luni, 31 martie 2014

O să mă purific, promit!

Şi-a venit şi primăvara... mă rog... a venit de o lună, mai exact, dar totuşi, a venit mai frumos decât anul trecut. Aşa-i că spun corect? Ei bine dacă tot a venit, mi-am propus să îmi regândesc stilul de viaţă. Dat fiind faptul că iarna aceasta nu am exagerat prea mult cu mâncarea, dar nici cu sportul nu am prea dat noroc, am decis că este vremea să mai reduc puţin din greutate. 

Pentru mine cât şi pentru sora mea, Farmec a reprezentat întotdeauna un prilej de detoxifiere şi reîmprospătare, dacă pot spune aşa. Sora mea a avut mereu o manie faţă de păr. Pentru ea întreţinerea părului a fost întotdeauna o problemă deoarece are firele de păr foarte subţiri, lipsite de volum şi tern, iar factorii de stres, dar şi factorii externi, au făcut ca ea cât şi părul să sufere în acelaşi timp, începând prin căderea firelor de păr şi ruperea acestuia la periaj. Pentru că regenerarea părului nu prea dădea roade prin metodele mai neconvenţionale, într-o zi s-a simţit nevoită să apeleze la un kit de tratament pentru regenerarea părului. Desigur, în cele din urmă a ajuns la un punct comun cu firele de păr.

Eu în schimb am scăpat uşor, fără probleme la nivelul părului, însă există problema coşurilor care apar în urma unei alimentaţii greşite. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu le am pe faţă, mare parte din ele apărând pe umeri. Astfel mi-am dat seama că ar trebui să urmez un program de detoxifiere bazat pe o alimentaţie mult mai bogată în minerale, proteine şi vitaminele necesare unui băiat de vârsta mea, dar şi ceaiuri din plante naturiste. Nu a fost niciodată prea târziu pentru o schimbare pozitivă în ceea ce priveşte organismul.

Spring giveway #2

Se pare că nu am reuşit să dau drumul concursului surpriză de care vă spuneam ieri, de aceea cred că ar trebui să o fac astăzi. Dat fiind faptul că nu prea am avut timp, vă rog foarte mult să nu îmi purtaţi pică, totul se remediază, heh!

Astăzi avem un nou colaborator care pune la bătaie un voucher în valoare de 40 RON pentru cărţi. Despre ce este vorba? O bine cunoscută librărie online, care vă pune la dizpoziţie cărţi online, vă invită să le luaţi voucherul! Ce trebuie să faceţi? Este foarte simplu!

1. Asigură-te că eşti abonat pe GFC-ul (Google Friend Contact) blogului.
2. Distribuie această postare pe Facebook/Twitter.
* Distribuirile care nu au vizibilitatea setată pe "Public" nu vor fi luate în considerare.
3. Scrie un comentariu în care să abordezi una dintre următoarele teme, însoţite la final de linkul către distribuire şi numele prin care te-ai abonat în aplicaţia GFC. Temele sunt: cartea mea preferată; motivul pentru care citesc; ce carte vreau să achiziţionez cu voucherul şi de ce. Puteţi aborda orice temă, cu singura condiţie să scrieţi doar pentru una singură.
4. Succes!

Câştigătorul va fi ales în funcţie de comentariul care mi-a plăcut cel mai mult. Criteriile de jurizare vor fi: creativitatea, respectarea normelor gramaticale şi de punctuaţie, originalitatea. Totodată trebuie să menţionez că un comentariu bun trebuie să aibă peste 2-3 propoziţii.

sâmbătă, 29 martie 2014

Minunăţii de parfumuri

Ce complicat este alegerea unui parfum potrivit... of, şi asta nu numai pentru femei. Şi în rândurile bărbaţilor se pot găsi astfel de probleme. Dacă unii dintre noi mai trecem cu vederea peste unele aspecte, eu unul risc să pierd câteva zeci de minute, doar pentru a-mi satisface fosele nazale cu mirosurile parfumurilor în ceea ce priveşte alegerea parfumului perfect.

Pentru că anul trecut am avut parte de o colaborare ce a decurs minunat împreună cu cei de la MicroMALL.ro, recent am primit două mostre de parfumuri, o mostră de la un parfum femeiesc şi o mostră de la un parfum bărbătesc... şi încă o surpriză!

**În stânga parfumul FM 33 - în dreapta parfumul FM 199**
Vă spun cu cea mai mare sinceritate că mi-a luat câteva ore ca să testez ambele mostre, ţinând cont de faptul că nu voiam să duc nasul de la o sticluţă la alta înainte ca nasul meu să piardă mirosul primului parfum testat. Primul parfum testat este preferatul meu. Un miros care mă atrage la o doamnă/domnişoară trebuie să fie cât mai fresh. Nu suport acele femei care se dau cu o tonă de parfum înecăcios şi foarte dulce. În schimb, parfumul FM 33 m-a uimit profund. Chiar şi răcit am reuşit să simt mirosul dulce care parcă ar spune "Poartă-mă doar în oraş! Sunt pentru plimbări în aer liber!". Este un miros care îţi rămâne întipărit în minte, de care nu scapi niciodată.

În timp ce mostra parfumului femeiesc se bucură de o atenţie deosebită din partea mamei mele, pentru că îi place la fel de mult ca şi mie, parfumul FM 199 este îndrăgit de tatăl meu.

Stând şi analizând foarte bine mirosul, am putut simţi urma mentei, menta fiind preferata mea, indiferent dacă este vorba de parfumuri, gumă de mestecat, îngheţată, pastile, ş.a.m.d. Este un parfum numai bun pentru petreceri, dar nu şi pentru întâlniri sau şedinţe. La fel ca parfumul femeiesc, acesta îmi sugerează faptul că se poartă mai mult pe timp de vară, la o cămaşă cu aspect floral, şi nu numai! Desigur, în compoziţia sa se mai poate identifica şi esenţa de trandafir, care dă o aromă inconfundabilă parfumului.

Şi pentru că, după cum vă spuneam, am primit şi o surpriză, haideţi să vă spun despre ce este vorba. Vă recomand cu încredere să faceţi câteva căutări prin paginile celor de la MicroMALL.ro, întrucât au o gamă vastă de parfumuri mai mult decât încântătoare, ca şi ei pe de altă parte. Pentru că sunt nişte drăguţi şi nişte oameni de nota 10, am avut marea surpriză să aflu că în colet se află un after shave, tot marca FM, care are un miros îmbietor. Deja l-am testat, ţinând cont de latura mea curioasă, şi pot să vă spun că mă arăt de-a dreptul mulţumit de produsul ales, de parcă ar fi ghicit preferinţa mea pentru after shave!

Giveway winner

Şi... a venit vremea să bată tobele... tobe, tobe, tobe... se pare că nu sunt la fel de mulţi participanţi ca în concursul organizat anul trecut, dar este ok şi aşa. Înainte de a desemna câştigătorul concursului, vreau să mulţumesc din nou sponsorulului (Biorigine.ro) şi participanţilor pentru înscriere. Atenţie! Din 25 de comentarii, doar 23 au fost luate în considerare, întrucât 2 erau considerate răspunsuri la propriile comentarii.

EDIT: Se pare că a trebuit să alegem un alt câştigător.


Felicitări! Vei fi contactată în curând pentru a intra în posesia celor două premii. De asemenea doresc să vă anunţ că în doar câteva ore, cel târziu mâine, voi da startul unui nou concurs. Joe vă salută!

vineri, 28 martie 2014

De vorbă cu Nebunu'

Şi nu v-am spus eu cum am ajuns la hotel NH Bucharest să vorbesc la o masă cu Nebunu'? Cum care Nebunu'? Eh, ai mei prieteni aşa îl numesc pe domnul Vadim Tudor, însă el unul îl consider un om foarte inteligent, citit şi onorabil. Desigur, nu îi cunosc întreaga viaţă ca să pot să îi reproşez, încă, ceva. Să înceapă povestea!

Într-o zi mă aflam în jurul unui hotel din Buureşti în aşteptarea unui şofer care era dispus să mă transporte până în altă parte a oraşului. Deoarece nu prea mai aveam bani decât pentru ceva de mâncare, nu prea puteam să îmi caut loc în care să îmi petrec noaptea. Dar stai, ce să vezi?! Tot mă plimbam de colo până colo, când deodată am putut observa că în interiorul hotelului, la restaurantul lui mai exact, se afla inegalabilul, inimaginabilul şi onorabilul domn Vadim Tudor. Ştiind că este o persoană bună cu oamenii, am încercat să gândesc o strategie prin care să cinez alături de el, fără să plătesc ceva. Un mic escroc, ce să-i faci?

- Domnul Vadim Tudor? Sunteţi chiar dumneavoastră?
- În carne şi oase, flăcău. Ia un loc, îmi spuse el pe un ton prietenesc.
Luasem scaunul din partea cealaltă a mesei, fiind o masă pentru două persoane, şi îl aşezasem în aşa manieră încât să mă aflu lângă domnia sa.
- Vă rog, sunt un foarte mare simpatizant al...
Nici bine nu apucasem să termin de vorbit, că deja îmi aruncă două vorbe.
- Băi, nu vorbi cu mine aşa. Aici îmi spui Corneliu, ca de la egal la egal.
Zis şi făcut!
- Bine, măi, Corneliu! I-a spune-mi tu, ce cauţi prin Bucureşti? Te ştiam prin Cluj la ora asta.
Între timp, acesta ridica cu o furculiţă nişte legume dintr-un mic bol.
- Ah, am anulat toate şedinţele. Dar tu, că nu mi-ai spus, cum te cheamă?
- Alexandru. Alexandru este numele meu, Cornele.

Ajunsesem exact unde voiam să ajung de la început. Deja trecuse o oră de când mă aflam la masă cu Vadim Tudor, iar acesta îmi oferise să mănânc, desigur, plata fiind suportată de domnia sa.

- Spune-mi, Cornele, ce planuri ai pentru viitor? Ceva... alegeri prezidenţiale? Ceva... ceva?
- Mă, uite... cum să-ţi spun eu ţie acum... totu' e ca la jocurile de noroc. Dacă ăi' de sus cred că e ok să participi, atunci participi. Dacă nu te vor în poala lor, atunci nu participi. Oricum, hăhăhă, ştiu că pot câştiga oricând funcţia asta de preşedinte. Ce mama naibii...
- Dar te-ai gândit vreodată la vreo strategie? Eu ştiu... propagandă, ceva... că până la urmă, toţi o folosesc ca să ajungă unde vor.
- Ce să spun, cred că ar fi şi asta o idee... dar tu ştii ce bine dă un miting electoral pe lângă o propagandă de 2 lei? Băi băiatule... ce ştii tu...

Şi tot continuase interviul până când ajunsesem să servim împreună un meniu breakfast AntiOx. Ceva total nou pentru mine, cât şi pentru Corneliu. Înainte de a pune capăt "interviului", Vadim îmi oferise o carte de vizită a unui prieten de-al său. Îmi spusese că odată ajuns acolo, trebuia să mă conectez pe un soi de computer şi să accesez pagina de web www.nh-hotels.com. Iată, am stat astfel la masă cu domnu' Cornel şi m-am căpătat şi cu o noapte gratuită la un hotel exclusivist. Când ai noroc, ai noroc, nu?

Eu şi tableţica mea

Trebuie să recunosc, de când am reuşit să pun la punct toate aplicaţiile şi să reglez setările tabletei mele (Onda Vi10 Deluxe), am început să mă înţelg foarte bine cu ea. De fiecare dată când doresc să accesez o aplicaţie, ea mă ascultă şi nu îi ia mai mult de 2 sau 3 secunde ca să îşi încarce resursele pentru a rula aplicaţia. Ştiţi voi cum este, odată ce îţi cade în mână un gadget, cu greu îl mai poţi lăsa. În cazul meu, tableta a devenit una dintre cele mai bune prietene ale mele. Computerul meu fiind foarte vechi, nu mai rulează la fel de bine ca în primii săi ani de măreţie, chiar dacă a costat undeva pe la 3.000 lei, de aceea am învăţat să mă adaptez la un mediu digital total nou. 


Tableta m-a ajutat să revendic o mică părticică din lumea virtuală printr-o simplă apăsare de buton. Vă spun că de când am tableta, noaptea nu există măcar câteva minute în care să nu o utilizez. Fie că este vorba de vizionarea unui film pe Youtube, fie că este vorba de jocuri sau pur şi simplu câteva clipe petrecute pe Facebook, este întotdeauna acolo când am nevoie. 

Întrucât m-am născut într-o perioadă din istoria lumii în care tehnologia avansează cu paşi uriaşi, este aproape imposibil să negi faptul că ţi-ar fi uşor să trăieşti fără acces la internet sau la câteva aplicaţii, din moment ce ai utilizat pentru o perioadă un laptop, smartphone sau o tabletă. Desigur, astăzi încerc să compensez această obsesie de a petrece mai mult timp în plan virtual decât în lumea reală prin activităţi mult mai frumoase... cum ar fi somnul! Glumesc, normal. 


Oricât de mult mi-aş dori să stau mai mult cu familia mea, din păcate nu se poate din moment ce ai mei sunt plecaţi în mare parte din timp la muncă, iar fraţii la facultăţile lor. Fiind obligat de circumstanţe, îmi înec plictiseala în câteva runde de Angry Birds şi ceva muzică bună pe fundal. Dar încă nu v-am spus cum a "invadat" tehnologia, creierul meu, nu? Ei bine, să vă spun. Pe la început, când de abia începusem să mă acomodez cu vechiul şi încetul computer pe care îl folosesc şi astăzi, menţionez faptul că mi-am dat seama în scurt timp că o să fim "foarte buni prieteni", mai ales după ce ai mei s-au decis să încheie un contract cu o companie de internet.

Dragul de a trăi începe atunci când descoperi frumuseţile lumii. Risc să primesc de la foarte mulţi comentarii de genul: "să stai pe computer nu este frumos; nu ştiu ce frumuseţe a lumii poţi găsi tu în Facebook", însă oare câţi dintre noi ne-am gândit vreodată să utilizăm tehnoloia într-un mod util? Precum cei de la magazinul Azerty.ro, nişte tipi foarte de treabă care ne pun la dispoziţie o gamă largă de electronice mai mult decât bune pentru a petrece ceva timp liber navigând pe internet direct de pe ele. Aici veţi putea găsi o grămadă de promoţii la tablete, dar şi multe altele.

Revenind la subiect, eu obişnuiesc să folosesc tableta mai mult stând în pat. Pe lângă faptul că patul îmi conferă starea de relaxare necesară, tableta este mult mai bună în astfel de situaţii decât un TV. Mă rog, asta doar în cazul meu. Am momente în care sunt atât de prins în toiul acţiunii (când joc Despicable Rush) încât mă desprind de tot ce înseamnă realitate şi mă concentrez foarte mult asupra micuţului pe care îl întruchipez. Pe de altă parte, când mă pun să ascult muzică trebuie să fac ceva mai relaxant. Fie că este vorba de dormit, fie că este vorba de scris sau citit, nu pot să nu ascult un album cu muzică clasică pentru a mă relaxa. Iată deci, sunt un mic obsedat de gadget-uri... dar, pe cine să dai vina?!

joi, 27 martie 2014

Creierul meu pisălog

"Accesează pagina, prietene!". Parcă aşa îmi striga cineva în ureche, dar de fapt era doar creierul meu. Mă gândeam în ultima vreme, cum ar fi să locuieşti pe cont propriu? Dând un mic search pe Google, am găsit o pagină de imobiliare. Pe site-ul Marshall-imobiliare.ro am putut găsi vile Ploieşti la preţuri care în mod normal m-ar speria, dar ţinând cont de aşteptările mele faţă de viitorul meu, nu cred că nu mi-aş permite puţin lux. Întotdeauna m-am gândit, oare cum ar fi dacă aş trăi singur? Să duc o viaţă de burlac nu mi s-a părut niciodată rea, chiar dacă îmi doresc cu ardoare să am propria familie, să am doi copii frumoşi şi sănătoşi, cărora se le pot lăsa drept moştenire tot ce am mai bun. Dacă viitorul este dezamăgitor pentru mine din acest punct de vedere? Dacă îmi este sortit să trăiesc viaţa singur? Într-o vilă, exact ca un afacerist. Oare ce ar fi? Nu mi-am imaginat niciodată, dar pun pariu că ar fi super tare. Nimeni care să mă bată la cap, nimeni care să mă obosească şi nimeni care să facă mizerie (motivul principal pentru care ador să fiu singur acasă în timpul săptămânii). Desigur, am şi eu momentele mele de lenevie în care dau loc dezordinii, dar na... ca la orice bărbat, se mai întâmplă! Parcă îmi şi imaginam cum încheiam contractul de cumpărare cu unul dintre agenţii imobiliari: "Vă rog să semnaţi aici... şi aici... şi... aici. Felicitări, domnule! Casa vă aparţine.". Uou, ce bestial sună... "casa vă aparţine". Trebuie să te simţi super să ştii că ai un loc al tău, dar numai al tău. La fel cum Batman îşi are peştera, fiecare om ar trebui să aibă un colţişor în care să se retragă de fiecare dată când simte nevoia să fie singur. În cele din urmă... suntem oameni şi... avem nevoie de intimitate din când în când. Nu?

Amintiri

Anul trecut, în această perioadă mă aflam în Belgia. Uneori simt că s-a întâmplat cu doar câteva clipe în urmă, clipe care în cele din urmă s-au transformat în amintiri, pentru mine mai puţin plăcute. Îmi aduc aminte cum am ajuns la Bucureşti cu tatăl meu, urmând ca de aici să luăm avionul spre noul "cămin". Intrând în aeroport am putut observa o reclamă la un stand de ziare. Scria foarte mare, cu majuscule: "Aerotravel - croaziere; bilete avion Bucureşti Madrid". Tata se îndrepta spre poartă cu două bilete de avion în mână cu destinaţia spre Belgia. Simţeam un sentiment de nostalgie cum mă acapara în timp ce mă prezentam alături de tatăl meu la controlul vamal. Privind pe geam, un avion putea fi văzut aterizând. Mă îndreptam uşor spre avion, ţinând în mână tot ce mai aveam din ţară... de acasă. Un mic suvenir de la o prietenă foarte bună şi geanta cu haine. Într-o oarecare măsură mă simţeam împlinit, credeam că o să duc un trai mai bun, ţinând cont de faptul că în acea ţară economia era cu mult mai dezvoltată decât la noi... însă ceva mă ţinea legat de acest pământ sacru. Totuşi, nu pot să nu menţionez faptul că senzaţia pe care ţi-o induce un avion în timpul zborului este una tocmai înfricoşătoare. Utilizând vorbele tatălui meu, avionul este ca un autobuz cu un motor foarte vechi. Singurele lucruri care m-au deranjat au fost nişte turci... arabi, ce erau! Nu aveam nimic împotriva lor, ba chiar eram uimit că nici bine nu plecasem din ţară, iar eu deja aveam ocazia să întâlnesc oameni "noi"... însă trebuie menţionat faptul că nu le mai tăcea gura! Tot trăncăneau de câteva ore, încât am spus că o să mă mut în toaleta avionului. Iar în toaleta avionului... dacă v-aş mai spune ce am făcut şi acolo... cred că v-ar bufni râsul! Dar asta lăsăm pe altă dată!

Afacerişti

Ştiţi voi tipul acela de om care are întotdeauna un pix la îndemână (eu)? Fie că îl poartă în buzunarul de la sacou, fie că îl poartă în buzunarul de la pantaloni sau după ureche, după caz, întotdeauna este dispus să sară în ajutor celui care are urgentă nevoie să semneze sau să scrie ceva. Desigur, eu încă nu am ajuns să fiu chiar atât de darnic... adică, voi ştiţi cât costă un pix cu gel în zilele noastre?! Şi mai şi... ştiţi ce repede se termină?! Ei bine, trebuie să recunosc faptul că nu m-am gândit o singură dată să îmi cumpăr câteva pixuri personalizate preţ, dar realist fiind, mi-am dat seama că mă costă ceva mai mult decât pixul cu gel. De exemplu, vă spun o situaţie în care am avut nevoie de un pix şi nu prea găseam. Am fost, nu de mult, cu ai mei prieteni să ridic un colet. Sincer să fiu, habar nu aveam ce conţinea coletul... singurul lucru evident era textul de aviz: "prosoape personalizate şi pungi personalizate Promotion". Am scos eu repejor din buzunar un pix de-al meu, ştiind că îl aveam de o săptămână, însă nu îmi trecuse nicio clipă prin minte faptul că i se terminase pasta. Cum eu scriu mai mult cu pixuri cu gel, este de aşteptat. Întrucât doamnele de la ghişeu pot fi uneori cam nesuferite, niciuna dintre ele nu s-a oferit să îmi împrumute un pix, fiind astfel obligat să mă duc la cel mai apropiat magazin de poştă ca să cumpăr un amărât de pix... 50 de bani aruncaţi pe apa sâmbetei! Şi iată, dragii mei prieteni, pixul este mai mult decât o ustensilă pe care o folosim cu regularitate; pixul este un gadget, pentru unii dintre noi, desigur. Nu ai pix? Nu exişti, ce să mai... afacerişti!

Surprize, surprize...

Hei tuturor. Se pare că nu am putut scăpa nici luna aceasta de răceală, deşi îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu este la fel de gravă ca cea din luna februarie. Totuşi, nu mă pot bucura prea mult, întrucât am probleme cu respiraţia, lucru care nu este tocmai încântător, ţinând cont de nivelul oboselii la care sunt supus în momentul de faţă. Simt că adorm cu fiecare efort făcut de a respira pe gură, din moment ce fosele nazale nu prea mai funcţionează. 

În fine, nu acesta este motivul pentru care am pus un asemenea titlu acestui articol. Adevărul este că un nou concurs o să aibă loc pe blog. Trebuie să recunosc, la fel ca toţi bloggerii, o fac în primul rând pentru a menţine numărul cât mai ridicat al cititorilor, dar şi al abonaţilor, dar asta cu un scop bine definit. Să vă spun? Vă spun, cum să nu vă spun! Treptat, blogul a început să câştige un număr cât mai mare de cititori şi vizite, de aceea am posibilitatea de a organiza mai multe concursuri cu premii mai mult decât frumoase/utile.

Următorul concurs va fi anunţat în zilele ce urmează. De această dată voi aborda un nou stil. Pentru că m-am cam săturat să aleg câştigătorul prin Random.org, cred că a venit momentul să vă pun mintea la contribuţie. Concursul ce va fi organizat în perioada ce urmează va fi bazat pe creativitate, un concept cu totul nou pe blog. Bun, deci, până atunci vă urez multă sănătate, vreme cât mai frumoasă şi cât mai mult timp liber alături de cei dragi. Vă salută Joe!

