Haine... haine şi iar haine...

M-am săturat să tot am parte de această criză permanentă a hainelor. Se ştie foarte bine că la mine în liceu este cam imposibil să te îmbraci cu ce îţi trece prin cap... regulile fiind foarte stricte, că doar... deh! Ne-am occidentalizat şi noi, ce Dumnezeu... revenind la subiect, este cea mai delicată meserie pe care o poate avea un elev din liceul meu, şi anume aceea de a-şi alege hainele. Nu poţi să îţi cumperi pur şi simplu o cămaşă sau un tricou doar pentru că îţi plac cum arată... totul trebuie gândit strategic! În cazul meu, în cazul celor mai puţin bogaţi, nu îţi prea permiţi să arunci banii pe haine pe care nici măcar nu apuci să le porţi în timpul anului, de aceea trebuie să te axezi foarte mult pe imbracamine barbati (unde este cazul) care să aibă culoarea albă sau albastră. Rareori poţi să păcăleşti paznicul purtând negru, fie spunându-i că eşti în doliu, fie că toate celelalte haine ale tale sunt la spălat. Două scuze plauzibile, aş spune eu. Când nu prea mai ai alte variante, decât o bluză vai de mama ei şi o pereche de pantaloni sau blugi, fără tăieturi sau imprimeuri, eşti nevoit să recurgi la haine pe care nu ai fi crezut că le-ai purta vreodată. Sper că mă credeţi când vă spun că, eu, pentru liceu nu am decât o pereche de pantaloni pe care o port săptămânal... două cămăşi, două bluze şi un tricou cât de cât acceptabil. Nu este doar părerea mea, ci a întregului colectiv de elevi, aceste restricţii sunt stupide. Ne împiedică să purtăm hainele pe care le avem doar pentru că aşa doreşte o singură persoană. Problema nu se pune la mine, pentru că eu sunt un caz fericit, dar există persoane care nu ştiu ce înseamnă să aibă mai mult de două bluze sau o cămaşă pe care să le poarte. Enervant este faptul că sunt unii elevi pentru care o încasăm cu toţii. De ce spun asta? Este pe cât se poate de simplu: câţiva elevi sfidează cu aroganţă şi neruşinare acest regulament, venind la liceu purtând haine de-a dreptul vulgare. Vestimentaţia lor ne aduce aminte de animatoarele din cluburi şi de stripperii din localurile de noapte. Nu este ok deloc. Niciodată nu mi-am pus problema de a fi mai puţin solidar, însă este în firea mea, nu mă pot schimba doar din cauza a unor indivizi. Dacă majoritatea poate... atunci pot şi eu... dar totul are o limită! Of... hainele vieţii!

Citatul zilei

"Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie." Regele Mihai I al României

Joe şi-a depus armele

Blogul acesta a luat naştere în urma întocmirii unor reguli de către mine, una dintre reguli privind şi schimbul de linkuri/bannere: "NU vor fi acceptate schimburile de linkuri/bannere".

Având în vedere faptul că doresc să dezvolt numărul de accesări ale paginii încât să treacă peste numărul de 4000 de vizite lunar, am ajuns la concluzia că este imposibil fără aceste schimburi, convenabile pentru ambele părţi implicate. Tocmai de aceea, vă pun la dispoziţie următoarea adresă de mail: onlyoneaverage(at)yahoo.com unde îmi veţi putea trimite propunerile dvs. în legătură cu schimbul de link/banner. Menţionez faptul că bannerul sau linkul către blogul meu trebuie să fie valabile atâta timp cât pe acest blog există reclamă către adresa respectivă. 

Vă aştept cu mult interes!

Prea multă răutate

Recent, aflându-mă în drum spre casă alături de nişte prieteni, am avut ocazia să asist la o scenă care a reuşit să mă marcheze într-o oarecare măsură. Două dintre persoanele care se aflau în acel moment cu mine erau fete. În timp ce mergeam pe stradă, doi ţigani, dar de asemenea copii care nu cred că erau trecuţi de vârsta de opt sau nouă ani, imediat ce au trecut pe lângă noi au spus în aşa manieră încât să auzim doar noi, băieţii. Au folosit nişte cuvinte (pe care eu nu îmi permit să le reproduc aici) mai mult decât tulburătoare. Este trist să afli că trăieşti într-o lume... într-o ţară unde înjurăturile sunt la ordinea zilei, chiar şi printre copii. Acelaşi lucru l-am putut regăsi şi la verişorii mei mai mici, însă, din fericire pentru ei, există persoane care să îi corecteze şi să îi înveţe ce este bine şi ce este rău. Nu credeam că o să ajung să cred vreodată în sondajele pe care le fac filosofii din înalta societate, dar acum înţeleg că trebuie să o fac. Acum un an, poate doi, o ştire umbla pe internet, foarte tulburătoare de altfel, care suna cam aşa: "România, în minimum 30 de ani o să fie populată numai de ţigani, inculţi, beţivani şi criminali!". Mi se pare un hot topic care ar trebui discutat nu doar în guvern (dacă se discută), ci şi în şcoli şi casele oamenilor. Îmi permit să folosesc termenul de ţigani pentru că se subînţelege faptul că, deşi nu vreau să fac această comparaţie, există şi rromi civilizaţi, învăţaţi şi respectuoşi. Mi-ar place să văd o ţară plină cu oameni educaţi, buni la suflet şi generoşi. În primul rând este vorba de pământul care ne serveşte drept moştenire de la daci. De-a lungul timpului, pământul românesc a fost pătat cu sânge, mulţi domnitori dându-şi viaţa pentru libertatea şi întregirea neamului. Este foarte uşor să călcăm în picioare istoria unei ţări atât de frumoase, dar oare chiar vrem să facem asta? Nu multe ţări se pot mândri că îl au drept simbol pe înfricoşătorul Vlad Ţepeş, cunoscut şi sub numele de Dracula. Nu multe state au avut ocazia să îl înfrunte pe Traian şi armata lui de neoprit. Nimeni nu îşi poate iubi religia şi sfinţii mai mult decât o facem noi. Totuşi, cu toate acestea, rămânem indiferenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Este inimaginabilă răutatea celor care ne conduc şi minciunile pe care le însămânţează în noi prin intermediul presei. Prea multă răutate... prea multă indiferenţă...

Deşi nu am mai abordat un subiect atât cu un impact atât de puternic asupra cititorilor de ceva vreme, vreau să readuc în vedere principalele probleme ale acestei ţări. "Nesimţirea este cea mai bună fabricată în România!", "fie pâinea cât de rea, tot îţi iau ăştia din ea"... iar citatele pot continua. Poporul românesc este pe cale de dispariţie. Cei de la putere trebuie să anticipeze posibilitatea de a ne evapora de pe faţa Pământului, de data aceasta mult mai uşor decât ne-a fost să îl protejăm şi să îl întregim. Dăm cu piciorul în toate oportunităţile pe care le avem în favoarea banilor şi a fericirii materiale. Burghezia încă există, dragii mei! Sunt nişte nepăsători, nişte oameni cu un caracter infect, fără educaţie care, totuşi, ne manipulează cu uşurinţă. Dacă nişte copii, ţigani fiind, pot scoate pe gură asemenea cuvinte de la o vârstă atât de fragedă; dacă de la vârsta de 16 ani încep să jefuiască maşini în plină zi în parcări publice şi să atace oameni bătrâni pentru a le sustrage bunurile de la vârsta de doar 12 ani... atunci care mai este viitorul nostru? Care mai este viitorul urmaşilor noştri? Care mai este viitorul ţării..? Vom dispărea într-o ceaţă a hoţiei, corupţiei... înfruptându-ne din păcatul crimei, beţiei şi al desfrânării..? Întotdeauna am sperat, şi încă sper, că ţara aceasta se va transforma într-un loc mai bun, şi nu îmi voi schimba părerea până în ultima mea zi pe acest pământ sacru. Doamne fereşte... nu spun că toţi ţiganii ar trebui exterminaţi... ne-am păta imaginea ţării în cel mai grotesc şi inimaginabil mod posibil, însă ştiu că există căi moderne prin care criminalii, ţiganii şi toţi cei care se opun unui stil de viaţă civilizat, să fie înfricoşaţi în aşa manieră încât să nu mai repete nimic din ce au făcut cândva. Sper că îmi daţi dreptate! Dacă nu o faceţi, nu vă judec, dar cu fiecare negare a dumneavoastră, câte un strop de adevăr se adună printre aceste cuvinte... înseamnă că nu vă pasă de vieţile pierdute în timpul revoluţiei din anul 1989... suflete care au luptat pentru eliberarea neamului de sub ghearele comunismului! Şi nu în ultimul rând, vă faceţi părtaşi la înlăturarea regelui Mihai odată cu venirea comuniştilor la putere.

Cadouri de 1 şi 8 martie

Pentru că datele de 1 şi 8 martie se apropie din ce în ce mai repede, m-am gândit să vă dau câteva sfaturi în legătură cu toate cadourile care ar trebui dăruite persoanei iubite. De când lumea şi Pământul, bărbaţii ştiu că femeile adoră acele genţi de firmă, scumpe şi foarte lucioase. Cu cât cheltuim mai mulţi bani, cu atât mai bine... pentru ele, desigur! Dacă mai ţineţi minte dintr-o postare din trecut, eu sunt foarte atent la detalii, de aceea trebuie să menţionez faptul că mă fascinează cumpărăturile ce au drept scop alegerea cadoului perfect. Este ca o vânătoare, plină de adrenalină şi mister! Niciodată nu ştii ce poţi găsi la următoarele zece magazine. Pantofi platformă... pantofi damă Matar.ro... ce ştiţi voi? Domnişoarele din ziua de astăzi au gusturi mult mai rafinate decât acum câţiva ani buni... în fine, pentru mine este un sentiment nemaipomenit acela când ofer unei persoane iubite un cadou din inimă. Pentru că suntem darnici, iubitori şi foarte grijulii cu frumoasele fiinţe ce ne aduc fericirea, cred că este super frumos să le acordăm puţină atenţie măcar de câteva ori pe an. Şi... când este oare mai frumos dacă nu în timpul primăverii? Întotdeauna mi-a plăcut să merg prin oraş alături de sora mea. Practic, de la ea ştiu totul despre fashion şi cosmeticele pentru bărbaţi. Doar pentru că sunt băiat, asta nu înseamnă că nu pot să fiu informat. Aşadar, mi-am propus ca anul acesta să fac mai multe cadouri de 1 şi 8 martie. Desigur, nu vreau să întrec măsura, ajungând să cheltui o grămadă de bani... dar vreau să mă axez pe câteva persoane importante din viaţa mea, persoane care mi-au fost alături, atât la bine cât şi la rău. Nu suntem obligaţi (ca bărbaţi) să facem aceste lucruri, dar sunt nişte gesturi pe care doar un gentleman şi le poate permite faţă de cineva drag.

Dexter - sezonul 5

Ok, trebuie să recunosc faptul că sezonul cinci din mega-serialul Dexter se află în top 10 best things that ever happened to me! Mi s-a părut foarte trist momentul în care Dexter a fost pus în postura de a-şi conduce soţia pe ultimul drum, moment în care mi-au alunecat câteva lacrimi pe obraz. Este ok să plângi la un serial cu un impact major asupra sentimentelor. Primele două episoade au fost puţin cam plictisitoare, făcând în parte marte referire la noua viaţă la care Dexter urmează să se adapteze. În urmă cu un an mi-am permis cu neruşinare să caut pe Youtube câteva secvenţe din Dexter, iar astăzi am reuşit în sfârşit să îmi readuc aminte că una dintre cele mai impresionante crime pe care însuşi Dexter le-a înfăptuit s-a regăsit în acest sezon. Boyd, Dan, Cole, Alex şi Jordan, cele cinci victime din acest sezon fac acţiunea foarte interesantă prin conecţiunile pe care le au între ei şi poveştile lor. Răzbunarea lui Lumen şi sentimentele pe care le are aceasta faţă de Dexter schimbă întreg peisajul în ceva total neaşteptat. I miss Rita already!

Ce mă face fericit?

Multe persoane încă sunt în căutarea răspunsurilor privind fericirea mea. Ideea este că nu fac nimic special, nimic din ceea ce voi nu aţi face. Sunt un simplu adolescent, dar modul în care văd eu lumea îmi schimbă întreaga zi, desigur, în funcţie de starea de spirit din acea zi. Uneori sunt critic, iar ziua mea devine de asemenea mohorâtă, dar rareori sunt într-o asemenea stare încât să critic tot ce mă înconjoară. Îmi place să trăiesc viaţa după principii dure, dar asta nu mă împiedică să fiu o persoană fericită. Ador momentele când mă trezesc dimineaţa şi sunt mulţumitor că am ocazia să zâmbesc pentru încă o zi. Beneficiez de un arsenal de dorinţe, vise şi bogăţii ale vieţii, ce anume ar putea să mă convingă să nu mă bucur de tot ce mă înconjoară? Într-adevăr, este foarte greu să mai crezi că poate exista fericire pură pe Pământ, iar acest lucru se datorează societăţii în care trăim, însă eu reuşesc zilnic să mă satur de fericire, fie ea pură sau "artificială". Este cea mai mare nerozie să crezi că lipsa banilor, lipsa unui bun material sau a unei relaţii te poate împiedica să fii fericit. Familia mea nu este cea mai bogată familie din lume, dar cu siguranţă, eu cel puţin aşa o consider, este cel mai important element din viaţa mea. Prin intermediul mamei mele am învăţat să iubesc, să fiu bărbat şi să nu mă las călcat în picioare, în timp ce tatăl meu m-a întărit, m-a ajutat să fiu dur, dar în acelaşi timp să înţeleg ce sunt, cine sunt şi ce trebuie să fiu. Prin fraţii mei am reuşit să învăţ ce înseamnă să protejezi pe cineva drag, să fii fericit chiar şi în perioadele cele mai complicate ale vieţii... şi cum să îţi păstrezi speranţa. Doar pentru că nu mă afişez cu un iPhone 5 în public, ci cu un zâmbet sincer, nu înseamnă că nu pot fi fericit. Ce mă face fericit? Momentul când învăţ ceva nou! Ce mă face fericit? Arta, prietenii şi speranţa! Dar cel mai important, viaţa şi dreptul la libertatea de a gândi, de a decide şi de a justifica orice gest! Fericirea vine odată cu cele mai mici gesturi. Nu trebuie să fii mare ca să gândeşti în perspectivă, ci trebuie să ai o inimă deschisă şi un suflet puternic. Asta mă face fericit!

The strange... me

Este ceva în neregulă cu mine. Privind ceasul de la telefonul meu, mi-am putut da seama de faptul că, deşi astăzi am avut liber şi nu eram obligat să mă trezesc la ora opt dimineaţa, aşa cum sunt obişnuit să fac în timpul şcolii, am făcut-o! Încă de dimineaţă m-am trezit cu o febră insuportabilă, dar se pare că treptat începe să îmi treacă. Un singur lucru nu mi-a trecut încă, şi anume durerea de cap. Of, viaţa mea este foarte dificilă la boală... dar, din fericire, am învăţat cum să rezolv toate durerile. Am biruit durerea de cap stând aproape toată ziua în pat, încercând să dorm. Notez faptul că de fiecare dată când mă ridic din pat, capul meu începe să se învârtă alături de toate celelalte obiecte din cameră. Lăsând totul la o parte, eu încep să mă simt din ce în ce mai bine, sper că şi voi vă simţiţi bine pe vremea aceasta. Cine ştie? Poate că odată cu vindecarea mea, soarele îşi va întinde din nou braţele şi ne va încălzi din nou.

Amintiri din copilărie... ce concept

Hâh... cu toată sinceritatea, trebuie să vă spun că eu, spre deosebire de copiii din ziua de astăzi, am mai prins câţiva ani din acele vremuri în care computerul încă nu era la putere, iar telefoanele nu dominau creierii oamenilor. Facebook-ul, deşi îl folosesc şi eu, mi se pare cea mai mare stupiditate pe care omul o poate cunoaşte. Îmi este dor de acele zile de vară în care stăteam întins pe asfaltul călduţ de la umbra produsă de vie jucându-mă alături de vecinii mei jocuri monopoly... jocuri puzzle... sau chiar jocuri cu spiderman! Desigur, eu nu eram cel mai în vârstă dintre ei, dar cu siguranţă ştiam să îmi croiesc drum spre victorie cu orice ocazie, respectând în acelaşi timp şi regulile jocului. Erau nişte vremuri de aur, dacă îmi permiteţi să vă spun aşa... De ce? Pentru că atunci nu eram nevoiţi să căutăm pe internet cele mai noi jocuri apărute pe piaţă, ci trebuia să le inventăm noi înşine. Da, chiar dacă nu aveam prea multe la dispoziţie, subliniez faptul că nici cei de înaintea noastră nu au avut cine ştie ce... dar iată că ei, spre deosebire de noi, chiar ştiau ce înseamnă să se distreze. Păcat de lume, pentru că astăzi, când există atâtea posibilităţi, când viitorul pare mai mult decât sigur, iar timpul este cu noi... evităm toate aceste posibilităţi de a vedea adevăratele valori ale vieţii în favoarea unor ore pierdute în faţa unui display nenorocit. Eu recunosc, am devenit dependent de aşa ceva. Nu aş putea să stau toată ziua uitându-mă la TV... fără ca să intru măcar puţin la computer sau să rămân conectat pe Facebook de pe telefon. Desigur, dacă am alte activităţi... pot să las deoparte şi TV-ul, şi computerul... şi telefonul! Acesta, dragii mei, este un joc al voinţei, iar noi putem fi câştigători!

Pregătiri pentru vară

Ce rapid au trecut vremurile pe când lumea îşi punea corturi de gradina în curtea din spate... adică, eu îmi aduc aminte cel mai bine. În fiecare vară obişnuiam să îmi petrec mare parte din timp stând în "vizuina" mea secretă, asta pe când eram mai mic, desigur. Astăzi sunt uimit să aflu că mulţi tineri nu mai abordează statul pe afară pe timp de vară, cei mai mulţi preferând să stea închişi între patru pereţi, cu ochii lipiţi de un computer. Având în vedere faptul că ţin foarte mult la verişorii mei mai mici, anul acesta, chiar la începutul lunii ianuarie, am purtat o mică conversaţie cu ei. Le-am promis că îi voi vizita foarte des la vară, de asemenea îi voi aduce la mine acasă şi voi sta foarte mult cu ei pe afară. Îmi pare rău de momentele pe care le-am pierdut atâţia ani, de aceea îmi doresc într-un fel sau altul să mă revanşez faţă de verişorii mei, chiar dacă nu am nici cea mai mică obligaţie să o fac, dar mă simt responsabil de copilăria lor, ştiind că ei ar trebui să se bucure mai mult de fericirile vieţii care îţi sunt puse în palme atunci când eşti copil. Împreună cu fratele meu am reuşit să fac o listă cu toate cele necesare pentru o mică "excursie în jungla din spate". Prima dată ne va trebui un cort, elementul principal care o să pună în evidenţă adevărata aventură ce va lua naştere la vară. Desigur, nu putem să ne îmbarcăm în lumea magică fără provizii, de aceea vom avea nevoie de nişte mini lanterne care să ne lumineze calea prin poveştile întunecate ce vor fi spuse târziu în noapte. Îmi este dor într-o oarecare măsură de acele vremuri pe care le-am trăit şi eu cândva, dar le-am abandonat în favoarea unui mediu virtual, fiind obligat de evenimentul neplăcut care a avut loc acum trei sau patru ani. Imediat după plecarea celui mai bun prieten al meu în Italia, vecinul alături de care am copilărit şi m-am distrat, chiar dacă uneori ne mai ciondăneam, mi-am dat seama că nu mă mai pot distra pe cont propriu, astfel am început să recurg la metode mai puţin eficiente. Am început să joc foarte multe jocuri video (îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu mai sunt un dependent de jocuri video) pierzând astfel zile întregi stând pe jocuri care mai de care, fie ele online sau singleplayer. Ce este de spus acum? Chiar dacă am aproape 17 ani, îmi este dor de acele momente, ceea ce mă face să mă întorc la momentele frumoase din viaţa mea.

No more, please!

Dragii mei, ziua de astăzi nu se numără printre cele mai frumoase zile petrecute de mine. Nu ştiu când a început, nu ştiu de ce, dar de ceva vreme tot mă chinuie o durere de cap. Vorbele colegului meu de bancă: "Ce faci măi? Ai plecat de acasă ca să stai degeaba?". Într-adevăr, eu sunt o persoană mai activă de fel, însă astăzi am fost total pe lângă. Ameţeala şi-a cam spus cuvântul, de aceea am fost nevoit să stau toată ziua tolănit pe bancă la liceu... şi ca totul să fie şi mai ridicol, de vreo patru ori am şi adormit. Desigur, cum colegul meu de bancă este mai glumeţ din fire, ce putea să facă? A luat un pix şi a început să mi-l bage prin ureche, că doar... deh... ce se poate întâmpla?! Chinuit de această durere stupidă, am reuşit să petrec o zi întreagă la liceu fără să mor. Foarte încăpăţânat şi eu, am refuzat să plec acasă sau să merg la cabinetul medical, deşi nu cred că mi-ar fi rezolvat cu nimic migrena acele "asistente" sau chiulul. Norocul meu a fost acela că există o persoană în clasă care se îngrijeşte de mine atunci când nu sunt în apele mele. Colega mea preferată m-a ajutat! Mi-a salvat ziua dacă pot să spun aşa. Nu sunt sigur ce pastilă mi-a dat, dar ştiu că în doar o oră, toată ceaţa şi norii pe care îi vedeam din cauza ameţelii erau deja de domeniul trecutului. Chiar şi aşa, nu am scăpat încă de durere, dar în ideea că îmi revin rapid, sper ca până mâine dimineaţă totul să fie ok. O seară bună vă doresc tuturor, lipsită de stres, dureri (aşa, ca ale mele) şi oboseală.

Poveşti cu maşini

Cred că am mai abordat în trecut un astfel de subiect, dar îmi place să povestesc de foarte multe ori, altfel... care ar mai fi farmecul vieţii? Tatăl meu a avut o maşină (Dacia, mai exact) care îi făcea foarte multe probleme. În fiecare dimineaţă, înainte să plece la locul de muncă îl puteai auzi din casă cum încerca să pornească maşina... însă niciodată nu îi reuşea din prima... iar atunci când se întâmpla acest lucru, fie îi umblase un mecanic expert sub capotă, fie Dumnezeu s-a săturat să tot fie trezit la ore matinale de bubuiturile scoase pe ţeava de eşapament. Într-o bună zi, înainte ca maşina să fi fost vândută, tatăl meu a reuşit să rezolve problemele de sub capotă, însă de această dată se iviseră altele. Undeva în jurul Craiovei, într-una dintre anvelope intră un cui, ceea ce a dus imediat la explodarea camerei. La cât de bine dispus era tata în acel moment, atât îi trebui ca să îi ruineze ziua. Am sunat către o companie de tractare, am fost luaţi, iar odată ajunşi la sediul acestor oameni un panou mare ne-a atras atenţia amândurora. Deşi înţelegerea textului era cam imposibilă din cauza mizeriei care se afla pe litere, am reuşit să desluşesc totul: "cumpără anvelope din Craiova! Anvelope 205 55 r16 şi 185 65 r15". Ok, dacă prima propoziţie era destul de uşor de înţeles... să mor dacă m-am prins ce anume voiau să reprezinte acele cifre... 205... 185. Am trecut mai departe împreună cu tatăl meu, încercând în acelaşi timp să-l zărim pe omul prin care primisem ajutor. Odată găsit, el şi cu tata au început să monteze singuri o roată nouă, tata fiind în impas cu timpul. Montase roata aşa cum o găsise acel mecanic, deşi nu era cea mai bună roată din lume, apoi pornisem înapoi la drum. Trebuie să vă spun că urăsc drumurile lungi... nu sunt un fan al puşcăriilor pe patru roţi!

1 martie vine cu flori

Oricât de mult ne-am strădui noi, bărbaţii, căci despre noi este vorba, cel mai frumos cadou pe care îl poate primi o femeie de la noi, cel mai sincer cadou şi frumos mesager rămâne în continuare acea floare dăruită din inimă. Poate că doar eu gândesc aşa, poate că nu. Cine ştie, nu cred că doar eu pot avea această chemare spre frumosul naturii, spre flori, aşa este? În fine, trecând peste acest mic detaliu, înţelegerea florilor reprezintă un impediment destul de mare în momentul alegerii unor aranjamente florale 1 martie. Eu, de exemplu, am căutat pe internet o florărie care să mă atragă în mod special, asta pentru că florăriile din oraşul meu au preţuri super piperate, iar florile expuse sunt... vai de capul lor, pentru că altfel nu pot spune. Astfel, tot navigând printre paginile de web ale internetului, am avut minunata plăcere de a găsi site-ul Floridelux. Anul acesta oricum am cam dat chix cu data de 1 martie, având în vedere faptul că am fost bolnav şi nu am prea avut cum să mă deplasez pentru a cumpăra un buchet sau un aranjament floral cât de cât drăguţ pentru mama şi sora mea, dar mă voi revanşa peste doar câteva zile, că doar... este loc şi de o a doua şansă! Când altcândva dacă nu de ziua femeii? Părerea mea este că aş putea să îmi repar greşeala (faţă de mine, desigur) cumpărând două buchete 8 martie. Chiar dacă am fost bolnav, mi se pare jenant să stau în aceeaşi casă cu cele două femei care mi-au fost alături încă de la naştere, fără să le arăt măcar puţină apreciere pentru faptul că m-au educat şi m-au crescut cu tot ce au avut mai mult (mama)... şi că mi-au fost mereu alături, chiar dacă ne mai ciondăneam când eram mai mici (sora).

Citatul zilei

Pentru că în ultima vreme am fost cam ocupat şi am acordat mai puţină atenţie blogului decât obişnuiam să acord, astăzi vin cu un citat care m-a impresionat profund. Sper că o să reuşească de asemenea să vă însenineze ziua!

"Pacea nu poate veni decât ca o consecinţă a iluminării umanităţii." Nikola Tesla

Damn, I'm good!

