Nu este niciodată prea târziu ca să te rogi? Într-adevăr, poate chiar aşa este, dar ce se întâmplă cu cei care nu o fac? Te numeri printre cei care nu se închină măcar o dată când trece prin faţa bisericii? Ok, se află în puterea oricui să alegem dacă vrem sau nu să avem nădejde în puterea lui Dumnezeu. Eu unul nu pot totuşi să îi înţeleg pe cei care pretind că îl urăsc cu atâta desăvârşire pe Dumnezeu, fie îşi neagă credinţa în el, spunând că "nu au nicio treabă" cu El. Dragii mei, eu nu m-am gândit niciodată că aş putea să schimb ceva în oameni, dar chiar aş dori să vă dau un exemplu de viaţă care să vă marcheze într-atât de mult încât să schimbe percepţiile multora asupra credinţei. Trebuie să recunosc, nu sunt unul dintre acei adepţi ai cultului religios care devin absurzi şi aroganţi. Din cele ştiute de mine, nu contează cât de mult te rogi la Dumnezeu sau cât de mult mergi la biserică, atâta timp cât nu o faci cum trebuie. Vă spun sincer că şi eu mă rog foarte rar, dar nu mi-am pierdut speranţa în Dumnezeu. Drept urmare, Dumnezeu mi-a răsplătit credinţa cu multă încredere şi bravură. Sunt mult mai încrezător pe propriile mele puteri şi mult mai curajos. Ok, mergeţi la biserică doar când aveţi nevoie, doar atunci când căutaţi un folos, dar oare Dumnezeu se uită la voi doar atunci când are chef? Nu prea cred. Măcar atât, rugaţi-vă şi nu vă pierdeţi speranţa în bunătate, pentru că acest gen de oameni vor dobândi înţelepciunea necesară pentru a face bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu