duminică, 14 septembrie 2014

Numărătoare inversă: Vineri, Sâmbătă, Duminică

De trei zile nu am mai făcut un articol legat de ce am făcut în timpul liber. Vă spun că în aceste trei zile m-am distrat pe cinste. Au fost cele mai lungi şi mai frumoase zile din vară. Vineri am avut foarte mult de mers prin oraş, lucru care nu mi-a displăcut, însă am avut foarte mult de muncă. Spre seară totuşi am terminat totul, finalizând astfel toate treburile pe întreaga săptămână. M-am simţit total revigorat spre seară când m-am pus în pat şi am răsuflat relaxat.

În ceea ce priveşte ziua de ieri, a fost cea mai minunată dintre aceste trei zile. Până la ora patru am făcut curăţenie prin casă, întrucât sâmbăta este ziua de făcut curăţenie în toată casa, urmând ca la ora şase să ies în oraş cu prietenii la o bere. Am vizitat un restaurant nou şi ne-am distrat pe cinste. Mi-a făcut plăcere să mă plimb cu prietenii mei cei mai buni, pentru ultima dată vara aceasta. Am stat până târziu şi am râs pe săturate. Pe toţi ne-a prins ora 12 încă în oraş, însă nu am regretat nicio clipă în care am făcut un mic rezumat al celor mai amuzante momente pe care le-am trăit în ultima perioadă. Ne-am amintit cam toate momentele care au meritat un "like" din partea noastră şi am cutreierat mare parte din oraş. Toate bune şi frumoase, până m-am apucat să beau. Am dat pe gât un Ciuc Premium care m-a cam ameţit pentru o oră, dar mi-am revenit în cele din urmă. În orice caz, am reuşit să fiu coerent şi să merg drept până când mi-am revenit.


Astăzi, ultima zi de vacanţă, am făcut cumpărăturile de dimineaţă în oraş. Spre surprinderea mea, oraşul era plin de oameni. Market-urile dădeau pe afară, iar magazinele erau năpădite de oameni. Mi-am spus că o să mai stau câteva ore bune până când să ajung şi eu la o casă de marcat, doar ca să plătesc o sticlă de Cola. În mod ironic, nu a trebuit să stau prea mult la coadă, întrucât au fost puţini oameni la case. Am ajuns acasă, am mâncat un meniu tradiţional românesc (tochitură cu mămăliguţă şi brânză de vaci) şi am ascultat foarte multă muzică bună. În momente de genul aş fi fost cam "măi, ce repede a trecut vacanţa...", însă acum mă gândesc cu multă fericire la felul în care a zburat timpul. Mâine începe liceul, un nou an şcolar, cu mai mulţi profesori şi mai mulţi prieteni. Astfel, vacanţa cu "trenul din Franţa" îşi ia rămas bun de la subsemnatul şi lasă loc unei noi perioade de aprofundare a informaţiilor şi distracţie alături de colegi şi prieteni.

vineri, 12 septembrie 2014

Pregătiri pentru un sistem imunitar puternic

V-am mai scris în trecut despre produse bio, însă astăzi vin din nou cu informaţii fresh referitoare la produsele bio. Vara a trecut cam prea repede, lucru care mă face să mă gândesc la faptul că a venit vremea să mă gândesc serios la ce aş putea să fac să mă feresc de boli şi eventualele dureri pe care le pot resimţi doar eu din cauza frigului. Toamna şi iarna sunt cele mai păcătoase anotimpuri pentru mine, întrucât nu îmi aduc nimic altceva decât răceli şi multe zile la pat. Deşi sunt îmbrăcat gros şi am grijă să nu ies afară după ce am făcut duş, cel puţin pentru câteva ore bune, mă păleşte în fiecare an câte o gripă... dar din aia de îţi vine să îţi aşezi singur perna în coşciug. Eu fac foarte urât când sunt suspect de gripă. Încă de la primele simptome încep să mă simt foarte rău şi sunt prieten doar cu patul. Din motivul cu pricina, m-am hotărât ca toamna şi în special iarna aceasta să urmez un tratament medicamentos naturist.

Am găsit foarte uşor câteva produse care mie mi-au atras atenţia, pe site-ul www.produsenoni.ro. Produsenoni.ro este un magazin virtual care se ocupă cu distribuirea şi comercializarea produselor bio sau naturiste Calivita. M-am gândit foarte mult la ce produse mi-ar trebui mie, astfel am ajuns la concluzia că ar trebui să urmez un tratament de întărire a sistemului imunitar. Îmi aduc aminte cum anul trecut am păţit să iau gripă de două ori, o dată în timpul vacanţei, a doua oară având neplăcerea să am gripă tocmai în timpul liceului. Deşi profesorii nu mă credeau datorită faptului că eu nu lipseam niciodată şi eram întotdeauna mult prea vesel. Nici atunci când îmi era rău nu prea puteam să afişez vreun semn de boală. În ciuda aparenţelor, într-o zi am cedat şi aproape că eram paralizat din cauza durerilor de cap, oase şi ameţeală. Noroc mare că unul dintre profesorii m-a văzut că nu eram tocmai în apele mele şi m-a trimis acasă. 


De aceea, dragii mei cititori, vreau ca anul acesta să fiu mult mai atent cu propria sănătate. M-am săturat să tot petrec nopţi şi zile suflându-mi nasul şi stând ca o larvă în pat. Dacă o să îmi iau sau nu nişte produse bio, ştiu sigur că o să fac acest pas de pe Produsenoni.ro, întrucât îmi inspiră foarte mult profesionalism şi încredere, mai ales că toate produsele lor sunt avizate de către Ministerul Sănătăţii din România. Ştiţi ce îmi place cel mai mult la aceste produse bio? Că pot fi luate în paralel cu tratamentul recomandat de medic. De asemenea trebuie menţionat faptul că nu am nevoie de vreo prescripţie de la medic pentru a lua aceste produse. Îmi doresc un nou stil de viaţă, şi anume un stil de viaţă sănătos şi plin de energie. Sunt crescut în aşa manieră încât să fiu legat de natură şi să iubesc tot ce poate să dăruiască acest pământ. De ce să nu am încredere şi în puterea plantelor?

Numărătoare inversă: Joi

Ieri nu am mai apucat să vă spun ce am făcut, întrucât am avut o zi destul de plină. Iată deci, şcoala se apropie, iar eu mi-am propus să fac puţină curăţenie printre hainele cu care urmează să mă prezint în prima zi de şcoală. Cu ajutorul matuşii mele şi bunăvoinţa celor de la Kurtmann, am reuşit să îmi pregătesc un set de haine care să îmi ajungă timp de o săptămână întreagă. Dacă printre cititorii blogului meu se regăsesc şi elevi, bănuiesc faptul că şi ei ştiu prin ce trec. Nu am voie să vin la liceu îmbrăcat decât în cămăşi albe sau albastre, tricouri şi bluze simple, de asemenea albe sau albastre, şi pantaloni gri, negri sau bleumarin. Îmi permit totuşi să spun că este o regulă stupidă, însă m-am acomodat cu un astfel de stil, de aceea am început să mă obişnuiesc şi cu hainele simple. Pe de altă parte, nu mi-au plăcut niciodată hainele cu imprimeu. Mi se par mult prea copilăroase!


Într-o altă ordine de idei, ieri am petrecut toată ziua ascultând muzica mea preferată şi vizionând videoclipuri pe Youtube. Pe scurt? Am fost un mare leneş! Spre seară am avut o tentativă să dau o tură şi prin oraş, dar mi-am dat seama că nu prea am cu cine, de aceea m-am răzgândit şi am rămas în casă. Spre surprinderea mea, aseară m-am culcat foarte devreme, dar înainte de a face acest lucru, m-am uitat la un documentar despre atentatele de la 11 septembrie. Cu această ocazie aş dori să îmi arăt respectul faţă de cei care şi-au pierdut viaţa în decursul acelei zile. Au murit foarte mulţi oameni nevinovaţi, fără voia lor, într-o zi care se anunţa să fie la fel ca oricare alta. Cam aşa mi-am petrecut ziua de joi. Puţin mai încolo voi spune şi ce am făcut astăzi, însă până atunci, toate cele bune!

miercuri, 10 septembrie 2014

Cumpără deştept!

