Îmi aduc aminte de acele vremuri în care mergeam în oraş cu ai mei părinţi, pe timp de noapte, asta fiindcă ne făcusem un mic obicei de a ne plimba seara. Nu că acum nu aş mai face aşa ceva, dar parcă nu mai există acel ceva special care mă încânta atunci. Îmi aduc aminte cum fugeam cu fratele meu ca să ne uităm pe la vitrinele magazinelor.
Un magazin ne scălda în mod deosebit privirile. În vitrină existau o mulţime de jucării, dar şi biciclete, maşinuţe electrie şi triciclete copii. Ne uitam la câteva preţuri maşinuţe în încercarea de a găsi o posibilă jucărie pe care ne-o puteam permite. Eram foarte fericiţi de fiecare dată când ne plimbam prin faţa acelui magazin. Avea cam tot ce şi-ar dori un copil. De la jucării la biciclete, până la o motocicletă tip Harley Davidson.
Nu am fost niciodată genul de copil care să tânjească după o jucărie, fiind învăţat încă de mic să mă mulţumesc cu lucrurile pe care le am, tot ce mi-au oferit părinţii mei. Desigur, ca orice copil mi-ar fi plăcut să am o colecţie de maşini controlate de la distanţă, fiind foarte la modă la vremea aceea, mai ales în rândurile băieţilor, dar eram în regulă! Îmi erau de ajuns maşinuţele pe care trebuiau să le conduc eu însumi.
Era o adevărată plăcere să stau câteva minute şi să mă holbez cu gura căscată prin vitrina acelui magazin. Un adevărat rai al copiilor, ce să mai. Singurul lucru pe care mi l-am cumpărat vreodată de acolo, şi ţin foarte bine minte acest lucru, a fost o minge de fotbal. Am fost foarte fericit! Acum însă, toate aceste amintiri îmi provoacă un sentiment de nostalgie. Parcă aş da timpul înapoi, dacă aş avea forţa necesară, şi aş mai petrece câteva clipe în acele vremuri.