Duminica în biserică

Motivul pentru care merg la biserică nu este din cauză vreau să le fac vânzare la produse bisericesti sau ca să mă vadă doamna de la colţul străzii că mă închin. Adevărul este că până acum un an nu am simţit niciodată iubirea faţă de Dumnezeu mai tare decât o fac în prezent. Societatea în ansamblul ei ne controlează mintea în aşa fel încât să uităm de credinţa cu care ne naştem sau pe care o dobândim în timp. Când auzi cât de des este atacată biserica de sărbători, la pelerinaje şi multe alte evenimente... uneori chiar îmi este jenă de televiziunea din România. O să vă lămuriţi chiar dumneavoastră când o să vedeţi în ce fel este arătată cu degetul biserica ortodoxă română, mai ales în această perioadă a anului, făcând apel la diferite aberaţii, Postul Sfintelor Patimi fiind atacat în mod direct de către jurnalişti (unii) cel mai frecvent. Cel mai mult sunt mâhnit de imaginile pe care le ridică în slăvi în favoarea diavolului. Oamenii sunt tentaţi să vadă mai mult răul în această perioadă decât binele. La ce mă refer? Foarte mulţi reporteri au abordat tema Postului Mare, vorbind despre alimentele pe care populaţia ar trebui să le consume, însă în acelaşi timp le caută nod în papură, încercând astfel să convingă lumea fie să cedeze sau să aibă dubii în legătură cu alimentele de post. Pe mine aceste lucruri au început să mă deranjeze foarte mult. Aici se respectă doar interesele celor de sus care vor să domine mintea oamenilor, oameni care fac bine. Revenind la intrarea mea în biserică, trebuie să vă spun ce mă atrage cel mai mult. Fără să mai menţionez faptul că este obligaţia mea de creştin să mă prezint la biserică regulat, momentul în care mă aflu în biserică şi mă rog este cea mai liniştitoare perioadă din viaţa mea. Mă desprind total de cei care mă înconjoară, trimiţându-mi toate gândurile spre Dumnezeu, aşteptând parcă să primesc lumina divină. Dacă a fost să îmi fie vreodată frică de ceva sau cineva anume, acel cineva este Dumnezeu. Nu mă voi închina niciodată în faţa unei persoane, decât în faţa familiei şi lui Dumnezeu. Legătura pe care o am cu această biserică este una foarte puternică, de aceea consider că nimeni nu ar putea să îmi influenţeze părerea faţă de credinţa mea. Nu există condiţii pentru a fi credincios, pur şi simplu trebuie să crezi în divinitatea supremă. Astfel, vă invit şi pe dumneavoastră să luaţi parte, dacă nu aţi intrat de mult timp în sfânta biserică, la una dintre slujbele de duminică, indiferent dacă mergeţi singur sau împreună cu cineva. Mai este necesar să vă spun că de fiecare dată când intru în biserică mă simt ca şi cum aş scăpa de toate problemele şi greutăţile lumii? De aceea mi-ar plăcea să aflu că şi voi aţi simţit asta măcar o dată intrând în biserică. Credeţi-mă că nu este niciodată prea târziu să îţi dovedeşti credinţa în faţa lui Dumnezeu, căci El iartă pe toţi şi primeşte pe toată lumea în rândurile îngerilor, atâta timp cât există credinţă.

Interviu cu un erou

Interviul acesta a fost acordat unui militar care a avut bunăvoinţa să răspundă la câteva întrebări referitoare la revoluţia din anul 1989, fiind un participant activ, luptând pentru eliberarea ţării şi demnitatea poporului împotriva securităţii şi simpatizanţilor soţilor Ceauşescu, întrucât aceste două valori importante ale statului au fost răpite odată cu instaurarea comuniştilor la putere. 

Reporter: În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru acordul dumneavoastră de a răspunde la întrebările acestui interviu şi pentru faptul că aţi avut un rol în eliberarea ţării, onorându-vă jurământul făcut faţă de acest pământ sacru.
R: Consideraţi că revoluţia a avut un rol important în eliberarea ţării de sub lanţurile plăgii comuniste?
Militar: La momentul acela, crezând că este reală, am considerat că a avut un rol important în eliberarea ţării, însă, în timp, am realizat că revoluţia a fost de fapt înfăptuită de către popor, dar sub atenta supraveghere a unor foşti membri de partid care îşi urmăreau interesele. Idealul revoluţiei a fost înlăturarea sistemului comunist, în realizarea unei vieţi demne atât pentru noi cât şi pentru urmaşi, din păcate realitatea a fost alta.

R: Cum vedeţi această ţară după 25 de ani de la revoluţie?
M: Distrusă, furată, vândută. Nimic nu mai este al acestei ţări. Am fost, şi suntem manipulaţi de către partidele ce se succed la conducerea acestei ţări prin promisiunile electorale şi propaganda lor ieftină. Nu se poate considera că o democraţie fabricată este la fel de periculoasă ca şi un sistem totalitar comunist? Ce reprezintă democraţia de astăzi în opinia mea? Un sistem în care oamenii cu bani dictează şi conduc viaţa celorlalţi prin intermediul unor texte halucinante.

R: În calitate de militar în timpul revoluţiei, ne puteţi spune ce momente v-au marcat?
M: Moartea unor colegi şi a demonstranţilor care s-au jertfit pentru libertatea ţării, alungarea soţilor Ceauşescu de la putere şi aducerea acestora în faţa tribunalului sunt amintirile care m-au marcat pe viaţă. Totul s-a întâmplat într-o perioadă relativ scurtă, încât nici măcar nu am avut timpul necesar ca să diger ideea că revoluţia a revendicat vieţile a câtorva sute de persoane. Totodată am fost foarte impresionat profund de curajul maselor de oameni care cu toate blocajele trupelor de securitate şi miliţie s-au luptat pentru idealul revoluţiei.

R: A fost vreun moment în care v-aţi temut pentru viaţa dumneavoastră?
M: Un moment cu adevărat înfricoşător a fost acela când s-a deschis focul de către trupele de securitate împotriva demonstranţilor, alături de care au căzut şi militari care făceau parte din cordonul de protecţie a unităţii militare din care aparţineam, aflându-mă la Sibiu în acea perioadă, desigur, scena mutându-se apoi la „Vila Prinţişorului”, loc în care s-au descărcat de asemenea cartuşe de muniţie. Îmi aduc aminte că primele cuvinte pe care mi le-am spus au fost: „A înebunit lumea!?”.

R: Întrucât revoluţia a dus la moartea a câtorva sute de oameni, consideraţi că a fost o mişcare organizată de către cei care doreau să succeadă la putere?
M: Da, consider că s-a dorit moartea a câtorva sute de oameni pentru a da un caracter realist revoluţiei. Dacă nu ar fi murit oameni, revoluţia ar fi părut ca o lovitură de stat, cu toate că schimbarea unei orânduiri sociale de la comunism la o democraţie reală prin voinţa poporului nu trebuia să ducă la pierderi de vieţi omeneşti.
R: Vă mulţumesc pentru răspunsurile acordate în cadrul acestui interviu, de asemenea vă mulţumesc că serviţi încă patria cu onoare şi integritate.

