Obicei nou şi o săptămână de şcoală teribilă

Recent am observat că am dezvoltat un nou obicei. În fiecare dimineaţă caut să beau o cafea, alături de familia mea. De obicei mă trezesc la ora 8 dimineaţa, şi cu toate că nu am probleme cu oboseala, parcă simt nevoia să mă energizez cu o ceaşcă de cafea caldă, la pat. Deşi pare un clişeu, femeia pregăteşte cafeaua, iar în acest caz mama este cea care mă serveşte cu ceaşca la pat. Ador să simt gustul unei cafele de calitate, chiar dacă nu sunt încă prea experimentat.

În ceea ce priveşte şcoala, deja orele de curs au început caraghios, şi este abia luni! Se prea poate ca săptămâna asta să am nişte probleme pe la liceu cu diriginta, dar oricum, acestea sunt cu siguranţă ultimele griji pe care le am în momentul de faţă. Săptămâna aceasta sunt din nou tehnician la postul de radio al liceului, iar eu m-am cam săturat să îmi tot pierd pauzele pentru a ajuta la difuzarea unor emisiuni care nici măcar nu sunt ascultate de către elevi. Parcă mi-e dor de zilele când eram tehnoredactor la revista şcolii, pentru că acolo măcar aveam satisfacţia că o mai citesc vreo doi-trei elevi.

Şi ca fapt divers, vreau să anunţ faptul că, printre probleme, un soi de amuzament îşi face loc. În liceul meu se organizează alegeri pentru postul de preşedinte al liceului, iar elevii candidaţi sunt mai pregătiţi decât ăştia de vor să ne conducă ţara. Sunt uimit să văd câtă forfotă este în liceu şi câte tabere există. Mai presus de toate, cele mai amuzante exemplare sunt afişele "electorale". Te poticneşte râsul când îi vezi lipiţi de pereţi pe candidaţii la "preşedinţie". Aşadar, cam aşa arată noua săptămână care abia a început pentru mine.

Sfârşit de săptămână

Săptămâna aceasta a fost pe cât se poate de obositoare pentru mine. Deşi a fost doar începutul unui an plin de greutăţi, săptămâna aceasta s-a dovedit a fi foarte complicată, întrucât am avut foarte mult de scris pe blog şi am mai avut şi teme pentru liceu. Adevărul este că nu m-a deranjat să stau până târziu seara şi să scriu o grămadă de prostioare, iar dimineaţa următoare să mă trezesc la ora 7:50 pentru a mă putea da jos din pat la ora 8:00 şi să încep să scriu din nou până la ora 11:30. Nimic special! Chiar nu mă plâng, deşi mi-ar fi plăcut să dorm ca tot omul şi să am parte de puţină relaxare, dar trebuie să recunosc faptul că am avut perioade şi mai complicate în toată activitatea mea de blogger. În orice caz, a trebuit să mă împart cu foarte multe probleme şi să le acord timpul necesar. Pe lângă toate aceste porcărioare, doresc să vă anunţ că în curând voi scrie un articol în limba Engleză, deci vă rog să nu vă speriaţi. Voi fi plătit să o fac, deci da, şi pentru mine va fi o premieră. Hei, banul este ban! Şi pentru că acesta este singurul mod prin care eu îmi pot câştiga existenţa... cine sunt ca să mă pot împotrivi propriei voinţe?! Şi ştiţi cum mă simt acum? Deşi nu regret începerea noului an şcolar, parcă totuşi simt puţin lipsa orelor de trândăveală din timpul vacanţei.

Numărătoare inversă: Miercuri

Pentru că mai sunt doar patru zile până când va începe noul an şcolar, mi-am propus ca în fiecare zi de acum încolo să fac o postare în care să vă povestesc ce mai fac eu în timpul liber care mi-a mai rămas. Tot timpul trebuie folosit cu cap! Aşadar, astăzi am dorit foarte mult să citesc, însă nu am avut prea mult timp. Motivul? Am scris un al doilea articol pentru competiţia "Toamna Bloggerilor 2014". Sper că o să fiţi alături de mine pe tot parcursul competiţiei şi că o să îmi citiţi articolele! În ceea ce priveşte viaţa personală, am început să gândesc pozitiv. Cred că ieri a fost prima zi după atâtea luni, când mi-am dat seama cu adevărat că nu am niciun motiv să fiu supărat. Am învăţat să iert orice om, fie el şi cel mai nemernic dintre nemernici. Nu ştiu de ce, dar pur şi simplu nu îmi stă în fire să port pică pe o anumită persoană. Despre psihic nu am prea multe să vă spun, întrucât am rămas cam la fel, însă am câteva lucruri pe care trebuie să le fac la fizic. Nu m-am mai tuns de trei luni, şi sper că mâine sau poimâine voi reuşi să merg la frizer. Nu îmi stă urât nici cum am părul acum, dar îmi place să fiu elegant şi să arăt frumos. Este un fix de-al meu pe care nu o să îl pot trata niciodată. Navigând pe internet am găsit un nou stil de tunsoare care se numeşte pompadour. Deşi numele tunsorii sună ciudat şi amuzant, consider că mi s-ar potrivi de minune, luând în calcul faptul că părul meu este foarte moale şi uşor de aşezat. Eu rămân la ideea că această tunsoare oferă o notă de eleganţă şi rafinament, chiar dacă foarte mulţi au abordat deja acest stil. Cam aşa arată tunsoarea, şi sper să vă placă şi vouă.

Clipe de neuitat

Astăzi mi-am permis să fac cam tot ce am vrut la liceu. Am stat foarte mult pe afară, am râs împreună cu colegii mei, iar ziua s-a sfârşit ieşind în oraş cu o parte din prietenii mei cei mai buni. Să stai sub copaci, pe o bancă, în parc... oh, de când tânjesc după un astfel de moment! Ce-ar fi viaţa fără prieteni? Vorba aia: "degeaba ai munţi de aur dacă nu ai cu cine să îi cari". Nicio senzaţie nu se compară cu cea provocată de prieteni atunci când te distrezi împreună cu ei. Desigur, astăzi am săvârşit şi un mic act de infractor. Şi să vă spun partea cea mai stupidă! Dar nu înainte de a vă spune despre ce este vorba.

Liceul în care învăţ este împrejmuit cu garduri, iar poarta de acces la elevi este închisă în timpul orelor de curs. Nemaiavând chef să aştept după gardianul şcolii ca să vină şi să deschidă poarta, ce să fac? M-am gândit să sar gardul. Zis şi făcut. Imediat după aceea am luat-o la fugă, dar partea cea mai stupidă a fost aceea că gardianul a deschis poarta fix peste două minute după ce am sărit gardul. Ironia sorţii, nu? În fine, sper că şi ziua voastră a fost la fel de frumoasă ca şi a mea. Vă doresc numai bine!

Weekend încărcat

Deşi astăzi a fost foarte cald, încă de dimineaţă, am participat la o activitate super plăcută în cadrul liceului. Ieri, după ce am fost ajutat în redactarea scrisorii mele de recomandare de unul dintre cei mai apreciaţi profesori de română din oraş, acesta m-a invitat să particip următoarea zi, adică astăzi, la o "festivitate" la care au fost aşteptaţi elevi. După 20 de ani, promoţia anului 1994 s-a reunit în cadrul întâlnirii organizate pentru împlinirea celor 20 de ani de la absolvire.

Am fost surprins plăcut să aflu cum foştii elevi ai liceului în care învăţ s-au revăzut, împărtăşind experienţe de viaţă şi reamintind momente din cursul anilor de liceu în care se aflau ei în băncile în care mă aflu atât eu cât şi colegii mei. Râsul şi amuzamentul au fost elementele principale care au stârnit veselia şi starea de bine a absolvenţilor. Cu toate acestea, profesorii i-au reamintit cu durere în suflete pe profesorii şi elevii care nu mai sunt astăzi printre noi.

Discursurile celor care au fost pe băncile liceului, atât elevi cât şi profesori, m-au afectat profund, făcându-mă să mă gândesc cu nostalgie la vremurile pe care le-am trăit împreună cu prietenii şi colegii mei din liceu. Aceasta fiind singura dată în viaţa mea când am fost invitat la o festivitate de o amploare atât de mare, consider că am trăit o experienţă plăcută alături de profesorii pe care îi preţuiesc cu mult drag, dar şi alături de colegii mai mari din clasa a XI-a.

Vacanţă! Unde eşti?

De mult nu am mai făcut un asemenea articol, iar acum că plouă şi am timp liber, cel puţin în teorie, am spus că ar fi ok să vă mai împărtăşesc din lucrurile pe care le-am făcut în ultima vreme.

