duminică, 29 septembrie 2013
Clanţele făcătoare de minu... zgomot!
"Liceul trebuie să înceapă! Să te culci mai devreme că dimineaţa nu o să te poţi trezi!". Cam acestea ar fi cuvintele rostite de părinţii mei în cele câteva zile înainte de începerea liceului. Totuşi, nimic din ceea ce au spus ei nu m-a determinat să îmi refac orarul, astfel încât să mă culc mult mai devreme decât de obicei. Adică, am luat-o razna?! Să pierd eu câteva ore de computer, TV sau mai ştiu eu ce activitate care implică trândăveala?! Nici gând! Undeva printre aceste cuvinte, există totuşi o fărâmă de adevăr. Având în considerare faptul că părinţii mei se trezesc devreme pentru a pleca la muncă sau pentru orice altă activitate prin casă sau grădină, undeva pe la ora şase, respectiv ora şapte dimineaţa, sunt trezit în cel mai brutal şi intolerabil mod cu putinţă! Cred că mulţi ne-am confruntat, şi poate că încă ne confruntăm, cu problema uşilor zgomotoase. Dimineaţa, atunci când somnul îmi este cel mai dulce şi sunt învăluit de magia unui vis, am adevărata "plăcere" de a asista pe cale auditivă la spectacolul ce se iscă în casă. Tronc, puf, poc! Ai mei încă nu îşi dau seama că, deşi eu am alarma pusă să mă trezească undeva pe la ora opt fără un sfert, eu încă dorm. Uşile se trântesc peste tot, balamalele mai că stau să se rupă, iar tocul uşii ocupă poziţia de tobă. A doua zi dimineaţa, povestea se repetă. Nu că nu am început să mă acomodez cu sunetul în sine, dar chiar şi aşa, atunci când somnul îţi este mai mult duşman decât amic, aşa cum îmi este mie, începi să îţi ieşi din sărite. Chiar dacă uşile nu sunt deteriorate, ba chiar arată ca atunci când le-am primit, ele răsună până în străfundul iadului! Nu ştiu câţi dintre voi sunteţi de aceiaşi părere, dar eu consider că este puţin nedrept faţă de noi, tinerii. De ce spun asta? Toată lumea ştie că atunci când părinţii dorm, copiii trebuie să facă linişte şi să execute orice activitate la un volum aproape imposibil de silenţios. Între timp, părinţii îşi practică meseria zilnică încă de când se trezesc fără să ţină cont că existăm. Hodoronc-tronc! Dacă v-a plăcut acest articol, vă las la dispoziţie un link unde puteţi citi mai multe articole http://dekodoors.ro/.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu