duminică, 5 iulie 2015

Mişcarea, esenţa tinereţii veşnice!

Pe când eram mic copil îmi plăcea foarte mult să stau afară cu prietenii mei cei mai buni. Eram doar vreo trei sau patru puşti, dar ne făceam toată ziua de cap şi ne distram de minune. Îmi aduc aminte cu nostalgie zilele în care învăţasem să sărim cât de cât coarda şi să jucăm şotron. Deşi erau jocuri mai mult pentru fetiţe, nouă tot ne plăceau! La un moment dat însă, vârsta şi-a spus cuvântul şi odată cu ea am început să abordăm noi sporturi. Unul dintre cele mai plăcute sporturi pe care le practicam era fuga contracronometru. Ce zile frumoase de vară..!

Ce trebuia să facem pentru a duce la bun sfârşit o probă din ceea ce părea a fi mai mult un antrenament militar? Eram nevoiţi să alergăm printre jaloanele improvizate, să sărim gardul unuia dintre cei prezenţi la "probă" şi să ne căţărăm pe o bară care susţinea viţa de vie ca să luăm o bobiţă din cel mai înalt strugure şi să ne întoarcem la capăt. Pentru mulţi nu însemna nimic această fugă nebunească a noastră, însă noi ne distram de minune, iar asta conta cel mai mult! Copiii din ziua de astăzi nu mai fac aceste lucruri, tocmai de aceea spuneam că privesc cu nostalgie către trecut. Regret că acele momente au trecut atât de repede, însă regret şi faptul că nu mai găseşti copii care să inventeze jocuri sau să facă sport din propria iniţiativă.

Copiii sunt cei mai uşor de influenţat, iar părinţilor nu le pasă de acest lucru. Vreţi să ştiţi ceva? Este atât vina părinţilor cât şi vina noastră că le prezentăm aceste telefoane nenorocite şi laptopuri care le mănâncă ochii şi vieţile. Societatea actuală le întinde pe tavă accesul la internet şi dispozitive pe care să stea toată ziua, blocându-i astfel în case şi distrugându-le multe momente şi fericiri pe care noi, când eram copii, le aveam. Este o părere strict personală, dar cred că este pe cât se poate de real, şi trebuie să recunoaştem, faptul că mulţi copii din zilele noastre nu mai fac sport, nici măcar în timp ce se joacă. Indiferent că este vorba de o alergare stupidă sau de un joc de-a v-aţi ascunselea.

Şi pentru că tot veni vorba de sport, haideţi să vă spun câteva lucruri faine! Dacă sunteţi din Braşov şi vreţi să vă puneţi oasele şi muşchii din nou în funcţiune, vă invit cu mare drag la unul dintre cele mai aşteptate evenimente sportive ale anului. Cea mai mare ora de sport! Este un eveniment destinat tuturor categoriilor de vârstă şi vă prezintă, ca în anii din urmă, unele dintre cele mai interesante şi mai atractive probe şi activităţi sportive. Dacă v-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să participaţi într-un boot camp sau la o sesiune de zumba, aceasta este ocazia cea mai bună de a experimenta ceva nou. Eu nu cred că mă voi prezenta la Braşov, însă tot circulă un zvon... da, un zvon! Se spune că acest eveniment se va muta şi pe litoral. Pe 1 august, la Mamaia, va avea loc următoarea ediţie din acest eveniment sportiv. Cel mai probabil mă veţi găsi şi pe mine pe acolo, hehe!

De dragul zilelor demult trecute, haideţi să facem din nou mişcare, împreună!

20 de comentarii:

  1. Noi avem in plan sa ajungem luna aceasta la Dino Park. Poate facem in asa fel incat sa impacam si capra, si varza, daca tot am aflat acum de acest eveniment. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranţă nu vei regreta! :D Este probabil cel mai frumos eveniment la care poate participa cineva anul acesta. Sportul întinereşte, iar efectele se văd. Nu ştiu despre ceilalţi, dar sper să fie multă lume!

      Ștergere
  2. Este cu adevarat un eveniment super si chiar as vrea sa vin si eu! Daca nu la Brasov, tot asa, macar la Mamaia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Părerea mea este că merită. Chit că baţi un drum, pe care trebuie să îl plăteşti, evident, dar este atât de fain evenimentul încât nu cred că ar trebui ratat.

      Ștergere
  3. e si la Mamaia ? :D !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Normal! :) Păi să putea să lipsească un asemenea eveniment de pe litoral? :D

      Ștergere
  4. Miscarea este esentiala pentru sanatate si mai ales pentru cresterea si dezvoltarea armonioasa a copiilor nostri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord cu tine! Copiii trebuie să dispună de mai mult timp în aer liber, să facă mişcare şi să simtă pe pielea lor ce înseamnă să transpiri din cauza efortului fizic, nu din cauza orelor pierdute în faţa unui ecran, pe căldură! :)

      Ștergere
  5. Eu nu prea dispun de un buget aparte ca sa pot sa merg pana la Brasov sau la Mamaia, desi tare mi-as dori sa merg la "Cea mai mare ora de sport". Cred ca o sa recuperez, la fel ca tine, printr-un abonament la sala, sau ceva de genul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faptul că eşti dispus să faci sport pentru mine înseamnă foarte mult. Nu multe persoane sunt dispuse să piardă o oră sau două pe zi alergând sau făcând cine ştie ce alte exerciţii fizice. Nu îţi face griji! Nu ştii niciodată când se poate schimba situaţia şi poate reuşeşti să ajungi! :D

      Ștergere
  6. Mişcarea înseamnă foarte mult pentru mine. Păcat că nu se organizează evenimente sportive ca acesta şi la noi în oraş! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este... avem parte de foarte puţine evenimente sportive în care să ne implicăm. Cu toate acestea, eu văd o oportunitate minunată prin intermediul acestor evenimente să începem demersurile unor activităţi sportive, la nivel local.

      Ștergere
  7. Ca-n glumele tip TimesNewRoman: Emil Calinescu si-a luat scutire medicala pt cea mai mare ora de sport :)) As fi in stare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eşti foarte amuzant, Emil! :)) Dar hai că un blogger cu greutate, la figurat vorbind, cred că s-ar descurca cu puţin sport.

      Ștergere
  8. Ador evenimentele de acest gen! Am vazut in Iasi in urma cu o luna un astfel de meeting intre dansatorii profesionisti, si au antrenat cativa trecatori sa se distreze alaturi de ei si a fost super! NU conteaza ce fel de miscare alegi sa faci atat timp cat faci ceva :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi se pare super corect ceea ce spui. Nici mie nu prea îmi pasă ce fel de exerciţiu fizic fac atâta timp cât fac ceva. Atâta vreme cât sunt supus unor arderi interne şi reuşesc să transpir din cauza efortului depus, pentru mine este mai mult decât mi-aş putea dori! :D

      Ștergere
  9. Generatiile de astazi au devenit dependente de telefoanele mobile. Imi aduc aminte ca acum cateva luni am vazut iesind de la scoala o fetita cu Iphone 6 in mana, iar eu si colegii mei am fost putin socati... Mi-ar placea sa se organizeze astfel de evenimente si in orasul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este trist, într-adevăr. Îmi pare rău că societatea umană a făcut acest pas uriaş atât de rapid încât a înrobit minţile chiar şi celor mai mici dintre noi. Cel mai nasol este faptul că toţi suferă din cauza acestor dispozitive, însă nu îşi dau seama.

      Ștergere
  10. Off de ce nu vine și în Craiova, din pacate nu cred ca o sa ajung anul acesta la Mamaia , iar un astfel de eveniment este foarte bun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare bine să aflu că mai găsesc un împătimit al sportului! :) Şi eu sper ca "Cea mai mare oră de sport" să capete o dimensiune mult mai mare, astfel încât să fie organizată la nivel naţional. Cine ştie? Poate în viitor chiar se va întâmpla!

      Ștergere