vineri, 11 iulie 2014

Premature (2014)

Astăzi, din plictiseală, mi-am făcut puţin timp ca să mă uit la un film. Cum de fel caut să mă uit numai la filme de comedie, dar care să combine în acelaşi timp şi drama/romantismul, am ajuns la concluzia că "Premature", film lansat anul acesta, este filmul pe care ar trebui să îl vizionez.

"Premature" este un film care prezintă o zi din viaţa unui tânăr. Această zi se repeta de foarte multe ori... şi începea de fiecare dată când protagonistul avea un... orgasm. Da, aţi citit bine! Rob Crabbe (jucat de John Karna) este băiatul al cărei zile se tot repetă la nesfârşit. După teoria prietenului său, Stanley (Craig Roberts), blestemul reprezenta o modalitate de a accentua o greşeală pe care o săvârşea în mod deliberat, dar care trebuia corectată pentru a scăpa de blestem.


Ziua lui este plină de evenimente mai puţin plăcute. Totul începe cu trezirea lui dimineaţa, moment în care acesta realizează că toate lucrurile se repetă. Îi ia ceva vreme lui Rob până să înţeleagă faptul că fiecare reluare a zilei îi permite să facă alegeri mai bune faţă de cele făcute anterior. Tânărul protagonist reuşeşte să înţeleagă, în cele din urmă, că toate momentele în care curiozităţile sale erau satisfăcute, de la pipăitul sânilor profesoarei lui de clasă până la fumatul unei ţigări cu marijuana, nu erau greşelile pe care trebuia să le corecteze, ci faptul că acesta se culca cu persoana nepotrivită, lăsându-şi prietena cea mai bună în umbră, în defavoarea unei blonde.


În cele din urmă, Rob îşi dă seama că este îndrăgostit de prietena lui şi că satisfacerea nevoilor sale cu o altă fată nu îl ajutau cu nimic. Filmul are o morală din filmele americane ale anilor '80, şi anume faptul că o blondă voluptoasă nu oferă decât plăcerea momentului, în timp ce prietena brunetă este întruchiparea "sfârşitului fericit". Pe româneşte? Nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu