După o săptămână de vacanţă binemeritată, tot nu îmi vine să cred că timpul a trecut atât de repede şi mâine este o nouă zi de şcoală. În această zi de duminică mi-am făcut timp şi pentru puţină distracţie în familie. Am vizionat câteva filme bune la TV, am râs pe seama unor videoclipuri amuzante şi am luat cina în familie. Mi-a părut rău totuşi că nu am realizat cât de rapid a trecut tot timpul liber pe lângă mine şi că nu am reuşit să fac prea multe. Cu toate acestea, primul volum din romanul "Ion" este terminat şi pot să spun că am rămas cu un gust plăcut după lecturarea lui. Na că am reuşit să fac şi ceva ce mi-am propus de la începutul vacanţei. Într-o altă ordine de idei, azi dimineaţă am participat la slujba de la biserică şi am luat parte la una dintre cele mai frumoase pilde pe care o pot cunoaşte. Este vorba de pilda fiului risipitor, care în mod inconştient am mai ascultat-o de foarte multe ori, fiind povestită de diferite persoane. Mi se pare foarte interesantă, întrucât este pilda cu cea mai mare rezonanţă în sufletul meu. În cele din urmă pot recunoaşte că duminica mea a fost foarte plăcută. A voastră?
Se afișează postările cu eticheta biserică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserică. Afișați toate postările
duminică, 8 februarie 2015
vineri, 13 iunie 2014
Înţelepciunea adevărată
Nu este niciodată prea târziu ca să te rogi? Într-adevăr, poate chiar aşa este, dar ce se întâmplă cu cei care nu o fac? Te numeri printre cei care nu se închină măcar o dată când trece prin faţa bisericii? Ok, se află în puterea oricui să alegem dacă vrem sau nu să avem nădejde în puterea lui Dumnezeu. Eu unul nu pot totuşi să îi înţeleg pe cei care pretind că îl urăsc cu atâta desăvârşire pe Dumnezeu, fie îşi neagă credinţa în el, spunând că "nu au nicio treabă" cu El. Dragii mei, eu nu m-am gândit niciodată că aş putea să schimb ceva în oameni, dar chiar aş dori să vă dau un exemplu de viaţă care să vă marcheze într-atât de mult încât să schimbe percepţiile multora asupra credinţei. Trebuie să recunosc, nu sunt unul dintre acei adepţi ai cultului religios care devin absurzi şi aroganţi. Din cele ştiute de mine, nu contează cât de mult te rogi la Dumnezeu sau cât de mult mergi la biserică, atâta timp cât nu o faci cum trebuie. Vă spun sincer că şi eu mă rog foarte rar, dar nu mi-am pierdut speranţa în Dumnezeu. Drept urmare, Dumnezeu mi-a răsplătit credinţa cu multă încredere şi bravură. Sunt mult mai încrezător pe propriile mele puteri şi mult mai curajos. Ok, mergeţi la biserică doar când aveţi nevoie, doar atunci când căutaţi un folos, dar oare Dumnezeu se uită la voi doar atunci când are chef? Nu prea cred. Măcar atât, rugaţi-vă şi nu vă pierdeţi speranţa în bunătate, pentru că acest gen de oameni vor dobândi înţelepciunea necesară pentru a face bine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

