânăr, plin de energie, speranţă şi fericire. Cerceii pe de altă parte... habar nu am ce îmi inspiră! Dar cu siguranţă îmi plac şi ei, întrucât i-am ales cu o persoană apropiată mie.


În cele din urmă, nu cred că am gusturi chiar atât de proaste în materie de fashion, aşa-i? Materialul din care este făcută cămaşa este unul foarte bun, rezistent. Brăţara este viu colorată, iar în tandem cu cerceii formează un look de invidiat printre rândurile fetelor (cel puţin din perspectiva mea). Mulţumiri din nou sponsorilor Dresslily.com, care mi-au trimis în cel mai scurt timp posibil coletul cu produse şi codul de reducere pentru o viitoare comandă de pe site.

2 comentarii:

  1. Huh, bratara e minunata, iar cerceii sunt clar pe gustul meu.
    Good job ! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crede-mă, Lore, am stat o grămadă ca să aleg accesoriile perfecte... pentru cea mai specială femeie din viaţa mea. Mama! :)
      Apreciez faptul că ţi-au plăcut şi ţie la fel de mult cum mi-au plăcut mie! :D

      Ștergere