Standarde de sală

Sunt antrenor de fitness şi în meseria mea e important să-ţi placă locul unde munceşti, atât cum arată cât şi de oamenii care îţi sunt şefi. Un antrenor de fitness îşi petrece cam 12-14 ore într-o sală şi e important să îţi placă locul unde stai aşa mult. Findcă am auzit că patronul are probleme financiare şi am văzut că m-a tot amânat cu prima de concediu, am hotărât să îmi caut de lucru în altă parte. Totuşi, chiar dacă stăm atâta într-o sală, trebuie şi noi să mai trăim în rest.

Am depus CV-urile la mai multe săli de fitness pe care m-am hotărât să le vizitez înainte de interviu, prefăcându-mă că sunt un client care vrea să se înscrie la sălile respective. Pe mine mă interesa să văd cum funcţionează echipamentele de fitness, dacă sălile au o aerisire corespunzătoare - nu trebuie nici să faci pneumonie de la frig când eşti transpirat şi nici să ai sala plină de mirosuri ca îţi pierzi rapid clienţii. Mai voiam să văd duşurile şi vestiarele, acestea din aceleaşi motive de igienă. Am fost să văd câteva săli în centru şi una la periferie, şi mare mi-a fost mirarea să văd că ultima oferea cel mai mare salariu.

Fără îndoială, sălile din centru aveau avantajul faptului că erau aproape de mijloacele de transport, dar şi de metrou. Mi se pare aiurea să faci o sală de forţă într-un apartament cu 3 camere la parterul unui bloc, dar am văzut-o şi pe asta, cu ocazia asta. Sigur, oricine care a fost la o sală ştie că toate au muzică pentru că muzica te stimulează să te mişti. Aici nu s-ar fi putut pune muzică deoarece cu siguranţă locatarii s-ar fi atacat.

Mi-am găsit de munca convenabil la sala de forţă de la periferie, exact unde alocau cel mai mare salariu. Minusul e că o jumătate de oră până la serviciu, dar programul este doar de 8 ore. Duşurile sunt complet echipate de la Sanotechnik, iar vestiarele nu sunt înghesuite. Sala e mai mare pentru ca au un spaţiu bun, iar patronul oferă un weekend  în doi la munte o dată la două luni pentru antrenorul ai cărui clienţi au slăbit cel mai mult. Deja eu am câstigat de două ori, cred că iubita mea s-a obişnuit cu mersul la munte în weekend.

Meseria viitorului

Of, cu cât mă gândesc la vremurile şi clipele petrecute alături de prietenii mei în copilărie, cu atât mă cuprinde mai mult un sentiment profund de nostalgie. Îmi amintesc cum fiecare discutam despre ce am vrea să ne facem când o să creştem şi o să avem propriile familii. Prietenul meu cel mai bun voia să devină jandarm în timp ce un alt vecin dorea cu desăvârşire să îşi împlinească visul american şi să devină actor pe Broadway... eu pe de o parte mă gândeam să devin fie soldat, fie un electrician autorizat. Acum dacă ar fi să mă întrebaţi ce aş dori să fiu când o să vină vremea să mă angajez undeva, cred că o să resping cu vehemenţă această meserie, întrucât nu sunt bun nici măcar cu firele din spatele computerului meu... darămite cu o instalaţie electrică.

Referitor la vremurile actuale, cred cu tărie în ideea că o să fiu mai puţin mofturos când va veni şi pentru mine momentul de a mă afirma într-un anumit domeniu. La cât de greu se obţine astăzi un profit... la cât de greu se face astăzi rost de un loc de muncă... nu cred că mai este loc de mofturi. Acum nu ştiu dacă este vorba doar de laşitate sau este vorba pur şi simplu de dorinţa mea de a mă afirma în domeniul medical. În primul rând, ştiu că există electricieni foarte bine plătiţi în străinătate, deci nu ar fi o idee prea rea să mă orientez şi pe un alt domeniu de muncă.

Astăzi tot ce îmi doresc este să fiu puţin mai decis în legătură cu viitorul pe care mi-l propun. Ştiu că întotdeauna este loc şi de mai bine, dar în această societate care nu îţi pune la dispoziţie mai nimic, iar când spun mai nimic mă refer la ajutorul pe care statul ar putea să îl acorde în diverse situaţii. Nu! Din păcate astăzi trebuie să te descurci pe cont propriu... că doar nu degeaba a fost inventată vorba aia... "fiecare pasăre pe limba ei moare". Trebuie să ne omorâm cu zile pentru a ajunge acolo unde dorim în aceste vremuri. Cred cu tărie totuşi că este loc şi de mai bine în ţara noastră.

Nu mi-ar fi ruşine să lucrez drept electrician. Cine a vorbit vreodată de ruşine? Meseria este meserie şi trebuie îndeplinită, indiferent de circumstanţe. Spre exemplu, nanul fratelui meu este electrician. Întotdeauna l-am respectat pentru ceea ce face. Îşi practică meseria cu drag! Ba chiar am fost de foarte multe ori interesat de ceea ce face, întrucât cunoaşte foarte multe lucruri de care eu nu am auzit niciodată. Pe lângă asta, are o familie frumoasă, o casă de întreţinut şi o curte spaţioasă. Drept urmare, nu cred că duce un trai chiar atât de greu, chiar dacă economia este la pământ. Are un salariu avantajos, un loc de muncă asigurat pe o perioadă permanentă, întrucât oamenii au nevoie de electricieni mai mereu, iar ca om, am observat că se simte mulţumit de ceea ce face. De ce nu aş putea şi eu să o fac?