Se afișează postările cu eticheta haine femei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta haine femei. Afișați toate postările

vineri, 1 mai 2015

Shopping la superlativ

Cu toate că a fost 1 mai, eu nu am avut parte de odihna de care foarte mulţi s-au bucurat. În schimb, eu am stat afară în soare şi am săpat toată ziulica prin grădină, am mai făcut şi nişte curăţenie prin casă, iar acum, spre seară, am început să mai stau puţin pe internet ca să îmi treacă timpul mai repede. Atât de plictisit şi obosit ce sunt că am dat câteva căutări pe internet ca să găsesc nişte magazine de la care aş putea să îmi cumpăr nişte lucruri noi. Printre cele câteva magazine pe care deja le cunoşteam, unul mi-a răsărit în cale, cu toate că nu mi se potriveşte neam! Este vorba de un magazin de haine pentru femei care comercializează în special rochii, fie ele rochii lungi sau rochii de petreceri.

Deşi nu ar avea de ce să mă intereseze, eu sunt un foarte mare fan al modei, şi deoarece scriu foarte des despre haine, în special despre hainele de damă, nu am putu să nu observ anumite lucruri la Helenboutique.ro. Preţurile şi calitatea produselor rivalizează cu uşurinţă cu acelea vândute de asiatici. De când scriu despre hainele de damă am ştiut întotdeauna faptul că asiaticii fac haine foarte ieftine, rezistente şi frumoase. Este o noutate să aflu că mai există şi magazine autohtone care comercializează produse bune din punct de vedere calitativ la preţuri rezonabile!


Hainele sunt concepute în aşa fel încât să satisfacă nevoile clientului. Preţurile sunt foarte satisfăcătoare pentru nişte haine de femei, iar produsele livrate sunt aceleaşi cu cele ce apar în imaginile de pe site. Clienţii deja existenţi ai magazinului au fost foarte mulţumiţi de condiţiile bune în care au fost transportate produsele. Materialele din care sunt confecţionate produsele sunt de aşa natură încât să nu pocnească după câteva utilizări, astfel că rochiile rezistă perioade foarte lungi, chiar şi după mai multe sesiuni înflăcărate de dans în club. În ceea ce priveşte achiziţionarea unui produs de pe Helenboutique, totul este pe cât se poate de uşor! Există două modalităţi prin care pot fi achiziţionate produsele: telefonic sau online. Clientul doar trebuie să îşi aleagă modelul, mărimea şi să completeze cu informaţiile necesare confirmării comenzii.

luni, 29 septembrie 2014

Se apropie Black Friday!

Deci, luna Noiembrie se apropie cu paşi rapizi de noi... şi ştiţi ce înseamnă acest lucru? Vine şi mult aşteptata perioadă din an în care toate produsele din magazinele noastre preferate sunt reduse foarte mult. Încă nu v-aţi prins despre ce este vorba? Black Friday, desigur!

Mi-am permis să arunc câteva priviri pe site-urile mai multor distribuitori şi vânzători de haine din întreaga lume şi am văzut că foarte puţini au început să se pregătească pentru perioada ce urmează. Eh, cui îi pasă? Nu este chiar aşa de mare graba... nu?! În orice caz, în cazul meu, am găsit câteva produse care chiar m-au încântat şi mi-au plăcut la nebunie, fiind bărbat mi-am dat seama imediat cam pe ce să mă axez, dar iată că am găsit şi câteva haine pentru femei pe care le consider atrăgătoare. Dacă sunteţi femeie şi sunteţi interesate de cele mai frumoase haine din Asia, vă las următorul link, pe care sper să îl accesaţi: http://www.tidebuy.com/s/Blackfriday-167/.

Ok, deci am "cules" cu mare atenţie câteva paltoane care mi-au captat atenţia, şi sper să vă placă şi vouă la fel de mult.

1.
Preţ Tidebuy: 42.99$
Culori: Roz, verde, albastru închis
Mărimi disponibile: M, L, XL, 2XL
Cumpără-l de pe Tidebuy: APASĂ AICI (LINK)!
"Este un palton foarte frumos şi elegant. Îmi inspiră un aer artistic şi totodată
consider sugerează viziunea unei femei independente."

2.
Preţ Tidebuy: 34.99$
Culori: Albastru
Mărimi disponibile: S, M, L, XL
Cumpără-l de pe Tidebuy: APASĂ AICI (LINK)!
"Acest palton este unul răsunător, care transmite un mesaj puternic
celor din jur. Combină în mod armonios stilul elegant cu stilul sport."