Salutare tuturor! Ce mai faceţi? Pun pariu că faceţi bine, aşa-i? Eu cu siguranţă fac bine, aşa că sper acelaşi lucru de la voi. Aseară, stând în pat în aşteptarea somnului, am avut marea plăcere să aflu că mă număr printre cei trei câştigători ai concursului organizat pe pagina Blogawards.ro la campania Be Precious. Iniţial nu aş fi ştiut ce anume să fac cu acel premiu... 200 RON pentru bijuterii... hmm. Imediat ce sora mea a aflat că am câştigat, a venit cu minunata idee de a-i cumpăra mamei un colier pentru 8 martie. Desigur, nu vreau să par egoist încât să spun că acel cadou a fost doar din partea mea, de aceea toţi membrii familiei se vor bucura de faptul că au contribuit, indirect, la câştigarea premiului. Surpriza cea mai mare este aceea că nu mă aşteptam să câştig... ba chiar mă gândeam că şansele mele sunt minime, însă din câte se pare, m-am înşelat! Aşa că, ce altceva mai era de făcut decât să analizez câteva bijuterii înainte de a face decizia finală. Aş dori de asemenea să menţionez faptul că, deşi unii bloggeri care participă la aceste campanii BlogAwards nu mai au încredere în organizatori, în competiţiile active şi abandonează totul crezând că totul se face prin intermediul "relaţiilor", vreau să precizez faptul că este deja a doua oară când câştig ceva prin intermediul acestei platforme, primul premiu constând într-o tabletă. Nu abandonaţi, ci continuaţi! Perseverenţa este secretul unui blogger de succes!

Surpriza vieţii

Astăzi când am ajuns acasă am avut marea surpriză să aflu că sora mea este într-o mini vacanţă pentru o săptămână, ceea ce înseamnă că va rămâne acasă. În sfârşit, nu voi mai fi singur toată ziua! Amin! Dar nu v-am povestit ce mi s-a întâmplat în drum spre casă, nu? Ei bine, împreună cu mai mulţi prieteni de-ai mei am dat o raită până la cineva acasă pentru câteva "răcoritoare". De ce spun răcoritoare? Chiar dacă vremea este puţin dezolantă şi întunecată, am spus noi că ar fi bine să ne colorăm puţin vieţile. Prietenul gazdă la care am fost ne-a servit cu o băutură, fără alcool pentru mine, care fumega... la propriu! În compoziţia ei a adăugat puţină gheaţă carbonică, exact cum se poate găsi pe site-ul celor de la www.dry-ice.ro, un site de nota zece! Întotdeauna m-am întrebat ce anume se foloseşte pentru a crea acest efect asupra băuturilor, însă niciodată nu am avut ocazia să le aflu "secretul"... iar acum am mai avut şi ocazia să servesc una?! Man, that's insane!
Pentru cei care încă nu ştiu despre ce este vorba, gheaţa carbonică este folosită pentru a crea acele efecte speciale la nunţi, petreceri, concerte care seamănă cu un val de ceaţă ce învăluie totul în jurul său. În aceeaşi măsură, gheaţa carbonică este folosită şi pentru sculpturile de gheaţă. Nu, încă nu am văzut o sculptură făcută din gheaţă carbonică, dar vă promit că imediat ce o să văd una, o să mă asigur că este făcută integral din gheaţă carbonică, apoi o să fac o fotografie alături de ea!
Chiar dacă suntem în timpul liceului, nimic nu ne-a oprit să ne simţim bine. Având în vedere faptul că ziua de marţi este, poate, una dintre cele mai grele zile pentru mine, mi-a prins bine o mică pauză de la stresul ăsta continuu. Liceul a început să semene din ce în ce mai mult cu o închisoare, un lagăr de exterminare... şi nu o spun cu răutate, dar ne seacă atât fizic cât şi psihic! Trebuie o nouă abordare, dragilor! Nu poţi să transformi o ţară de tineri în nişte super genii atâta timp cât nimeni nu îşi dă silinţa să schimbe ceva în învăţământul românesc. Este vina tuturor, nu doar a celor care ne conduc... este vina ta, cel care citeşti aceste rânduri chiar acum, vina mea şi poate vina celor de mai în urmă că nu au putut să se impună pentru un viitor mai bun al ţării. Din această cauză... na, ce să facă şi tinerii? Tinerii ca mine... stau şi beau răcoritoare pe o vreme imposibil de enervantă, noaptea, cu muuultă gheaţă carbonică!
Lăsând acest subiect "tabu" puţin pe tuşă, eu unul ştiu sigur ce o să folosesc pentru petrecerile mele din viitor. Gheaţă carbonică pentru majorat, nuntă, petrecerea de promovare... şi nu numai! Şi poate că o să mă coste destul de mult, pentru că planurile mele întotdeauna au fost măreţe, dar în aceeaşi măsură am reuşit să mă descurc pe cont propriu cu banii... ce m-ar opri în acele momente speciale? Cu siguranţă nu această societate, hehe!

Astăzi...

Fără intenţie, aseară stând în pat am început să vorbesc la telefon cu un prieten de-al meu prin mesaje despre situaţia actuală din Ucraina. Iniţial nu am ştiut despre faptul că poliţia a început să folosească muniţie de război împotriva cetăţenilor. Chiar a fost un şoc pentru mine să aflu că mai mult de 100 de persoane au fost ucise în atmosfera infernală creată în Kiev. Sincer, nu cunosc adevăratul motiv pentru care preşedintele ucrainean nu doreşte aderarea ţării la Uniunea Europeană, însă nu ştiu dacă aş putea să îl judec pentru decizia luată. Privind pe de o parte beneficiile de care ar putea avea parte această ţară, consider că Uniunea Europeană este şi astăzi în picioare datorită ţărilor minione pe care le subjugă. România, Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria ş.a.m.d. (pentru că U.E. înseamnă strict Germania, Franţa şi Belgia, din câte se pare) sunt printre primele ţări care ajută la mişcarea rotiţelor acestei uniuni. O adevărată hoţie aş spune, însă trebuie subliniat faptul că, pe lângă dezavantajul acesta politic, pe lângă jocurile acestea politice. Referitor la Ucraina, nu aş fi crezut că se poate ajunge la o adevărată revoluţie. Aveam impresia că totul se va rezuma la un set de proteste, dar se pare că situaţia poate degenera într-o ţară care poate dovedi că poporul este adevăratul stăpân! Problema nu se află doar în mâinile celor care dictează poliţiei să tragă asupra cetăţenilor, ci şi în mâinile noastre. Credeam că ne numim homo sapiens (omul înţelept... pentru cei care au uitat definiţia) cu un scop. Cum să nu îţi sară muştarul când auzi de crimele care au loc? 

 
Dacă mă credeţi, eu sunt foarte mâhnit să aflu că acest titlu (onorific aş spune) pe care ni l-a dat Dumnezeu (şi anume acela de a ne numi oameni) a fost pătat cu sângele unor nevinovaţi încă de la începutul veacurilor, iar noi încă nu am învăţat care este adevăratul motiv pentru care existăm. Sper că nu greşesc când spun acest lucru, dar de ce am oare impresia că în Ucraina, uşor, cu paşi siguri, se instalează un regim dictatorial? Mi-aş dori să cred că mă înşel, însă şi noi am trecut prin asta cândva şi ştim că atunci când puterea întoarce spatele poporului, iar poliţia, jandarmeria şi armata foloseşte muniţie de război, este vorba într-adevăr de un regim dictatorial. Vă scriu aceste rânduri în speranţa că, poate, Dumnezeu o să îşi facă milă de aceşti oameni şi că o să îi ajute să scape din ghearele morţii, sănătoşi, puternici şi nevătămaţi!

Dexter - sezonul 4

Nu întrebaţi când am avut atât de mult timp încât să văd şi cel de-al patrulea sezon într-o perioadă atât de scurtă! Până acum am vizionat sezoanele în avans, ceea ce mi-a dat un avantaj pentru aceste postări. Trecând la subiect, acest sezon din Dexter m-a impresionat, dar totodată mi s-a părut foarte trist. Revenirea lui Frank Lundy în scenă m-a încântat, chiar dacă ştiam că Deborah nu şi-ar fi dorit să îl vadă. Iniţial am avut impresia că nu o să se întâmple nimic între cei doi, dar m-am înşelat. Am fost puţin dezamăgit să aflu că, după ce şi-a găsit în sfârşit "iubirea", Deborah s-a despărţit de Anton bine-nţeles, după moartea lui Frank Lundy. Noile personaje care au pus în evidenţă acest sezon au fost pe departe cele mai interesante de până acum. De la vecinul "bun" al lui Dexter până la Arthur, acţiunea a căpătat o nuanţă mult mai violentă decât în sezoanele anterioare. Peretele rece, sinistru şi autoritar pe care îl folosea Arthur pentru a-şi putea ascunde adevărata faţă m-au cam pus pe gânduri. În sfârşit, Dexter părea că şi-a găsit naşul, având în vedere experienţa de peste 30 de ani ai lui Arthur în crime realizate după anumite tipare; taman Dexter. Sfârşitul a fost cel mai trist sfârşit pe care mi l-aş fi putut imagina, deşi mă aşteptam ca Arthur să se apropie de familia lui Dexter. Moartea Ritei m-a luat prin surprindere, deşi mirosul morţii a început să îşi facă prezenţa încă din momentul în care Arthur i-a aflat adevărata identitate a lui "Kyle" (Dexter).

Citatul zilei

"Pacea nu poate fi menţinută cu forţa, ea poate fi obţinută doar prin înţelegere ei." Albert Einstein

Cum să nu îţi crape inima... în mii şi mii de smaralde?

Of, şi chiar dacă a trecut data de 14 februarie, parcă ceva tot nu se leagă în viaţa mea. Sunt single... solo... alone..! Mi-aş fi dorit ca măcar în acest an să am ocazia să îmi arăt afecţiunea persoanei dragi mie, dar clar acea persoană nu prea există pentru mine. Cine ştie, poate nu a fost să fie? Eu nu cred în destin, ci în mâna omului. Fiecare om are puterea de a-şi modela viaţa, ceea ce îl face mai puţin dependent de noroc sau destin. Lăsând la o parte principiile mele, consider că o modalitate frumoasă de aţi arăta afecţiunea faţă de o anumită persoană, în cazul meu o fată, ar fi să îi dăruieşti un cadou simplu, dar cu valoare simbolică. Pentru mine, un cadou care ar putea avea o valoare simbolică impresionantă ar fi un colier. Noi, băieţii, atunci când trebuie să ne răsfăţăm "pişicile" suntem foarte atenţi la detalii (poate nu toţi, dar încercăm), iar momentul în care alegem un anumit cadou, alegem acel cadou cu speranţă, dăruire şi atenţie. Spre exemplu, dacă aş fi avut ocazia, deşi inima îmi dictează nişte cuvinte care sună cam aşa: "în curând... în curând... în curând..!"; cred că i-aş fi oferit un lănţişor. Prin intermediul internetului am reuşit să identific (mai exact prin intermediul unui magazin de cadouri pentru femei) câteva coliere şi pandantive mai mult decât încântătoare. 

Ador la nebunie acest pandantiv! Este atât de simplu şi atât de elegant; un cadou care parcă urlă: "eu sunt cel potrivit, alege-mă!". Sincer să fiu, pe mine mă caracterizează lucrurile simple, deşi nu am un motiv anume pentru care am ajuns la această concluzie. Cu toate acestea, consider că lucrurile mărunte sunt foarte expresive şi totodată purtătoare de simboluri. Iubirea nu trebuie să aibă forme extravagante... nici să fie din aur masiv... dar trebuie să fie pură! Şi care este cel mai bun mod de aţi arăta iubirea faţă de persoana potrivită dacă nu printr-un pandantiv? 

Şi pentru că sunt foarte atent la firea umană, ştiu că femeile în general sunt foarte gingaşe şi caută să fie mereu în centrul atenţiei... un termen pe care îl folosim des în compania acestora ar fi răsfăţul. Desigur, răsfăţul nu trebuie să devină unul excesiv, altfel... unde ar mai fi iubirea? Cu siguranţă unul dintre cei doi amorezi şi-ar da seama la un moment dat că între ei ceva nu este în regulă. Tandreţea, cuvintele dulci şi micile gesturi, cum ar fi ţinutul de mână, o îmbrăţişare călduroasă sau un banal ciufulit al părului ar trebui să intre în portofoliul răsfăţurilor.

Şi pentru că îmi place să vă prezint mai multe produse atunci când mă uit pe internet, exact aşa cum v-am învăţat, vă prezint cireaşa de pe tort. Pe lângă un alint drăguţ pe care să îl şopteşti la ureche, în timp ce îi prinzi la gât colierul, simbolul este unul minunat. Fluturele inspiră libertatea, tinereţea şi veşnicia inocenţei... asta cel puţin din perspectiva mea. Nu trebuie să fii superman, batman sau să ai un Mercedes ca să te faci înţeles, pentru că atunci când vine vorba despre dragoste, femeile înţeleg chiar şi cele mai mici gesturi. Atenţia, dragilor, este tot ceea ce contează. Vă invit să aruncaţi câteva priviri asupra mai multor bijuterii (sau orice altceva) înainte de a vă arunca banii pe chestii banale, lipsite de pasiune şi iubire.

Imprimanta, mâna mea dreaptă

Acum câţiva ani m-aş fi putut plânge de faptul că nu am o imprimantă... funcţionabilă! Astăzi însă mă mândresc cu o imprimantă de nota zece. Ce este drept, mai are momente în care îmi dovedeşte că tehnologia bate inteligenţa umană, dar în cele din urmă mă descurc eu... pentru că fiecare lucru pe Pământ a fost conceput pentru a fi biruit (părerea mea). Mă enervează când rămân fără cerneală; când apăs de o sută de ori pe butonul de print şi nu se întâmplă nimic... urăsc acele momente! Dar cu fermitate... totul se rezolvă! Tot cu această ocazie aş dori să vă prezint nişte chestioare pentru imprimantă care mi-au atras atenţia: Q2612A, cartuş HP 2, laminator A4. De curând am început să fiu pasionat de arta scoaterii documentelor la imprimantă... nu de alta, dar mă scuteşte de scris! Trebuie să recunosc, fără această minunată invenţie a omenirii, nu ştiu ce m-aş fi făcut. Vremurile acelea în care trebuia să scriu de mână referatele şi documentele necesare pentru liceu au apus. Nu mă pot mândri în totalitate de acest lucru, nu este un lucru tocmai ok să îţi mecanizezi munca, astfel începi să uiţi nişte deprinderi importante în viaţă. Subliniez însă faptul că fără imprimantă aş fi pierdut ore... zile întregi în favorul nemernicului de pix... iar eu cum sunt şi stângaci... mda! Nu scriu urât, nici încet, dar credeţi-mă când vă spun că este foarte obositor să scrii invers cu mâna. La ce mă refer? Vârful pixului sau a stiloului de obicei trebuie să alunece pe foaie pentru a scoate literele, nu trebuie să fie împins... ceea ce face şi mai greu scrisul, pentru că foaia este zgâriată de vârf. Dacă este vina mea sau nu pentru faptul că sunt stângaci, asta rămâne la alegerea lui Dumnezeu, însă sunt recunoscător pentru avântul nostru în lumea cibernetică... dovadă rămânând această minunată creaţie numită imprimantă.

Meşterul Manole

Trecând prin oraş astăzi am avut ocazia să asist la o scenă de-a dreptul comică. Un grup de muncitori încărcau rămăşiţele unei case foarte vechi într-un camion. Cel care era responsabilul cu ridicarea molozului cred că era puţin mahmur. De ce spun asta? Ochii îi erau cam injectaţi, iar felul în care acesta vorbea şi se clătina... no comment! Doi colegi de-ai lui îl ghidau cum să ridice cupa pentru a descărca în remorca instalată la camion gunoaiele. Zona era împrejmuită cu un gard făcut din sârmă, ceea ce făcea vizibilitatea posibilă. Era un spectacol de comedie pe gratis! Cupa camionului se lăsă în jos înainte de a fi ajuns în remorcă. Cei doi colegi ai bărbatului care trebuiau să îl ghideze treceau pe sub cupă exact în momentul în care molozul începu să cadă peste ei. O cărămidă îl lovi în cască pe unul dintre ei, în timp ce pe celălalt praful îl învălui din cap până în picioare. Din fericire nici unul dintre ei nu a păţit nimic. De vreme ce "meşterul" ce manevra cupa nu îşi prea dădea seama de isprava ce tocmai o comise, acesta continuă să îmi stârnească râsul. Ceea ce iniţial părea a fi o scenă comică se transformă brusc într-un film horror. Cupa excavatorului lovi cu putere un zid, astfel stricând câteva piese de utilaje care erau de rezervă. Zidul nu rezistă prea mult şi se prăvăli peste excavator imediat după ce omul ieşi din el pentru a inspecta pagubele produse. Deodată nimic nu mi se mai părea distractiv, dar pentru a mă asigura că nu pierd nimic, am mai rămas preţ de câteva clipe. Am putut observa cum cei doi colegi ai bărbatului se îndepărtau mergând ca Stan şi Bran braţ la braţ. Sincer, cred că am făcut cea mai mare greşeală că nu i-am fotografiat. Momentul arăta exact ca într-un film cu Stan şi Bran, de data asta fiind o versiune românească. Nu mă miră că astfel de evenimente (tragice dacă îmi permiteţi) se întâmplă. Ţara noastră permite persoanelor cu probleme să lucreze, fiind un lucru nu tocmai ok. Dacă cei de la putere ar fi corecţi, atunci populaţia ar fi corectă. Nu ştiu de ce am impresia, dar cred că acelui individ care părea abia ieşit dintr-o cârciumă nici nu îi păsa de faptul că a venit băut la muncă sau de faptul că a pus în pericol viaţa colegilor săi. România! Ah, dulce ţară!

