sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Fashion post #4

Trebuie să recunosc, am un idol în ceea ce privește frumusețea, pe care tare mult mi-aș mai dori să îl pot imita sau măcar să pot împrumuta de la el câteva elemente de îmbrăcăminte! Este vorba de Gerard Butler. Lăsând la o parte toate rolurile jucate în filme, acest om arată foarte frumos. Deși se poate ca unii dintre voi să fiți bulversați în ceea ce privește afirmația anterioară, să știți, în special femeile, că și bărbații își doresc să arate ca anumite persoane din lumea Hollywood-ului. Mi-e mi-ar plăcea foarte mult să arăt ca acest actor desăvârșit.

De la construcția feței până la mușchi, Gerard Butler este modelul după care vreau să îmi modelez corpul. Desigur, nu vreau să devin absurd și să încep să fac vreo operație estetică doar pentru a mă apropia cât mai mult de aspectul actorului, însă mi-ar plăcea la nebunie să fiu nițel mai cărnos și să fiu ceva mai înalt. Nu spun că sunt un slăbănog, însă îmi cunosc statura destul de bine, iar la vârsta de aproape 18 ani eu arăt ca un adolescent de 14 ani. Aproximativ!


În ceea ce privește vestimentația abordată de star-ul de cinema, ador în totalitate modul în care se îmbracă. Toate hainele purtate de el par atât de simple și totuși iată că are o notă de eleganță aparte. Probabil o fi și din cauza mușchilor! Oricum, după cum mi-am propus, la vară voi începe un program intensiv de sport și voi da tot ce am mai bun pentru a deveni măcar puțin din ceea ce îmi propun să fiu până la începutul toamnei. 

Vreau neaparat să vorbesc puțin despre brățara pe care o poartă la mână. Sper să nu mă înșel, dar cred că poartă o brățară din metal/argint. Nu sunt un foarte mare fan al acestor brățări, întrucât nu îmi plac materialele dure. În schimb pot spune că am o pasiune pentru brățările din piele și materiale textile. M-aș vedea toată vara purtând la mână o brățară din materiale simple, dar cu o formă asemănătoare celei din imaginea anterioară. Pentru că vreau să vă faceți o idee mai bună despre brățara pe care aș dori să o port, jos aveți o poză cu un model.

vineri, 30 ianuarie 2015

Blogger... ce să-i faci?!

Am stat foarte mult și m-am gândit la faptul că blogul deja nu mai este ceea ce ar fi trebuit să fie. Deoarece activitatea mi s-a redus foarte mult în ultimele câteva luni, anul acesta am decis să fie unul care să schimbe cumva acest lucru. Sper că ați observat faptul că am început să fiu din ce în ce mai activ și că am schimbat aspectul blogului. Mi-am dat seama că o singură schimbare nu ar face prea mult, așadar aspectul blogului a trebuit lucrat puțin, fiind una dintre cele mai eficiente metode pentru a atrage din nou vizite. Un aspect curat și nou este întotdeauna plăcut. Așa-i?

În ceea ce privește activitatea mea, mi-am propus să fac mai multe non-advertoriale decât advertoriale întrucât nu prea mai am alte lucruri de făcut în viața de zi cu zi, iar blogul pare un mod numai bun de a-mi pierde timpul. Am început o nouă rubrică, și anume cea despre modă și cam ce cred eu despre ea, și se pare că am început să dezvolt un nou stil de a mă afirma în mediul virtual. Am observat o schimbare în modul în care scriu și cam tot promovez pe blog. În orice caz, sper ca felul în care am început anul pe acest blog să rămână la fel pe durata întregului an.

Un singur gând mai am în minte, pe care țin morțiș să vi-l spun. Mă gândesc serios să îmi cumpăr un domeniu .ro pentru blog, însă chiar nu știu dacă merită să iau toată munca de la capăt, întrucât voi avea din nou pagerank 0, iar activitatea pe care am depus-o pentru a mă afirma pe piața advertorialelor ar deveni inutilă. Cu toate acestea am banii, motivele și cam toate informațiile de care am nevoie pentru a cumpăra un domeniu. Această idee o las la nivelul unui simplu gând care, probabil, va deveni realitate în curând. Sunt blogger... ce să-i faci?!


În luna decembrie, Aoro a fost Moş Crăciun. Păreri despre produsele primite

A trecut ceva timp de când nu am mai făcut articole despre ce mi-am mai luat de la Aoro. În luna decembrie am strâns bănuţii făcuţi pe internet şi  am dat comandă pentru un super colet. A venit exact la timp pentru a readuce la viaţă colţişorul meu de cameră în care îmi ţin toate produsele de îngrijire personală. Acest articol este dedicat în întregime ideii generale pe care mi-am făcut-o asupra coletului pe care l-am primit. Întrucât în decembrie cam rămăsesem fără deodorante, acestea au venit exact la ţanc pentru a mă ajuta să trec peste transpiraţie în momentele cheie ale lunii. Un sfat foarte bun, pe care l-am şi ascultat pe de altă parte, a fost acela de a cumpăra un parfum Lomani, pentru bărbaţi. Deşi preţul este unul foarte mic, credeţi-mă pe cuvânt când vă spun că mirosul este de milioane! Sora mea m-a sfătuit să iau acest parfum şi cu siguranţă am făcut decizia corectă. Din toată gama de produse pe care am comandat-o, acesta este produsul meu preferat. Desigur, nici restul produselor nu sunt de lepădat, însă apa de toaletă Lomani Pour Homme m-a surprins într-un mod plăcut. De-a dreptul încântat să port aroma acestui parfum care a reuşit să atragă atenţia tuturor celor din jurul meu, fiind necesare doar două pulverizări. Invidia este garantată!


Pentru că nu puteam să renunţ la primul meu parfum special, am făcut comandă şi de un Cuba Grey. Am fost vrăjit de la primul meu parfum Cuba, şi anume Cuba Red. Acesta este probabil cel mai interesant parfum pe care l-am putut primi dela Aoro.ro, însă cu siguranţă nu şi cel mai bun, fiindcă sunt atâtea alte colonii care mă așteaptă să le încerc. După ce m-am obişnuit cu mirosul parfumului Cuba Red, am crezut că ar trebui să cumpăr o altă aromă, deşi familia şi prietenii spuneau că parfumul este genial. Cu toate acestea, nu am prea ţinut cont de părerile lor, întrucât mă obişnuisem prea mult cu el pentru a mai simţi acel ceva de care mă îndrăgostisem iniţial. După un timp, Cuba Red devenise doar un alt produs din produsele mele de îngrijire personală. În schimb, Cuba Grey nu mi-a făcut această farsă. Acum, după o lună în care îl folosesc foarte frecvent, pot să spun că încă îi pot recunoaşte aroma de tabac şi toate "condimentele". Ceea ce m-a făcut să aleg acest parfum este în primul şi în primul rând aroma de tabac. Nu am mai auzit niciodată de un asemenea parfum, de aceea mi-am spus că ar trebui să îi dau o şansă. Din nou, nu am crezut niciodată că tabacul poate să aibă şi un miros frumos.


În final, pe lângă parfumuri, care nu sunt numai două, pachetul a venit şi cu trei anti-perspirante, două cutii de cremă pentru piele (universală), două şampoane pentru bărbaţi și un aftershave. Mă voi opri însă asupra cremelor. Iniţial am dorit să comand un singur recipient de la o cremă Nivea din aceea cu învelişul albastru, însă atunci când am realizat că nu mai era nimic pe stoc, era mult prea târziu ca să mai pot comanda. Aşadar, din nou sora mea a intervenit şi mi-a propus să cumpăr două recipiente cu cremă pentru bebeluşi. Am crezut că îşi bate joc de mine, însă adevărul a fost altul. Această cremă pentru bebeluşi era la fel de bună ca aceea pentru adulţi. Aceeaşi brand, un preţ mai avantajos. Efectul cremei se resimte pe o perioadă îndelungată de timp, iar mirosul este unul foarte plăcut. Îţi lasă mâinile catifelate şi ţi le protejează împotriva frigului (cel puţin în cazul meu). Pe lângă toate aceste proprietăţi crema mai are şi rol hidratant. Pielea de pe mâinile mele nu a fost niciodată mai plăcută și fină la atingere.


Vă invit să rămâneţi alături de mine, deoarece voi reîncepe această serie a articolelor cu şi despre Aoro.ro!

Despre telefoane și ce este la modă

Foarte mulți din prietenii mei dețin unele dintre cele mai noi modele de telefoane apărute pe piață. Aceștia sunt atât de mândri de ele precum sunt părinții de copiii lor la naștere. Uneori chiar mă întreb ce anume îi determină să creadă că un telefon mobil poate să le provoace atât de multă fericire. Întotdeauna am crezut că este o senzație falsă de împlinire, întrucât nu face nimic altceva decât să crească orgoliul celui care deține telefonul.

Rareori am putut găsi tineri care să îmi spună cu sinceritate că folosesc telefonul doar pentru scopul său inițial, și anume acela de a suna și trimite mesaje. În ceea ce mă privește, consider că telefonul nu trebuie să fie utilizat decât pentru a apela și ține legătura cu cei dragi. Acum, cu avansul acesta uluitor în lumea tehnologiei, totul devine un clișeu. Mulți își cumpără telefoane pentru a se juca pe ele, descărca cele mai la modă aplicații ale momentului și se fotografiază cu o cameră de 13 mp.

Mă enervează foarte mult faptul că toate celelalte dispozitive care sunt menite să îndeplinească funcțiile pe care le îndeplinesc aceste telefoane sunt uitate. Camerele foto, mp3 player-ul, computerul/laptopul, toate acestea pică pradă unui singur dispozitiv care acaparează viața oricărui tânăr din zilele noastre. Eu nu consider că este la modă să ai un telefon mobil de ultimă generație, ba chiar mai mult, este o inutilitate.

Am câteva motive foarte bine întemeiate pentru care nu doresc un astfel de telefon. În primul rând trebuie să menționez faptul că am de aproape 3 ani un telefon cu tastatură qwerty, puțin stricat, dar cu toate acestea nu l-aș da pentru nimic în lume. Nu pot concepe cum și de ce aș fi dispus să dau o sumă cuprinsă între 500 - 1.000 lei pentru un telefon "inteligent". 

În cele din urmă, motivul pentru care cumpăr un telefon este acela pentru a da niște apeluri nenorocite. Nu? Mi se pare de-a dreptul aberant să îmi arunc banii munciți din greu pentru o porcărie de dispozitiv care oricum va deveni "comun" în următoarele săptămâni, asta dacă nu cumva este deja prea vechi pentru a te mai făli cu el. Pentru că tot veni vorba de mândrie, nu îmi trebuie un telefon cu care să mă mândresc. De ce m-aș mândri cu ceva care pune stăpânire pe mine?

Lenjerii din bumbac ieftine

Cea mai mare problemă a mea pe timp de vară? Căldura. Întotdeauna am fost deranjat de temperaturile ridicate, întrucât mă sufoc dacă simt că aerul este mult prea cald. Uneori am avut neplăcerea de a sta treaz ore în șir până când reușeam să adorm. Această problemă se datora 50% din cauza căldurii și 50% din cauza lenjeriilor de pat. Dat fiind faptul că transpir frecvent în timpul somnului pe timp de vară, nu-mi permit să țin mai mult de o săptămână lenjeriile pe pat. Imediat cum simt că acestea prind un miros ciudat sau sunt umede de la propria-mi transpirație, duc lenjeriile la spălat. Însă, făcând acest lucru rămân fără prea multe opțiuni și risc să dorm deseori pe niște lenjerii mai vechi.

Am aflat că pentru un somn odihnitor și liniștit nu îmi trebuie nimic altceva decât o lenjerie bumbac ieftina. Și într-adevăr este ieftină, întrucât ajunge mult mai puțin să cumpăr una și bună decât să cumpăr trei, dar rele. Calitatea face întotdeauna diferența. Bumbacul este unul dintre cele mai bune materiale cu care am avut aface până acum în materie de haine. În ceea ce privește lenjeriile de pat, știu câteva lucruri foarte importante despre ele. Lenjeriile din bumbac nu rețin un miros neplăcut, se spală și se calcă ușor, iar aspectul lor este foarte frumos. Ce este cel mai frumos la aceste lenjerii de pat? Foarte multe sunt imprimate cu diferite modele.

Îmi pare totuși nespus de rău că nu am avut până nu de mult ocazia să înțeleg motivul pentru care foarte multe persoane au apelat la aceste lenjerii. Tot ceea ce știam despre ele era faptul că sunt costisitoare, însă m-am înșelat amarnic. Exact cum spuneam anterior, prețul final este unul mult mai mic ținând cont de faptul că, la un moment dat, această lenjerie de pat va rezista mai mult decât orice altă lenjerie. Ceea ce mă atrage cel mai mult la ele este aspectul simplu și totuși foarte atrăgător. Parcă te cheamă spre pat, să petreci cât mai mult timp învăluit în rafinament și răsfățul unui somn odihnitor și lung.

Unul dintre cei mai mari comercianți de lenjerii din bumbac pentru pat din piața românească este un magazin virtual numit lenjerii-lenjerii.ro. Aceștia au unele dintre cele mai convenabile și accesibile prețuri pentru aceste produse din întreaga țară. Pagina web este frumoasă și foarte ușor de accesat, fiind necesare doar câteva click-uri pentru a finaliza o comandă. Mai mult de atât, nu ai nevoie de un cont pentru a putea să plasezi o comandă pentru lenjeriile de pat. La ei am reușit să identific cele mai frumoase modele de lenjerii din bumbac de până acum. Au o vastă gamă de produse care vin împreună cu promoții menite să vă facă nopțile mai frumoase și somnul mai relaxant ca niciodată. Dacă nu sunteți convinși de cele scrise de mine în acest articol, vă invit pe dumneavoastră să accesați pagina lor web și să vă convingeți. De asemenea, aceștia organizează concursuri pe site. Cât de tare poate fi asta?

joi, 29 ianuarie 2015

Propuneri?

Așadar, anul acesta m-am gândit să îmi fac viața exact așa cum mi-o doresc. 2014 a fost anul în care am început acest proces de transformare în bine, însă nu s-au simțit chiar toate schimbările pe care mi le-am propus. Dat fiind faptul că totul s-a întâmplat într-un timp relativ scurt, nu am reușit să fac nimic altceva decât să îmi reprogramez toate planurile pentru anul acesta. Mi-am dorit foarte mult să încep să zâmbesc mai mult și să mă bucur de orice detaliu al vieții. Am făcut-o! Am început să zâmbesc la orice lucru și să simt cum nimic altceva din lume nu mă mai poate deranja. Eu sunt cel mai important și asta este tot ceea ce contează. Este o gândire pozitivă și ajută foarte mult. Pe de altă parte, îmi doresc foarte mult să îmi lucrez corpul. Cu părere de rău recunosc faptul că am început să fac acest lucru încă din 2013, însă am abandonat exercițiile fizice și am început să lenevesc din ce în ce mai mult. Vreau să mă duc din nou la sală și să fac mișcare cât mai multă, ca la sfârșitul zilei, când voi ajunge acasă, vreau să simt că sunt cel mai tare tip pe care l-am putut cunoaște vreodată.


Am avut o gândire foarte proastă din acest punct de vedere, fiindcă aveam impresia că arăt foarte bine și așa. Probabil că arăt foarte bine și așa, însă întotdeauna mi-am dorit să fac ceva mai mult pentru mine încât să simt că am dat tot ce am avut mai bun pentru a arăta în forma mea cea mai frumoasă. Exact ca un fluture! Să pot să merg pe stradă și să captez privirile celorlalți. Cam asta îmi doresc!


Cel mai important lucru la care lucrez de ceva timp este ieșitul în oraș. Mi-am făcut în sfârșit un anturaj bun (normal că gândesc asta și spun că este bun... de vreme ce sunt cei mai buni prieteni ai mei) și petrec din ce în ce mai mult timp cu ei prin cafenele și prin oraș. Ne plimbăm, râdem și bem. Totul cu o anumită măsură, desigur. Cu toate că vreau neaparat să încep să ies și seara, deși programul pe care îl avem este împotriva tuturor. Chiar și așa, de la vară s-ar putea ca lucrurile să se schimbe.


Și nu în ultimul rând, de mult timp îmi doresc să mă apuc de vlogging. Se prea poate ca nici anul acesta să nu reușesc acest lucru, întrucât vreau să mă axez foarte mult pe învățatul pentru BAC și tot ce ține de școală. Nu voi face abstracție nici de celelalte activități pe care le am în viața personală, însă am convingerea că un posibil vlog mi-ar fura tot timpul pe care l-aș avea, cu toate că mi-ar plăcea la nebunie să fac ceva ce mi-ar umple majoritatea timpului. Oricum, voi strânge niște bani pentru un DSLR frumușel și voi încerca să fac niște pași în această direcție, cât de curând.

miercuri, 28 ianuarie 2015

Ce este de făcut pe vreme rea?

Vremea aceasta este oribilă și nu îmi prea dă multe oportunități de distracție sau activități în aer liber. Nu știu despre voi, dar eu m-am săturat să tot stau în casă și să nu fac mai nimic altceva decât să butonez pe laptop. Așa este, nu sunt cel mai creativ om din lume atunci când vine vorba de activități prin casă. Cu toate acestea, să vă spun câteva din lucrurile pe care le fac atunci când afară este urât. 

În primul rând trebuie să am laptopul aprins, indiferent dacă stau pe el sau nu, deși majoritatea timpului îl petrec în fața lui. Fie că mă uit la un serial, ascult muzică sau citesc ceva pe internet, laptopul meu este întotdeauna aprins cu mine acasă. Întrucât afară este foarte urât, iar vremea nu prea dă semne de schimbare, mi-am făcut un obicei ca de fiecare dată când ajung acasă să îmi fac ceva de mâncare și să mă uit la videoclipuri/seriale/filme pe internet. Nebunia mea cea mai mare la momentul actual este serialul "Homeland", ținând cont de faptul că "The Walking Dead" este încă pe tușă până pe 8 februarie. Mă uit la câteva episoade pe săptămână, fiindcă timpul nu îmi permite să mă uit la mai multe episoade într-o singură zi. 

La nivelul muzicii se pare că am început să nu mai țin cont de stilul pe care îl ascult. Atâta timp cât îmi place și mă face fericită, nu contează dacă melodia este trap, dubstep, rock, dance, pop, etc. Am început să ascult foarte mult jazz și operă. Aceste două genuri muzicale mi-au plăcut întotdeauna, însă acum parcă au o rezonanță mai puternică decât niciodată. 

Într-o altă ordine de idei, îmi satisfac pofta de informații cu cele mai interesante teorii și istorii despre care nu aveam habar până astăzi. Pe lângă vremea cea rea, viața mi-a arătat niște lucruri de care nu eram conștient până acum câteva săptămâni, așadar mi-am dat seama că ar trebui să petrec fiecare clipă din viață ca și cum ar fi ultima. Să îmi fac viața exact așa cum vreau, fără să îmi pese de ceilalți.

Așadar, viața mea prin casă nu este una tocmai neobișnuită, ținând cont de faptul că trebuie să fiu activ și în blogosferă, să citesc ce se mai scrie pe bloguri și să scriu de asemenea la rândul meu pentru a fi citit. Cam asta este viața mea de om, blogger și tânăr. Cu toate că abia aștept să iasă soarele cât mai repede pentru a ieși în oraș la tricou și teniși!

marți, 27 ianuarie 2015

Merită bijuteriile Melize?

Mă întrebam, oare care sunt detaliile pe care se bazează o femeie atunci când își alege o bijuterie? Nu am putut niciodată să le înțeleg pe cele care poartă gablonțuri de doi lei sau niște tinichele vopsite în culoarea aurului, așa cum nu pot să le înțeleg nici pe acelea care consideră că inelele și cerceii din plastic sunt frumoși. Dacă ar fi după mine, atunci când cumperi o bijuterie ar trebui să ții cont de preț, calitatea materialului din care este confecționată bijuteria și aspectul. În ceea ce privește prețul, pentru că acesta mi se pare cel mai important, cred că este imposibil să îți cumperi o bijuterie de calitate la un preț mic, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că mai bine investești niște bani în ceva ce știi că o să reziste, îți place și arată bine. Frumusețea și calitatea au un cost, iar acestea pot fi găsite pe site-ul de bijuterii Melize.


Aceste melize bijuterii sunt foarte frumoase, iar eu ca bărbat mi-am dat seama de acest lucru, după ce am cercetat mai amănunțit catalogul online cu produsele acestora. Pe site-ul lor, și anume www.melizebijuterii.ro, găsiți o vastă gamă de accesorii pentru femei, la prețuri rezonabile și calitate superioară. Am mai scris în trecut despre această firmă, însă sunt ferm surprins de numărul de persoane care apreciază acest magazin virtual, ceea ce mă încântă foarte mult. Sunt un devorator de informații, iar pe lângă doza zilnică de știri pe care mi-o iau de pe internet, în mod regulat fac și câteva căutări asupra site-urilor ce țin de modă, sănătate și electronice. Mai cu seamă mă opresc asupra magazinelor destinate modei. Așadar, după ce am dat din nou de melize bijuterii, m-am gândit și mi-am pus întrebarea: oare merită bijuteriile Melize?

Pentru că știu că am și câteva cititoare, nu vreau să vă las baltă și o să vă dau câteva motive pentru care merită să cumpărați bijuterii de la Melize. Trebuie să încep prin a spune că nu foarte multe magazine oferă clientului posibilitatea de a returna produsul în cazul în care există vreo defecțiune de care departamentele care au pregătit comanda nu au băgat de seamă. Ei bine, Melize pune la dispoziție acest serviciu, iar lucrurile bune nu se sfârșesc aici! Livrările se pot face prin Poșta Română sau prin curier. Taxele de transport diferă în funcție de modul prin care decideți să primiți coletele, însă, la comenzile peste 150 lei (Poșta Română), respectiv peste 400 lei (curier), transportul este gratuit, iar coletele ajung în intervalul a 72 de ore. Dacă sunteți în criză de timp și aveți nevoie neaparat de produsele comandate într-un timp cât mai scurt, puteți contacta magazinul și să transmiteți faptul că doriți să primiți cât mai rapid coletul. Ce poate fi mai tare de atât?! A, și pentru că nu vreau să uit de un aspect foarte important, Melize vă pune la dispoziție un sistem de garanții în cazul în care doriți să returnați produsele sau acestea nu sunt pe măsura așteptărilor dumneavoastră.

Fashion post #3

Vreau să devin un băiat foarte stilat anul acesta, de aceea mi-am propus să îmi caut și câteva accesorii pe lângă hainele pe care vreau să le cumpăr. Așadar, în această postare vreau să vă prezint câteva din accesoriile pe care le văd cele mai importante în vestimentația unui bărbat care vrea să fie elegant.

În primul rând vreau să discut despre pălării. Acestea nu au fost niciodată prea puține, iar femeile din țările occidentale cunosc acest lucru mai bine ca oricine, dar nici bărbații nu sunt de lepădat, întrucât ei sunt foarte cunoscuți pentru pălăriile simple care ajutau la construirea imaginii. Pe vremuri, dacă purtai o pălărie înaltă erai considerat un aristocrat, un om din înalta societate. Desigur, existau și situații în care astfel de pălării ajungeau în mâinile celor săraci, cu toate acestea, fără cei săraci moda nu ar fi reușit să ajungă la ceea ce este astăzi. Revenind la subiectul inițial, vreau să vă prezint o pălărie care mi-a atras atenția în mod deosebit. Este vorba de o pălărie care are denumirea luată după categoria celor care obișnuiau să o poarte: newsboy hat.


Problema mea la pălării este aceea că am capul puțin prea mare pentru ele. Cu toate acestea, nu mă dau bătut, deoarece știu că există și o mărime pentru mine. Îmi doresc foarte mult o astfel de pălărie, la care cred că s-ar asorta minunat un tricou alb cu o pereche de blugi și niște ochelari de soare de culoarea neagră.

Fiecare dintre noi ne facem stilul în moduri diferite, iar mie îmi place în mod special să combin stilurile vechi cu cele actuale. Ador moda generațiilor trecute, întrucât nu sunt niciodată prea vechi pentru a reaprinde o scânteie de eleganță și rafinament în imaginea celor care abordează asemenea haine. 

Și pentru că tot suntem la categoria accesorii, chiar sunt interesat de niște genți/rucsacuri. Am observat cum foarte mulți tineri de vârsta mea, sau chiar și mai mari, sunt obișnuiți să poarte câte ceva după ei, de obicei în rucsac. Rucsacul este un obiect destinat în special transportului de obiecte, însă acesta poate fi transformat cu ușurință într-un accesoriu frumos, simplu și util. Știți voi vorba aia, a combina plăcutul cu utilul... cam așa și în acest caz!

În ceea ce mă privește, o să merg pe o geantă de umăr, deoarece nu prea suport să simt că am ceva lipit de spate în majoritatea timpului meu liber. Stilul vintage mă caracterizează și de această dată în vederea alegerii genții.

Religia în școli

Azi dimineață când m-am trezit am avut neplăcerea să ascult o știre la TV care suna cam așa: religia în școli nu mai este obligatorie, urmând ca o lege să fie adoptată în curând în ceea ce privește această materie opțională. Fraților, sincer pe mine chiar mă doare să aflu un asemenea lucru. Nu mi se pare corect pentru noi, majoritatea creștin ortodoxă să aflăm o asemenea veste. La fel ca atacul presei Charlie Hebdo la adresa musulmanilor, această lege este o lovitură puternică pentru ortodoxie. Făcând această oră de religie opțională în școli, cei de la putere se fac responsabili pentru negarea dreptei credințe. De asemenea, a nu dori o oră pe săptămână de religie, la care vă spun din propria experiență, nu toți elevii sunt interesați, este echivalentul cu a nu dori să îi afli identitatea lui Hristos. Pentru mine, această materie este la fel de importantă precum toate celelalte materii, întrucât am realizat că este una dintre cele mai frumoase și reale istorii povestite vreodată. Nefăcând această oră de religie, în mod voit, cred că se numește lepădare de Hristos. Nu știu acum despre părerile voastre, însă mie mi se pare imoral să transformi o materie în ceva opțional. Înțeleg situațiile speciale în care există elevi de alte confesiuni religioase, însă de ce trebuie și elevii creștini ortodocși să se alăture acestei cete de neisprăviți păcătoși? Un alt aspect pe care nu puteam să nu îl percep a fost comentariul care a venit odată cu prezentarea acestei știri: "Această materie ajută la mărirea mediei cu câteva sutimi". Dacă legea care urmează să se implementeze mi s-a părut aberantă, această remarcă mi se pare o insultă de nemăsurat. Nu este moral ca elevii să învețe religia în școli doar de dragul de a-și mări mediile cu CÂTEVA SUTIMI! În primul și în primul rând, elevul are datoria morală să afle soarta strămoșilor neamului omenesc, cei care au schimbat cursul istoriei pentru totdeauna. Aceste CÂTEVA SUTIMI sunt neînsemnate pe lângă ați cunoaște religia și a-l primi pe Dumnezeu în sufletele noastre. Desigur, vorbesc din perspectiva unui elev, însă mi se pare la fel de important să discut și să îmi spun opinia în ceea ce privește acest subiect, precum și cei care au gândit o asemenea lege diabolică au avut dreptul să o facă. De ce am subliniat în repetate rânduri remarca "CÂTEVA SUTIMI"? Mi se pare o afirmație de un interes sporit, întrucât nu cred că elevii care participă la ora de religie au în minte un asemenea scop. Cunosc foarte mulți elevi, și cel puțin la mine în liceu elevii urmăresc cu interes ora de religie, întrucât prezintă niște povești uluitoare și adevăruri necunoscute. Recunosc, nu am fost întotdeauna atât de atras de religie, întrucât am abia doi sau trei ani de când am început să merg frecvent la biserică, însă religia mi se pare la fel de importantă precum limba și literatura română, matematica, fizica, istoria, geografia, ș.a.m.d. Așadar, aștept păreri din partea voastră, întrucât sunt foarte interesat să aflu punctul vostru de vedere în acest sens. Ce credeți despre această lege?

Nu deveni părtaș la abolirea religiei urmașilor tăi

luni, 26 ianuarie 2015

Videochat adult contra videochat Glamour

Care este diferenţa dintre videochat-ul adult şi a fi model videochat Glamour? Cu siguranţă aţi auzit de cele două categorii ale videochat-ului. Vorbesc despre videochat-ul adult şi videochat-ul nonadult. Pentru a deveni un model de videochat adult trebuie să îndeplineşti anumite standarde, printre care se numără şi faptul că trebuie să ai 18 ani şi trebuie să fii dispusă să îţi arăţi corpul în majoritatea timpului sesiunii de videochat. Nu este un job tocmai onorabil, nu-i aşa? Ei bine, eu nu sunt chiar atât de radical şi nu ajung chiar atât de departe spunând că este un job pentru cei fără respect de sine. Din acest job se câştigă foarte frumos, iar partea cea mai frumoasă este aceea că este un job legal. Nu se încalcă absolut niciun drept al omului, nicio lege din constituţie şi poţi ieşi cu un venit frumos după doar câteva ore de muncă. În orice caz, există totuşi nişte detalii care deranjează.


Foarte multe modele care au aplicat la una dintre aceste categorii sunt supărate de câţiva factori care pun în umbră locul de muncă. Dacă aplici pentru a deveni model la un studio de videochat nonadult, cu siguranţă vei întâlni câteva diferenţe faţă de cel adult. În primul rând nu vei fi nevoită să fii îmbrăcată provocator şi nici nu va trebui să faci un show pentru bărbatul care apelează la serviciul propus de studio. În schimb, venitul este unul mult mai mic decât la videochat-ul adult. Pe de altă parte, la videochat-ul adult trebuie să te fii provocatoare şi să faci un spectacol celui ce te plăteşte, iar acest lucru poate suna puţin stânjenitor, întrucât nu toate modelele sunt făcute pentru această categorie. Cu toate acestea, studio20 videochat vă pune la dispoziţie o metodă mult mai plăcută.

Dacă sunteţi dispuse să lucraţi în cele mai bune condiţii oferite de un studio videochat, atunci Studio20 este cel pentru care trebuie să optaţi. Acest studio vă oferă posibilitatea de a combina cele două categorii şi de a realiza ceva mult mai frumos. Veniturile sunt la fel de mari, job-ul este mai plăcut decât în orice alt studio de videochat, iar cele două categorii ale videochat-ului pot fi alternate cu uşurinţă, situaţie în care vă puteţi face propriul stil de videochat. Diferenţa dintre videochat-ul adult şi modelul Glamour? Este de la cer la pământ, dar merită!

Sunt partenerii străini finanţatori pentru bloggeri?

Revin asupra unei teme care mi-a mai trecut prin minte în trecut şi despre care am mai scris, însă de această dată este puţin diferită. În această postare vreau să vă spun câteva lucruri despre cum puteţi atrage sponsori străini pentru blogul dumneavoastră. Mulţi dintre bloggerii pe care îi citesc nu au abordat o asemenea metodă, întrucât nu o cunosc şi nu îi cunosc beneficiile. M-am gândit că ar fi minunat ca din când în când cineva să mai aducă la lumină câteva din secretele lor. Aşadar, eu mi-am propus să vă spun ce fac eu cu blogul meu de atrag foarte mulţi sponsori. 


În primul şi în primul rând trebuie să vă spun că este ca o vânătoare de fantome. Deşi numai gândul la faptul că puteţi face bani frumoşi din urma postărilor dumneavoastră de pe blog vă intrigă atât de mult încât aţi face/scrie orice, trebuie să ştiţi că este o luptă destul de grea să dovediţi sponsorilor că merită să investească bani în ceea ce publicaţi pentru a le promova produsele. Eu fac acest lucru de aproape şase luni, iar rezultatele sunt minunate. Ţinând cont de faptul că am un card de credit la care am aplicat să deschid şi un cont pe Paypal, banii îi pot vira pe card oricând sau pot să fac cumpărături în mediul virtual. În ambele situaţii, tot eu sunt câştigător. Bine, bine, dar cine sunt aceşti sponsori? Trebuie să înţelegeţi că sponsorii nu se găsesc la întâmplare, ci trebuie căutaţi cu mare atenţie. În general, eu contactez sponsori din ţările asiatice. Foarte multe magazine din Asia sunt dispuse să îşi extindă afacerile şi în mediul virtual, aşadar am reuşit să iau legătura cu peste 6 sponsori deschişi să avem parteneriate de lungă durată. Desigur, am mai aflat de anumite cazuri în care bloggerii contactaseră sponsori din Statele Unite ale Americii sau chiar din Regatul Unit, urmând ca aceştia să înceapă o serie de colaborări, deci nu este musai să fiţi cu ochii doar pe asiatici. 


Punând punctul pe "i" şi subliniind ce este mai important în abordarea unui sponsor străin pentru blog, orice blogger trebuie să îşi facă un model de e-mail pe care să îl înainteze tuturor deţinătorilor de afaceri. Dat fiind faptul că mă axez foarte mult pe magazinele de haine, vă recomand să faceţi acelaşi lucru, întrucât aceştia sunt cei mai optimişti atunci când vine vorba de promovarea produselor în mediul virtual. Problema cea mai mare este că trebuie să compuneţi un mesaj în limba engleză în care să le arătaţi ce parteneriate aţi mai avut în trecut, ce experienţă aveţi ca blogger şi statisticile blogului. Făcând aceste lucruri, reuşiţi să captaţi atenţia celui care va deschide mesajul primit din partea dumneavoastră. Cel mai important este ca acesta să observe activitatea sporită pe care o depuneţi asupra blogului şi numărul cât mai mare de parteneri cu care aţi colaborat şi cu care încă aveţi parteneriate active. Dacă nu vă răspund, nu vă faceţi griji. Fiţi perseverenţi şi continuaţi să trimiteţi mesaje la cât mai mulţi posibili parteneri.

Din punctul meu de vedere, aceşti colaboratori reprezintă o foarte bună sursă de venit în mediul virtual, care merită să fie abordaţi. În decursul a doar câtorva luni de când lucrez cu persoane din străinătate am reuşit să strâng peste 300$ şi să primesc haine gratuite pentru a le promova. Merită fiecare clipă pierdută în faţa computerului/laptopului în care scrieţi câteva cuvinte despre produsele celor cu care colaboraţi. Vă invit să încercaţi şi credeţi-mă că efectele se vor resimţi şi în mediul virtual.

