Se afișează postările cu eticheta tratamente naturiste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tratamente naturiste. Afișați toate postările

miercuri, 4 ianuarie 2017

Tratamentele homeopate sunt mai sănătoase

Acum câteva zile încă m-aţi fi putut auzi tuşind şi strănutând, iar pastilele parcă nu îşi mai făceau efectul. Am făcut febră, am vomitat şi am stat la pat ca o legumă. Aşa mi se întâmplă mie de obicei, dar mereu în jurul sărbătorilor de iarnă. Cum pastilele nu şi-au făcut efectul, ai mei au decis să mă treacă pe medicamente homeopate. În cel mai scurt timp cu putinţă după ce am luat câteva pastile dintr-o farmacie naturistă, am început să mă simt mai bine. Se ştie foarte bine faptul că sunt de mult timp un fan al medicinei homeopate, de aceea recomand tuturor medicamentele naturiste. Ştiu că îşi fac efectul aproape instantaneu şi sunt mult mai benefice pentru organism. Precum putem găsi Ginkgo Biloba la preturi accesibile pe Herbagetica.ro, putem găsi foarte multe alte tratamente, pentru multe afecţiuni, boli sau probleme de sănătate (în general).


Am decis să dau drept exemplu Ginkgo Biloba, fiind una dintre cele mai importante plante din medicina chinezească, deoarece am citit mult timp despre ea şi ştiu câte efecte benefice poate avea asupra organismului. Pe Herbagetica.ro am găsit o mulţime de produse pe bază de Ginkgo Biloba, fiind recomandate de foarte mulţi clienţi mulţumiţi de eficienţa lor. Rezultatele uluitoare apar încă de la primele utilizări! Foarte mulţi clienţi folosesc Ginkgo Biloba în scopuri precum: regenerarea celulară a sistemului nervos, susţinerea capacităţii de concentrare şi memorare, neuroprotecţie, dar şi regenerare cerebrală. Sunt foarte ieftine tratamentele, iar pe Herbagetica găsim pret Ginkgo Biloba de la 26 lei până la 69 lei.


Recomand cu toată inima Herbagetica celor care vor să trăiască o viaţă sănătoasă şi vor să facă o schimbare. Schimbarea aceasta constă în trecerea de la farmacia convenţională la cea homeopată. Tratamentele homeopate sunt recomandate de oricine, însă stigmatizate de marile farmacii ale lumii, deoarece se ştie că sunt mult mai eficiente şi mult mai ieftine decât produsele pe care le vând acestea. Haideţi să nu ne mai otrăvim ficaţii şi să trecem pe ceva mai puţin nociv, pentru că, în cele din urmă, noi contăm cel mai mult. Herbagetica, pentru o viaţă mai sănătoasă!

miercuri, 2 decembrie 2015

Cum trimiţi răceala şi gripa la plimbare

Ce vă place cel mai mult la lumea în care trăiţi? Eu am o droaie de lucruri care îmi plac la această lume, iar printre ele se numără şi faptul că mă pot plimba liber, într-o ţară cu aer curat şi mii de locuri de vizitat. De obicei îmi place să descopăr noi locuri din oraşul meu, plimbatul prin oraş fiind activitatea mea favorită atunci când ies din casă. Oraşul ascunde multe locuri neştiute care merită descoperite. Deplasările urbane sunt foarte interesante, însă de când a venit şi sezonul ăsta mai rece, imediat a început să îmi curgă nasul şi să tuşesc. Aşadar, ce este de făcut? Dar înainte de a vorbi despre cum ne putem proteja pe vreme rece de răceală şi gripă, vreau să vă spun că am găsit o pagină pe Facebook numită Do The Right Mix Romania, foarte tare pe de altă parte, pagină de unde m-am informat şi mi-am făcut o imagine asupra unor locuri care merită vizitate. Vă recomand să aruncaţi o privire asupra acestei pagini!
Revenind la ale noastre, iarna a început şi trebuie să fim mult mai atenţi la ceea ce facem întrucât suntem mult mai predispuşi la viruşi în sezonul rece. Mi-ar plăcea să fim cu toţii super rezistenţi la frig şi să nu ne îmbolnăvim niciodată, însă o asemenea viaţă nu există, nu încă. Deci, ce facem în acest caz? Eu sunt un foarte mare fan al legumelor şi fructelor în această perioadă. Îmi asigur raportul de vitamine direct de la surse şi nu fac nicio excepţie atunci când vine vorba de sănătatea mea, însă uneori alimentele nu sunt îndeajuns pentru a trece peste o iarnă geroasă. Pentru a mă asigura că totul este în regulă şi nu trebuie să fac niciun compromis faţă de starea mea de sănătate, iau din când în când câteva remedii naturiste, precum cele de la bioportal. 
Pe bioportal.ro am găsit unele dintre cele mai ieftine şi mai eficiente tratamente naturiste pentru răceală şi gripă, motiv pentru care am decis ca iarna aceasta să mă "echipez" cu ce este mai bun pentru a face faţă durerilor de gât, cap şi nasurilor înfundate. Aşadar, pentru a-mi păstra această pasiune de a mă plimba prin oraş şi de a descoperi noi locuri, mă pregătesc intens şi îmi iau toate suplimentele la timp. Voi cum vă protejaţi iarna aceasta?