miercuri, 26 martie 2014

Junk-food


Studiile făcute de oamenii de ştinţă şi nutriţionişti arată o statistică înfiorătoare asupra numărului de consumatori ai mâncării de tip fast-food. Se estimează faptul că 6% din populaţia ţării noastre consumă zilnic mâncarea preparată în fast-food. Numai în oraşele mari ale ţării, locuitorii cheltuiesc câteva sute de mii de euro pe acest tip de mâncare supranumită şi junk-food (n.r. mâncare de gunoi).
Ţinând cont de faptul că oamenii sunt înştiinţaţi de efectele negative ale regimului alimentar nesănătos care îşi are originile în America, aceştia continuă să îşi alimenteze trupurile cu chimicale şi substanţe nocive care în timp au un rol foarte important în sporirea bolilor metabolice şi chiar a obezităţii morbide, în ciuda faptului că mijloacele cele mai importante de informare publică şi-au asumat responsabilitatea de a informa publicul în legătură cu efectele negative ale mâncării grase, de asemenea îndemnând populaţia să facă exerciţii fizice regulat.
În localitatea mea, pe timp de vară, cât şi în timpul anului şcolar, elevii consumă cu regularitate alimente preparate de cel mai apropiat fast-food din perimetrul unităţilor de învăţământ. Problema este cu atât mai mare întrucât şi o parte dintre adulţi, printre ei numărându-se şi profesorii instituţiilor de învăţământ, consumă în pauze alimente nocive corpului, cu regularitate. Acest obicei a fost transmis, din păcate, şi la copiii din învăţământul primar. Problema la acest tip de mâncare este că are tendinţa de a crea dependenţă într-o egală măsură cu cea dată de droguri, cum ar fi morfina şi nicotina.
Fast-food-ul nu face nimic altceva decât să schimbe atitudinea consumatorilor faţă de persoanele cu care interacţionează şi conferă predispoziţia către un comportament mai puţin social, ba chiar agresiv. Pe lângă toate substanţele nocive pe care organismul trebuie să le îndure, se estimează faptul că numai consumarea alimentelor de tip fast-food în decursul a două sau trei zile creşte masa corporală cu o viteză îngrijorătoare. Întrucât alimentele procesate utilizate în prepararea sendvişurilor, hamburgerilor, shaormei şi pizzei au un nivel ridicat de grăsimi, sare şi chiar zahăr, organismul tinde să ceară din ce în ce mai mult, în cele din urmă ajungând să devină dependent, organismul alimentându-se de până la şase ori pe zi.
Mai multe instituţii au avut de-a lungul timpului iniţiativa de a realiza campanii de înlăturare a acestui regim alimentar neadecvat prin încercarea de a introduce mâncare mai sănătoasă în magazinele ce servesc drept chioşcuri pentru unităţile de învăţământ, însă fără prea mult succes. Majoritatea elevilor sunt conştienţi de efectele negative ale acestor alimente, însă continuă să se înfrupte din ele. Cu atât mai mare este problema cu cât nivelul obezităţii în rândul copiilor creşte alarmant de repede. Statisticile arată că 2 din 10 copii suferă de obezitate.
Produsele care au în compoziţia lor carne posedă un risc faţă de sănătate. Motivul pentru care aceste produse sunt periculoase nu este neaparat din cauza substanţelor folosite pentru a da savoare cărnii, ci din cauza felului în care sunt depozitate şi reîncălzite timp de câteva ore în aşteptarea clienţilor.
În aceste condiţii, sunt considerate mai mult decât necesare mesele luate în detrimentul familiei, respectarea meselor principale ale zilei şi chiar consumarea cu regularitate a legumelor şi fructelor.
Vă invit în acest sens să promovaţi o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată. Pentru sănătate!

luni, 24 martie 2014

Sunt un mic critic

Pentru că sunt cam indecis în materie de cumpărături, în special în momentul achiziţionării unor articole vestimentare. Trebuie să vă spun în acelaşi timp că până acum nu am fost mai mulţumit de vreun clothing shop decât am fost, şi încă sunt, de magazinul online Kurtmann.ro. Nu sunt singurul care spune asta, dar temporar îmi ţin gura, nu doresc să dezvălui şi alte nume pentru că îmi doresc ca voi să aflaţi de asemenea calitatea extraordinară a hainelor marca Bershka, Zara şi Desigual. Dacă în luna decembrie am fost încântat de o vastă gamă de haine şi accesorii de iarnă, primăvara a venit cu un nou val de reduceri, haine noi şi super la modă. Întrucât am ales câteva articole vestimentare pe care, poate, intenţionez să le cumpăr şi eu, mi-am propus să vă prezint puţin despre ce este vorba. În primul rând trebuie să vă spun că nu pot începe niciodată o sesiune de cumpărături fără să mă asigur că pe listă nu se află măcar o bluză. Pentru că este primăvară, paltoanele încep să fie puse înapoi în întuneric, în timp ce gecile aşteaptă cu greu să împărtăşească aceeaşi soartă, parcă ştiind că va mai dura luni bune până când vor putea fi purtate din nou. Şi ce faci când afară temperatura începe să fie peste 10 grade Celsius? Unii stau cu un simplu tricou pe ei, dar nu poţi fi niciodată prea precaut în faţa unei posibile răceli de primăvară, tocmai de aceea bluza devine cel mai bun partener.


Desigur, cu pantalonii scăpăm puţin mai uşor, asta în cazul băieţilor, deşi nu aş putea spun că nu durează puţin şi pentru noi atunci când suntem puşi în faţa alegerii perechii potrivite. Vorbind din perspectiva unui băiat, sunt obişnuit ca începând cu luna aprilie să port pantaloni scurţi. Se prea poate să mă înşel uneori în privinţa condiţiilor meteo de afară, însă sunt atât de nerăbdător să stau şi să savurez clipele de nepreţuit în lumina soarelui de primăvară, încât îmi pierd cumpătul, uneori, şi arunc o pereche de pantaloni scurţi sau trei sferturi în grabă pe mine, urmând ca mai apoi să stau la umbra unui pom din grădină, încărcându-mă cu fericire şi luându-mi aportul necesar de vitamina D direct din razele de soare. Şi pentru că se ştie foarte bine că România este o ţară în care soarele binecuvântează plaiurile cu mult drag şi iubire, presupun că merge şi o pălărie. Noi, românii, nu ne-am născut ca să purtăm ochelari de soare. Aşa cum germanii îşi au salopetele verzi tradiţionale, la fel cum scoţienii îşi au kilturile, iar francezii poartă popularele berete, şi noi românii avem dreptul să ne mândrim cu faptul că încă din cele mai vechi timpuri am purtat pălării făcute din paie, şi nu numai. Deşi ar fi fost minunat dacă aş fi găsit o pălărie românească din paie autentică, trebuie să recunosc faptul că şi pălăriile verzi îmi plac la fel de mult.


Astfel, dragii mei, primăvara ne dovedeşte cu toată sinceritatea şi bunătatea ei, că este sezonul renaşterii, perioada în care totul se schimbă, indiferent dacă este vorba de natură sau de oameni. Aşa cum păsările revin la cuiburile lor, de această dată cu un penaj nou, ca o haină de primăvară, la fel şi oamenii sunt dispuşi schimbărilor, în bine. Hainele ne definesc, pentru că fără ele, toţi am arăta la fel. Ce ar fi fost această lume fără haine? Vă las pe voi să răspundeţi. Nu uitaţi, Kurtmann are cele mai bune oferte, iar raportul calitate-preţ este unul impresionant.

În lumea poveştilor

Mă simt stânjenit să aflu că suntem în ţara cu cea mai mare rată a analfabeţilor din întreaga Europă. Cred că ştiu unde stă baza întregii probleme. Ţinând cont de avântul tehnologiei şi faptul că oamenii dau cartea din mână pentru un gadget de ultimă oră, consider că acesta este motivul pentru care oamenii, dar nu numai adulţii, ci şi copiii, au o imaginaţie subdezvoltată, oferă cu greu răspunsuri la o întrebare banală, iar la conceperea unor simple idei... nu mai comentez. Cunosc cazuri, de aceea pot să spun că este tragic acest declin al cărţilor în schimbul telefoanelor, reţelelor de socializare şi aşa mai departe. Un motiv super bun pentru care merită să citeşti ne este întipărit încă de mici copii. Părinţii ne spun întotdeauna că fără carte nu faci nimic, iar unii mai au ingeniozitatea să continue fraza adăugând că fără carte nu poţi deveni astronaut, călăreţ de rodeo sau pompier. Între timp, copii fiind, credem şi ne lăsăm purtaţi de această plasă a imaginaţiei şi ajungem pe tărâmuri mai puţin cunoscute. Şi mie mi s-a întâmplat o dată să fiu prins atât de mult în cadrul unei poveşti încât am petrecut ore întregi citind o carte care însumează în total 365 de pagini. Dacă printre cititori se află şi adolescenţi sau copii, vă sugerez cu drag cartea "Colţ Alb" şi "Papillon". Nu este niciodată un moment mai potrivnic formării imaginaţiei şi conceperea unui vocabular elevat decât în copilărie şi adolescenţă. Cu această ocazia vă invit să aruncaţi o privire şi pe pagina web a celor de la Editura ALL, editură a căror cărţi transforma orice carte pentru copii şi orice carte de aventuri într-o lume plină de poveşti aşa cum nicăieri nu mai găseşti. Şi ştiţi ce este cel mai important? Nu mulţi au ocazia să lectureze ceva cu plăcere, însă aceşti oameni drăguţi s-au asigurat ca noi să ne bucurăm de ce este mai bun (şi da, aţi citit bine, am scris "noi" pentru că nu este niciodată prea târziu să citeşti ceva cu adevărat excepţional).

Photo's of the day






Serialele contra filme

Dacă aţi şti cât de mult urăsc acel moment în care încerc să mă uit la un episod dintr-un serial, dar nu găsesc subtitrare... of! Asta este cea mai enervantă perioadă din viaţa mea. Mă strofoc imediat după ce descarc episodul respectiv să caut o subtitrare care să se potrivească... şi ghiciţi ce? Nu se potriveşte nici măcar una! În schimb, filmele au parte de o atenţie super-mega-ultra deosebită! În condiţiile în care eu nu mă uit la filme, deşi găseşti mai multe filme subtitrate decât seriale, totul în defavoarea serialelor mele preferate. Serialele mă atrag mai mult decât filmele, şi sincer nici eu nu prea am un set de argumente pertinente care să susţină această idee. Poate că singurul lucru care poate să explice această preferinţă pentru seriale este faptul că serialele dispun de o acţiune mai amplă, pe un termen îndelungat. Trebuie să recunosc, rareori mă uit la filme. Nu prea am nici răbdarea să stau timp de două ore în faţa unui monitor, sau chiar în faţa televizorului, pentru a urmări două personaje cum se ciocnesc în cap cu un baston sau mai ştiu eu ce. În schimb, serialele îmi conferă un sentiment plăcut de fiecare dată când termin de vizionat un episod. Pe lângă faptul că aşteptarea pentru a viziona următorul episod din sezonul respectiv, dacă sunt la zi cu episoadele, iar serialul nu a încheiat producţia episoadelor, spre exemplu The Walking Dead. Ce este drept, chiar dacă aşteptarea pentru vizionarea următorului episod din sezonul respectiv este una mult mai mică, aceasta devine tensionantă atunci când eşti în căutarea unei subtitrări potrivite, dar, ca de obicei, nu găseşti nimic până următoarele câteva zile. Păţesc asta de fiecare dată când trebuie să mă uit la The Walking Dead. Episoadele sunt lansate mereu în zilele de luni (la noi), pe la ore la care nici măcar câinii nu sunt în picioare. Astăzi nici măcar nu am apucat să găsesc episodul pe care îl caut, ceea ce mă cam mâhneşte, pentru că niciun site nu îl are încă încărcat. Cam aşa petrec fiecare zi de luni. O încep descărcând ultimul episod apărut, de căutat subtitrare pentru el nici nu se mai pune problema... aşa că mă mulţumesc cu toate cunoştinţele mele în materie de limbă engleză şi să încerc să traduc replicile actorilor pe parcurs ce vizionez scenele. Aşa, dragii mei, îmi petrec eu timpul în fiecare dimineaţă de luni, şi totodată în acest articol v-am explicat de ce apreciez mai mult serialele decât filmele.

duminică, 23 martie 2014

The Walking Dead

Hei prieteni, am o surpriză pentru voi. În curând voi începe să fac recenzii pentru serialul The Walking Dead, însă de această dată va fi ceva nou. Dacă la serialul Dexter am făcut o recenzie pentru fiecare sezon, The Walking Dead va avea parte de o atenţie specială din partea mea. Fiecare episod vizionat din The Walking Dead va primi o notă şi o părere. O să vă ţin la curent cu toate episoadele, noutăţile şi informaţiile din serial. De asemenea, de această dată voi încerca să vă aduc ceva mai multe imagini. Recunosc, sunt la zi cu episoadele acestui serial, dar intenţionez să încep de la capăt vizionarea episoadelor, întrucât sunt plictisit de aşteptarea noilor episoade. Cam atât pentru această postare. Rămâneţi pe aproape, nu puteţi şti niciodată când o să încep. O seară frumoasă vă doresc!


Istoveala vieţii..!

Luna aceasta nu a fost una dintre cele mai uşoare luni ale mele (nici nu se numără printre preferatele mele). Am fost super ocupat cu blogul şi alte proiecte începute cu nişte prieteni. Nici măcar nu a început perioada tezelor, iar eu deja mă simt suprasolicitat de toate activităţile pe care le depun. Încerc să mă împart în prea multe direcţii, deşi nu am încotro, şi încerc să duc la bun sfârşit tot ce încep. Astăzi am găsit totuşi o portiţă de scăpare, puţin răgaz. Am descărcat ceva muzică nouă, dar bună şi am dat play. Desigur, nici serialul Dexter nu se lasă mai prejos, de aceea trebuie să vă anunţ că sunt deja la al treilea episod din sezonul 7. Ţinând cont de faptul că nu mai sunt multe ore până când şi această zi se va încheia (pentru că timpul trece mult mai rapid atunci când eşti în weekend), vă urez un sfârşit de weekend minunat!

Dorinţa mea arzătoare

Să vă spun cum a început această manie a mea de a deveni fotograf. Din câte ştiţi şi voi, astăzi este la modă să fii tânăr, să ai un aparat foto şi să surprinzi câteva cadre excepţionale, fie ele de natură vie sau moartă. Vă spun sincer că iniţial m-am inspirat din povestea unui prieten de-al meu care, nevoit fiind, a trebuit să apeleze la un set de cursuri, în cele din urmă fiind nevoit să se axeze pe plasare forta de munca. Ce este drept, el a reuşit în cele din urmă să devină ceea ce şi-a propus, în schimb eu... există acest decalaj destul de mare între vârste, ceea ce mie îmi cam taie din aripi, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Din păcate nu pot să iau cursuri superioare, ci pur şi simplu să accept sfaturi din domeniu de la cei mai experimentaţi decât mine. Am început să practic şi eu fotografia, deşi rezultatele nu au fost chiar atât de satisfăcătoare pe cât credeam. De la un aparat mic şi compact, am în vedere achiziţionarea unui aparat foto mult mai performant, şi anume Nikon Coolpix L320. Îmi doresc de foarte mult timp să fac acest lucru şi să pot începe să îmi practic hobby-ul cu mai mult profesionalism. Desigur, nu sunt genul de persoană care să îşi dorească să facă un lucru doar pentru că şi ceilalţi îl practică. Vederea mea formată pentru cadre şi experienţa avansată în programele de editare foto-video îmi permit să transform ceva banal în ceva magnific. Nu mă dau mare, dar acesta este adevărul. Premisa de la care am plecat este una pe cât se poate de simplă: dacă eşti bun la ceva, valorifică acel ceva. Am luat câteva "cursuri" în vederea formării unei mai bune perspective ca fotograf. Nu ştiusem niciodată până atunci cam cât de importantă este relaţia dintre fotograf şi aparatul foto. Exact cum în lume totul trebuie să fie într-un echilibru constant, la fel trebuie să fie şi fotograful cu aparatul său. Dacă nu există armonia necesară, exact ca într-o căsnicie, există posibilitatea unei incompatibilităţi, ceea ce poate duce în cele din urmă la înţelegerea greşită a subiectului şi chiar a mediului în care se află subiectul. Întrucât nu am încă vârsta necesară pentru a aplica la un job care necesită experienţă în fotografie, m-am limitat la un simplu plan de viitor. Dat fiind faptul că am un prieten mult mai experimentat decât mine în programele de manipulat imagini, am decis ca în viitorul apropiat să deschidem un mic studio online, poate chiar un blog, şi să lucrăm ca freelanceri, ceea ce poate să ne aducă amândurora un mic profit. Este la foarte mare căutare un fotograf care să ştie ce momente să imortalizeze. În acest mod, mă voi putea afirma mult mai devreme, într-un mediu mult mai prietenos şi profitabil. Presupun că nu este prea greu să fii bun la ceva, atâta timp cât faci cu inimă totul, iar dacă faci o promisiune faţă de tine însuţi, trebuie să respecţi acea promisiune cu vârf şi îndesat.

sâmbătă, 22 martie 2014

Citatul zilei

"Voi face lumină electrică, adică lumină, voi face asta mişcând o bucată de fier în faţa unui fir de aramă." Nikola Tesla


Wishlist-ul meu

Pentru că tot este o modă ca bloggerii să îşi facă wishlist-uri, am decis că a venit vremea şi pentru mine să fac la fel. Desigur, voi începe cu cele mai importante lucruri:

1. Doresc să cumpăr un Nikon Coolpix L320.
2. Vreau să îmi schimb telefonul.
3. Îmi doresc să învăţ să cânt la chitară.
4. O dorinţă de mult stinsă revine la viaţă. Doresc să merg la sala de fitness a oraşului în această vară şi să depun efort în aşa fel încât să dezvolt mai mult musculatura corpului.
5. Vreau să abordez un nou look.
6. Îmi doresc un card la bancă.
7. Doresc să mă angajez pe timp de vară la o cofetărie sau un fast-food.
8. Vreau să mă axez mai mult pe relaţiile de prietenie pe care le am cu cei din jur. Să petrec mai puţin timp în casă şi să stau mai mult timp cu prietenii mei.
9. Îmi doresc să merg la mare, din nou.
10. Vreau să petrec mai mult timp în preajma bisericii. Mă simt responsabil pentru inactivitatea mea din fiecare duminică la sfânta biserică.

Viitorul este cam şubred

Înainte de a citi acest articol, trebuie să ştiţi că acest articol este sponsorizat de Reeija, magazin online care oferă genţi.

Cam câţi dintre noi ne-am gândit în ultima perioadă la viitorul acestei ţări? Darămite la viitorul întregii omeniri..! Întrucât elevii şcolilor noastre au început să nu mai acorde atenţia necesară orelor de curs, aceştia nu conştientizează cât de necesară este educaţia şi care este rolul ei în viaţa fiecăruia. Trebuie să recunosc, vorbind din perspectiva unui elev, este destul de enervant să te trezeşti zilnic şi să urmezi aceeaşi rutină timp de nouă luni, în care profesorii ne învaţă un amalgam de informaţii care, în final, nu ne vor ajuta cu nimic în viaţă. Ţinând cont de faptul că am experimentat şi sistemul de învăţământ din Belgia, mă simt nevoit să subliniez că acolo copiii învaţă strictul necesar prin metode mai puţin convenţionale. Ar fi minunat dacă şi la noi în ţară s-ar folosi filmele pentru a analiza o operă literară, la limba şi literatura română, nu doar cărţile. Nu neg folosul cărţilor în dezvoltarea unui creier sănătos şi al unei bogate culturi generale. 


O modalitate mult mai bună şi mai eficientă de a pregăti elevii pentru viaţă este prezentarea materialelor într-o manieră mult mai prietenoasă, atractivă şi mai uşor de digerat. Într-o zi, poate că aceştia vor reprezenta viitorul lumii, dar cum să ne simţim când ştim că scânteia pentru dragostea de şcoală este stinsă de mult timp? Avem muzee, dar nu avem iniţiativa de a organiza vizite pentru a descoperi istoria. Avem teatre, biserici şi centre culturale care reprezintă un simbol al educaţiei psihice cât şi spirituale, dar nu profităm de ele. Elevii ar trebui purtaţi prin diferite instituţii pentru a învăţa care este rostul lor. De asemenea, şcolile ar trebui să abordeze un nou program care să fie mult mai relaxant atât pentru elevi cât şi pentru profesori. Odată ce au "gustat" din aceste metode mai puţin obişnuite ale educaţiei, elevii vor începe să înţeleagă rostul şcolii. Ei vor observa, analiza şi extrage lucrurile bune din aceste experienţe plăcute, urmând ca în cele din urmă să îşi creeze modele demne de urmat. Astfel, ei vor conştientiza că fără educaţie, aceştia nu pot ajunge ceea ce îşi doresc. Cred cu tărie că, astfel, copiii vor fi mult mai încrezători în propria ţară, imaginea de sine şi îşi vor da mai mult interesul faţă de şcoală. Orele vor deveni mult mai interesante, iar elevii vor observa cum informaţiile predate de profesori vor deveni lecţii de viaţă pentru ei, mai târziu.

vineri, 21 martie 2014

Încă îmi trăiesc viaţa

Îmi este foarte dor de verişorii mei. De ceva vreme nu am mai apucat să îi văd sau să mai trec pe la ei. Ţinând cont de faptul că în ultima perioadă nu am făcut nimic altceva decât să scriu pe blog şi să mă axez pe proiectele pe care le am deja în desfăşurare, nu am prea avut ocazia să mă mai relaxez sau să părăsesc casa, în special dormitorul meu. Visez uneori cu ochii deschişi şi îmi aduc aminte de momentele în care mă jucam pe covorul din dormitor cu verişorii mei... nişte jocuri pentru copii, jocuri cu lego... dar, trebuie să recunosc, acele maşinuţe mici pe care le ţineau la ei în permanenţă erau preferatele mele. Momentele de care nu mă pot sătura niciodată, care ar fi trebuit să le imortalizez cu aparatul foto, şi nu doar cu ochii, sunt momentele pe care le petrec alături de cei doi prichindei care mă scot din sărite uneori, dar îmi aduc mereu zâmbetul pe buze. Sunt un familist convins, iar ei mi-au dovedit că rudele sunt nepreţuite... pentru că se aplică întotdeauna vorba "nu îţi poţi alege rudele"... iar asta mă duce cu gândul la faptul că fiecare lucru îşi are rostul în viaţă... chiar şi rudele! În copilărie nu am putut dispune de la fel de multe jocuri pe cât dispun aceşti doi pitici, însă mă bucur că măcar ei au parte de ceea ce îşi doresc. Cuburile lego erau (şi poate că încă mai sunt) preferatele mele. Întotdeauna îmi stârneau imaginaţia şi mă porneau să construiesc diverse clădiri, maşini şi chiar oameni. Copilăria trebuie trăită la maxim pentru că vină o perioadă în viaţa tuturor când ne săturăm de jocuri, iar acel moment se numeşte maturitatea. Odată ce atingem acest prag al vieţii, pierdem noţiunea timpului, îmbătrânim atât fizic cât şi psihic, iar timpul nu ne mai ajunge pentru distracţiile care ne puneau sângele în mişcare numai în momentul în care ne gândeam la ele. Viaţa trebuie trăită frumos! De aceea, am decis că nu este niciodată prea târziu pentru a mă întoarce în timp, pentru a savura vechile bucurii care mă ţineau cu orele pe afară.

Pentru celulele stem, pentru sănătate!

Ţinând cont de numărul uriaş al copiilor care suferă de leucemie în ţară, dar şi pe plan global, banca de celule stem reprezintă o salvare. Nu îmi pot închipui chinurile prin care trec, şi sincer să fiu nici nu îmi doresc, pentru că la rândul lor, nici ei nu şi-ar dori ca altcineva să sufere de boala care îi macină pe ei. Recunosc, nu sunt cel mai documentat în domeniu, dar am înţeles cât de cât esenţialul. Dacă şi voi vă aflaţi în aceeaşi situaţie ca şi mine, vă rog să aruncaţi o privire asupra următoarei pagini web, loc unde veţi învăţa câteva lucruri despre celulele stem: http://www.cordcenter.ro/wikistem_.html. În aceeaşi măsură sunt mulţumit de faptul că această companie pune la dispoziţia clienţilor o pagină unde li se răspunde la întrebări http://www.cordcenter.ro/intrebari_frecvente.html. Părerea mea în legătură cu acest subiect este una pe cât se poate de simplă. La fel cum donatorii de sânge merg cu regularitate la spital pentru a dona sânge, la fel cum credincioşii merg săptămânal la biserică pentru a se închina în faţa lui Dumnezeu, consider că este de datoria proaspeţilor părinţi să ia în considerare o posibilitatea donării.

Cu sau fără teatru în lume?

Câţi dintre tinerii de astăzi ar putea să recunoască valoarea unei piese de teatru cu adevărat specială? Câţi dintre tineri ar mai da astăzi bani pe un bilet în defavoarea unui film descărcat de pe internet? Şi câţi din tinerii pe care îi cunoaştem ar da filmele de la Hollywood pentru o piesă de teatru? Pentru că nu vreau să par cheie de biserică, trebuie să recunosc faptul că în unele situaţii am abandonat teatrul pentru un film la TV sau pe computer. Într-adevăr, este foarte trist să afli că teatrul este uitat din ce în ce mai mult de oameni. Atât în văzul nostru, cât şi al celor mai tineri ca noi, teatrul îşi pierde valoarea pe zi ce trece. Deşi se întâmplă acest fenomen, teatrul ar trebui să reprezinte un adevărat prieten în vieţile noastre. Pe lângă rolul cultural pe care îl are acesta, piesele se adâncesc atât de tare în sufletele şi inimile noastre, încât sentimentele pe care le purtăm devin mult mai profunde. Vreau în acest articol să vă prezint un foarte bun model cu care România ar trebui să se mândrească. Sub conducerea directă a actriţei Maia Morgenstern, Teatrul Evreiesc de Stat este una dintre cele mai frumoase clădiri care poate găzdui piese de teatru cum numai românii ştiu să organizeze. Românii au dovedit încă din cele mai vechi timpuri că sunt născuţi pentru a distra şi impresiona lumea. Teatrul este una dintre puţinele modalităţi prin care oamenii îşi pot afirma talentul, iubirea faţă de artă şi devotamentul faţă de public. 


Nu este necesar să fii fată cu o siluetă de invidiat sau un bărbat care a apărut prin cele mai mari emisiuni de scandal pentru a fi cunoscut, ci pur şi simplu trebuie să ai talent. Necesitatea teatrului în societatea românească este una foarte importantă, întrucât copiii trebuie să guste din adevăratele plăceri ale vieţii, şi nu numai. Am ales copiii pentru că ei reprezintă viitorul nostru, iar scenariul cel mai trist ar fi acela în care cei care vor fi după noi să nu cunoască ce înseamnă să fii emoţionat, să simţi cu adevărat nevoia de a aplauda un act demn de respect. Ţinând cont de faptul că televiziunea, presa scrisă şi cea audio manipulează ochii, dar şi mintea, trebuie să aducem la viaţă cât mai multe modalităţi de a scrie viitorul într-un mod cât mai plăcut, concret şi solid. Viitorul se poate schimba în doar câteva clipe, atâta timp cât noi nu depunem efortul necesar de a schimba ceva. Totul se poate sfărâma în câteva miimi de secunde! Lupta pentru un viitor, atât fizic cât şi cultural, trebuie să fie aprigă. Recent, un copil m-a impresionat profund, în timp ce altul m-a dezamăgit şi oripilat în acelaşi timp. Stând pe o stradă a oraşului aşteptând un prieten, pe lângă mine trec doi băieţi de vreo şapte sau opt ani. Unul dintre ei a încercat să plece acasă pe o scurtătură, în timp ce celălalt băiat i-a adus aminte că şi-ar fi încălcat promisiunea dacă l-ar fi lăsat baltă. Ghiciţi ce i-a răspuns cel ce încerca să fugă de responsabilitate: "Of, promisiunile astea". Am rămas pur şi simplu înlemnit să aflu cu cât devotament şi respect s-a întors acesta la prietenul său. Trecând la copilul care m-a dezamăgit şi oripilat, în timp ce mă îndreptam spre casă în urmă cu doar câteva zile, am avut oribila plăcere să asist la un limbaj foarte vulgar la o vârstă mult mai fragedă decât m-aş fi aşteptat. Dacă primii doi băieţi despre care v-am povestit se situau undeva pe la şapte sau opt ani, acesta nu trecea de vârsta de cinci ani. Ideea ar fi destul de simplă. Cred că primii doi băieţi au avut parte de o educaţie corespunzătoare, asta în primul rând, şi le-a fost limitat accesul la sursele de informare, cum ar fi televizorul sau computerul. Un beneficiu pe care teatrul îl poate avea în societate este şi dezvoltarea media din prezent. Sunt sută la sută sigur că în ţara în care locuim încă există oameni inteligenţi şi interesaţi de articole interesante prin ziare. Foarte multe publicaţii abordă un stil total greşit. Ţinând cont de ceea ce se "vinde" astăzi în societate, cei mai mulţi directori de publicaţii adoptă întotdeauna strategia: ce este mai vulgar este şi mai frumos. Cu onestitate, recunosc faptul că întotdeauna m-am întrebat, ce s-ar face aceste reviste, ziare şi aşa mai departe, fără ştirile de pe prima pagină? Locul destinat articolelor de presă cu un grad de interes foarte ridicat este populat din ce în ce mai mult cu imaginile şi subiecte destinate adulţilor, în condiţiile în care presa este pentru orice vârstă, nu are bariere. În cele din urmă, consider că viitorul acestui mod de manifestare artistică trebuie să fie unul liber, de bun gust şi cât mai uşor de găsit în lumea presei. Dacă pe prima pagină a ziarelor ar exista ştiri despre teatru, lumea ar deveni mult mai elevată, informată şi poate chiar mai inteligentă. Toată pornografia şi idioţenia aceasta atrofiază creierul într-o manieră macabră. Ceea ce trebuie să facă teatrul pentru a atrage admiraţia publicului şi de a păstra treaz interesul pentru cultură, este să adopte diversitatea. Fiecare piesă de teatru să fie jucată de actori diferiţi, rolurile fiind atribuite oamenilor potriviţi, iar decorul fiind de asemenea unul potrivit pentru scenariul respectiv.

Visul împlinit al bărbatului

Este o anumită frumuseţe pe care doar maşinile scumpe o pot avea. Trecem cu vederea peste cele mai importante detalii atunci când vine vremea să cotrobăim doar după ce este mai frumos în faţa ochilor. Echilibrul creat de performanţa maşinii comparativ cu design-ul ei trebuie să îşi păstreze cu adevărat sensul cuvântului. Pentru bărbaţi, în special, nu există o cale de întoarcere atunci când punem ochii pe o maşină frumoasă. Desigur, uneori suntem atât de purtaţi de val încât nu ne mai uităm la preţuri. Cine mai ştie care este un preţ compresor climă Mercedes în ziua de astăzi? Darămite un compresor climă pentru Audi... sau poate chiar un compresor climă pentru Opel. Pentru că este atât de greu să câştigăm bani în aceste vremuri grele, uneori sărim graniţa realului şi ajungem în grădina irealului. Nu mai suntem conştienţi de faptul că deja aruncăm banii pe ceva mai scump decât ne-am putea permite cu adevărat. Aşa suntem noi bărbaţii, mai puţin conştienţi de valoarea banilor atunci când vine vorba de o maşină frmuoasă. Uneori până şi femeile ne privesc şi spun: "nu vreau să te mai văd în ochi" la câte prostii avem în cap. Recunosc până şi eu, cu toată sinceritatea disponibilă, este în gena noastră să privim cu un ochi admirativ o maşină. Nu ştiu dacă este vorba de sentimentul de împlinire, un sentiment pe care toată lumea ar trebui să îl simtă, sau dacă este vorba de nevoia de a deţine un autoturism, dar... există pur şi simplu în gena noastră! Odată ce îţi intră în minte un model, cu greu mai reuşeşti să îl scoţi din cap. Nu este nimeni de vină, ţinând cont de faptul că acum lumea se uită foarte mult la buzunar şi la ce ai parcat în faţa casei, în curte sau în garaj (după caz).