vineri, 15 august 2014

Ne topim!

Nu credeam că o să ajung să spun asta, dar... ne topim, la propriu! Astăzi a fost pe departe cea mai călduroasă zi din această vară. Îmi este milă şi de mine, şi de animalele mele de companie, deoarece suferim în aceeaşi măsură din cauza căldurii. Din păcate activitatea mea în mediul virtual a fost înjumătătiţă din cauza acestei perioade chinuitoare. Încerc din răsputeri să mă încadrez şi cu treburile de prin gospodărie, dar şi cu blogul, în aşa fel încât să nu lipsesc de nicăieri. 

Sper totuşi că această vară se va termina mai repede şi că nu voi mai fi nevoit să-mi simt propriul sânge clocotind în vene datorită căldurii. Pentru a evita vreo criză de nervi, am încercat să mă retrag în fiecare după amiază în living, întrucât soarele nu îşi mai revarsă la acel moment din zi furia prin geamuri. Fie că este vorba de câteva ore de stat degeaba sau o oră de TV, încerc să mă răcoresc în linişte şi să mă relaxez concomitent.

Trecând peste această etapă, vreau să fac un mic teaser la o postare de tip outfit. Bugetul alocat pentru această postare a fost de 219 lei. Mi-am cumpărat câteva haine noi pentru şcoală, pentru că nu mai durează prea mult, mai exact o lună, şi voi intra în clasa a XI-a. Sponsorul principal al acestei postări este magazinul Kurtmann.ro, magazin de la care am mai achiziţionat în trecut o bluză. Deci, până voi posta outfit-ul, vă las să aruncaţi o mică privire asupra "cutiei misterioase". Vă doresc zile cât mai plăcute, liniştite şi răcoroase... pentru că eu unul m-am cam săturat să mă topesc... şi cred că şi voi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu