luni, 9 septembrie 2013

Medierea împotriva proceselor

Mai ţineţi minte când eram mici şi ne certam cu cel mai bun prieten al nostru din cauză că nu ne ceda jucăria cea nouă pe care, apropo, şi tu o plăceai? Sau atunci când te aflai la masă şi începeai să plângi doar pentru că fratele sau sora ta avea mai multă mâncare în farfurie decât tine? Iată că în acele momente, fie un alt prieten, fie unul dintre părinţi se afla în postura unui mediator. Desigur, poate şi noi ne-am aflat cândva în postura unui mediator, cu sau fără acordul nostru. Astăzi totuşi oamenii maturi folosesc agenţii mediatori în scopuri mult mai importante. Medierea este o soluţie foarte bună pentru a evita o eventuală "excursie" pe la tribunale.

  

Problema oamenilor de astăzi este indiferenţa şi graba cu care decid anumite lucruri fără a se gândi la urmări. Vă mărturisesc că orice om, chiar şi eu, ar folosi într-o situaţie teribil de complicată faimoasa afirmaţie "te dau în judecată!", asta fără să se gândească la o soluţionare a problemei într-un mod amiabil şi cât mai uşor cu putinţă. Desigur, omul îşi priveşte numai interesele, iar scopul scuză mijloacele.

Vă garantez că înainte de a mă apuca să scriu acest articol, creierul meu a izbutit să îşi aloce o mare parte din neuroni asupra cuvântului DIVORŢ. Deseori oamenii sunt puşi în situaţii mai puţin plăcute în care trebuie să decidă dacă trebuie sau nu să înceapă un proces monstru pentru custodia copiilor (dacă există). Înainte de a ajunge până aici, oare acei oameni se gândesc la medierea situaţiei? Într-adevăr, atunci când ajungi la divorţ trebuie să existe şi un motiv, însă oamenii mai greşesc. Înainte de a lua o decizie pripită, acel cuplu ar trebui să se gândească mai întâi la viitorul copilului (copiilor unde este cazul) şi suferinţa ce i-o va produce această despărţire. Nimeni nu îşi doreşte ca propria odraslă să devină indirect cel care suferă din cauza celor petrecute.

În afară de acest mic scenariu care ar putea fi tratat mult mai uşor cu ajutorul unor mediatori, există şi anumite beneficii în alegerea soluţionării problemelor prin intermediul mediatorilor. Eu vă voi da doar două astfel de exemple:
  • Se evită angajarea unui avocat pentru care, între noi fie vorba, tarifele pot fi exorbitante!
  • Întregul conflict se poate rezolva pe cale amiabilă fără riscul de a vă expune la un stres continuu care poate dura ani şi ani de zile (după caz).
În cele din urmă ar trebui să nu mai căutăm nod în papură numai pentru a avea plăcerea de a întreţine un proces, ci mai degrabă să ajungem găsim căi amiabile în soluţionarea problemelor, iar mediatorii sunt cei care ne pot ajuta cel mai bine în acest scop.

Un comentariu:

  1. Da, intre noi fie vorba, tarifele avocatilor sunt exorbitante, este perfect adevarat. Uneori ai impresia ca banii sunt adevaratul lor combustibil. Unii isi fac datoria asa cum trebuie, de ce sa nu spun asta? Insa as alege medierea, indiferent de tipul de conflict, pentru ca, asa cum ai spus, se evita o cheltuiala mare si un stres indelungat.

    RăspundețiȘtergere