luni, 9 februarie 2015

Împreună cu Boomerang de trei ani

Boomerang este cu siguranţă unul dintre canalele mele favorite de desene animate. De trei ani am plăcerea de a viziona cele mai noi şi mai simpatice seriale animate din România. Am încercat foarte multe alte canale, însă toate celelalte mi se par deja scârboase din cauza efectelor care par că implică din ce în ce mai mult sadism, conotaţii sexuale, violenţă şi horror. Uneori chiar îmi este frică să mă uit la anumite desene animate de frică să nu mă trezesc la noapte din cauza unui coşmar. Deoarece am ceva experienţă în ceea ce priveşte televizorul şi desenele animate, mă gândesc la faptul că din grila cu desene Boomerang cel mai apreciat serial de către mine este Garfield, fiindcă poate fi vizionat împreună cu familia şi este singurul desen care păstrează normele bunului simţ şi nu învaţă copiii prostii. Când mă duc la verişorii mei, aceştia au întotdeauna grijă să îmi povestească ce a mai făcut Garfield împreună cu prietenul lui Odie şi John. 


Mai am patru luni până când voi face 18 ani, iar eu încă mă uit la desene animate împreună cu fratele şi sora, amândoi fiind mai mari decât mine. Am învăţat să apreciez desenele animate dintr-o perspectivă nouă. Discutând cu tatăl nostru despre desenele animate, acesta a spus ceva foarte interesant:

Desenele animate nu sunt doar pentru copii. Cineva matur şi peste vârsta de 18 ani lucrează la ele, deci înseamnă că şi adulţii se uită la ele, nu?

Mi se pare foarte corect şi cred cu tărie faptul că nu doar copiii se pot uita la desene animate. Într-adevăr, în America există încă există o tradiţie în care familiile se adună în sufragerie şi urmăresc împreună desene animate. Eu nu am întotdeauna cu cine să mă uit la desene animate, dar când pot, încerc să fur câteva clipe şi să împărtăşesc bucuria şi celor din familia mea. Chiar şi când vă scriam acest articol mă uitam la televizor şi urmăream cu atenţie un episod aparent nou pentru mine din Garfield Show.


Revenind la grila de seriale Boomerang, nu pot să spun neaparat că Garfield este cel mai bun serial, pentru că am crescut privindu-i pe Tom şi Jerry cum se ciondăneau şi treceau prin cele mai amuzante peripeţii, şi nu pot să îi las baltă după atâţia ani în care mi-au făcut copilăria mai frumoasă, dar subliniez din nou faptul că Garfield este preferatul meu, având o mare slăbiciune pentru motanul rotofei. Numai fratele meu poate să ştie de câte ori m-am uitat la filmul "Garfield" pe vremea când încă nu aveam acces la Boomerang. Întotdeauna mi-a plăcut acest concept prin care animalele prind viaţă şi sunt puse în situaţii care mai de care amuzante şi interesante, iar la Garfield am avut parte de aşa ceva. 

O parte din mine tânjeşte după clipele în care eram mai mic şi mă uitam la desenele copilăriei mele, însă acum, cu Boomerang, am posibilitatea de a mă bucura cu cele mai iubite persoane din viaţa mea de cele mai frumoase şi mai amuzante desene animate. Păstrându-ne sufletele şi mintea tânără reuşim să dobândim cele mai puternice şi incredibile sentimente. În nenumărate rânduri am scris despre jocuri pe computer cu Scooby Doo şi prietenii lui, însă Garfield este unul dintre acele desene animate care îţi intră în sânge încât îl poţi simţi cum îţi curge prin vene. Oricât de mult m-aş fi putut uita vreodată la Scooby Doo, nu va reuşi niciodată să îl întreagă pe motanul cel gras, ci mai degrabă va fi ca un "aperitiv" pentru ceea ce este mai bun.


Umorul adevărat se învaţă de mic, iar eu am o mare problemă din acest punct de vedere, deoarece foarte rar mai găsim copii care să nu fi auzit de mizeriile celor mari, copiindu-le comportamentele şi preferinţele. Cred că desenele animate de pe Boomerang sunt un factor foarte important în viaţa copiilor, nu ceva neaparat, însă este foarte important ca odraslele să înveţe în primul şi în primul rând să se bucure de inocenţă şi apoi să afle ce înseamnă bunul gust, pe care îl află alături de familie, prin intermediul desenelor animate. Grila de seriale Boomerang este una pe care eu o consider "family friendly", întrucât permite oricărei categorii de vârstă să se uite la desene, fără grija că s-ar putea să existe ceva indecent în conţinut. 

Aşadar, de fiecare dată când aprind televizorul şi nu mai am la ce să mă uit, apăs pe telecomandă şi dau întotdeauna pe desenele animate. Trec peste orice alt canal şi dau întotdeauna să văd dacă dă Garfield, Banane în Pijamale, Tom şi Jerry sau Looney Toons, totul doar pe Boomerang. Acestea sunt desenele de care nu mă pot despărţi. Voi ce desene preferaţi şi care credeţi că sunt cele mai potrivite pentru dumneavoastră şi copiii dumneavoastră?

29 de comentarii:

  1. Foarte interesanta postarea, eu o sa raman la Tom si Jerry :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, este cam greu să nu îi alegi pe cei doi poznaşi, şi trebuie să recunosc... şi mie îmi plac foarte mult! :D Îţi mulţumesc pentru părerea sinceră!

      Ștergere
  2. Cred ca nu trebuie sa ai o anumita virsta pentru a te uita la desene animate.
    Garfield, Scooby Doo,Tom si Jerry,Popeye Marinarul, sunt desene animate pe care le urmaresc cu mare drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să aflu că mai sunt şi oameni maturi care recunosc faptul că încă urmăresc desene animate. Fără ele, nu ştiu, cred că lumea ar fi un loc foarte anost. Uneori este bine să ne mai destindem puţin şi să dăm răgaz părţii noastre care rămâne veşnic tânără, şi să intrăm din nou în lumea fantastică a copiilor.

      Ștergere
  3. uu garfield , ce imi mai place pisoiul asta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu! Este cel mai tare motan pe care îl poate urmări cineva! :D

      Ștergere
  4. Diferenta dintre Garfield si tom si jerry este ca Garfield e un motan mai inteligent :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine punctat, prietene! Deşi nu aş putea să spun că Tom este prost. Sunt un mare fan al acestui desen animat şi ştiu fiecare situaţie pe care a gândit-o Tom, deşi, mă rog, este doar un desen şi a vrut să satirizeze prostia juvenilă a pisicii. :p
      În ceea ce îl priveşte pe Garfield... da, este un motan foarte inteligent!

      Ștergere
  5. Desenul meu preferat pe care il urmaresc cu drag alaturi de familia mea este seria Looney Toons. :p

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oho, da! Şi mie îmi place foarte mult să mă uit la Looney Toons, însă nu la fel de mult precum îmi place să mă uit la Garfield.

      Ștergere
  6. Desenele mele preferate vor fi intotdeauna cele cu Scooby Doo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare îşi are preferaţii, iar eu nu o să judec această preferinţă a ta faţă de Scooby Doo! :) Ba chiar mă bucur să aud că şi cei clasici mai sunt apreciaţi! Hahaha :))

      Ștergere
  7. Clar preferatele mele sunt Scooby Doo...

    P.S: Un articol scris foarte bine...succese!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc pentru părere. În ceea ce priveşte desenul animat, şi în această privinţă îţi respect punctul de vedere, întrucât fiecare dintre noi ne ataşăm de un personaj anume (sau de mai multe), care rămân în minţile noastre drept reprezentanţii zilelor de copilărie.

      Ștergere
  8. Eu inca ma bucur de Tom si Jerry, Scooby Doo sau Familia Flinstone. Cand eram mica ma trezeam la 6 dimineata doar ca sa ma uit la desene. Desigur ca dupa aceea adormeam si eram certata ca intarziam la scoala :)) chiar am folosit scuza ca: am fost bolnava. Decat certata, mai bine asa, credeam eu. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Na, acum fiecare cu slăbiciunile lui! :)) Şi eu am mai avut zile în care am fost luat de val şi am stat prea mult în faţa televizorului, însă nu am lipsit sau întârziat niciodată acolo unde trebuia să mă aflu. :P

      Ștergere
  9. Sincera sa fiu, eu si intreaga mea familie urmarim cu mare placere clasicele desene cu Tom si Jerry, insa am avut o perioada destul de lunga in care am stat alaturi de fiul meu pentru a vedea ce mai face Inuyasha. E drept, era deja adolescent cand le-a descoperit. Nu sunt chiar potrivite pentru cei foarte mici, caci au multe scene violente, dar povestea lui Inuyasha e chiar interesanta. ;)
    Tot pentru a fi sincera vreau sa spun ca nu am dat niciodata importanta canalului care le difuza... :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oho, deci avem şi un fan anime-uri! Mult respect fiului tău, Vienela! Anime-urile sunt foarte tari, dar, să fim sinceri, nu cred că desenele cu care ne-am obişnuit în copilările vor putea fi întrecute vreodată. :) Şi... ziceai că îi place Inuyasha, hă? :))

      Ștergere
  10. Răspunsuri
    1. O părere categorică de la un blogger de seamă! :)

      Ștergere
  11. Ma bucur foarte mult vazand ca cineva chiar scrie despre asa ceva. Aceste desene sunt de neuitat, si ne-au facut tuturor placere sa le urmarim in copilarie, si chiar daca sunt mai "vechi", parerea mea este ca sunt cele mai bune. Big UP Alexandru pentru acest articol, si totodata as vrea sa mai enunt faptul ca Boomerang mai difuzeaza din desenele animate cele mai bune, spre deosebire de celelalte posturi TV pentru copii. Am uitat sa mentionez, chiar daca sunt mai inaintat in varsta, imi face placere sa ma uit alaturi de fiul meu de 5 ani la Tom si Jerry,probabil cel mai bun desen animat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să aflu că eşti un părinte responsabil şi stai alături de fiul tău atunci când se uită la TV. Ba chiar mai mult, sunt încântat să aflu că apelezi la un desen animat care nu are de ce să îngrijoreze pe nimeni din cauza conţinutului.

      Ștergere
  12. Alegerea desenelor animate astăzi prezintă o mare problemă deoarece copilul îşi alege un personaj preferat, acesta uneori nefiind cel potrivit, şi mai târziu îl consideră ca fiind un model, ceea ce este şi mai rău. Eu urmăream cu mare drag Tom si Jerry sau Familia Flinstone şi multe altele. Te adoram efectiv. Sunt desenele copilăriei. Sau mai bine zis "sunt desenele copilăriei propriu-zise" deoarece atunci nu exista violența sau "caricaturile" care există acum. Mă bucur că încă se mai difuzează şi aceste desene, chiar dacă sunt intr-un număr mai redus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că voiai să spui "le adoram" :)), dar oricum, ştiu cum este să fii puţin fanatic după un anumit personaj sau grup de personaje. Într-adevăr, desenele animate de calitate au fost reduse la tăcere pe foarte multe canale de televiziune pentru copii, însă bine că mai există Boomerang ca să "salveze situaţia"! :D

      Ștergere
  13. nu stiu daca m-am uitat la boomerang, eu eram fan minimax.. si acum ma mai uit la Disney Channel din cand in cand.. :)) dar cred ca daca as avea mai mult timp liber as lua la rand toate canalele de desene animate. Nu Pot spune ca am niste favorite, pentru ca toate imi placeau si le urmaream cu drag. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, na! Acum fiecare cu ce îi place! :P Când eşti copil îţi plac toate desenele animate, iar eu am trecut prin această situaţie pe când eram mic, deci te înţeleg! :)

      Ștergere
  14. pentru mine Tom si Jerry e de neinlocuit, dar pentru fiica de 4 ani aleg deseori din grila boomerang Patrula junglei in actiune si Krypto, câinele erou

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, sincer să fiu, când mă mai duc să mănânc, pentru că nu am un TV şi în bucătărie, îmi iau fie laptopul, fie telefonul fratelui meu şi mă uit la episoadele desenelor care mă relaxează şi nu îmi dau prea mari bătăi de cap, iar Patrula Junglei se numără printre ele. :))

      Ștergere