Undressed

Doamne! Muzica asta a început să mă ducă pe meleaguri îndepărtate... meleaguri pe care nu aş fi vrut să le păşesc (nebunia). De câteva zile ascult în permanenţă melodia "Undressed" interpretată de artistul Kim Cesarion. Ador ritmul, instrumentalul, şi nu în ultimul rând, versurile. Melodia aceasta m-a ajutat să trec peste câteva momente dificile în ultima perioadă. Versurile? În niciun caz! Muzica este cel mai bun tratament pentru mine atunci când mă simt debusolat. It was just another friday night...

Durere, şcoală şi oboseală

Astăzi, deşi m-am trezit la ora 10, am fost foarte obosit. Nu ştiu motivul, dar sincer nu mai aveam chef de nimic. Primul lucru pe care l-am făcut imediat ce am ieşit din casă a fost să mă duc la frizer. Imediat după aceea am plecat cu sora mea puţin la plimbare. De ceva vreme nu am prea mai umblat prin oraş, nici nu mai ştiu ce s-a mai întâmplat prin el. Am dat o raită prin magazinele noastre preferate de haine, apoi am plecat spre casă. Odată ajuns acasă, ce să vezi? Nici bine nu m-am schimbat de hainele pentru oraş, că ai mei deja îmi dădeau directive. Ce este drept, dormitorul meu a fost cam răvăşit în ultima perioadă. Nevoia m-a împins la muncă, iar munca s-a rezumat la o aproape o jumătate de oră de dat cu aspiratorul, ştersul prafului şi mutatul obiectelor la locul lor. De obicei după ce făceam curăţenie mă simţeam bine, dar acum simt că urmez să explodez. Am o durere de cap insuportabilă, iar spatele mă distruge! Mâine mai rău! Va trebui să mă trezesc devreme ca să mă duc la biserică, apoi de la biserică să plec la un alt liceu din oraş pentru a participa la olimpiada de limba engleză, faza locală. Mi-a trebuit mie viaţă complicată! Pentru că la mine zilele de şcoală şi muncă nu se termină nici în weekend, măcar vouă vă doresc un sfârşit de săptămână plăcut!

Vreau vacanţă..! Din nou!

Deşi vacanţa abia s-a terminat, oboseala şi orele pe care le pierd în fiecare zi imediat după ce ajung acasă de la liceu îşi cam spun cuvântul. Nu sunt un plângăcios, dar am ajuns la concluzia că o vacanţă nu este cu adevărat perioada aceea din an în care să te relaxezi atâta timp cât nu există şi o mică peripeţie, o mică excursie. Anul acesta sper că o să pot să dau şi eu o raită pe la Băile Felix, şi o să ţin morţiş să îndeplinesc această dorinţă. Am auzit foarte multe despre această staţiune, însă nu am apucat niciodată să ajung acolo. Chiar îmi doresc să simt acele efecte purificatoare ale apei balneoclimaterice. Dacă este chiar aşa cum spun unii, că apa de acolo te întinereşte... te face să te simţi plin de energie şi mai puternic, atunci cu siguranţă trebuie să trec pe acolo. Dacă am trezit în voi un pic de interes faţă de această staţiune, vă invit să aruncaţi o privire asupra acestui site: www.hotel-international-baile-felix.ro/. În ultimii ani problema generală a fost aceea a banilor, ceea ce m-a cam împiedicat atât pe mine cât şi familia mea să ne mai bucurăm de viaţă. Dacă tot am reuşit să găsesc un mod inteligent de a face banii, şi anume din online, cred că ar fi bine să strâng câteva economii şi să pun deoparte pentru o zi de odihnă, singur la Băile Felix. Ai mei părinţi sunt de acord ca eu să plec singur undeva şi să îmi fac treburile, având în vedere faptul că le-am dat dovadă de seriozitate şi maturitate de când am început să fac ceva util cu viaţa mea (blogul). Trebuie să recunosc, de când am început să scriu pe acest blog am reuşit să fac mai multe activităţi care să mă ţină cât mai treaz, cât mai viu ca fiinţă! Marţi îmi voi primi aparatul foto, aparat foto plătit integral din banii mei, pe lângă care se adaugă şi accesoriile (cardul de memorie şi încărcătorul pentru acumulatori + 2 acumulatori). Dacă tot o să am aparat de la Nikon de 16mp, de ce nu mi-aş permite să strâng încă vreo 200-300RON pentru o mică plimbare prin ţară? Uneori banii vin mai greu, dar totul este posibil atâta timp cât ne dorim cu adevărat să îndeplinim un obiectiv în viaţa noastră. Voinţa, speranţa şi motivaţia! După ele mă ghidez! Fără ele nu aş fi ajuns până aici, şi cu siguranţă nu aş fi avut puterea să continui. Fiţi perseverenţi, dragii mei!

Citatul zilei

"Nu vreau să fiu singur, vreau să fiu lăsat în pace." Audrey Hepburn

New love... Indian love!

Nu cred că ar mai trebui să spun ceva în legătură cu această postare, ci pur şi simplu să vă invit să aruncaţi o geană asupra câtorva imagini pe care le-am adunat cu grijă în urmă cu doar câteva zile. I hope you like it!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dexter - sezonul 3

Sezonul al treilea din serialul meu preferat pur şi simplu m-a pus pe jar. Începutul a fost unul destul de interesant. Întreaga poveste cu Miguel devine uneori plictisitoare, însă felul în care ajunge să se comporte acesta cu Dexter chiar m-a convins că ar fi reuşit să îi fie cel mai bun prieten, un prieten în care să îşi pună toată încrederea. Nu aş fi crezut vreodată că cineva l-ar fi putut înţeles atât de bine încât să îi ceară să îl înveţe "arta" crimei. Deşi Dexter are impresia că şi-a pus încrederea în persoana potrivită, acesta se înşeală. Momentul în care protagonistul nostru află că a fost înşelat mi-a tăiat răsuflarea. În cele din urmă, moartea lui Miguel şi a noului criminal sunt o adevărată surpriză. Ce este drept, mă aşteptam ca Miguel să moară, dar totodată mă aşteptam ca Dexter să păţească ceva. Nu pot să vă dezvălui mai mult de atât, de aceea vă las pe voi să descoperiţi finalul sezonului.

Regim vegan

Seminţe de mărar, butaşi viţă de vie, seminţe porumb... ceva ce numai un vegetarian şi iubitor de o viaţă cât mai sănătoasă şi-ar dori să aibă. Multă lume a început în ultima vreme să treacă pe un regim alimentar de tip vegan. Poate că în cele din urmă, imaginile insuportabile în care ni se prezentau animale suferind şi felul în care acestea erau crescute, au ajuns să ne marcheze atât de tare încât să luăm o decizie corectă faţă de viaţă, faţă de noi... faţă de animale. De când mă ştiu trăiesc după această premisă, cam agresivă ce este drept, şi anume, că animalele sunt fiinţe la fel ca noi. Atâta timp cât noi nu trebuie să suferim, nici ele nu ar trebui. Sună corect, aşa-i? În ultima perioadă am fost interesat de soarta animalelor care ajung la abatoare, tocmai de aceea am petrecut mult timp documentându-mă asupra metodelor de sacrificare. Am fost terifiat! Dacă în vremurile de mult apuse se folosea un ciomag sau o piatră pentru a crăpa ţeasta bietelor necuvântătoare, astăzi se recurge la curentul electric, drujbe, săbii şi topoare... să nu mai spun de metodele chinezeşti..! Oare atât de mult ne-am înjosit? Am ajuns să chinuim bietele animale pentru a ne satisface poftele? Există mii şi mii de dovezi pentru cruzimea de care dau dovadă măcelarii care sunt vinovaţi pentru acest genocid, iar noi îi susţinem în mod direct mâncând carne. Într-adevăr, este foarte complicat să nu te abţii, dar eu cred că se poate. Deşi încerc de foarte mult timp, tot mănânc carne, dar o fac extrem de rar. Este o lecţie pe care trebuie, noi ca oameni, să o învăţăm de la natură. Dacă nu încetăm aceste atacuri, dezastrele şi daunele din urmă se vor abate asupra noastră. Un regim vegan este mult mai bun decât se pare.

