În ultima vreme am avut parte de nişte momente minunate alături de prieteni şi familia mea. Am ajuns să cunosc o mulţime de persoane noi, să fiu mult mai apreciat pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac... şi totuşi, ceva mă nemulţumeşte. Nu am tânjit niciodată după o viaţă perfectă, deşi scopul oamenilor în această lume afurisită pare a se îndrepta din ce în ce mai mult spre această idee. De fiecare dată când mă simt deprimat, cineva mă înconjoară... nu, de această dată nu mai sunt prietenii... nici familia. Crize adolescentine, într-adevăr, dar trebuie să recunoaştem, acestea sunt cele mai dureroase crize pe care le putem trăi într-o viaţă. Iubim, pierdem, cădem, ne ridicăm şi continuăm un drum anevoios până la maturitate... deşi maturitatea pare să ne lovească mai repede decât ar fi cazul. Sunt un băiat foarte sufletist, nu îmi place să aflu că prietenii mei suferă sau au probleme... de aceea sar întotdeauna şi prin foc numai pentru a face un bine, numai pentru a readuce zâmbetul acestora... dar oare ar face cineva vreodată acelaşi lucru şi pentru mine..? Oare eu aş face aşa ceva..?
Eu mereu m-am bazat in viata pe deviza ca "ce mie nu-mi place, altuia nu ii fac!" si de asemenea mereu mi-am spus mie insami ca sunt mai importanta decat restul lumii si nu am avut pana acum se suferit.Desigur ca mai avem cu totii episoade mai melancolice, dar deh, viata e plina de chestii naspa, dar daca stim cum sa le luam, trecem peste ele mai usor decat ai crede ;)
RăspundețiȘtergereTotul tine de psihic si de ceea ce iti dictezi tu sa faci!