Îmi aduc aminte de un coleg din generală care a reuşit excepţionala performanţă de a sparge o tablă în şcoală. Desigur, acesta a trebuit să cumpere singur, ceea ce nu este prea uşor, iar pe lângă sperietura pe care a tras-o iniţial, acasă a primit o chelfăneală super din partea tatălui. Nu mi-aş dori să fiu vreodată în situaţia în care a fost el... şi că tot veni vorba de table şi şcoli, vă invit să aruncaţi o privire asupra câtorva aviziere şcolare de la www.tablescolare.com. Revenind la povestea iniţială, colegul acesta al meu a intrat într-o altă clasă în timp ce elevii din acea clasă, băieţii find majoritari, ţipau de mama focului. Copii, ce să le ceri? Colegul meu fiind în acea zi de servici, şi stând foarte rău cu nervii, a intrat în clasă cu intenţia de a face linişte. A ţipat pentru a atrage atenţia clasei, când deodată unul dintre elevii din clasă s-a ridicat în picioare şi a aruncat înspre el cu un penar. S-a dus şi l-a apucat de gât pe puşti, iar acela fiind foarte voinic, l-a împins pe colegul meu spre una din tablele clasei. Nervos, colegul meu a dat cu pumnul în tablă... aceasta urmând să se spargă. De unde ştiu toate acestea? A fost o poveste de zile mari la vremea aceea şi făcea foarte repede turul şcolii, de la cei mai mici până la cei mai mari. Acum am ajuns la concluzia că o tablă nu este un obiect de care să îţi baţi joc sau să te joci cu ea. Mi-a părut rău atunci când am aflat că trebuia să plătească singur o sumă de bani pe care nu o deţinea în acel moment. Din acel moment am învăţat să preţuiesc mult mai tare lucrurile de care dispun din partea învăţământului, şi nu numai! Ştiu că nu prea are legătură cu subiectul, dar aici este vorba de o lecţie de viaţă. Cu nervi sau fără, trebuie să ştim în ce condiţii să ne descărcăm... doar dacă nu dorim să aruncăm cu bani în stânga şi în dreapta. Şi eu am făcut o boroboaţă cândva... am rupt o bancă... dar în ce hal! Norocul meu a fost acela că nu a trebuit să plătesc singur pagubele materiale. Circumstanţele m-au ajutat... şi anume faptul că eram mai mulţi "implicaţi" în distrugerea băncii. Am fost trimişi cu toţii să cumpărăm nişte şuruburi şi piuliţe ca să întărim picioarele băncii, însă nu am reuşit niciodată să o facem să stea fixă, să nu se mai clatine. Bla, bla, bla... una peste alta, am reuşit să "păcălim" conducerea şcolii cu un mic cadou, câteva vorbe dulci şi păreri de rău, păreri de rău şi scuze care la acea vreme chiar funcţionau, nu ca în zilele de astăzi... Sfat pentru elevii care au trecut printr-o experienţă asemănătoare: evitaţi să mai cauzaţi probleme, a doua oară s-ar putea să nu mai funcţioneze prea bine imaginea de copil cuminte, inocent, bun... şi aşa mai departe. Eu am simţit asta pe pielea mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu