Visam la o viaţă frumoasă

Visam cândva că viaţa îmi va oferi bogăţii. Visam cândva că o să fiu o personalitate puternică şi că o să fiu unul din cei mai apreciaţi oameni ai lumii. Toate aceste vise, în faţa realităţii, devin nişte planuri juvenile de viitor. Mă trezesc deodată şi observ că în jurul meu este numai praf şi pulbere. Prima mea intenţie este aceea de a fugi, de a fugi cât mai departe de acest loc oribil, însă nişte lanţuri mă ţin legat de pământ. Încerc să cred că nimic din ceea ce văd nu este adevărat, că nimic din ceea ce mă înconjoară nu poate fi atât de rău. Mă înşel. Deodată, câteva persoane fug pe lângă mine înfricoşaţi fără ca măcar să se uite în spate. Un nor mistuitor se aşează asupra locului în care mă aflu. Fulgere şi picături de apă aproape îngheţate îmi sfâşie corpul şi totuşi nu simt că mor. Încă lupt, deşi ceilalţi au fugit undeva departe. Asta să fie oare lumea în care trăim? Deşi instinctul îmi dictează să fug, să las totul baltă şi să caut metoda cea mai uşoară, inima şi raţiunea mă ţin pe loc. "Luptă! Vei avea o viaţă frumoas doar dacă vei continua!". De ce să visez la o viaţă frumoasă atunci când mi-o pot construi cu multă trudă şi sudoare? Visele devin realitate.