O aventură în alb-negru!

La un moment dat, în viaţa fiecăruia, vine o clipă când trebuie să facem o decizie în ceea ce priveşte drumul pe care dorim să îl luăm în viaţă. De curând mi-am dat seama că pentru mine viitorul începe împreună cu familia şi prietenii mei. Tot de curând mi-am dat seama că orice aş face, nu voi reuşi niciodată să mă las de desenele animate. Sunt fascinat de fiecare dată când urmăresc un desen animat la televizor, şi mai ştiţi ce? Sunt mândru că pe lângă toate documentarele istorice, geografice, despre animale şi orice alte bazaconii, îmi fac timp şi pentru latura din mine care a rămas încă un copil. Mereu am considerat că Garfield este un desen animat care poate fi vizionat cu familia, oricând şi oriunde, amuzamentul fiind garantat. Aşadar, el a fost primul desen animat care chiar m-a introdus în lumea imaginaţiei.

Nişte prieteni de-ai mei îmi spuneau într-o zi că ei când erau mai mici se credeau eroi care zburau. Desigur, ca orice erou trebuiau să aibă şi un aghiotant care să îi ajute în lupta cu infractorii, aşa-i? Şi am stat şi am ascultat într-o conferinţă telefonică cum fiecare dintre ei îşi povestea viaţa fascinantă, în timp ce eu mă ascundeam în spatele unui zâmbet penibil, chiar dacă nu mă vedea niciunul dintre ei. În cele din urmă m-au întrebat şi pe mine despre prietenul meu imaginar. Nu prea aveam curajul să le spun că eu de fapt când eram mic mă jucam cu Garfield. Ba chiar... şi astăzi îmi mai stă alături când am timp liber...

Înainte de a continua povestea, vreau să vă explic de unde această idee de a-l avea tocmai pe Garfield drept prieten imaginar. În copilărie, pe când nu aveam cablu TV de la UPC sau RCS-RDS, nu puteam să urmăresc toate canalele destinate copiilor. Auzeam foarte des cum ei se uitau la Tom şi Jerry şi Looney Toons. Acestea erau cele mai populare desene ale vremii, însă eu aveam acces doar la episoadele cele mai cunoscute, în timp ce ei vedeau cele mai noi şi mai amuzante episoade cu năzdrăvanii lor preferaţi. M-am supărat foarte tare ştiind că ei puteau să urmărească mai multe canale pentru copii decât mine, însă singurul mod prin care mă puteam bucura mai mult decât ei era să mă uit la "Garfield", filmul.

Pe atunci nu cunoşteam impactul pe care îl va avea mai târziu motanul care făcea furori în ţările occidentale, însă mă uitam la film de fiecare dată când aveam ocazia. Din nou amintesc faptul că fratele meu era deja disperat de câte ori trebuise să se uite cu mine la film, însă sub masca lui de "om serios"... şi lui îi plăcea la fel de mult ca mine să se uite la film!

După câţiva ani, părinţii au decis să facă un abonament pentru internet şi mai multe canale TV. De la primele vizionări ale filmului şi până la acea dată, deja îmi făcusem un nou prieten. Era vorba de însuşi Garfield! M-am bucurat şi mai mult când am auzit că o să pot să urmăresc unul dintre cele mai frumoase canale TV cu desene animate. Toţi copiii se dădeau în vânt după Boomerang, iar eu abia aşteptam să îl încerc. Primul desen pe care îl aşteptam era, din nou, Garfield. Devenise practic o obsesie, însă foarte plăcută pentru mine! Şi ştiţi care era partea cea mai bună? Eu eram la curent cu toate episoadele, pentru că Garfield mi le livra înainte ca acestea să fie difuzate la TV. Desigur, nu puteam să spun nimănui acest lucru, însă eu şi prietenul meu ne distram de minune urmărindu-l pe el, Odie şi John în peripeţiile cele mai amuzante.

De atunci am decis împreună să începem să facem poze de care să râdem mai târziu. Am o grămadă de amintiri plăcute alături de acest motan, însă vi le voi prezenta doar pe cele mai haioase şi cele mai apreciate de mine. El a vrut, desigur, să fie puţin mai artistic şi a decis să facem toate pozele în alb-negru, ca să adăugăm puţin efect pozelor. Cât dramatism!

7 NOIEMBRIE 2009 - Afară vremea era destul de urâtă, însă în casă era foarte cald, aşa că am decis să ne luăm cele mai caraghioase perechi de ochelari pe care le aveam în casă şi am început să ne facem poze în cele mai haioase ipostaze. Oricum, pentru că lui îi place să fie întotdeauna în lumina reflectoarelor, a decis să îmi dea mie ochelarii de petrecere. Erau mult mai mari decât cei obişnuiţi, însă mă descurcam mai bine cu ei decât ar fi reuşit el vreodată!