Citatul zilei

"Cum poţi arăta cuiva iubire dacă nici măcar nu ştii cum este iubirea de fapt?" Michael C. Hall

Gripa "flappy"

De ceva vreme tot umblă pe internet această nebunie numită "Flappy bird". Dacă gripa aviară ar fi fost la fel de periculoasă ca acest joc banal, ei bine, oamenii nu ar mai fi mâncat carne de mult şi ar fi devenit vegetarieni. Având în vedere faptul că sunt mai curios de fel, am intrat pe internet şi am dat un search mic. Înarmat cu multă răbdare, totodată cu multă plictiseală, mi-am încercat şi eu puţin norocul. Bine-nţeles, nici răbdarea şi nici plictiseala nu m-au prea ajutat, iar după o jumătate de oră, câteva înjurături scăpate pe alocuri şi mulţi nervi, mi-am dat seama că acest joc dă dependenţă şi distruge suflete!

Scorul meu făcut într-o jumătate de oră... ihaa!

Pasiune pentru modă

Sora mă cunoaşte, părinţii mă cunosc... lumea mă cunoaşte! Sunt pasionat de modă şi orice aş face, nu aş putea să schimb latura asta a mea. Unii băieţi sunt atraşi de sport, de wrestling şi de maşini... bine, nu că eu nu am o oarecare "tandreţe" în lumea celor de la Mercedes... dar asta este altă treabă..! Revenind la subiect, eu sunt unul dintre puţinii băieţi care apreciază moda şi chiar îşi permite să o analizeze, în special tot ce ţine de încălţăminte. Fie că este vorba de pantofi bărbăteşti, fie că este vorba de pantofi damă, îmi place să observ detaliile. Exact ca o ţaţă! "Nu-mi place aia că nu este aşa... şi nici perechea aia că nu are nu ştiu ce..!". Pentru mine vestimentaţia unui om, în special pantofii, reprezintă imaginea acelui individ. Personalitatea noastră este reflectată prin felul în care ne îmbrăcăm. Am această afinitate spre eleganţă încă de mic copil. În acea perioadă nu prea înţelegeam cu ce se mănâncă moda, dar în timp am reuşit să cizelez puţin câte puţin, astfel reuşind să ajung un adevărat critic. În cazul bărbaţilor, pantofii, adidaşii... şi chiar ghetele sunt câteva din elementele vestimentare care nu ar trebui să lipsească niciodată din casă. De vreme ce nu sunt femeie, nu prea pot să fac o clasificare exactă a fiecărui articol, dar experienţa pe care am dobândit-o într-o familie în care există două persoane de sex feminin, mi-am dat seama că pantofii cu toc şi sandalele, chiar şi balerinii, sunt foarte importanţi. Este imperativ să cunoaştem câte puţin din fiecare domeniu al vieţii, astfel evităm să ne pătăm propria imagine în văzul lumii. Nu vi s-a întâmplat vreodată ca lumea să se uite chiorâş la voi? Dacă atunci au făcut-o din nesimţire, ei bine dragilor, gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă aţi arăta ca un clov pe stradă... ah, o imagine de-a dreptul jenantă!

Şcoala vieţii

Îmi aduc aminte de un coleg din generală care a reuşit excepţionala performanţă de a sparge o tablă în şcoală. Desigur, acesta a trebuit să cumpere singur, ceea ce nu este prea uşor, iar pe lângă sperietura pe care a tras-o iniţial, acasă a primit o chelfăneală super din partea tatălui. Nu mi-aş dori să fiu vreodată în situaţia în care a fost el... şi că tot veni vorba de table şi şcoli, vă invit să aruncaţi o privire asupra câtorva aviziere şcolare de la www.tablescolare.com. Revenind la povestea iniţială, colegul acesta al meu a intrat într-o altă clasă în timp ce elevii din acea clasă, băieţii find majoritari, ţipau de mama focului. Copii, ce să le ceri? Colegul meu fiind în acea zi de servici, şi stând foarte rău cu nervii, a intrat în clasă cu intenţia de a face linişte. A ţipat pentru a atrage atenţia clasei, când deodată unul dintre elevii din clasă s-a ridicat în picioare şi a aruncat înspre el cu un penar. S-a dus şi l-a apucat de gât pe puşti, iar acela fiind foarte voinic, l-a împins pe colegul meu spre una din tablele clasei. Nervos, colegul meu a dat cu pumnul în tablă... aceasta urmând să se spargă. De unde ştiu toate acestea? A fost o poveste de zile mari la vremea aceea şi făcea foarte repede turul şcolii, de la cei mai mici până la cei mai mari. Acum am ajuns la concluzia că o tablă nu este un obiect de care să îţi baţi joc sau să te joci cu ea. Mi-a părut rău atunci când am aflat că trebuia să plătească singur o sumă de bani pe care nu o deţinea în acel moment. Din acel moment am învăţat să preţuiesc mult mai tare lucrurile de care dispun din partea învăţământului, şi nu numai! Ştiu că nu prea are legătură cu subiectul, dar aici este vorba de o lecţie de viaţă. Cu nervi sau fără, trebuie să ştim în ce condiţii să ne descărcăm... doar dacă nu dorim să aruncăm cu bani în stânga şi în dreapta. Şi eu am făcut o boroboaţă cândva... am rupt o bancă... dar în ce hal! Norocul meu a fost acela că nu a trebuit să plătesc singur pagubele materiale. Circumstanţele m-au ajutat... şi anume faptul că eram mai mulţi "implicaţi" în distrugerea băncii. Am fost trimişi cu toţii să cumpărăm nişte şuruburi şi piuliţe ca să întărim picioarele băncii, însă nu am reuşit niciodată să o facem să stea fixă, să nu se mai clatine. Bla, bla, bla... una peste alta, am reuşit să "păcălim" conducerea şcolii cu un mic cadou, câteva vorbe dulci şi păreri de rău, păreri de rău şi scuze care la acea vreme chiar funcţionau, nu ca în zilele de astăzi... Sfat pentru elevii care au trecut printr-o experienţă asemănătoare: evitaţi să mai cauzaţi probleme, a doua oară s-ar putea să nu mai funcţioneze prea bine imaginea de copil cuminte, inocent, bun... şi aşa mai departe. Eu am simţit asta pe pielea mea!

Plictiseală la superlativ

În această seară familia mea a organizat un complot de proporţii colosale împotriva stării mele de bine. Odată ajuns acasă, fratele meu s-a pus în pat... desigur că nu a luat mai mult de zece minute ca acesta să adoarmă... la ora 8! Părinţii mei la fel, în dormitorul lor stând la TV... iar eu? Stau de câteva ore şi mă rog la Dumnezeu să îmi lumineze mintea şi să facă timpul să treacă mai repede. Până acum am stat şi am ascultat muzică, am mai lucrat puţin la blogul cel nou de pe WordPress şi m-am axat puţin pe un joc stupid. Nu ştiu ce faceţi voi la sfârşit de săptămână, dar eu mă plictisesc enorm... şi chiar urăsc când se întâmplă asta. Până data viitoare, vă las cu o melodie frumoasă. O seară plăcută vă doresc!

Onda Vi10 Deluxe

V-am promis mai de mult că o să vă fac un mic review asupra tabletei pe care am câştigat-o într-o competiţie cu blogul meu. Timpul scurs în faţa computerului şi munca depusă pentru a câştiga această tabletă s-au dovedit în final meritate, şi vă spun că sunt foarte mulţumit de tabletă, chiar dacă este puţin cam slabă. De foarte multe ori am fost nerăbdător cu ea şi am spus că nu e bună de nimic, că am pierdut timpul aiurea, asta pe la început, dar mi-am dat seama într-un final că este primul meu gadget câştigat, un gadget pe care nu l-aş fi primit niciodată de la ai mei la vârsta asta... nu că nu aş merita, dar ştiţi şi voi cum este cu "finanţarea" într-o familie în zilele noastre... mai ales în cazul meu, în condiţiile în care mai am doi fraţi, respectiv o soră şi un frate.

Trecând peste aceste aspecte, specificaţiile tabletei nu sunt tocmai încântătoare, ceea ce nu îţi permite să utilizezi cele mai noi aplicaţii pentru android, dar este foarte bună pentru reţelele de socializare, Youtube şi mail. Jocurile de asemenea merg puţin cam sacadat, dar în rânduri mari acestea îşi revin după o perioadă... excepţie făcând jocurile Candy Crash, Temple Run... Subwaysurfers... şi aşa mai departe!

Recent am adăugat şi un card de memorie tabletei, card pe care se regăsesc destul de multe lucruri. Am ascultat şi muzică, m-am uitat prin imaginile pe care le-am făcut cu prietenii mei şi le-am stocat pe card, ca în cele din urmă să ajung să mă "îndulcesc" cu vreo 2-3 episoade din Dexter stând în pat. Un adevărat inconvenient la tabletă este acela că funcţia Wi-fi consumă rapid bateria, tocmai de aceea nu utilizez Wi-fi în timp ce mă joc, ascult muzică sau mă uit la filme. Ecranul este super ok, cel puţin pe mine mă satisfac dimensiunile. Mai jos vă prezint specificaţiile tabletei.