Salutare tuturor! Sper că sunteţi conectaţi în legătură cu subiectul „telefoane, laptopuri şi tablete”. Recent am scris un articol în care vă spuneam motivele pentru care mi-aş dori un laptop, dar totodată aminteam şi dorinţa de a avea un telefon nou. Întrucât m-am uitat prea mult timp după telefoane scumpe, am ajuns la concluzia că mai bine rămân la ordonarea după preţ şi să caut mai multe telefoane ieftine înainte de a mă decide în legătură cu smartphone-ul pe care doresc să îl cumpăr. Ideea este pe cât se poate de simplă. Bugetul meu este limitat, iar din el trebuie să scot bani atât pentru laptop cât şi pentru smartphone. Actualul telefon este deja foarte vechi, fiind vorba de un Samsung Ch@t 357. Prima dată când l-am folosit era deja la mâna a doua, primul aparţinător al acestuia fiind sora mea. Adevărul este că pentru un telefon qwerty nu s-a descurcat prea rău. Deşi camera este slabă, m-am putut bucura de câteva poze bune. Eu de fiecare dată când pun mâna pe un telefon caut să văd  cât de bună este camera. Nu sunt fotograf, dar sunt pasionat de fotografie. Şi dacă nu este vorba de artă, îmi place să fac selfie-uri sau poze alături de prieteni şi familie, chiar dacă nu le încarc prea des pe internet. Singurul aspect care nu mi-a plăcut la acest telefon este senzorul ce ţine locul butoanelor de navigare. În momentul de faţă, după aproape 2 ani de când folosesc telefonul, acesta având mai bine de 3 sau 4 ani de când este utilizat continuu, mă cam chinuie tastatura şi îmi pune piedici de fiecare dată când încerc să navighez pe reţelele de socializare. Ţinând cont de acest defect şi de pasiunea mea de a naviga pe internet, consider că este un motiv numai bun pentru care ar trebui să îmi schimb telefonul.

După o lungă căutare pe Bocris, magazin specializat în comercializarea de produse electronice, am reuşit să identific un telefon care să îndeplinească mai multe funcţii specifice unui smartphone performant. În primul rând vreau să pun în evidenţă necesitatea unui smartphone. Pentru mine, ca tânăr, cred că este important să deţin un astfel de gadget, în special pentru statutul meu de blogger. Termenul de smartphone reprezintă un pas către un nou nivel al tehnologiei şi performanţei, cel puţin din punctul meu de vedere. Faţă de un telefon obişnuit, smartphone-ul este un gadget cu foarte multe calităţi. Poate că este impropriu să vorbesc despre calităţi la un telefon, însă sunt foarte multe lucruri fără de care nu am putea să trăim.


Voi începe prin prezentarea telefonului Samsung Galaxy S Duos, fiind primul telefon care mi-a plăcut foarte mult în ceea ce priveşte caracteristicile şi preţul. Un prieten de-al meu deţine un astfel de smartphone şi mi-a explicat cu lux de amănunte care sunt aspectele care i-au plăcut cel mai mult la el. Adevărul este că gama de smartphone-uri marca Samsung sunt nişte gadget-uri must have, însă nu m-am ghidat după acest principiu atunci când am ales această companie în defavoarea celor de la Apple. Nu aş vrea să boicotez compania Apple, însă cei de la Samsung au dovedit în nenumărate rânduri că au capacitatea de a crea un telefon eficient şi accesibil. Odată cu impresiile prietenului meu faţă de acest smartphone am avut ocazia să îl ţin în mână şi să îl testez. Aşa cum aminteam pe la începutul acestei postări, printre primele funcţii pe care am vrut să le încerc la acest telefon a fost camera. Rezoluţia de 5mpx a camerei foto este una acceptabilă, iar capacităţile de autofocus, geotagging şi LED flash îi oferă un punct bonus la nota finală. Calitatea pozelor este una foarte bună pentru un telefon care costă 497,34 lei. Camera secundară este VGA, aspect care m-a dezamăgit, însă trebuie menţionat faptul că este un telefon numai bun pentru apeluri video. Revenind la camera principală, înregistrarea video se poate face la 720p, reuşind să ajungă până la 30 de cadre pe secundă (FPS). Nu va întrece niciodată performanţa unei camere foto, însă eu mă arăt mulţumit.


După ce am testat camera am trecut la celelalte aspecte tehnice. Am fost mirat să aflu că un telefon relativ micuţ are o capacitate de stocare de 1.8GB, în timp ce memoria RAM este de 768MB, iar memoria flash este de 4GB. M-a încântat foarte mult momentul în care am fost pus în situaţia de a testa aplicaţii. Jocurile au rulat cu o viteză foarte bună, procesorul Dual Core cu o frecvenţă de 1,2GHz făcându-şi treaba minunat! Nu am întâlnit nicio problemă în privinţa aplicaţiilor, iar aici mă refer la întârzieri în efectuarea unor sarcini sau chiar blocarea telefonului. Display-ul de 4.0 inch este minunat pentru jocuri şi vizionarea videoclipurilor pe internet. Dar nici cu muzica nu stă prea rău! MP3 Player-ul acceptă fişiere în formatele MP3, WMA, WAV şi eAAC+. Melodiile pot fi redate la volum maxim fără probleme. Funcţionează pe sistemul de operare Android, versiunea 4.2 (Jelly Bean). Autonomia telefonului este impresionantă. Cu foarte mult respect faţă de cei de la Samsung, recunosc umil că nu am mai întâlnit până acum telefoane care să reziste timp de 280 ore în regim de aşteptare şi până la 8 ore în timpul convorbirii. Acumulatorul este tip Standard Li-Ion 1500 mAh. Nu cântăreşte decât 188g, iar dimensiunile (121.5 x 63.1 x 10.6 mm) îi permit să încapă cu uşurinţă în buzunar. Se aşează foarte frumos în palmă, în comparaţie cu telefoanele qwerty. Şi pentru că tot am ajuns la aspectul telefonului, trebuie să recunosc, este simpatic! Prietenul meu îl avea pe negru, însă ştiu că există şi versiuni pe alb sau albastru. Are colţurile rotunde, iar butoanele laterale nu sunt deloc butucănoase. Are un conector jack de 3.5 mm. Sunt încântat de telefon, şi chiar dacă nu poate egala performanţele unui Samsung Galaxy S2 sau S3, tot este acceptabil. Motivele pentru care aş cumpăra acest telefon sunt nenumărate, însă rămân la ideea că este un telefon foarte bun pentru apeluri voce cât şi video, uşor de utilizat şi bun pentru a naviga pe internet. 


Totuşi, mai devreme spuneam că un smartphone are foarte multe calităţi. Revin asupra acestei fraze şi atrag atenţia că în aceeaşi măsură, un telefon performant poate să creeze şi efecte negative asupra omului. Poate că unul dintre cele mai negative efecte pe care l-am putut observa la oameni este dependenţa. Da, mi-ar plăcea să deţin un Samsung Galaxy S4, dar ştiu că după aceea nu mi-aş mai ridica ochii nicio clipă de la el. Astfel am ajuns la concluzia că mai bine cumpăr un telefon micuţ şi accesibil, întrucât nu poate să facă prea mult rău minţii umane. În final, acord nota 10/10 telefonului Samsung Galaxy S Duos pentru caracteristicile satisfăcătoare şi design-ul frumos. 


Ah, ce nătâng sunt! Îmi cer mii de scuze pentru că data trecută nu am explicat cum se poate finaliza o comandă pe Bocris. Acum simt nevoia să mă revanşez faţă de dumneavoastră şi să vă prezint în câţiva paşi simpli cam ce trebui să faceţi pentru a comanda un produs.

Navigaţi pe site şi căutaţi-vă produsul pe care doriţi să îl achiziţionaţi. Odată ales produsul, apăsaţi pe butonul „Adaugă în coş”. Nu este necesar să vă înregistraţi pentru a adăuga produse în coş, însă veţi avea nevoie de un cont pentru a finaliza comanda. Desigur, puteţi să faceţi comanda şi prin intermediul telefonului apelând la numerele 0244.574.011 şi 0344.401.060. 

După ce aţi adăugat în coş produsul dorit, apăsaţi pe butonul „Coşul meu” pentru a vă finaliza comanda. Odată ce aţi ajuns acolo, apăsaţi „Comandă”. Apăsând pe butonul „Comandă” veţi fi transferat către o altă pagină unde va trebui să alegeţi cum doriţi să primiţi produsul (ridicare personală la magazinele Bocris din Ploieşti sau livrare prin curier rapid în aria de acoperire NEMO sau FanCourier). De asemenea puteţi opta şi pentru aplicarea unui cupon de reducere, în cazul în care deţineţi unul. Odată ce aţi selectat modalitatea de livrare a produsului va trebui să completaţi câteva câmpuri cu informaţii pentru a vă înregistra pe site. Înregistrarea este necesară pentru a finaliza comanda. Dacă v-aţi răzgândit sau doriţi să mai adăugaţi produse în coş, puteţi oricând să apăsaţi pe butonul „Actualizare coş”. Puteţi reveni oricând înapoi pentru a finaliza comanda! De asemenea este posibilă şi comandarea unui produs prin „Comandă rapidă”, contul devenind inutil în acest caz, însă eu sugerez înregistrarea pe site, întrucât aveţi mai multe beneficii. Devenind membru al site-ului Bocris veţi putea primi prin e-mail cele mai noi oferte ale magazinului. Tot ce vă mai rămâne de făcut este să alegeţi cu ce produs doriţi să vă afişaţi toamna aceasta! Şi nu uitaţi că Bocris oferă transport gratuit la produsele peste 200 lei (în cazul în care comanda nu este de 200 lei, taxa de transport este de 18 lei) şi vă oferă posibilitatea de a returna orice produs în termen de 14 zile! Spor la cumpărături!

În căutarea unui laptop

Pentru că tot vine toamna şi îmi trebuie câteva gadget-uri noi, mi-am propus să arunc o privire pe site-ul Bocris. Este un site de care nu am mai auzit până acum, însă am rămas surprins să aflu cam cât de avantajoase sunt preţurile acestui magazin. Pentru că îmi doresc să vă răspund la curiozităţi, vreau să vă prezint câteva produse şi motivele pentru care îmi doresc să le cumpăr. Întrucât sunt aproape de începutul unui nou an şcolar, cred că este foarte important pentru mine să îmi cumpăr un laptop şi un smartphone. M-am cam săturat să tot navighez pe computerul meu, deja foarte vechi şi slab pentru a îndeplini câteva sarcini importante pentru mine. Prin aceste sarcini mă refer la blogging, iar eu sunt nerăbdător să am un nou gadget de pe care să îmi redactez articolele şi să mă conectez alături de prietenii mei în mediul virtual. Desigur, şi o tabletă mi-ar plăcea de asemenea, informaţia fiind a doua cea mai hrănitoare sursă a mea din viaţa de zi cu zi. Deşi în decursul anului trecut am reuşit să câştig o tabletă, am cedat-o părinţilor mei, întrucât ei o utilizează mai des decât mine. Şi până la urmă... oare ar strica două tablete la casa omului?

Vreau să încep cu laptopul pe care doresc să mi-l cumpăr, întrucât aici sunt mai multe de discutat. Atunci când mă uit după un laptop caut să aibă caracteristicile cât mai bune, însă cel mai mult mă axez pe frecvenţa procesorului, memoria RAM şi placa video. M-am confruntat deja mai bine de un deceniu cu un computer al cărui capacitate de a executa comenzi şi viteză au scăzut drastic. În ultimul an am pierdut zile întregi căutând programe de curăţare a erorilor şi îmbunătăţire a componentei software, însă mi-am dat seama, în cele din urmă, că fără o componentă hardware mai bună nu pot să fac prea multe lucruri.



De foarte mult timp tânjesc după un laptop Asus X5511MA-SX131D, deoarece întruneşte toate aspectele pe care le caut la un laptop. Încep prin a vă spune că am nevoie de acest laptop pentru că, pe lângă statutul de blogger mai sunt şi un gamer înfocat. Ce implică acest lucru? Îmi place să testez şi să joc cele mai noi jocuri de pe piaţă. Având în vedere că grafica a ajuns la nivel de artă în anul 2014, laptopul trebuie să aibă o placă video bună pentru a reuşi să joc ceva la capacităţile maxime ale jocului. Acest laptop are o placă video Intel HD Graphics şi un display tip LED HD Glare, fiind foarte recomandată pentru astfel de activităţi. Cât despre procesor, am văzut altele şi mai bune, însă cu greu mai dai astăzi de un laptop cu un procesor Quad Core (are patru nuclei) la un preţ de numai 1.273,93 lei! Iniţial când am văzut preţul acestui laptop am crezut că este o promoţie de Black Friday, însă nu, nu este. Nemaipomenit, din punctul meu de vedere, luând în calcul faptul că magazinele ce fac concurenţă celor de la Bocris au preţuri mult mai mari. Dacă este vorba de o tactică de marketing sau nu, pe mine nu mă interesează. Atâta timp cât placa video este de la Intel, procesorul este Quad Core şi are o frecvenţă de 1,86GHz, iar platforma acestuia fiind Silvermont, eu sunt foarte mulţumit! În ceea ce priveşte memoria RAM şi capacitatea HDD, sunt de asemenea la fel de mulţumit. Memoria RAM este de 4GB DDR3L, laptopul având un singur slot pentru memorie. Întotdeauna mi-am dorit un laptop care să ajungă la 8GB memorie RAM, însă ştiu că odată cu o listă mai complexă de caracteristici, şi preţul creşte considerabil, de aceea mai bine mă rezum la 4GB. Interfaţa HDD-ului este SATA, iar capacitatea acestuia este de 500GB. Minunat! Ţinând cont de faptul că nici acum, când vă scriu de pe computerul meu vechi, nu folosesc mai mult de 60% din capacitatea totală a HDD-ului, habar nu am cam câte lucruri aş putea stoca pe un HDD de 500GB cu 5400 rotaţii pe minut!




Trecând de la aspectele tehnice la aspectele ce ţin de design, vreau să menţionez că, deşi îmi plac mai mult gadget-urile pe negru, am făcut o excepţie când am ales acest laptop, întrucât mi-a furat privirea încă din momentul în care am accesat pagina cu laptopuri. Ştiţi şi voi cum este... aspectul reprezintă un factor foarte important în vederea alegerii unui gadget. Culoarea albă şi dimensiunile acestui laptop îl propulsează în topul preferinţelor mele în ceea ce priveşte laptopurile. Diagonala LCD este de 15.6inch, numai bun pentru un film cu o rezoluţie mare! Dimensiunile sunt 380x251 x 30.9 ~ 36.59 mm şi cântăreşte 2.15kg, făcându-l foarte uşor de transportat. Are un aspect foarte plăcut, nefiind încărcat cu elemente inutile de design. Porturile sunt în număr de 7, fiind compatibile cu: USB 2.0, HDMI, VGA, RJ45, DC-in (port pentru încărcător), USB 3.0 şi un port pentru audio + microfon.



Per total sunt mulţumit de acest laptop. V-am spus caractersticile cele mai importante ale acestuia, urmând ca acum să dau şi o notă. Având în vedere cele amintite anterior, ofer nota 9/10 acestui laptop. Trebuie să recunosc, cei de la Asus ar fi putut să facă ceva mai mult pentru a îmbunătăţi acest laptop, însă pentru preţul pe care îl are, cred că este un laptop rezonabil şi accesibil pentru toate buzunarele. Întrucât bugetul meu pentru cumpărăturile de toamnă nu o să întreacă 1.600 lei, trebuie să fac tot posibilul să mă echipez cu cele mai bune gadget-uri, la preţurile pe care mi le pot permite. Totodată doresc să menţionez că Bocris a dat startul ofertelor Back to school 2014 şi oferă transport gratuit pentru orice comandă de peste 200 lei. Am reuşit să identific mai multe gadget-uri foarte bune în catalogul de oferte al acestui magazin, de aceea vă recomand să faceţi cumpărături cu încredere de la acest magazin. Odată cu sfârşitul acestei postări simt nevoia să urez tuturor elevilor şi studenţilor din ţară un an şcolar cât mai uşor şi plin de informaţii noi şi folositoare!