3.
Preţ Tidebuy: 39.99$
Culori: Roşu, crem, bleumarin
Mărimi disponibile: S, M, L, XL
Cumpără-l de pe Tidebuy: APASĂ AICI (LINK)!
"Imaginea creează o primă impresie foarte importantă, iar 
acest palton creează cu siguranţă o impresie foarte bună!"

Mi-ar plăcea de asemenea să vă prezint două geci care arată încântător de bine! Nu vreau să mă repet, dar ştiu că sună ciudat... faptul că un bărbat îşi dă cu părerea despre hainele pentru femei, dar chiar îmi place moda şi aş da orice ca să devin un critic de modă. Lumea mondenă ne învaţă zi de zi cum să purtăm şi cum să nu purtăm anumite articole vestimentare... şi cum să fim fashion! Cu toate acestea, cred că puţini conştientizează care este importanţa alcătuirii unei ţinute decente şi elegante. Pe Tidebuy puteţi găsi cele mai frumoase modele de haine din Asia, dar şi accesorii. Aşa cum spuneam anterior, Tidebuy este unul dintre puţinele site-uri care se preocupă din timp de Black Friday-ul de anul acesta, de aceea îmi plac la nebunie!

4.
Preţ Tidebuy: 31.99$
Culori: La fel ca în imagine
Mărimi disponibile: S, M, L
Cumpără-l de pe Tidebuy: APASĂ AICI (LINK)!
"Îmi place foarte mult cum arată această geacă, materialul fiind 
cel care m-a determinat să o aleg. Am o pasiune pntru gecile din denim."

5.
Preţ Tidebuy: 54.99$
Culori: Negru
Mărimi disponibile: M, L, XL
Cumpără-l de pe Tidebuy: APASĂ AICI (LINK)!
"Nu cred că se merită să comentez în privinţa acestei geci... 
deşi tot o să o fac. Arată foarte confortabilă şi călduroasă! "

duminică, 28 septembrie 2014

Magazin de haine pentru toată lumea

Sunt foarte încântat de puterea internetului. Nenea Google mă ajută zi de zi să îmi procur informaţiile necesare şi să îmi fac cumpărăturile. Mai nou am început să cumpăr lucruri de pe eBay, dar gândindu-mă puţin mai amplu, mi-am dat seama că ar trebui să las câţiva bani şi pentru magazinele din România, întrucât am realizat faptul că se comercializează haine la fel de bune şi ieftine în ţară. La doar câteva taste şi un vreo două click-uri distanţă, există un magazin online ce vinde haine pentru bărbaţi, dar şi haine femei. Mi-au plăcut la nebunie hainele pentru bărbaţi, deşi am observat că mărimile lor este prea mare pentru mine. În schimb, preţurile sunt foarte accesibile pentru buzunarele clienţilor. Simplyfashion.ro a dovedit că este un magazin ce merită accesat. Îmi face plăcere de fiecare dată când îl vizitez să mă uit după haine şi să descopăr ultimele şi cele mai noi articole vestimentare.

În ceea ce priveşte hainele pentru femei, m-am uitat foarte atent şi am observat că damele au de unde să aleagă. Există o varietate de haine ce aşteaptă să fie cumpărate, iar pe mine chiar m-au impresionat câteva modele. Ştiu cât este de complicat pentru femei să îşi aleagă o rochie drăguţă sau mai ştiu eu ce alt articol vestimentar, dar vă spun cu sinceritate că pe Simplyfashion.ro găsiţi o grămadă de haine din care să puteţi alege, deci graba nu îşi are rostul. Nu pot să nu menţionez şi faptul că hainele sunt de o calitate superioară.

M-am gândit în ultimele câteva zile... oare nu cumva "boicotez" comerţul din România? Nu am nicio remuşcare pentru faptul că mi-am cumpărat foarte multe haine din străinătate, în schimb, consider că este ok să caut să-mi cumpăr haine şi din ţară. Avem foarte multe magazine în domeniu care se descurcă remarcabil pe piaţă, având un număr foarte mare de clienţi satisfăcuţi. De ce nu aş apela la magazinele noastre? Pentru că, în cele din urmă, majoritatea hainelor pe care le port sunt distribuite şi comercializate în ţară. În orice caz, eu vă recomand să intraţi cu încredere în această lume a shopping-ului virtual şi să vă cumpăraţi cele mai frumoase articole vestimentare, pentru că merită! De aş şti că aş avea o grămadă de bani... Doamne, jur că aş cumpăra foarte multe haine din mediul online. SimplyFashion.ro este unul dintre puţinele site-uri care a reuşit să mă impresioneze din cauza calităţii produselor. Accesaţi-l, orientaţi-vă la ceva ce v-ar putea plăcea, cumpăraţi!