Sistem operare	Android 2.3, cu suport Flash 10.3
Ecran	7 inch, ecran capacitiv cu multitouch, 800 x 480px
Procesor	Rockchip RK2918 @ 1.2GHz, ARMv7i (CORTEX A8), chipset A10
Memorie RAM	512MB DDR3
Memorie interna	8GB
Camera foto/video	DA
Placa Video	GC800, 1080P Supported, OpenGL ES-CM 1.1
Conectivitate	-a WiFi (802.11 b/g) cu modul SWL-2480 - Posibilitate 3G extern pe port USB (informatie neverificata)
Receptor GPS	NU
Autorotire/Senzor G	DA
Multimedia	Toate formatele acceptate de sistemul de operare Android 2.3, inclusiv mp3, mp4, divx, avi, bmp, jpeg etc. Suporta redare videoa 1080P!
Jocuri	Suporta jocuri compatibile Android (.apk), inclusiv cu accelerator 3D.
Acumulator	4500 MaH
Incarcator	5V
Culoare	alb
Dimensiuni	197a 110a 11 mm
Greutate	345 grame
Porturi	Port USB x 1 Port OTG x 1 Port HDMI x 1 Slot card MicroSD x 1 Jack casti 3.5 incha x 1 Jack alimentator DC x 1

"Cestii" pentru "haceri" şi bogătaşi

V-aţi întrebat vreodată cam câte prostioare poate să ascundă internetul ăsta în enormitatea sa? Eu mă întreb de fiecare dată când am ocazia, iar acesta nu ratează niciodată ocazia de a mă surprinde. În ultima vreme am fost pasionat de tehnologie, din cauza unui prieten foarte bun, deşi în realitate nu mă prea interesează această ramură a vieţii. Din discuţiile pe care le-am purtat cu acesta, nu ştiu încă, dar am tot lungit vorba încât am ajuns la acest domeniu minunat. Ce puteam să fac? Eu nu sunt un bun cunoscător de telefoane, modele de laptopuri, şi alte "cestii" pentru "haceri"... ce să fac eu cu ele? Nu-mi trebuie aşa ceva! Poate tocmai de aceea nici nu mă pasionează tehnologia, dar în fine, a trebuit să port şi o discuţie pe tema asta până la urmă! Mi-a prezentat un shop online care pune la dispoziţie echipamente şi aparatură RFID pentru sisteme de control acces, cititoare amprente, cititoare de carduri şi aşa mai departe! Din explicaţiile pe care mi le-a oferit acest prieten al meu, am ajuns la concluzia că sunt o investiţie bună, desigur că pentru cei care şi le pot permite. Tehnologia nu a fost niciodată inutilă atunci când omul a dorit să schimbe felul în care acesta doreşte. Este clar că nu o urăsc... bine, poate puţin... pentru că nu aş putea trăi nici măcar o săptămână fără noutăţile pe care le aflu zilnic pe internet, fără blogul meu şi fără muzica fără de care nu aş fi ajuns cine sunt astăzi. Fie că este vorba de computerul meu, fie că este vorba de mp3, totul îşi are un loc în viaţa mea, mai mult sau mai puţin. Asigur pe toată lumea că atunci când voi deveni un mare investitor, un adevărat om de afaceri (dacă voi deveni) şi voi deţine o firmă imensă... colosală! Voi apela la serviciul acestor echipamente. Vorba aia, te costă mai mult la început, dar în final ajungi mai câştigat. Chiar dacă eu sunt mai de modă veche, totul se poate schimba cu puţină ambiţie şi voinţă. Având în vedere faptul că societatea avansează cu fiecare zi ce trece (dar face nişte paşi uriaşi înapoi din alte puncte de vedere), este de ştiut că aceste gadget-uri vor fi un must have pentru casele oamenilor, nişte gadget-uri pe care toată lumea şi le vor permite. Viitorul ne rezervă multe surprize... la fel ca internetul! Dar viitorul în tehnologie este astăzi, iar totul depinde de noi, cei care o utilizăm, ca în cele din urmă să dăm un feedback, fie el pozitiv sau negativ. În cele din urmă, nu am prea înţeles nici eu la ce sunt bune aceste aparate de sute de euro, poate că sunt utile pentru securitatea şi siguranţa bogătaşilor, pentru că eu încă nu mi le permit şi chiar nu le văd o trebuinţă în viaţa mea... nu mă criticaţi, poate că v-am bulversat puţin cu această postare, dar nu mă descurc prea bine la prostioare tehnice ca să vă pot da detalii. Dacă nu v-aţi prins de nimic din ce am scris, vă invit să vizitaţi singuri shop-ul despre care vă vorbeam.

Planuri făcute la sfârşit de vacanţă

M-am decis pe ultima sută de metri să încerc să deschid un nou blog, de data aceasta însă pe platforma WordPress. Tema blogului ar fi una asemănătoare acestuia, motivaţională cu alte cuvinte, doar că acolo nu se vor găsi advertoriale, ci numai postări care să transmită un sentiment de bucurie, plăcere şi împlinire cititorului. 

Totodată mi-am propus să îmi schimb stilul de viaţă. Având în vedere faptul că în zilele ce vor urma îmi voi cumpăra un aparat foto Nikon, vreau să îmi schimb totodată pasiunile. M-am cam săturat să îmi petrec timpul stând închis în casă, iar dacă timpul nu îmi permite să fac sport, ceea ce îmi doresc să fac de foarte mult timp, atunci mă voi apuca de fotografie. Sună super, nu-i aşa? Desigur, încerc să îmi cizelez puţin şi regimul alimentar, cercul meu social de prieteni şi poate felul în care arăt. Niciodată nu este prea târziu să faci câteva retuşuri, nu-i aşa?

În ultima vreme nu am prea mai avut chef de nimic, poate din cauza zăpezii, poate datorită faptului că a trebuit să petrec o mare parte din timp singur, cine ştie? Cred că am fost foarte leneş, tocmai de aceea doresc să mă revanşez, faţă de mine în primul rând, şi să compensez această perioadă în care am fost un vierme prin mai multe activităţi... activităţi care rămân temporar secrete. A început luna februarie! Trebuie să mă schimb, ce Dumnezeu? Am fost destul un Joe mediocru... acum trebuie să devin un Joe superior!

Iubesc peştele... gătit!

Trebuie să recunosc, astăzi am avut parte de un festin. Nu, nu mă refer la o masă cu bufet suedez sau ceva de genul, ci la o simplă masă în familie, un moment din acela liniştitor în care mi-am permis să savurez un peşte fără să mă grăbesc cum fac de obicei în timpul meselor. Se ştie foarte bine în familia mea că sunt un mare fan al cărnii de peşte, indiferent dacă este albă, roşie... peşte să fie! Reţeta a fost una pe cât se poate de simplă:

• 3 peşti
• făină
• ulei
• 1 lămâie
• mălai (pentru mămăliguţă)

După ce sunt curăţaţi peştii, aceştia sunt trecuţi prin făină. Se pun la prăjit în ulei şi se lasă 5 minute la foc constant. După 5 minute, peştii se întorc pentru a nu se prăji prea tare în ulei. Aşezaţi peştii pe un platou frumos, tăiaţi câteva felii de lămâie şi puneţi-le deasupra peştelui. Desigur, merge mâncat şi cu hrean sau cu saramură, dar eu am preferat să mănânc aşa cum a fost pregătit. Poftă mare!

Mă rog, este o reţetă care nu necesită mai mult de 10 minute pentru preparare, dar este prima pe blog... ah, nu îmi găsesc cuvintele... da, ce să vă mai spun? Cam aşa am onorat această zi minunată. Joe vă salută!

Ultimul film văzut

De la începutul acestei neplăcute şi plictisitoare vacanţe am avut o grămadă de timp pentru a viziona filme noi. Aseară, împreună cu tatăl meu, am decis că ar trebui să dăm o şansă "Hobitului". Am văzut împreună ambele părţi ale filmului şi am rămas surprinşi de toate detaliile şi tehnicile folosite în realizarea filmului. Scenariul este unul foarte bun, cel puţin asta cred eu, pentru că nu ne-am plictisit de râs, suspans şi chiar am putut spune la sfârşitul filmului "Hobitul - Dezolarea lui Smaug" că: "trebuie să existe şi o continuare! Nu se poate termina totul aşa!". Actorii au fost de-a dreptul amuzanţi, desigur din cauza machiajului, costumelor şi efectelor speciale. Povestea în sine este foarte interesantă, pentru că la un moment dat totul se leagă de restul trilogia "Stăpânul inelelor". Ce să mai spun? Nu vreau să fac o recenzie a filmului, ci pur şi simplu am vrut să aflaţi părerea mea despre el. Credeţi-mă când vă spun, cele trei ore pe care le-am petrecut uitându-mă împreună cu bătrânul meu la film au fost nepreţuite!