Mă gândeam în ultima vreme, cum am putut să fiu oare rasist? Mai ştiţi când spuneam în articolele precedente că nu suport rromii? Astăzi revin asupra acelui mesaj. Sincer să fiu, odată cu trecerea anului 2013 am putut deosebi cu mai mare băgare de seamă binele faţă de rău.
Totul a început când viaţa mea a luat o cu totul altă cale, când totul a început să îmi meargă mai bine. Am început să mă gândesc, chiar dacă nu prea are o legătură cu subiectul... oameni buni, eu trăiesc bine! Eu am o casă, eu am mâncare, eu am un loc unde să mă îngrijesc şi unde să fiu iubit! Eu am un loc unde să dorm şi să fiu protejat, eu am haine! Şi totuşi încă mă plâng?
Omul de astăzi ar trebui să facă această descoperire şi anume aceea că nu ducem o viaţă grea, noi suntem doar nişte plângăcioşi. La fiecare 4-5 secunde 10 copii mor de foame, poate chiar în momentul în care terminaţi această propoziţie de citit alte câteva sute de copii au murit deja din cauza foametei sau alte probleme de sănătate, din lipsa unui tratament medical neadecvat, etc.
Viaţa mea este una desăvârşită! Viaţa mea este una frumoasă! Aceştia sunt cei care duc o viaţă mizerabilă, oameni fără vină care mor de foame şi sete într-un deşert fără sfârşit. Acei oameni nu mai au timpul să se gândească la ură, rasism sau fanatism. În schimb noi o facem zilnic, deşi avem un morman de averi sub picioare, averi pe care noi nu le preţuim.
Sunt om şi mai greşesc, dar trebuie să învăţ totodată şi ştiu sigur că nu o să mai repet această greşeală... greşeala de a detesta o rasă, o comunitate, un om! Venirea noului an m-a schimbat radical. Sunt mult mai fericit, mult mai încrezător şi cred cu tărie că o să mă pot ţine de o promisiune ce am făcut-o în seara de revelion. Mă voi transforma într-un om mai bun, voi lăsa toată ura la o parte şi voi începe să ajut oamenii mai mult ca niciodată. Indiferent de etnie, religie, sex sau culoare a pielii, pe dedesubt toţi suntem la fel. O singură inimă, un singur creier. Ce ne diferenţiază? Sângele? Nu... sufletul, dar tot sufletul ne leagă de cei din jur.
Foarte emotionant articolul tau!CHiar mi-ai dat de gandi t pe aceasta tema si cu rusine afirma ca da, am judecat oamenii dupa aspect si inca o mai fac poate, insa daca stau sa ma gandesc nu e vina mea in totalitate, ci a oamenilor si a societatii in care traim.Ni se impun adeseori anumite standarde si incercand sa ne integram, apelam la diferite artificii si astfel ca uitam sa mai fin oameni si sa ne uitam dincolo de haina si eticheta pe care o purtam , pentru ca este mai usor sa cataloghezi un om dupa aspect decat sa il descoperi dupa o simpla discutie.
RăspundețiȘtergere