"Denmark seems to be cool"

Mi-am făcut planurile mai de mult legate de viitor, însă de fiecare dată când mă gândesc la ce vreau să fac după ce termin liceul, parcă totul se destramă şi capătă un nou început, forţându-mă să regândesc totul de la capăt. După ce m-am interesat de sistemele de învăţământ ale mai multor ţări, am decis să urmez studiile în Danemarca. Privind la modul în care merg treburile pe acolo, pare că mi-am găsit viitoarea ţară pe care o voi cunoaşte. Îmi aduc aminte şi acum zilele în care eram decis asupra faptului că vreau să urmez medicina, însă timpul şi-a spus cuvântul, iar eu am început să fiu din ce în ce mai indecis. După ce visul cu medicina s-a spulberat, am trecut la armată, după armată am ajuns la jurnalism, iar după jurnalism am ajuns să nu mai ştiu ce facultate o să urmez. Cu toate acestea, mai am timp un an să decid în ceea ce priveşte domeniul în care mă voi afirma pentru a câştiga un ban cinstit şi pentru a-mi finanţa viaţa. Cred cu tărie că Danemarca este ţara care mă va ajuta să mă propulsez în viaţa de adult, întrucât, citind mai multe pe internet, acolo oamenii sunt cei mai fericiţi din lume. Nu aş putea să îi contrazic, întrucât nu au aşteptări pentru anii următori (aşa cum avem noi, românii), condiţiile de viaţă sunt foarte bune, economia fiind una stabilă, iar sistemele de învăţământ şi sănătate fiind gratuite chiar şi pentru străini. Pe lângă acestea, Danemarca pune la dispoziţie studenţilor străini posibilitatea de a avea un loc de muncă, part time, în care pot fi plătiţi cu până la 700-900 euro pe lună, având programe de lucru de doar 10-12 ore pe săptămână. Şi pentru că lucrurile bune nu se opresc aici, danezii oferă burse studenţilor care fac dovada că lucrează fără să depăşească numărul de ore stabilit prin legislaţie. Între noi fie vorba, acea bursă este de asemenea de 700 euro, iar cu banii pe care îi mai faci şi la locul de muncă... înseamnă că în doar un an poţi să îţi cumperi şi o maşină, evitând costurile de cazare şi cele pentru necesităţile personale. În cele din urmă am ajuns să spun că Danemarca pare să fie tare, din toate punctele de vedere. De la arhitectură până la sistemele lor şi tot ceea ce îi fac atât de fericiţi şi cunoscuţi pe plan mondial pentru condiţiile bune de viaţă.

Rochii pentru mirese marca Calin Events + concurs!

Vara se apropie cu o viteză năucitoare, iar persoanele care au decis să îşi unească destinele îşi fac deja planuri pentru nunţi. Recent am văzut la TV o filmare de la un târg de rochii pentru mireasă, unde două primate, pentru că nu le pot numi altfel, se băteau pentru o bucată de pânză. Într-adevăr, când o rochie costă 300 lei, de la 3000... probabil că şi eu aş fi făcut la fel, însă ce mi se pare cel mai ciudat? Au fost şi modele care costau 100 lei, dar mă rog, cine sunt eu ca să judec? Ce mi se pare şi mai trist? Mi se pare şi mai trist că nu au auzit de Calin Events. De acolo şi-ar fi putut cumpăra rochia la care visează, la o calitate net superioară faţă de cele afişate prin târguri, şi la preţuri rezonabile. În orice caz, am auzit că rochii mireasa calin events sunt la foarte mare căutare în ultima perioadă, iar asta din cauza concursului pe care l-au început. Este vorba de un concurs, la care vă invit şi pe dumneavoastră să participaţi, în care puteţi câştiga o rochie de mireasă marca Calin Events, urmând câţiva paşi simpli. Pentru mai multe detalii vă invit să vizitaţi site-ul şi să aruncaţi o privire asupra condiţiilor de participare.


Bine, pe lângă concursul pe care îl organizează, un alt motiv pentru care oamenii sunt încântaţi de rochiile de la Calin Events este frumuseţea modelelor. La o amănunţită cercetare a site-ului puteţi observa că rochiile sunt dintre cele mai frumoase, probabil nici nu aţi mai văzut aşa ceva, iar preţurile sunt pe măsură. Când spun că preţurile sunt pe măsură, într-adevăr, mă refer la faptul că raportul calitate-preţ este unul echilibrat, însă pentru frumuseţea rochiilor afişate acolo, consider că o asemenea investiţie merită fiecare bănuţ. În această postare am adăugat pozele a două modele pe care le consider foarte frumoase, şi sper că sunteţi de aceeaşi părere ca şi mine. Vă invit şi pe dumneavoastră să aruncaţi o privire asupra catalogului online de rochii pentru mirese de la Calin Events. Cu siguranţă o să rămâneţi surprinşi, dar mai cu seamă surprinse, întrucât este un site, evident, destinat femeilor. Calin Events vine în ajutorul tuturor domnişoarelor care vor să îşi unească destinul cu partenerul lor şi să împartă toate momentele de fericire şi iubire din viaţa ei cu el.


Random post

Nu ştiu despre voi, dar mie mi s-a cam acrit de lipsa timpului liber. Îmi doresc neaparat să treacă mai repede şi această săptămână, să am parte de puţin răgaz şi să pot să îmi organizez mai bine activităţile din viaţa de zi cu zi. Tare dor îmi este să mai particip şi eu pe la un concurs marca BlogAwards, însă de vreme ce liceul îmi ocupă mare parte din timp, iar acasă nu am nici acolo prea mult timp pentru mine, am zis că este mai bine să mai aştept puţin cu toate concursurile la care cred cu tărie  că aş putea câştiga cu uşurină. În orice caz, luna ianuarie a venit cu o veste teribilă pentru noi, elevii claselor de-a 11-a. Semestrul al doilea se anunţă furtunos, întrucât în luna martie vom da simulări pentru BAC. Exact ce îmi mai lipsea! Iar ideea principală nu este aceea că nu vreau să le dau, însă ştiu că profesorii ne toacă prea mult cu nişte informaţii inutile, pentru un examen care nu va avea loc decât peste un an. Înţeleg necesitatea pregătirii elevilor din timp pentru examenul maturităţii, însă simulările pentru clasele de-a 11-a sunt inutile şi o foarte mare pierdere de timp. Problema mea cea mai mare, şi recunosc cu ruşine, este aceea că nu am citit la timp operele pe care trebuie să le ştiu pentru BAC. Este puţin îngrijorător pentru mine, ţinând cont de faptul că în 2016, când voi da eu BAC-ul, la limba şi literatura română s-au mai adăugat şi studiile de caz, asta pe lângă toate celelalte opere pe care ar trebui să le ştiu. Aşadar, viaţa mea este ruinată. Nu spun că neaparat din cauza sistemului nenorocit în care trăiesc, întrucât o parte din vină se află în mâinile lor, însă cealaltă parte din vină se află în mâinile mele. Nu am prea avut această plăcere de a citi, anul trecut prin vară fiind ultima dată când am citit ceva mai complex, însă nici acolo nu mi-am dus misiunea la bun sfârşit, iar plictiseala îşi spusese deja cuvântul. Ce pot să spun? Din cauza tehnologiei şi a dependenţei de gadget-uri şi informaţii pe internet, cărţile devin un subiect aproape tabu pentru mine. Cu toate acestea, mi-ar plăcea să am mai mult de 24 de ore pe zi ca să pot să fac tot ce îmi propun în acea zi şi să pot să şi citesc cărţi. Dacă aş avea mai mult timp, credeţi-mă pe cuvânt că aş face-o şi pe asta! Însă, până când nu va primi ziua încă vreo 10 ore în plus, nu cred că voi pune prea curând mâna pe o carte, în afară de cele de la liceu.

Fashion post #2

Anul acesta mi-am propus să îmi diversific puţin garderoba şi ştiu că mi-ar trebui şi mie un sacou şi o pereche de pantaloni care să se asorteze. Sunt un foarte mare fan al modei şi am văzut ce se mai poartă în ultima perioadă, iar de vreme ce sunt destul de înalt şi am un corp destul de bun pentru a aşeza câteva ţoale pe mine, cred că ar fi chiar super să am şi eu o haină pentru o ocazie mai specială. Nu spun nu, am cu ce să mă îmbrac la o petrecere sau la un eveniment mult mai important, însă îmi trebuie ceva care să mă identifice ca având acel ceva special şi unic. Şi nu ştiu despre voi, dar eu am ce am cu hainele în carouri. De când mă ştiu îmi plac hainele în carouri, indiferent de culoare, material sau tipul de haină. În orice caz, am găsit un model de vestimentaţie pe care doresc să o abordez în viitorul apropiat. Întrucât nu mai este mult şi voi împlini 18 ani, cred că a venit vremea să mă pregătesc aşa cum trebuie. Există şi modele mult mai frumoase decât cel pe care vi-l arăt puţin mai jos, însă acesta este doar un model care să vă facă o idee asupra vestimentaţiei pe care o vreau la mine în garderobă. Desigur, pe lângă aceste haine mai merge şi un ceas frumos şi elegant, o curea care să se potrivească şi o pereche impresionantă de pantofi sau tenişi de la Chuck Taylor.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Merită să faci videochat?

Măi fraţilor, de ce toată lumea consideră videochat-ul o meserie ruşinoasă? Deşi este un subiect tabu, vreau să luminez puţin minţile oamenilor spunând câteva chestioare. Într-adevăr, a face videochat poate că nu este  cea mai onorabilă meserie din lume, întrucât oamenii te vor eticheta imediat ca fiind o prostituată sau mai ştiu eu ce alte bazaconii. Cu toate acestea, oamenii nu se gândesc la faptul că este o meserie legală care poate să aducă nişte venituri mai mari decât şi-ar putea imagina. Eu am o filosofie după care îmi ghidez viaţa care sună cam aşa: "atâta timp cât banul este câştigat cinstit şi muncit, nu am de ce să reproşez ceva persoanei în cauză". Mi se pare corect să apreciez faptul că o persoană poate să fie bună la ceva ce mulţi alţii consideră ca fiind botezul în prostituţie. Oameni buni! Dacă lucrezi pentru un studio de videochat, cum ar fi black-studio.ro, acest lucru nu înseamnă că prestezi... servicii la domiciliu! La un moment dat, probabil că şi eu aş fi crezut că fetele care devin angajate la aceste studio-uri sunt nişte fete care se vând pe bani puţini unor bărbaţi. M-am înşelat amarnic! Condiţiile de muncă în acest domeniu pot varia de la un studio la altul, însă eu am văzut numai condiţii interesante. Dacă lucrezi într-un astfel de studio, ca gazdă ai posibilitatea de a-ţi alege spectatorii şi poţi de asemenea să alegi o temă de discuţie. Da, aţi citit bine! Şi eu am rămas puţin surprins, însă este pe cât se poate de real. Videochat-ul nu înseamnă pornografie. Videochat-ul poate fi o discuţie minunată cu persoana care găzduieşte camera de chat, pe diverse teme. Sincer, m-am săturat de acest clişeu neruşinat în care oamenii spun că videochat-ul este doar pentru persoanele cu lipsă de încredere în ei înşişi. Videochat-ul este o modalitate foarte bună de a cunoaşte persoane noi şi de a purta o discuţie decentă cu o persoană care are de asemenea aceleaşi nevoi ca şi noi, probabil mult mai inteligentă, care a decis că nu merită să îşi piardă viaţa prin birouri, ca un sclav al unui sistem oribil de muncă. Eu am încetat de mult să mai judec oamenii după alegerile pe care le fac, pentru că şi eu am judecat lumea cândva foarte mult pentru ceea ce făceau, dar mi-am dat seama că trebuie să îmi văd mai întâi bârna din ochi înainte de a vedea mizeria din ochii altuia. Aşadar, merită să faci videochat? Eu cred că da! Adică, banii vin foarte uşor, munca este una uşoară şi relaxantă, iar condiţiile de muncă sunt foarte bune.

Fashion post #1

M-am gândit foarte mult la ce mi-ar mai trebui pentru anul acesta, iar lista de cumpărături pare că devine din ce în ce mai mare cu fiecare an. În orice caz, vreau să vă prezint câteva haine pe care vreau să le cumpăr în luna februarie. Am decis ca în fiecare lună să fac câte o astfel de postare cu ceea ce îmi doresc. Mă voi axa foarte mult pe haine, pentru că acestea nu sunt niciodată prea multe într-o garderobă, iar după o teorie de a mea, un elev de liceu are nevoie de cel puţin o haină nouă pe lună.

În primul rând vreau să îmi cumpăr o cămaşă sau o jachetă de tăietor de lemne (lumberjack). Probabil că nu aţi mai auzit de o asemenea denumire, însă aţi văzut cu siguranţă o asemenea haină. Este vorba de acea cămaşă/jachetă cu carouri. Mai am alte cămăşi de acest tip, însă nu am avut niciodată una roşie, iar eu îmi doresc foarte mult una ca aceasta. Întotdeauna mi-a plăcut stilul casual, iar această cămaşă se potriveşte de minune cu personalitatea mea. Desigur, pe lângă aspectul pe care mi-l oferă, mă simt super confortabil într-o asemenea cămaşă. Am purtat cămăşi simple, fără imprimeuri, fără modele, însă în niciuna nu m-am simţit bine. Singura impresie pe care mi-o făceau cămăşile simple după ce le purtam era aceea că mă îmbrăcam cu o bucată de carton.

vineri, 16 ianuarie 2015

Atunci vs. acum

Îmi aduc aminte cu amuzament de perioada copilăriei mele. A fost o vreme foarte plăcută pentru mine, însă s-a terminat mult prea rapid, cred eu. În orice caz, nu vreau să dezgrop toate amintirile pe care le am, întrucât ar fi foarte mult de povestit, însă mi-ar plăcea la nebunie să fac nişte comparaţii faţă de cum văd copilăria în anul 2015 faţă de cum o văd pe cea prin care am trecut.

Astăzi este foarte greu, ca părinte, să te abţii tentaţiei de a-ţi răsfăţa odrasla mai mult decât ar trebui. O foarte mare greşeală, din punctul meu de vedere. Dar e ok, fiecare alegem ce credem că este mai bine pentru viitorul urmaşilor noştri. În ceea ce mă priveşte, îmi bate şi acum inima de fericire când îmi aduc aminte modul în care mă iubeau părinţii mei când eram un mic copil (nu că acum ar face-o altfel, deşi mai am puţin şi devin major) şi felul în care mă răsfăţau. Ei au încercat să îmi dea ce au avut mai bun, iar eu le mulţumesc pentru persoana pe care au clădit-o în mine de-a lungul anilor. La zilele mele de naştere, nu aveam destui bani, nu mereu, pentru a angaja animatori. Ştiţi? Gen, animatori copii, din aceia care vin şi animează întreaga petrecere cu personajele pe care le aduce la viaţă prin costumele şi actoria lor profesională.

În orice caz, astăzi văd cum familiile abordează modelul occidental şi transformă o banală petrecere pentru un ţânc de numai 10 ani într-un circ de zile mari. Cu toate acestea, nu o văd ca pe o idee rea, ci mai mult ca pe o idee plăcută. Din punctul meu de vedere, a aduce la viaţă personajele favorite din poveştile preferate de odraslă este chiar un lucru bun. Eu nu am avut foarte des parte de aşa ceva, iar dacă am avut, personajele erau din cele mai cunoscute, care deja nu prea mai prezentau un interes pentru copii. Imaginaţia este cel mai bun stimulent pentru un copil, iar acest stimulent îl va ajuta să treacă prin viaţă cu o mai mare uşurinţă decât am reuşit noi vreodată să o facem.

Aşadar, exemplele pot continua, însă eu m-am oprit asupra acestei situaţii, întrucât mi s-a părut foarte interesantă. Ceea ce atunci nu aveam, acum se poate realiza foarte uşor, şi nu văd un motiv pentru care să nu se realizeze dorinţa unui copil de a-şi vedea personajele favorite în carne şi oase. Doar pentru că noi nu am reuşit să ne bucurăm la vremea noastră de aceste mici aspecte, pe care ei le consideră nişte lucruri grandioase, nu înseamnă că ei nu au voie să o facă, sau chiar mai bine, nu înseamnă că nu trebuie să o facă! Ştiu sigur că atunci când o să am copiii mei o să le fac astfel de surprize plăcute la zilele lor de naştere. Din când în când mai merită şi copiii o mică atenţie din partea părinţilor... şi ce înseamnă 80 de RON pentru o oră de distracţie pentru cei mici?

joi, 15 ianuarie 2015

Din ce îmi trag inspiraţia

De foarte multe ori mi-am pus singur întrebarea: de unde îmi trag inspiraţia pentru a scrie pe blog? Uneori am crezut că totul se datorează stării mele de spirit din momentul în care scriu. Cu toate că starea de spirit influenţează o foarte mare parte din mine atunci când scriu, nu este nici pe departe fenomenul care mă ajută să scriu. De fapt, am observat destul de târziu acest lucru, însă totul este spontan. Toate articolele pe care le-am scris vreodată pe acest blog au fost întotdeauna ceva spontan. Nu a fost nimic prea calculat sau plănuit din timp. În ceea ce priveşte inspiraţia, aceasta vine în momentul în care sunt foarte relaxat şi am mintea liberă. De obicei scriu despre ceea ce cred că merită să scriu în perioada respectivă. Însă, de multe ori am avut surpriza de a mă afla în postura în care să nu fiu pregătit să scriu ceva. Am încercat foarte multe metode, printre care se numără şi plimbările în aer liber, meditarea, cititul presei... însă, nimic! Bine, nu vreau să mint şi voi spune că îmi mai trag inspiraţia şi de la alţi bloggeri. Îi văd despre ce mai discută pe blogurile lor şi încep să mă gândesc dacă pot aborda şi eu subiectul respectiv. De cele mai multe ori nu mă prea pot baza pe subiectele pe care ei le abordează, întrucât majoritatea blogurilor pe care le urmăresc sunt de femei, iar ideile lor se cam contrazic cu ceea ce am în cap. Aşadar, rămân la ideea că totul este spontan şi că nu este nimic pregătit sau plănuit.

vineri, 9 ianuarie 2015

Cazanele Dunării, mai ceva ca în "Stăpânul Inelelor"

Mai ţineţi minte filmele din colecţia "Stăpânul Inelelor"? Eu da, şi le-am adorat întotdeauna. De când s-a lansat şi ultimul film din această colecţie de filme minunată, am vrut neaparat să vizitez şi eu o zonă turistică asemănătoare cu cea din filme. Cel mai mult vreau să merg pe apă. Am căutat pe internet nişte poze şi am găsit ceva spectaculos. Cazanele Dunarii sunt o zonă de foarte mare interes pentru turişti care spre fericirea mea, sunt exact ceea ce îmi doresc. Mai jos aveţi câteva poze cu o fotografie de la Cazane şi o poză din filmul "Stăpânul Inelelor" pe care vreau să le comparaţi.

Cazanele
Stăpânul Inelelor
Rezervaţia naturală Cazanele Mari şi Mici este minunată. Foarte puţini cunosc magia acestui loc, însă şi eu mă număr printre ei. Îmi doresc foarte mult să ajung în această zonă, întrucât secretele turismului românesc nu încetează să mă încânte niciodată. Rezervaţia are una dintre cele mai frumoase mănăstiri din ţară. Este vorba de mănăstirea Mraconia, care se află la 15 km de Orşova. Întrucât sunt un un fan al cunoaşterii şi pentru că mi-am propus să fac câteva drumeţii pe la mai multe mănăstiri, iar Mraconia se află printre mănăstirile pe care vreau să le vizitez. 

Un alt motiv pentru care vreau să vizitez acest loc minunat este acela că aici se află sculptat în stâncă chipul lui Decebal. Această sculptură este cea mai înaltă din Europa, având înălţimea de 55 metri şi lăţimea de 25 metri. Ar fi un eşec lamentabil să ajung pe acolo şi să nu trec tocmai acolo unde se află sculptat chipul liderului dac, strămoşul nostru. O mică parte din identitatea naţională se află în această zonă, fiind o oază a României. Nu multe state se poate mândri cu faptul că avem unele dintre cele mai frumoase zone de interes turistic din lume. Cu toate acestea, nu vreau să îi las doar pe străini să se bucure de aceste bogăţii ale pământului nostru, pământului românesc. Îmi doresc neaparat să ajung să vizitez Cazanele.

De foarte mult timp nu am mai scris pe blog despre turism, ba chiar îmi era dor. Acum că am ocazia, întotdeauna mi-am dorit să spun că nu am mai scris de ANUL TRECUT despre un subiect atât de plăcut. O zonă necunoscută de turişti păstrează mai mult timp misterul şi frumuseţea locului, ceea ce mă convinge şi mai mult că ar trebui să merg să vizitez Cazanele.


Aşadar, dacă doriţi să faceţi o vizită la Cazane, vă invit să intraţi pe cuvântul albastru de mai sus, acesta din urmă redirecţionându-vă către site-ul cesavezi.ro, pagină web unde veţi putea găsi mai multe informaţii decât v-aş putea oferi eu vreodată despre Cazane. Tot acolo am găsit informaţiile despre această zonă minunată pe care abia aştept să o străbat la pas sau într-o barcă. Sunt sută la sută sigur că odată ce voi fi ajuns la Cazane, nu voi regreta niciun bănuţ pe care l-am cheltuit pe transport, bagajul de drum şi toate cele necesare pentru o călătorie plăcută. Să descoperim România împreună!

Charlie Hebdo

După toată parada făcută de cei doi terorişti, se pare că francezii şi populaţia europeană devine din ce în ce mai solidară faţă de această poveste groaznică. Aşa cum spuneam în articolul anterior despre acelaşi subiect, lumea nu conştientizează faptul că religia este sacră, iar aceasta nu trebuie batjocorită, indiferent de religia celui care face caricaturile. În ceea ce îi priveşte pe cei de la publicaţie, au fost atenţionaţi de mai multe ori că se vor lua măsuri dacă se vor continua caricaturile. Nu mă miră faptul că doar islamul ia ştafeta şi face ceva în privinţa acestui lucru, întrucât ei au fost cei mai batjocoriţi, însă mă miră altceva! De ce creştinismul acceptă aşa ceva?








Fancy prom dresses to wear

So the year just started and I already saw a lot of women searching for new prom dresses. They are going insane while shopping! Fun fact, they could always have their dresses at the best price on the internet. I found this really cool site where the hot dresses to wear on cocktail party are very cheap. Yet, I am not a woman, but I find those dresses beautiful and interesting. Now that everything is on the internet, with only some clicks you can buy the most beautiful dresses in the world. Being fancy is so important these days that nothing in this world could ever stop a woman from buying a dress that she loves. All the 2015 latest prom dresses and sexy short cocktail dresses can be found now on the internet, especially on Weddingshe.com!


Every time I start looking for something on the internet I become interested in almost everything I get to see. I love shopping so does every women I know. The this dress looks pretty and has a very beautiful color. It's design is gorgeous and those accessories from the waist look great on the dress.

As we all know, the budget allocated for one shopping session is limited, so this is a real problem. While in real life stores dresses can be very expensive, on Weddingshe.com all the dresses are cheap and better than in any other store you can find. One problem that women have when buying a dress is the material. With Weddingshe.com you don't have to worry about that!


This dress looks very dramatic and romantic. I love the length and the neckline. Beside that it is beautiful, I find it very attractive and great to wear on a prom. If I was the man from the image I would have asked her for a date! Every women that's wearing this dress are most likely to have an elegant and glamorous look.

joi, 8 ianuarie 2015

2015: Charlie Hebdo

Se pare că francezii au reuşit într-un fel să atragă atenţia teroriştilor. De această dată numărul de victime este unul foarte mic, comparativ cu cel de la turnurile World Trade Center. Cu toate acestea, trebuie să spun şi eu şi să cred că acesta a fost un atac nemilos şi crud, care mai înainte de toate ar trebui tratat ca o crimă împotriva umanităţii, exact aşa cum se cuvine. Consider că din toate atentatele care au avut loc după anul 2001, nu s-a luat niciodată o măsură împotriva acestor acte de cruzime. Lumea merită să cunoască adevărul, iar adevărul este că Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană nu au depus niciun efort pentru a minimiza aceste acţiuni diabolice împotriva populaţiei. Singurul lucru pe care l-au făcut de-a lungul acestor ani a fost să îşi urmeze interesele şi să capete în continuare putere pe piaţa mondială a petrolului. Statele Unite ale Americii fac acest lucru încă de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Nu mă miră nimic!


Ieri m-am documentat despre atacul terorist care a avut loc în Paris şi am înţeles că a fost din cauza unei publicaţii săptămânale cu caracter satiric. Este strigător la cer să mutilezi vocea presei, însă mi se pare de asemenea greşit să ataci o religie, chiar şi prin satiră. Religiile fiecărui popor sunt sacre, iar ele nu trebuie luate în deşert de către nimeni. Indiferent de continent, indiferent de rasă, culoare a pielii sau credinţe, religia este o alegere, iar ea reprezintă ceea ce avem mai de preţ. Purtăm aceste religii ca pe un stindard al popoarelor. O chestie foarte interesantă pe care am citit-o pe internet, deşi nu ştiu cât de credibilă poate fi, este aceea că în activitatea sa, publicaţia a făcut caricaturi şi cu evrei, însă aceştia au ripostat şi au ameninţat cu închisoarea dacă acele caricaturi continuau. Puţin nedrept, aşa este? Nu vreau să fac această postare cu scopul de a-mi arăta solidaritatea faţă de francezi, întrucât jocurile lor au atras consecinţe, ci mai degrabă să îmi arăt mâhnirea faţă de aceşti papagali care atacă direct o religie cu sute de ani vechime. Din punctul meu de vedere, toate aceste atacuri brutale au rădăcina în inima societăţii moderne. Probabil dacă lumea ar înceta să mai fie atât de rasistă şi să fie condusă de persoane meschine nu ar mai avea loc astfel de acte ucigaşe. Probabil.


Se pare totuşi că lumea stă într-o stare de amorţire constantă şi nu ia nicio decizie în privinţa celor întâmplate. Nu se poate găsi o decizie care să primească titlul de "cea mai corectă", însă cred că publicaţia Charlie Hebdo ar trebui oprită cu orice preţ. Prea multe vieţi omeneşti sunt pierdute din cauza altora.

marți, 6 ianuarie 2015

Să dansăm!

M-am gândit foarte mult în ultima perioadă să iau cursuri de dans. Îmi aduc foarte bine aminte faptul că ultima dată când am fost nevoit să dansez cu cineva nu a ieşit prea bine. Am fost la majoratul verişoarei mele, însă ceva nu a mers exact cum mi-aş fi dorit. Pun pariu că partenera mea de dans a avut piciorul negru de vânătăi la cât de mult am călcat-o. La un moment dat chiar îmi era milă de ea, însă nu puteam rezolva în niciun alt mod această situaţie oribilă. Aşadar, o idee măreaţă mi-a făcut inima să tresare de bucurie. Este vorba de latino-time, o şcoală de dans foarte apreciată pentru cursuri şi lejeritatea cu care sunt elevii învăţaţi să aprecieze arta dansului.

Această dorinţă a mea vine în urma faptului că nu ştiu să dansez prea bine şi chiar mi-aş dori să nu mai am această ruşine constantă de fiecare dată când mă aflu pe ringul de dans. Îmi doresc foarte mult să mă simt în largul meu pe ringul de dans şi să pot să dansez alături de prieteni, fără grija şi frica de faptul că aş putea arăta ciudat. Dansul este foarte frumos, iar eu l-am apreciat întotdeauna, motiv pentru care este musai necesar pentru mine să îmi perfecţionez cunoştinţele despre această artă şi despre modul în care se practică.

Dat fiind faptul că sunt tânăr, vă daţi seama că aş dori să merg şi eu la o petrecere, însă de foarte multe ori am avut această jenă că nu ştiu să dansez. Îmi doresc să fiu activ, acum cât mai am timp şi cât mă mai pot distra. Nu am dansat prea des la viaţa mea, deci cred că nu aş avea nimic de pierdut dacă aş apela la cursuri de dans de la această şcoală renumită din ţară. Un singur lucru îmi doresc, şi anume doresc să învăţ să dansez cât mai rapid cu putinţă. Cel mai mult îmi plac dansurile lente, dar nu spun nu nici dansurilor care pun în mişcare sângele în vene. Dansul, una dintre cele mai frumoase metode de a ne manifesta din punct de vedere artistic, se numără, probabil, printre cele mai simple căi de a ne exprima sentimentele. Aşadar, dacă şi voi vă aflaţi în această problemă, vă sugerez să apelaţi cu încredere la şcoala de dans menţionată anterior în această postare. Dansează, neamule! Mâine vei fi mult prea bătrân ca să o mai faci!

luni, 5 ianuarie 2015

Schimbări pe care le aştept de la 2015

Anul acesta trebuie musai să se schimbe foarte multe lucruri. Mi-aş dori foarte mult să aflu că situaţia financiară a ţării s-ar putea redresa, întrucât am suferit prea mult din cauza sărăciei şi ştiu că nu merităm un asemenea lucru. Ţinând cont de faptul că suntem o ţară modernă, civilizată şi europeană, mi-ar plăcea de asemenea să se ţină mai mult cont de legile ţării. Sunt puţin prea săturat la vârsta mea de toate mizeriile şi scandalurile care pot avea loc în această ţară minunată. Deoarece multe ar mai fi de schimbat la această ţară, am decis să trec la schimbările pe care vreau să le văd în viaţa mea. În primul rând este vorba starea mea spirituală. Anul trecut ceva pur şi simplu m-a măcinat, deşi nu îmi pot explica altfel decât din cauza stresului. O schimbare în viaţa personală este întotdeauna bine primită. 2014 a fost un an definitoriu pentru întreaga mea personalitate, întrucât am trecut prin mai multe evenimente specifice vârstei care nu au făcut nimic altceva decât să înrăutăţească situaţia. Deci, pentru că nu vreau să extind această idee la infinit, am trecut din rău în mai rău. Totuşi, pentru că am intrat în noul an, îmi doresc să reuşesc să menţin legăturile şi relaţiile de prietenie cu acei câţiva prieteni foarte buni, dar puţini, prieteni pe care îi am. Desigur, şi o prietenă ar merge, însă nu mă grăbesc din acest punct de vedere. O ultimă schimbare la care mă aştept? Sper să îmi pun ordine în gânduri şi să mă hotărăsc în privinţa ţării în care îmi voi face studiile. Temporar sunt puţin ameţit, gândindu-mă foarte mult la Danemarca şi Regatul Unit.

duminică, 4 ianuarie 2015

Decoraţiunile exterioare fac tot aspectul!


Anul acesta mi-am propus să fac lucruri măreţe pentru a schimba ceva la casă. În primul şi în primul rând am această dorinţă de a termina faţada casei, întrucât se află de foarte mult timp în starea iniţială, şi anume vreau să spun că i se vede încă bolţarii din care a fost construită casa. Deşi casa este pe primul loc, nici grădina nu putea fi uitată. La o masă, anul trecut am decis că ar trebui să facem ceva şi pentru curte. În decursul acestui an va trebui să pavăm toată curtea şi să facem un gratar de gradina. Cu toate acestea, nimic din toate cele spuse nu sună prea complicat. Având în vedere faptul că vom investi mai mult în casă decât în lucrurile inutile pe care cheltuiam foarte mulţi bani, am încrederea că o să terminăm totul până la toamnă. Chiar dacă poate fi puţin prea devreme, chiar şi pentru familia mea, acest lucru este foarte adevărat!


Cu ajutorul celor de la Europav am certitudinea că totul va ieşi în cel mai bun mod cu putinţă. Aceştia au dovedit în cele din urmă foarte multă seriozitate şi experienţă în domeniul amenajărilor pentru exterior. Europav asigură atât montarea pavelelor, ceea ce mă încântă, întrucât timpul este o problemă pentru familia mea. Sper să fie totul exact aşa cum arată în viziunea mea. Un alt aspect care mă încântă foarte mult la serviciile Europav este acela că firma asigură transportul în toată ţara, iar preţurile sunt acelea de producător. Ce ne-am putea dori mai mult? Aşadar, la prima zi cu soare din luna aprilie urmează să punem planul în mişcare. De asemenea aş dori să vă invit să urmăriţi videoclipul de la Europav, pentru că doresc să vă convingeţi şi dumneavoastră de nivelul de pregătire al acestei firme, mai mult decât serioasă.

vineri, 2 ianuarie 2015

Am învăţat să scriu la 16 ani

Sună ciudat să auzi din gura unui om că a învăţat să scrie la 16 ani, însă eu chiar asta am făcut. De ce tocmai la 16 ani? Probabil că mulţi dintre voi aţi început să o faceţi pe la vârste fragede, cum ar fi la 6-7 ani, dar vă garantez că nimic din ceea ce aţi scris până acum nu a fost ceva special. Dacă, probabil, mă consideraţi deja un egocentric convins, atunci vă înşelaţi. Până la sfârşitul acestei postări veţi înţelege că am dreptate.


Scrisul este o artă. Scrisul este cel mai frumos lucru pe care l-am putut învăţa vreodată. Prin cuvintele scrise, sentimentele şi trăirile sunt trecute pe o foaie de hârtie sau apar pe acest blog. Nu am scris niciodată până la vârsta de 16 ani. Tot ceea ce am făcut până la această vârstă a fost să mă supun unui sistem stupid pe care ni l-am impus singuri. Dacă nici acum nu înţelegeţi ce vreau să vă spun, este vorba despre aceeaşi poveste veche pe care au trăit-o toţi autorii blogurilor la începuturi. Din păcate nu mulţi promovează această aptitudine minunată, motiv pentru care am decis să fiu un proscris al societăţi mediocre. Nu contează cât de mult scrii, pentru că majoritatea am început să o facem pe la grădiniţă, alţii probabil mai devreme, iar de scris am scris foarte mult. Tone de cerneală, pixuri, stilouri şi caiete irosite în zadar. Ceea ce contează cu adevărat este modul în care scriem. Unii scriu foarte multe lucruri, însă valoarea cuvintelor primează întotdeauna la un text. A da valoare unor cuvinte este un pas foarte mare spre excelenţă. De-a lungul activităţii mele în Blogosferă am fost martorul multor scriitori care au decis să trăiască prin prisma cuvintelor. Înainte de a avea acest blog fiecare literă pe care am scris-o vreodată era lipsită de valoare. Literă după literă, nimic nu semăna cu ceea ce scriu astăzi. Iubirea şi dedicarea pe care le am atunci când scriu sunt ceva de neconceput, iar mulţi dintre oamenii zilelor noastre nu cunosc nici 1% din puterea pe care o are scrisul asupra omului. Am vrut să ies în evidenţă prin ceva simplu, dar totuşi foarte complex. Am învăţat că scrisul nu este un lucru pe care toţi îl putem face. Scrisul în sine este foarte simplu, exact cum menţionam anterior, însă mesajele pe care le transmitem atunci când scriem... ei bine, aici este partea cea mai complicată. Nu degeaba îi este acordat statutul de artă! Nu mulţi au talentul necesar pentru a se iniţia în lumea scrisului. Eu am izbutit să fac acest lucru şi nu regret nimic. Într-adevăr, am pierdut zile bune scriind, însă este cea mai mare plăcere să stai la sfârşitul zilei şi să meditezi la ceea ce faci, mai ales când ceea ce faci îţi oferă satisfacţie. La 16 ani, după mult timp în care am făcut doar compuneri şi am scris ceea ce primeam la liceu, am făcut saltul care m-a salvat de la monotonie şi indiferenţă. Prin scris am devenit cineva. Dacă nu în ochii celorlalţi, cu siguranţă am devenit cineva pentru mine. Am dovedit că scrisul este printre singurele lucruri mai de preţ ale mele. Aşadar, mi-ar plăcea la nebunie să aflu câţi dintre voi aţi început să scrieţi la vârste înaintate. Totodată invit lumea să lase deoparte porcăriile şi să scrie despre orice, apoi să împărtăşească şi cu ceilalţi ce au scris.

La 16 ani am scris pentru prima dată, pe blog.