vineri, 11 iulie 2014

Timpul valorează mult

De mult timp îmi doresc să am un ceas sport, dar uite că niciodată nu mă îndur să dau bani pe o asemenea achiziţie. Deşi aş avea banii necesari pentru a achiziţiona chiar două sau trei astfel de ceasuri, de calitate superioară, nu mă simt niciodată ok să arunc cu bani pentru un ceas de mână. Totuşi, navigând pe internet am putut observa o sumedenie de ceasuri, care mai de care. Pentru mine ceasurile reprezintă un accesoriu din categoria "must have" pentru fiecare individ al societăţii, indiferent de sex, etnie, religie, rasă şi aşa mai departe. 

Ştiţi ce îmi place cel mai mult la aceste accesorii? Ador faptul că fiecare individ are un model unic care i se potriveşte. Deşi mulţi am fi tentaţi să credem că am putea purta la fel de bine un ceas ca acela al vecinului de pe partea cealaltă a străzii, eu vin cu această filosofie prin care consider că fiecare om are un ceas al lui. Mergând la cumpărături şi probând mai multe ceasuri, mai mult ca sigur voi avea surpriza să aflu că majoritatea ceasurilor care le-am probat nu îmi plăceau sau nu îmi veneau. Încă nu mă credeţi pe cuvânt? Credeţi-mă că nu vorbesc bazaconii! Spre exemplu, mâna mea nu suportă ceasurile cu cureaua din zale metalice. Automat, încheietura mea este mult prea mică pentru un astfel de ceas, cureaua din zale făcându-mă să arăt foarte caraghios. Dacă aş purta un asemenea ceas, mai mult ca sigur m-aş face de râs. Ceasul începe cu uşurinţă să se plimbe pe încheietura mea şi să facă zgomot din cauza zalelor care nu pot sta fixe.


În fine, trecând peste acest aspect care pe mine mă deranjează destul de mult, ceasurile sunt cele mai importante accesorii din vestimentaţia unui om. Desigur, acestea nu pot fi purtate în orice situaţii. Eu unul nu mă văd purtând un ceas cu curea din piele la plajă. Există foarte multe astfel de scenarii în care ceasurile nu pot fi purtate, iar eu am amintit doar unul dintre ele. O altă greşeală des întâlnită la oameni este aceea că nu ştiu să asorteze culorile. Bine, bine, dar ce treabă au culorile vestimentaţiei cu ceasul de la mână? Nu este tocmai o ştiinţă, ci mai mult vorba de bun simţ. Cu siguranţă nu aş purta un ceas roşu la o vestimentaţie care are negru drept culoare impunătoare. Repet faptul că nu este vorba de nimic altceva decât de bun simţ şi, poate, puţină înţelegere faţă de modă. Ceasurile! Timpul! Valorează mult, dar nu am putea exista niciodată fără el!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu