luni, 27 octombrie 2014

Obicei nou şi o săptămână de şcoală teribilă

Recent am observat că am dezvoltat un nou obicei. În fiecare dimineaţă caut să beau o cafea, alături de familia mea. De obicei mă trezesc la ora 8 dimineaţa, şi cu toate că nu am probleme cu oboseala, parcă simt nevoia să mă energizez cu o ceaşcă de cafea caldă, la pat. Deşi pare un clişeu, femeia pregăteşte cafeaua, iar în acest caz mama este cea care mă serveşte cu ceaşca la pat. Ador să simt gustul unei cafele de calitate, chiar dacă nu sunt încă prea experimentat.

În ceea ce priveşte şcoala, deja orele de curs au început caraghios, şi este abia luni! Se prea poate ca săptămâna asta să am nişte probleme pe la liceu cu diriginta, dar oricum, acestea sunt cu siguranţă ultimele griji pe care le am în momentul de faţă. Săptămâna aceasta sunt din nou tehnician la postul de radio al liceului, iar eu m-am cam săturat să îmi tot pierd pauzele pentru a ajuta la difuzarea unor emisiuni care nici măcar nu sunt ascultate de către elevi. Parcă mi-e dor de zilele când eram tehnoredactor la revista şcolii, pentru că acolo măcar aveam satisfacţia că o mai citesc vreo doi-trei elevi.

Şi ca fapt divers, vreau să anunţ faptul că, printre probleme, un soi de amuzament îşi face loc. În liceul meu se organizează alegeri pentru postul de preşedinte al liceului, iar elevii candidaţi sunt mai pregătiţi decât ăştia de vor să ne conducă ţara. Sunt uimit să văd câtă forfotă este în liceu şi câte tabere există. Mai presus de toate, cele mai amuzante exemplare sunt afişele "electorale". Te poticneşte râsul când îi vezi lipiţi de pereţi pe candidaţii la "preşedinţie". Aşadar, cam aşa arată noua săptămână care abia a început pentru mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu