Supravieţuitor în sălbăticie

Era ora opt seara, iar prietenii mei deja se pregătiseră să plece. Era începutul unei noi seri în natură. În urmă cu doar câteva zile le propusesem prietenilor mei o expediţie de supravieţuire, cu resurse limitate. Focul de tabără se stingea din cauza picăturilor de ploaie. Nu eram decât trei inşi, dar stăteam şi ne uitam unul către celălalt cu entuziasm. Totuşi, în ochii noştri se putea citi frica de a ne aventura în inima pădurii, fiecare pe cont propriu.

- Băieţi, o să fie cele mai grele trei zile din viaţa noastră, am spus eu în timp ce mă uitam spre cei doi. Avem tot ce ne trebuie în rucsaci. M-am asigurat ca tot echipamentul să fie de la Kaki, pentru că ştiţi la fel de bine ca şi mine cât de multă încredere avem în acest brand. Planul este foarte simplu. M-am consultat cu un specialist în supravieţuire şi am conceput un traseu. Începând de aici, din tabără, vom porni fiecare pe cărări diferite, încercând să ajungem în luminişul marcat cu un "X" pe hartă, în decursul acestor trei zile. Tot ce trebuie să faceţi este să vă folosiţi de echipament pentru a supravieţui.

Fiecare dintre noi eram echipaţi cu arme şi provizii diferite. Trebuia să alegem unul dintre cei trei rucsaci şi apoi să pornim la drum.

- Sper că o să ne întâlnim cu bine acolo. Fie ca cel mai bun să supravieţuiască!

Ne-am luat fiecare câte un rucsac apoi am pornit la drum.

La aproape un kilometru de mers, m-am oprit ca să văd ce anume aveam în rucsac. Nu le făcusem eu, ci specialistul în supravieţuire, tocmai de aceea aveam nevoie să ştiu cu ce mă voi înfrunta. Ca armă aveam un cuţit Cold Steel Roach Belly, fiind foarte uşor de utilizat în situaţii de autoapărare sau pentru a tăia lucruri. O armă versatilă! Desigur, pe lângă armă nu lipsea nici echipamentul pentru camping. Sacul de dormit era cel mai evident dintre toate celelalte obiecte. În rucsac se mai putea găsi o lanternă, un amnar magneziu şi o raţie de alimentare.

Am pornit din nou la drum, începând astfel lunga călătorie spre luminiş. Deja trecuseră câteva ore bune de când mă despărţisem de prietenii mei. Cu siguranţă, unul dintre ei avea o busolă. Mă simţeam pierdut, cu toate că eram pe drumul corect, cu harta în mână. Confuzia îşi făcea apariţia aproape din zece metri în zece metri, mai ales din cauza întunericului. Nici măcar lanterna nu mă mai putea salva.

Era deja trecut de ora două dimineaţa, iar foamea îşi spunea cuvântul. Ştiind că raţia de alimentare nu era satisfăcătoare, am improvizat o serie de laţuri din câteva sfori pe care le aveam în buzunar şi le-am amplasat pe lângă copaci în încercarea de a prinde un animal. După ce terminasem de amplasat capcanele, am decis că este momentul să îmi stabilesc o bază. Am aprins un foc de tabără cu amnarul apoi m-am aşezat în sacul de dormit. Mă uitam la stele întrebându-mă dacă voi reuşi să ajung înaintea celorlalţi în luminiş. Până în acea seară nu mai petrecusem nicio noapte în aer liber, mai ales în inima naturii. Mi se părea de-a dreptul mirific! Noaptea era un sfetnic bun.

Cea de-a doua zi începuse. Îmi strânsesem toate lucrurile şi curăţasem zona în care făcusem focul. Nu doream ca vreun incendiu să aibă loc din cauza mea, şi speram totodată ca şi ceilalţi doi să facă acelaşi lucru. Din păcate, două dintre capcane fuseseră activate, însă niciun animal nu se afla în ele. Am recuperat sforile şi am pornit din nou la drum. Desigur, trebuia să îmi iau aportul de energie necesar pentru călătorie, de aceea începusem să mănânc din raţia de alimentare. Aveam şi o gamelă cu apă la care ţineam foarte mult, din păcate fusesem nevoit să consum o jumătate din apa care se afla în ea. Oprindu-mă pentru a consulta harta, un zgomot îmi atrăsese atenţia. Venea dinspre coronamentul unui copac. Mergând mai aproape spre el cu ochii mijiţi, am putut observa că erau nişte păsări care se băteau pentru un fruct care atârna între două crengi subţiri. Luasem de jos mai multe pietre şi începusem să arunc la foc automat spre crengi. Iniţial îmi dorisem să capăt măcar una dintre acele păsări, însă acestea zburaseră din cauza zgomotului creat de pietrele care loveau scoarţa copacului. În cele din urmă îmi luasem un avânt destul de puternic şi reuşisem să lovesc creanga pe care se afla fructul. Cel puţin cu atât puteam să mă aleg. Era vorba de câteva de fructe de pădure, dar pentru că nu trecuse mult timp de când consumasem o parte din raţia de alimentare, am băgat fructele de pădure în rucsac, păstrându-le astfel pentru mai târziu.

