Generaţia fără Wi-fi - Amintiri din copilărie

Dragi prieteni, voi mai ţineţi minte cum a fost copilăria voastră? Pentru mine copilăria a reprezentat una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, exact aşa cum era, cu toate neajunsurile ei! Nu am avut întotdeauna cele mai noi jucării de pe piaţă sau cele mai frumoase haine, dar acest lucru nu conta odată ce eram ajunşi pe stradă. Pe stradă toţi copiii eram egali, chit că unul era mai boţit şi mai murdar ca altul. Ne plăcea să ne tăvălim şi să ne strecurăm peste tot, prin toate ascunzişurile de pe stradă, deci era de la sine înţeles faptul că ne murdăream cât alţii într-o săptămână. Fiind de la oraş, activităţile ne erau puţin limitate, întrucât nu puteam face prea multe lucruri pe stradă fără să avem grija maşinilor care se apropiau de noi, însă eram stăpânii tuturor curţilor, fie ale noastre sau ale altor vecini. 

Prima dată când am învăţat să alerg şi chiar am fost la alergat a fost în perioada în care am aflat că bătrânilor de pe stradă nu le place să li te urci pe gard şi să stai acolo toată ziua şi să chicoteşti. De fiecare dată când ne prindeau pe gardurile lor, aceştia ne fugăreau cu mături, nuiele sau chiar aruncau după noi cu apă. Însă niciodată nu am alergat mai mult ca atunci când am fost undeva pe un dig al Bârladului şi am început să aruncăm cu pietre în ceva ce părea a fi un vagon abandonat. A fost prima noastră prostie majoră pe care am făcut-o! Un nene dintr-o curte alăturată ieşise dintr-o curte şi alerga spre noi ţinând în mână un topor. Nu ne-a luat prea mult să realizăm în ce pericol intrasem, de aceea în doar câteva secunde noi eram deja aproape dispăruţi, însă acel nene încă se ţinea după noi. Am alergat, cred, vreo 10 minute şi 1km, ceea ce la vârsta aceea era foarte mult, când, în cele din urmă, moşulică se dăduse bătut ştiind că suntem mai sprinteni decât el. Şi acum când îmi aduc aminte mă apucă râsul când mă gândesc la unul dintre prietenii mei cu care am aruncat pietre în acel vagon. Acesta alergând, gâfâia şi întreba disperat din minut în minut:

- "Cristi!!! Nu mai pot! Mai e mult până la tine acasă?!"

Întrebare la care, desigur, nu primea niciun răspuns, deoarece Cristi era deja mult prea în faţă ca să ne mai audă pe vreo unul dintre noi. 

Din pricina acelei întâmplări am decis să nu ne mai perindăm niciodată prin acea zonă. Cu toate acestea, nu am încetat niciodată din a ne distra aşa cum ştiam noi mai bine. Nu mai eram huligani ştiind că asta ar putea atrage atenţie nedorită, însă deveniserăm hoţi de fructe. Da, eram hoţi de fructe! Ştiind că avem pe stradă o casă a cărei proprietară murise, săream foarte des gardul acelei curţi şi ne duceam din prima în grădină pentru că acolo se găseau cei mai mulţi pomi şi mai gustoase fructe de pe toată strada. Uneori ne speriam unii pe alţii glumind că tocmai o văzusem pe "tanti Miza" la geam cum ne pândea, iar asta ne speria de moarte. Întotdeauna ultimul care rămânea în grădină o lua la fugă plângând de frică. Aşa am devenit noi unii dintre cei mai buni săritori de obstacole din zonă. Niciun gard nu ne era prea mare sau imposibil de sărit. 

La un moment dat eram lipsiţi de idei, deoarece le epuizasem pe toate în joaca noastră continuă. Voiam să mergem să ne scăldăm pe undeva, însă în afară de Bârlad care era o baltă toxică, la fel cum este şi astăzi, nu ştiam alte locuri, aşadar a trebuit să ne adaptăm situaţiei. Ne-au fost cumpărate biciclete de către părinţi şi am început să ne plimbăm cu ele. Acesta cred că a rămas sportul meu preferat pe care îl practic cu drag şi astăzi. Ciclismul a fost experienţă care ne-a schimbat vieţile pentru totdeauna. Nu am crezut că putem găsi o activitate mai frumoasă ca aceasta. Uneori plecam de dimineaţa şi ne plimbam cu ele până când apunea soarele, iar pentru noi soarele apunea undeva pe la orele 10-11 PM. Eram fericiţi şi obosiţi, dar mai presus de toate, eram mândri că în sfârşit ne găsisem "jucării" pe măsura noastră. Cel mai mult ne plăcea să ne jucăm dea curierul. Unul dintre noi stătea la umbra unui copac şi se prefăcea că stătea într-o pizzerie şi pregătea comenzile pentru a fi livrate, iar celălalt trebuia să le livreze la adrese fictive. Petreceam ore întregi făcând acelaşi lucru, însă ne simţeam în largul nostru făcând aceste lucruri.

