Frigul, biserica şi muncitorii

Astăzi, de la prima oră a dimineţii şi pe cel mai necruţător ger, cu hainele abia luate pe mine am decis să mă duc la biserică pentru a-mi mărturisi păcatele. Ce pot să spun? Nu era niciun om pe stradă în afară de mine. Trecând prin faţa caselor şi în faţa unei fabrici vechi, cel puţin asta cred că este, am observat nişte muncitori care făceau cu rândul la o toaletă improvizată. Desigur, mi se părea destul de amuzant să îi văd pe săracii oameni făcând cu rândul în gerul acela, însă mă simţeam puţin vinovat să aflu că unii sunt obligaţi să muncească în asemenea condiţii. Mergând mai departe spre biserică auzisem pe unul dintre muncitori scoţând câteva cuvinte printre mustaţa aproape îngheţată.
- Soluţii toalete ecologice...
Dintr-o propoziţie întreagă am reuşit să disting doar trei cuvinte care mi-au atras atenţia în mod deosebit. Ciudat era faptul că subiectul era despre toalete. În momentul acela toată mintea mea luase o cu totul altă cale. Imaginaţia îmi zburda de colo-colo şi îmi făceam planuri care mai de care năstruşnice. Mă gândeam la eficienţa zilnică a acelor muncitori dacă ar fi avut parte de un asemenea sistem de toalete. Un gând destul de banal având în vedere planurile mele iniţiale, dar cine ştie? Poate că din cauza acestei toalete care îi blochează pe muncitori timp de aproape o jumătate de oră, poate chiar mai mult, economia ţării este de asemenea încetinită. Venitul ţării să fie încetinit din cauza unei asemenea ciudăţenii?! Repet, cine ştie? Orice este posibil. De la parlamentari, la directori până la aceşti simpli muncitori, poate că toaletele sunt de vină pentru această gaură în economia mondială. Sincer vă spun că acesta este un scenariu prostesc, amuzant, şi risc să repet, foarte prostesc, dar este foarte posibil să fie o cauză importantă.

Spre deosebire de alte societăţi, spre deosebire de alte state ale lumii, poate că muncitorii nu sunt nevoiţi să facă în fiecare dimineaţă cu rândul pentru a intra la toaletă. Acum să vi-o spun şi pe aia, îmi era foarte milă să îi văd tremurând în frig şi bătând pasul pe loc din cauza nevoilor ce îi făceau care mai de care caraghioşi.
Odată ajuns la biserică şi începând a mă ruga în faţa lui Dumnezeu, m-am aşezat în faţa preotului şi am început să îmi înşir păcatele.
- Părinte, am înjurat... am fost rău... nu am ascultat de părinţi... m-am certat cu prietenii...
După ce am terminat o discuţie lungă de vreo zece minute cu preotul, m-am ridicat, m-am îmbrăcat şi am plecat spre casă. Exact când am ieşit din curtea bisericii mi-am dat seama că uitasem un păcat.
- Doamne, iartă-mă... am uitat să spun de faptul că mi se părea amuzantă "suferinţa" 'celor muncitori.