Cu pistolul la ceafă sau cu ştreangul la gât?

Cu pistolul la ceafă sau cu ştreangul la gât? Uneori ne simţim în poziţia sinucigaşului care vrând nevrând îşi face mai mult rău singur decât a putut să îi facă cineva vreodată. Suntem concepuţi să credem şi să iubim, însă ce se întâmplă atunci când crezi şi iubeşti mai mult pe altcineva decât pe tine însuţi? Unii devenim trişti, alţii rămân la fel sau poate sunt mai puţin afectaţi. O povară pe care mulţi o ducem periodic. Uneori planurile ne sunt date peste cap, deşi credem într-un viitor fastuos. Ne refulăm toată ura şi tristeţea în speranţa că o mască care imită fericirea ne va acoperi chipul. Se numeşte nesimţire? Ignoranţă? Deşi am fi dispuşi să credem că în ciuda întâmplărilor propria persoană merită o clipă de atenţie, suntem înşelaţi. Ni se râde în nas şi ni se aruncă cuvinte urâte încât să ajungem să ne considerăm tot pe noi înşine vinovaţi pentru indiferenţa... libertatea pe care ne-o luăm faţă de anumite întâmplări, relaţii sau chiar persoane. Ajungi să observi că nu te apreciezi destul, însă pe de altă parte, cei care te înconjoară îţi reproşează că eşti mult prea indiferent sau rău. Ce este de ales în acest caz? Eu încă nu am găsit răspunsul la această întrebare. În ambele cazuri, cu pistolul la ceafă sau cu ştreangul la gât?