În ultima perioadă m-am axat foarte mult pe scrierea unor articole pentru concursuri (necâştigătoare, ce este drept) şi pe căutarea unor template-uri pentru blog, însă toate template-urile s-au dovedit a fi necompatibile cu structura blogului meu. Sunt încă disperat de faptul că doresc o schimbare a blogului, deşi este aproape imposibil din cauza precizată anterior.

Cât despre şcoală, săptămâna care urmează să înceapă va dovedi că este cea mai grea săptămână de până acum, din păcate. Încă de luni voi începe cu o teză, urmând ca până joi să fiu numai în ascultare şi lucrări (la fel şi colegii mei), iar vineri să dau din nou teză. Nu ştiu când o să reuşesc să mă împart în toate direcţiile (blog, viaţa de zi cu zi, teze, lucrări, învăţat, etc.), dar sper că o să fac faţă acestei săptămâni, întrucât s-ar putea să fie cea mai grea săptămână până la sfârşitul şcolii, venirea vacanţei.

În ceea ce priveşte serialele, nu am prea mai apucat să mă uit la nimic, nici nu am mai apucat să vă scriu acele recenzii despre The Walking Dead, însă acest lucru mă motivează şi mai mult să o fac cât mai curând. Pentru orice eventualitate, rămâneţi pe aproape, lucruri bune vă aşteaptă.

Sincere salutări,

Joe

Viitorul este cam şubred

Înainte de a citi acest articol, trebuie să ştiţi că acest articol este sponsorizat de Reeija, magazin online care oferă genţi.

Cam câţi dintre noi ne-am gândit în ultima perioadă la viitorul acestei ţări? Darămite la viitorul întregii omeniri..! Întrucât elevii şcolilor noastre au început să nu mai acorde atenţia necesară orelor de curs, aceştia nu conştientizează cât de necesară este educaţia şi care este rolul ei în viaţa fiecăruia. Trebuie să recunosc, vorbind din perspectiva unui elev, este destul de enervant să te trezeşti zilnic şi să urmezi aceeaşi rutină timp de nouă luni, în care profesorii ne învaţă un amalgam de informaţii care, în final, nu ne vor ajuta cu nimic în viaţă. Ţinând cont de faptul că am experimentat şi sistemul de învăţământ din Belgia, mă simt nevoit să subliniez că acolo copiii învaţă strictul necesar prin metode mai puţin convenţionale. Ar fi minunat dacă şi la noi în ţară s-ar folosi filmele pentru a analiza o operă literară, la limba şi literatura română, nu doar cărţile. Nu neg folosul cărţilor în dezvoltarea unui creier sănătos şi al unei bogate culturi generale. 

 

O modalitate mult mai bună şi mai eficientă de a pregăti elevii pentru viaţă este prezentarea materialelor într-o manieră mult mai prietenoasă, atractivă şi mai uşor de digerat. Într-o zi, poate că aceştia vor reprezenta viitorul lumii, dar cum să ne simţim când ştim că scânteia pentru dragostea de şcoală este stinsă de mult timp? Avem muzee, dar nu avem iniţiativa de a organiza vizite pentru a descoperi istoria. Avem teatre, biserici şi centre culturale care reprezintă un simbol al educaţiei psihice cât şi spirituale, dar nu profităm de ele. Elevii ar trebui purtaţi prin diferite instituţii pentru a învăţa care este rostul lor. De asemenea, şcolile ar trebui să abordeze un nou program care să fie mult mai relaxant atât pentru elevi cât şi pentru profesori. Odată ce au "gustat" din aceste metode mai puţin obişnuite ale educaţiei, elevii vor începe să înţeleagă rostul şcolii. Ei vor observa, analiza şi extrage lucrurile bune din aceste experienţe plăcute, urmând ca în cele din urmă să îşi creeze modele demne de urmat. Astfel, ei vor conştientiza că fără educaţie, aceştia nu pot ajunge ceea ce îşi doresc. Cred cu tărie că, astfel, copiii vor fi mult mai încrezători în propria ţară, imaginea de sine şi îşi vor da mai mult interesul faţă de şcoală. Orele vor deveni mult mai interesante, iar elevii vor observa cum informaţiile predate de profesori vor deveni lecţii de viaţă pentru ei, mai târziu.