15 IUNIE 2010 - Această dată este una foarte specială, întrucât îmi aduc foarte bine aminte cum am reuşit să îl învăţ, în cele din urmă, să cânte la chitară! Mi-a luat câteva ore bune, însă a meritat efortul. Dar ca de fiecare dată, el a luat şi această lecţie de chitară ca pe o glumă şi a venit mai mult ca la spectacol şi asculta cum cânt în timp ce mânca floricele de porumb. Şi nu mi-a păstrat nici măcar o bucăţică, deşi ştia că floricelele de porumb cu aromă de unt sunt preferatele mele!!! "M-am gândit că nu o să vrei să te îngraşi!" a spus el.

12 OCTOMBRIE 2011 - Venise vremea şi pentru ceva mai serios în viaţa noastră. Trebuia să le arătăm tuturor celor care ne credeau nişte ciudaţi doar pentru că râdeam întotdeauna la cele mai mici chestii, că putem şi noi să fim serioşi şi că avem gusturi rafinate. Am fost la Iaşi. Acolo am vizitat Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", "Râpa Galbenă" şi cele două mari mall-uri din oraş. Doar pentru că veneam dintr-un oraş puţin mai micuţ, ei aveau impresia că nu ştim să ne comportăm ca nişte adevăraţi oameni. Ei bine, le-am arătat noi!

Tot în aceeaşi zi am fost şi la Palatul Culturii, de unde nu am putut să plecăm fără să facem o poză. Dacă tot a venit îmbrăcat cu "toată pompa domnească", măcar să aibă şi un palat. Păi nu?! Cu toate acestea, lumea se uita puţin ciudat spre el, întrucât arăta mai ceva decât regina Angliei. Chiar şi aşa, remărcile oamenilor nu puteau să îl afecteze prea mult, fiindcă peste doar câteva ore ne-am luat tălpăşiţa, întorcându-ne în provincie.

Nu reuşisem să prindem ultimul tren, de aceea am decis să mergem la ocazie. Foarte mulţi au evitat să ne ia cu maşinile, însă la un moment dat a apărut o doamnă cu o pisică la fel de drăguţă la bord şi s-a învoit să ne ducă până la Galaţi, de unde urmam să luăm o altă maşină. Ajunşi în oraşul pe care îl numim "acasă", nu mai puteam să mergem din cauza oboselii, de aceea pe la ora 15:30, oră la care ne uitam de obicei la filmele de pe Boomerang, ne-am aşezat pe o bancă din parcul central. 

1 FEBRUARIE 2015 - Am fost invitaţi la o petrecere. Amândoi ne-am îmbrăct la costume, eu cu cravată, el cu papion, şi am făcut în aşa fel încât să dansăm toată noaptea. Mâncarea era din belşug, iar el parcă nu mai reuşea să scape de domnişoarele care voiau să danseze cu el. După câteva dansuri obositoare, s-a retras încet la o masă mai retrasă şi a început să înfulece tot ce îi pica în mână. Aşa e el! Eu? Eu am dansat aproape toată seara, când singur, când cu o fată. Garfield nu m-a scutit de glume agăţat toată seara după ce m-a văzut dansând în nenumărate rânduri cu ea. "Hei, fata aia a căzut din cer?", spunea el râzând cu mustăţile până la urechi. 

Pe data de 2 februarie am avut parte de o surpriză. Nu îmi aminteam să îi fi cerut numărul de telefon al fetei, nici să o fi întrebat dacă aş mai putea să o revăd cândva. Astfel, mi-am luat rămas de la ea pentru totdeauna, în gând.

Astăzi? După un drum atât de frumos străbătut împreună, suntem mai convinşi ca niciodată că vom rămâne cei mai buni prieteni. Chiar dacă lumea nu ne va înţelege niciodată, legătura dintre noi doi va fi întotdeauna imposibil de distrus. Amândoi avem ceva în comun. Eu scriu până târziu în noapte... iar el doarme... nu, trebuie să fie altceva. Da, ştiu! Amândurora ne place să ne uităm la Boomerang! Şi mai ştiu ceva!

Îmi va trebui un televizor nou, pentru că de fiecare dată când nu apare el într-un episod, ci Odie, sare şi zgârie ecranul televizorului!

Împreună cu Boomerang de trei ani

Boomerang este cu siguranţă unul dintre canalele mele favorite de desene animate. De trei ani am plăcerea de a viziona cele mai noi şi mai simpatice seriale animate din România. Am încercat foarte multe alte canale, însă toate celelalte mi se par deja scârboase din cauza efectelor care par că implică din ce în ce mai mult sadism, conotaţii sexuale, violenţă şi horror. Uneori chiar îmi este frică să mă uit la anumite desene animate de frică să nu mă trezesc la noapte din cauza unui coşmar. Deoarece am ceva experienţă în ceea ce priveşte televizorul şi desenele animate, mă gândesc la faptul că din grila cu desene Boomerang cel mai apreciat serial de către mine este Garfield, fiindcă poate fi vizionat împreună cu familia şi este singurul desen care păstrează normele bunului simţ şi nu învaţă copiii prostii. Când mă duc la verişorii mei, aceştia au întotdeauna grijă să îmi povestească ce a mai făcut Garfield împreună cu prietenul lui Odie şi John. 

Mai am patru luni până când voi face 18 ani, iar eu încă mă uit la desene animate împreună cu fratele şi sora, amândoi fiind mai mari decât mine. Am învăţat să apreciez desenele animate dintr-o perspectivă nouă. Discutând cu tatăl nostru despre desenele animate, acesta a spus ceva foarte interesant:

Desenele animate nu sunt doar pentru copii. Cineva matur şi peste vârsta de 18 ani lucrează la ele, deci înseamnă că şi adulţii se uită la ele, nu?

Mi se pare foarte corect şi cred cu tărie faptul că nu doar copiii se pot uita la desene animate. Într-adevăr, în America există încă există o tradiţie în care familiile se adună în sufragerie şi urmăresc împreună desene animate. Eu nu am întotdeauna cu cine să mă uit la desene animate, dar când pot, încerc să fur câteva clipe şi să împărtăşesc bucuria şi celor din familia mea. Chiar şi când vă scriam acest articol mă uitam la televizor şi urmăream cu atenţie un episod aparent nou pentru mine din Garfield Show.

Revenind la grila de seriale Boomerang, nu pot să spun neaparat că Garfield este cel mai bun serial, pentru că am crescut privindu-i pe Tom şi Jerry cum se ciondăneau şi treceau prin cele mai amuzante peripeţii, şi nu pot să îi las baltă după atâţia ani în care mi-au făcut copilăria mai frumoasă, dar subliniez din nou faptul că Garfield este preferatul meu, având o mare slăbiciune pentru motanul rotofei. Numai fratele meu poate să ştie de câte ori m-am uitat la filmul "Garfield" pe vremea când încă nu aveam acces la Boomerang. Întotdeauna mi-a plăcut acest concept prin care animalele prind viaţă şi sunt puse în situaţii care mai de care amuzante şi interesante, iar la Garfield am avut parte de aşa ceva. 

O parte din mine tânjeşte după clipele în care eram mai mic şi mă uitam la desenele copilăriei mele, însă acum, cu Boomerang, am posibilitatea de a mă bucura cu cele mai iubite persoane din viaţa mea de cele mai frumoase şi mai amuzante desene animate. Păstrându-ne sufletele şi mintea tânără reuşim să dobândim cele mai puternice şi incredibile sentimente. În nenumărate rânduri am scris despre jocuri pe computer cu Scooby Doo şi prietenii lui, însă Garfield este unul dintre acele desene animate care îţi intră în sânge încât îl poţi simţi cum îţi curge prin vene. Oricât de mult m-aş fi putut uita vreodată la Scooby Doo, nu va reuşi niciodată să îl întreagă pe motanul cel gras, ci mai degrabă va fi ca un "aperitiv" pentru ceea ce este mai bun.

Umorul adevărat se învaţă de mic, iar eu am o mare problemă din acest punct de vedere, deoarece foarte rar mai găsim copii care să nu fi auzit de mizeriile celor mari, copiindu-le comportamentele şi preferinţele. Cred că desenele animate de pe Boomerang sunt un factor foarte important în viaţa copiilor, nu ceva neaparat, însă este foarte important ca odraslele să înveţe în primul şi în primul rând să se bucure de inocenţă şi apoi să afle ce înseamnă bunul gust, pe care îl află alături de familie, prin intermediul desenelor animate. Grila de seriale Boomerang este una pe care eu o consider "family friendly", întrucât permite oricărei categorii de vârstă să se uite la desene, fără grija că s-ar putea să existe ceva indecent în conţinut. 

Aşadar, de fiecare dată când aprind televizorul şi nu mai am la ce să mă uit, apăs pe telecomandă şi dau întotdeauna pe desenele animate. Trec peste orice alt canal şi dau întotdeauna să văd dacă dă Garfield, Banane în Pijamale, Tom şi Jerry sau Looney Toons, totul doar pe Boomerang. Acestea sunt desenele de care nu mă pot despărţi. Voi ce desene preferaţi şi care credeţi că sunt cele mai potrivite pentru dumneavoastră şi copiii dumneavoastră?