Ştiţi? Mă gândeam, oare cum vom arăta la bătrâneţe? Cine se va îngriji de noi? Zilnic văd pe stradă cum un vecin mai în vârstă, cu un aer foarte elegant şi mereu aranjat, se duce spre inima oraşului. În urmă cu trei sau patru ani, soţia acestuia a murit de bătrâneţe. De atunci şi până în prezent, duce o viaţă de singuratic, înecânduşi din când în când amarul în câteva pahare cu tărie. Uneori mă oglindesc în acest domn, întrucât este un om cumsecade şi foarte politicos. Mi-l aduc aminte încă de pe vremea când eram mic copil. Felul în care arăta şi se comporta... Este aproape neschimbat! Anii trec pe lângă noi cu o viteză uluitoare, lăsând în urmă doar frânturi ale trăirilor noastre, amintiri. Adevărata mea întrebare este: oare aşa voi ajunge şi eu? Oare vom ajunge cu toţii să trăim o viaţă simplă, în singurătate deplină? Mă întristează acest gând, dar privind cum viaţa se scurge, zi de zi, clipă de clipă, bag de seamă că tinereţea nu este un ceas permanent. Întotdeauna am fost de părere că la bătrâneţe culegi laurii, abia atunci observându-se roadele muncii depuse în timpul vieţii. Mi-ar plăcea să ştiu că lumea m-ar putea considera un domn, dar niciodată nu am fost de acord cu ideea de a fi singur. Solitar, într-o lume care nu poate estima durata vieţii fiecărui individ? Sunt de părere că viaţa de acum înseamnă foarte mult pentru vremurile ce vor urma. Voi cum vă vedeţi la bătrâneţe?
Eu una ma vad cu nepoti. Vreau multi nepoti! :))
RăspundețiȘtergere