Şi nu în ultimul rând, când eram copil am învăţat să patinez. Cred că a fost cea mai faină experienţă pe care am putut să o trăiesc vreodată, dat fiind faptul că s-a întâmplat alături de fata pe care o plăceam la vremea respectivă. Mi-a luat vreo două ore ca să învăţ să mă patinez la o distanţă considerabilă de gardul protector şi să stau în picioare, însă a meritat. Fiecare căzătură şi durere din acea zi le-am privit ca pe nişte experienţe. Patinajul este probabil şi sportul meu preferat. Consider acest sport mai mult o artă, deoarece trebuie multă pricepere şi atenţie în fiecare mişcare, dar mai presus de toate, graţie.

Cam aşa s-a manifestat copilăria mea. Sunt mândru că a trebuit să trec prin multe ca să pot să ajung cine sunt astăzi. Pe atunci nu aveam Wi-fi, ne numeam generaţia fără Wi-fi, însă în timp a pus stăpânire şi pe noi tehnologia, dar spre deosebire de vremurile actuale, măcar noi am reuşit să prindem acele zile în care copiii încă mai inventau jocuri şi nu le căutau pe internet.

Micile plăceri ale copilăriei

Va mai aduceti aminte de cartile politiste scrise de Agatha Christie? Cat de tare ma fascinau si cat de mult imi placea sa pornesc in aventurile de detectiv ca sa descopar enigmele care ascundeau un caz de crima! Imi amintesc ca citeam carte dupa carte si nu ma mai saturam deloc. Pana si la scoala povesteam colegii intre noi despre cartile citite si recomandam anumite titluri care ne-au placut mai mult, imprumutam unii de la altii cartile care ne lipseau ca sa le citim si apoi sa ne spunem parerea. Mi-am dorit inca de atunci sa fiu si eu un politist care sa lucreze la astfel de cazuri misterioase, sa se foloseasca de indicii ca sa prinda firul faptasului ca sa fie demascat. Unchiul meu este politist si ori de cate ori vine pe la noi in uniforma si cu echipamentul la el il studiez din cap pana in picioare si ii pun nenumarate intrebari legate de activitatea sa si in ce cazuri a mai fost implicat. El rabdator, se aseaza pe un scaun si incepe sa depene cu rabdare din misiunile sale, intamplari pe care ii place sa le povesteasca cu lux de amanunte lasandu-ma pe mine de fiecare data cu gura cascata, insa imi da peste umar si imi spune ca viata de politist nu este atat de usoara cum mi-as imagina eu si ca ar trebui sa ma orienteze spre altceva care sa ma ajute sa pun linistit capul pe perna in fiecare noapte.

Eu stiu ce vrea el sa spuna, insa eu tin cu tot dinadinsul sa fac ceea ce trebuie sa ajung un politist care sa lucreze in criminalistica, pentru ca aici ai cazuri serioase de rezolvat si acest lucru mie imi place foarte mult. Uneori ma mai joc jocuri cu politisti unde sunt un adevarat detectiv care porneste in cautarea de indicii pretioase care intr-un final ma vor duce la faptas. Afara cu prietenii mei la fel ne distram, mai ales ca suntem cativa care ne place aceasta meserie de detectivi, si atunci ne luam rolul in serios facand tot felul de scenarii, ascundem indicii pe care altii trebuie sa le gasesca si in felul acesta sa dezlege enigma.

Stiu ca viata unui politist nu este deloc usoara si pierde foarte mult timp departe de casa plecand in misiuni la orice ora din zi si din noapte atunci cand este chemat pentru un caz. Insa cu toate greutatile care le-ar aduce cu sine alegearea acestei meserii tot imi doresc cu ardoare sa urmez aceasta cariera si sa devin unul dintre cei mai buni din aceasta breasla. Si la scoala am avut o activitate legata de meseria de politist si cat de importanti sunt ei pentru comunitate deoarece au misiunea de a asigura linistea si siguranta fiecarui cetatean. De asemeni, am fost implicati si noi, cei care ne-am dorit sa ne simtit pentru cateva momente politisti, ni s-au dat anumite sarcini pe care sa le ducem cu bine pana la capat si m-am descurcat exemplar. Eu cred ca societatea in care traim ar trebui sa invete sa respecte din nou fiecare meserie in parte si beneficiul pe care aceasta poate sa il aduca fiecaruia dintre noi si in felul acesta cei care obisnuiesc sa calce legea foarte usor sa nu o mai faca cu atata tupeu si fara niciun fel de teama de lege sau de cei care sunt pusi sa respecte legea.