Numărătoare inversă: Miercuri

Pentru că mai sunt doar patru zile până când va începe noul an şcolar, mi-am propus ca în fiecare zi de acum încolo să fac o postare în care să vă povestesc ce mai fac eu în timpul liber care mi-a mai rămas. Tot timpul trebuie folosit cu cap! Aşadar, astăzi am dorit foarte mult să citesc, însă nu am avut prea mult timp. Motivul? Am scris un al doilea articol pentru competiţia "Toamna Bloggerilor 2014". Sper că o să fiţi alături de mine pe tot parcursul competiţiei şi că o să îmi citiţi articolele! În ceea ce priveşte viaţa personală, am început să gândesc pozitiv. Cred că ieri a fost prima zi după atâtea luni, când mi-am dat seama cu adevărat că nu am niciun motiv să fiu supărat. Am învăţat să iert orice om, fie el şi cel mai nemernic dintre nemernici. Nu ştiu de ce, dar pur şi simplu nu îmi stă în fire să port pică pe o anumită persoană. Despre psihic nu am prea multe să vă spun, întrucât am rămas cam la fel, însă am câteva lucruri pe care trebuie să le fac la fizic. Nu m-am mai tuns de trei luni, şi sper că mâine sau poimâine voi reuşi să merg la frizer. Nu îmi stă urât nici cum am părul acum, dar îmi place să fiu elegant şi să arăt frumos. Este un fix de-al meu pe care nu o să îl pot trata niciodată. Navigând pe internet am găsit un nou stil de tunsoare care se numeşte pompadour. Deşi numele tunsorii sună ciudat şi amuzant, consider că mi s-ar potrivi de minune, luând în calcul faptul că părul meu este foarte moale şi uşor de aşezat. Eu rămân la ideea că această tunsoare oferă o notă de eleganţă şi rafinament, chiar dacă foarte mulţi au abordat deja acest stil. Cam aşa arată tunsoarea, şi sper să vă placă şi vouă.

Let's GoPro!

Ieri am avut parte de o „super” aventură. Mă plimbam cu bicicleta alături de prietenii mei când deodată am ajuns la un semafor. Unul dintre ei a preluat comanda şi a intrat pe contrasens. Eu fiind cel care mergea în urmă, am avut parte de o surpriză neplăcută. M-am trezit prins între ciocan şi nicovală, întrucât în dreapta era un camion, iar în stânga mea era o maşină care plecase de pe loc. În faţa mea venea o altă maşină de pe banda cealaltă, iar eu habar nu aveam cum să merg după prietenii mei, care erau deja departe de traficul în care mă aflam eu. Momentul acela a fost destul de înspăimântător, întrucât nu sunt un biciclist prea bun şi chiar mă frământam în acele clipe în legătură cu ce ar fi trebuit să fac în următoarele momente. Mă gândeam că ar fi trebuit să am o cască cu o cameră GoPro pe cap. Judecând după decizia pe care am luat-o în clipa aceea, mi-am dat seama că a fost un moment destul de intens care merita să fie filmat. A fost un gest necugetat, dar am reuşit să trec printre maşini şi să sfidez oarecum orice şansă de a fi lovit de o maşină. 

Utilitatea unei asemenea camere? Consider că pentru un pasionat de senzaţii extreme, o astfel de cameră este foarte utilă. Eu unul al folosi un asemenea gadget de fiecare dată când aş ieşi afară la plimbare cu bicicleta. Nu se ştie niciodată ce s-ar putea întâmpla. Există momente care pot schimba totul, în doar câteva secunde. Să reuşeşti să priveşti şi să filmezi producerea unui accident în timp real, să reuşeşti să execuţi o mişcare super grea şi să o surprinzi ca mai apoi să o încarci pe internet. De ce nu? Până la urma urmei, este o şansă de 1 la un milion să surprinzi pe cameră un eveniment „wow”. Mie mi se par interesante aceste camere pentru uşurinţa cu care pot fi utilizate şi modul în care sunt transportate. Preţurile sunt super avantajoase, iar modelele sunt nenumărate. Într-o perioadă chiar am fost tentat să cumpăr un astfel de gadget, însă mi-am dat seama în cele din urmă că nu aş prea avea ce face cu ea. Circumstanţele în care mă distrez sunt deseori foarte paşnice, de aceea nu cred că aş fi reuşit să surprind ceva interesant cu ea. 

În schimb, dacă voi sunteţi tentaţi să vă cumpăraţi o astfel de cameră, vă sugerez să accesaţi site-ul magazinului ActionCamera.ro.  Action Camera este un magazin ce comercializează camere video sport şi accesorii pentru ele. Am fost curios şi am căutat puţin printre produsele acestora, şi ghiciţi ce? După câteva minute bune am identificat mai multe camere foarte bune, la un preţ de nimic! Action Camera au preţurile făcute pentru toate buzunarele, iar camerele sunt făcute în aşa fel încât să primeze performanţa şi calitatea. Totodată trebuie să menţionez şi câteva detalii despre site. Acesta este conceput în aşa manieră încât să fie uşor de accesat chiar şi de cei mai nepricepuţi. Pe mine m-a surprins plăcut navigarea pe site-ul lor.

marți, 9 septembrie 2014

Toamna asta sunt câştigător

Toamna aceasta mi-am propus să particip din nou cu blogul la o competiţie. Ştiind că anul trecut la SuperBlog nu am făcut nimic, Orkestra fiind de asemenea un eşec... la fel şi Blog Friday, organizat pe platforma mea preferată de concursuri pentru bloggeri, Blogawards. După o foarte lungă perioadă în care nu am mai participat la niciun concurs sau competiţie pentru bloggeri, mi-am spus: "hai că toamna asta o să câştig multe!". Ce credeţi? Aşa să fie oare?

Mi-am propus ca toamna aceasta să particip tot pe Blogawards la competiţia "Toamna Bloggerilor 2014". Analizând regulamentul şi observând cam cât de uşor se poate câştiga la această competiţie, am decis că o să fac tot posibilul să mă înscriu la toate campaniile. Îndeplinesc toate cerinţele sponsorilor, iar cerinţele sunt super uşoare. Mi se pare un fleac, lucru neîntâlnit de mine pe celelalte platforme. Superblog s-a dovedit a fi o greşeală de proporţii uriaşe. Nu vreau să influenţez părerea nimănui, însă am ajuns la concluzia că mi-am pierdut timpul degeaba şi că aş fi putut să particip la alte concursuri în acea perioadă. În aceeaşi oală se situează şi cei de la Orkestra, din nefericire. Regulamentele foarte stricte şi criteriile de jurizare super stupide au făcut ca aceste două competiţii să devină un joc de noroc.


Anul acesta mă voi revanşa faţă de mine însumi participând la Toamna Bloggerilor, dar de această dată voi depune un efort mult mai mare pentru a face tot posibilul să câştig cât mai multe premii. Deja am pus ochii pe câteva campanii la care vreau să fiu câştigător. Ştiţi ce mi-a plăcut întotdeauna la Blogawards? Este o platformă foarte echilibrată, unde nu contează notorietatea blogului, nici autorul acestuia, întrucât relaţiile dintre blogger şi juriu sunt nule în momentul acordării notelor. Până în prezent mă pot mândri cu 2 premii câştigate pe Blogawards. Am rămas şocat de seriozitatea şi interesul dat faţă de membrii acestei platforme. Şi mai şocat am fost când am câştigat primul meu premiu prin intermediul blogului. Primul meu premiu? O tabletă! Să vă mai spun cât de serioase şi reale sunt campaniile acestea? Nu cred că ar mai avea rost!

Urez mult succes competitorilor, spor la scris şi foarte multă răbdare. Totodată doresc să îi mulţumesc lui Marius Ovidiu Călugăru pentru toată activitatea depusă în Blogosferă şi pentru faptul că a reuşit să clădească o comunitate atât de frumoasă în jurul acestei platforme!