Când vine vorba de poza perfectă, oamenii, în special tinerii, încearcă să
fie cât mai seducători. Secolul XXI este secolul iubirii virtuale, după cum îmi
place mie să îl numesc, denumire care poate să fie interpretată după bunul plac.
Un lucru foarte des întâlnit în rândurile internauţilor sau consumatorilor de
Facebook, Instagram, Twitter ş.a.m.d. este acela că încearcă să atragă atenţia
prin selfie-uri. De acord! Nu este un lucru rău să fii activ cu moderaţie
în mediul virtual, lucru care astăzi a devenit mai mult o dependenţă. Un aspect
al acestor selfie-uri pe care eu personal îl urăsc este acela că persoana care
şi-l face, în majoritatea cazurilor, încearcă să scoată în evidenţă prea multe
detalii inutile. În esenţă, când vine vorba de un selfie al femeilor, cine nu
ştie ce iese cel mai mult în evidenţă? Fie că este vorba de ochii de „înger”,
decolteul generos sau chiar de posterior (belfie-uri = selfie-uri în care
posteriorului este evidenţiat), această modă a selfie-urilor devine din ce în
ce mai îngrijorătoare datorită numărului ridicat de tinere care ajung să se
prostitueze virtual doar pentru plăcerea de a fi apreciate, din nou în mediul
virtual, pentru ceea ce ele consideră că au mai bun de expus.
Partea cea mai ironică? Foarte multe dintre aceste neştiutoare se consideră nişte domnişoare elegante, lucru care din păcate nu este mereu adevărat. Şi totuşi, degradarea societăţii nu se rezumă doar la femei. Băieţii sunt nişte adevăraţi „artişti” atunci când vine vorba de selfie-uri. Dacă la băieţi un selfie nu poate să fie prea vulgar, această modă totuşi poate creea un alt efect negativ asupra lor. Internetul este plin de persoane de sex masculin care îşi imortalizează abdomenul plin de pătrăţele, pieptul epilat şi chipul „divin”. Deoarece este mult mai complicat pentru un bărbat să primească numărul satisfăcător de aprecieri pe reţelele de socializare, individul în cauză tinde să fie mult mai activ pe internet, lucru care duce automat la dependenţă virtuală. Acesta, dragii mei, este efectul negativ despre care vă vorbeam.
Trecând toate aceste aspecte în revistă şi trecând la o altă pagină, trebuie remarcat faptul că astăzi zâmbetul nu mai este deloc folosit pentru adevărata lui valoare. Dacă nu aţi mai auzit despre aşa ceva, daţi-mi voie să vă explic despre ce este vorba. Revenind din nou la selfie-uri, toate detaliile care ies în evidenţă sunt părţile corpului care atrag cel mai mult atenţia ambelor sexe. Din păcate aspectul cel mai evitat cu putinţă în mediul virtual este puritatea, poate chiar sinceritatea. Zâmbetul este factorul care ar trebui să iasă cel mai mult în evidenţă într-o poză. V-aţi întrebat vreodată de ce privirea pe care o aveţi în poze nu este niciodată cea pe care doriţi să o aveţi de fapt? Zâmbetul şi ochii sunt în tandem, aceştia lucrând concomitent.
Un zâmbet reuşit este unul simplu şi natural. Foarte multe persoane tind să fie superficiali atunci când vine vorba de zâmbet, devenind astfel nişte caricaturi. Fie că este vorba de un zâmbet forţat sau de un cioc de raţă (pentru că raţa de fapt nu are bot sau botic), zâmbetul nu mai este ceea ce ne-am fi aşteptat cu adevărat să fie. Internauţii caută să aibă cât mai mult sex appeal în mediul virtual decât în viaţa de zi cu zi, un aspect destul de alarmant. Devenind închişi între aceste gratii invizibile ale reţelelor de socializare, oamenii sunt privaţi de lumea reală, loc în care zâmbetul, frumuseţea şi puritatea ar trebui să primeze. Zâmbetul natural vine din suflet, de aceea este cel mai recomandat ca într-o poză să nu încercăm să părem ceea ce nu suntem. Cu cât încercăm să arătăm mai frumoşi şi aspectuoşi, cu atât de îndepărtăm mai repede de decenţă şi naturaleţe. Fraţilor, zâmbetul şi privirea care vin cu adevărat din inimă valorează cât o mie de aprecieri în lumea reală. Şi poate că încerc prin aceste rânduri să induc la nivel mental ideea că trebuie să învăţăm să apreciem realul, dar ceea ce vreau să subliniez cel mai mult este de fapt naturalul. Haideţi să fim cu adevărat frumoşi, pentru că asta contează cel mai mult în cele din urmă.

"Cioc de raţă" :)) Bună asta! Ce să mai spun şi eu? Selfie-ul e la modp, asta e clar. Partea cu belfie-ul îmi era necunoscută până acum. Din ce am sesizat eu, există cam 2 categorii de selfie, adică ală de pitzy style sau al natural. Şi eu mai fac selfie-uri. Dar când sunt cu iubitul meu la plimbare, când sunt fericită din cauza a ceva, când vreau să-mi exprim bucuria, fără a forţa nimic. Zâmbetul vine de la sine. Ce zici tu, cu "ciocul de raţă"...sincer, cam astea-s copilele din ziua de azi, Stau şi mă gândesc cu groază (am început ca pensionarii): cine ne mai plăteşte nouă pensia? :))
RăspundețiȘtergereExact, copile, nu sunt nimic altceva! Eu nu le văd mai mature făcând aşa ceva. Exact cum spuneam anterior, îşi prostituează corpul în mediul virtual. Da, este una să faci un selfie când eşti fericit cu adevărat şi o faci spontan, fără să te forţezi sau ceva de genul... dar alta este când îţi faci cioc de raţă :))! Apreciez faptul că eşti împotriva acestui stil idiot! :))
RăspundețiȘtergereEu am o problemă gravă cu aparatul foto, eu nu îl plac, el nu mă place. Singurele poze sunt făcute de maică'mea căreia citez: " îmi trebuie amintiri când o să pleci la facultate"...Anyway, am în clasă colege care fac şi câte o sută de selfie-uri într-o oră, e hilar şi trist în acelaşi timp. :)) Presupun că moda o să treacă aşa cum a venit, în mod imprevizibil, deja a început să ofilească, puţin, câte puţin...
RăspundețiȘtergereCam aşa sunt şi eu când vine vorba de poze. Trebuie să mă fotografiez de vreo 100 de ori ca să îmi iasă măcar o poză aşa cum vreau eu! :))
ȘtergereMă bucur că există persoane pe aceeaşi lungime de undă ca şi mine:)). Mi-a plăcut mult articolul tău şi sunt de acord cu toate lucrurile, pe care le-ai spus în articol. M-am cam săturat să intru pe facebook şi să văd aceleaşi selfie-uri, care nu-mi inspiră nimic, foarte rar găsesc selfie-uri cu oameni care zâmbesc din suflet şi care mă fac şi pe mine să zâmbesc. Cât despre "ciocul de raţă":)) ei bine ce mi-se pare grav este faptul că ele se cred cool, asta chiar mă întristează. Acum vulgaritatea este la modă, iar oamenii care au valori sunt catalogaţi drept fraieri în viziunea celor "cool". Sper ca ceva să se schimbe pentru că sunt oameni frumoşi în ţara asta şi chiar am onoarea să cunosc câţiva, dar din păcate aceştia sunt în minoritate, majoritatea "cool" se formează din efectul de turmă.
RăspundețiȘtergereCam de aceeaşi părere sunt şi eu. În ţara asta există foarte mulţi oameni frumoşi, dar, din păcate, foarte mulţi sunt tentaţi să pice în plasa stupizeniei şi a ignoranţei. Eu rămân la ideea că frumosul vine întotdeauna din interior. Apreciez că eşti una dintre puţinele persoane care nu prea mai suportă să vadă pe Facebook caricaturile lumii "moderne".
Ștergere