Se afișează postările cu eticheta energie electrică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta energie electrică. Afișați toate postările

marți, 20 mai 2014

Cum se mănâncă energia ECO?

Dragi cititori şi viitori oameni care doresc să îşi cumpere o locuinţă sau un teren unde să îşi realizeze planurile în materie de construcţie a casei perfecte, vă invit să citiţi acest articol, întrucât este destul de interesant, atât din perspectiva mea, cât şi din perspectiva celor care ne pun la dispoziţie informaţiile necesare.

Ştiu că foarte mult timp v-am tot sâcâit cu ecologia mea, însă astăzi vreau să vă prezint un concept mai puţin întâlnit, din păcate, în furnizarea energiei electrice. Unele case din România sunt dotate cu panouri fotovoltaice care permit furnizarea energiei electrice la fel de bine precum un alimentarea de la un stâlp de înaltă tensiune. Trebuie să recunosc, întotdeauna am fost de acord cu noul şi mai presus de toate, furnizarea de energie într-un mod cât mai puţin poluant faţă de mediul înconjurător. Un alt detaliu pe care aş vrea să îl subliniez este acela că eu unul chiar aş dori să am la propria casă mai multe astfel de panouri, întrucât sunt un mare iubitor de natură şi nu prea doresc să distrug planeta.

Un aspect care mă deranjează foarte mult la centralele obişnuite este acela că trebuie să existe întotdeauna o grămadă de "maţe" (fire) care să atârne pe ici-colo. Pe lângă faptul că şi costurile sunt mult mai avantajoase, asta chiar dacă iniţial costă destul de mult, în final ajungi să iubeşti investiţia făcută. Să vă mai spun? Sigur că vă mai spun. Ceva care ar trebui să ne marcheze pe toţi şi să ne intereseze în mod direct este, din nou, mediul înconjurător. Utilizând aceste panouri ajutăm la purificarea mediului şi avem totodată satisfacţia că ne folosim de o sursă de energie inepuizabilă (energia solară). Luând în calcul faptul că soarele este unul dintre cei mai buni furnizori de energie, de ce să nu ne folosim de "roadele" sale?

Investiţia aceasta merită orice bănuţ, întrucât utilizează energia luminoasă pentru a produce energie electrică, iar noi românii ne bucurăm de un soare foarte iubitor preţ de şase luni de zile, sau poate chiar mai mult timp, cine ştie? Asta... ţinând cont şi de poziţia noastră geografică pe glob. În prezent numărul celor care investesc în aceste panouri este în creştere, ceea ce înseamnă că în viitorul apropiat peste 50% din populaţia României va regândi metoda cea mai benefică şi optimă de a genera şi primi energia electrică necesară raportându-se la un preţ bun. Voi ce aţi face?

Dacă este să vă povestesc din perspectiva mea, pe timp de iarnă, aceste panouri te scutesc de o plată usturătoare, şi pentru că ştiţi şi voi cum stă treaba cu banii în ţară, de ce să nu economisim? La mine acasă a venit numai în luna ianuarie factura de vreo 500 RON. Vă imaginaţi ce chin reprezintă pentru părinţii mei această sumă în condiţiile în care trebuie să le trimită bani şi fraţilor mei, la facultate. Eu cu siguranţă voi apela la acest tip de generator de energie electrică în viitor, întrucât beneficiile sutn de 100 de ori mai multe decât la o centrală obişnuită.

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Vremea panourilor solare

Ştiţi şi voi că lumea a început să o ia pe drumurile greşite în ultima vreme. Nu vreau să mă refer neaparat la războiul care mai că tinde să izbucnească în orice moment, deşi mă rog să nu se întâmple asta, ci mă gândesc la forţa distrugătoare a omului care atacă mediul înconjurător fără milă prin poluare. Eu consider că întotdeauna au existat metode mult mai benefice şi profitabile de a obţine energie electrică - pentru că asta mă frământă cel mai mult - din natură. Dacă nu mă înşel, avem o grămadă de firme care pot oferi servicii de proiectare termice şi modalităţi mult mai ortodoxe de a obţine energie din conservarea mediului.

Ştiu că unii dintre noi am fi dispuşi să credem că energia solară în această ţară nu prea poate exista, dar asta doar pe timp de iarnă sau primăvară, însă nu trebuie să uităm că vara la noi este foarte însorită, iar o zi are 24 de ore, în care soarele stă pe cer 14 ore în cele mai multe cazuri. Problema la noi este intoleranţa faţă de nou. Câţi dintre români ar fi dispuşi să apeleze la energia oferită de puterea soarelui în schimbul energiei produsă de termocentrale? Dar pentru că nu îmi doresc să generalizez şi să rămân pe ideea că doar românii ar fi atât de încăpăţânaţi să facă această trecere, ar fi la fel de bine şi în cazul vecinilor de peste hotare dacă ar apela la această metodă.

Cred cu tărie că umanitatea mai are un strop de bunătate şi că se merită să fii bun, chiar dacă aceste zile în care trăim ne dovedesc exact contrariul. Trecând prin oraş chiar am putut să observ cum mai multe familii au apelat la acest sistem inteligent şi responsabil de producere a energiei. Desigur, poate exista şi problema banilor, pentru că... trebuie să fim sinceri... nu toată lumea îşi poate permite un asemenea lux, nu-i aşa? Dar ce se întâmplă cu masele? Iar aici mă refer strict la persoanele înstărite, cu afaceri, magazine şi aşa mai departe!

Până acum nu am auzit pe nimeni să se plângă ce aceste instalaţii care, deşi sunt scumpe iniţial, te vor scăpa de nişte facturi destul de usturătoare pentru buzunar. Şi pentru că doresc să termin într-o notă la fel de frumoasă, cred că avem şi noi tăria de caracter de a proteja mediul, nu doar englezii şi nemţii... că doar ne-am născut lângă natură şi o preţuim (unii) cum niciun alt popor nu o mai face.