Pe la mijlocul zilei am început să caut o sursă de apă potabilă. Mi-am dat seama rapid de faptul că nu voi reuşi să mă menţin în formă cu o gamelă plină doar pe jumătate. Îmi doream cu ardoare să găsesc o cascadă sau un izvor. Orice sursă de apă potabilă era bună întrucât canicula îşi spunea cuvântul, iar eu nu prea mai suportam asta. În timp ce soarele îşi făcea de cap printre crengile copacilor, ochii mei erau înecaţi în razele lui. La câteva sute de metri de vechea bază am reuşit să găsesc, în cele din urmă, un mic pârâu. În jurul lui se puteau observa nişte urme de încălţăminte. Erau destul de multe, lucru care m-a dus foarte rapid cu gândul la faptul că unul dintre ei probabil mai trecuse pe aici. Sau oare aveau amândoi un avans faţă de mine? Nu eram sigur, dar aveam în minte un singur gând, şi anume să câştig cursa spre "supremaţie". Îmi luasem câtă apă puteam căra în gamelă şi plecasem din nou la drum. Ştiam însă că nu puteam să beau apa fără să o fierb, de aceea a trebuit să aştept pentru a mă stabili din nou undeva pe timp de noapte înainte de a pune gura pe gamelă. Cei mai mulţi viruşi se pot găsi în apă, de aceea mi-am dorit să fiu precaut şi să am răbdare. Noaptea se arătase foarte vijelioasă în comparaţie cu ziua, din fericire însă focul reuşise să rămână aprins până dimineaţa.

Ultima zi începuse. Era ziua care avea să decidă care dintre noi avea să primească titlul de supravieţuitor complet. Deşi nu era cineva anume care să ne ofere această distincţie, noi am hotărât să facem acest lucru între noi pentru a ne spori încrederea de sine. Chiar dacă iniţial totul păruse mai mult o joacă, evenimentele luaseră o întorsătură ciudată. Pe la ora prânzului un zgomot puternic mă îngrijoră. Aruncasem tot ce aveam în spate pe jos şi mă urcasem în cel mai apropiat copac. Având asupra mea doar cuţitul eram capabil să mă apăr, dar pe o perioadă foarte scurtă de timp deoarece trebuia să părăsesc locul cât mai rapid cu putinţă. Dintre tufişuri, un pui de urs ieşi mormăind. Prin mintea mea se instaurase deja panica, ştiind că nici mama lui nu putea să fie prea departe. Am stat şi am meditat puţin asupra situaţiei şi mi-am dat seama că una dintre cele mai bune alegeri ar fi fost să rămân în copac. Din păcate intuiţia îmi dicta altceva. Fiindcă mă aflam într-un copac de dimensiuni reduse, mama puiului de urs s-ar fi putut urca cu uşurinţă la mine şi m-ar fi înşăcat cu o singură lovitură. Îmi luasem inima în dinţi şi cu o putere supraomenească mă aruncasem spre rucsacul cu tot echipamentul de camping. Puiul de urs se speriase din cauza mea, căzătura fiind una foarte brutală. O luase la fugă... dar pentru că sunt o persoană înţeleaptă, l-am luat drept un model şi am luat-o de asemenea la sănătoasa.

- Sunt dat dracului dacă mai dau de vreun urs pe aici.

Mă urcasem pe o piatră mare pentru a mă ghida puţin după hartă. Mi-am dat seama că o luasem pe un drum greşit. Din păcate nu mai era cale de întoarcere, iar drumul lung deja fusese parcurs. Nu mai aveam decât vreo câteva minute de mers până la luminiş. Am început să prind viteză şi să analizez toate posibilităţile. Existau şanse ca cei doi să fi ajuns cu mult timp înaintea mea în luminiş. Deja râvneam după primul loc, tocmai acesta fiind şi motivul pentru care nu mă dădusem bătut. Înaintând cu încă douăzeci de metri, am început să am o imagine mai amplă a luminişului. Era chiar în faţa mea. Cu un ultim sprint şi cu ultimele mele puteri, alergasem cu tot cu echipamentul greoi până când ajunsesem în luminiş. Odată ajuns acolo am realizat că mă aflam pe primul loc. Eram câştigător! Îmi aruncasem deoparte rucsacul şi mă aşezasem în fund, chiar în locul unde era marcat "X". Dinţii îmi tremurau de emoţie. Amintirile şi plăcerea cu care am ajuns în acel loc mă făcuseră invincibil. După câteva minute, din direcţii total diferite, ceilalţi doi cutezară să ajungă şi ei. La fel de istoviţi, gâfâind încă, aceştia luaseră un loc lângă mine şi începuseră să mănânce din raţiile lor.

- Ai câştigat, spusese unul dintre ei.

- Da, chiar am câştigat, am mormăit eu în timp ce mestecam fructele de pădure.

Această peripeţie ne învăţaseră multe lucruri. Din acea clipă am învăţat să apreciez mai mult natura şi am înţeles care este adevăratul sens al curajului. Pentru mine fusese o lecţie de viaţă pe care nu aveam să o uit prea curând.

- Şi... acum ce?

- Şi acum ce, ce?

- Păi... cum ne întoarcem înapoi..?

- ... pe... jos... am spus eu cu jumătate de gură, fiind la fel de surprins de faptul că nu luasem şi această ipoteză în calcul.

Astfel, cu dureri de spate şi băşici în talpă, am pornit din nou la drum peste câteva minute, de această dată spre civilizaţie... şi împreună!